Cătălin Pavel > Quotes

“Să încerci să dormi e o înfrîngere, şi nu una curată – eşti ţinut ca în portocala mecanică cu pleoapele răsfrînte ca să te holbezi la o stivă de eşecuri nenorocite, între care se află greşelile altora şi ale tale, decese şi copii legalizate, lama rece pe care te deplasezi ca un cursor de plastic, amintirile scîrbite ele de tine cum eşti tu de ele, şi nu în ultimul rînd replicile usturătoare pe care nu le-ai găsit. Plus acele lucruri mai grele. Dacă o cană cade de pe masă şi se face ţăndări, nu ţi-ar trece prin cap să încerci să mai bei din ea. În schimb, nimic nu te poate face să încetezi să mai aparţii unei iubiri care s-a terminat. Nimic nu poate fi suficient de dur pentru tine încît să renunţi, încît să te potoleşti, nici evidenţa nepăsării celuilalt, sau a trădării lui, nici evidenţa neputinţei tale sau chiar a propriei tale trădări. Nu te gîndeşti decît la cum să bei din nou din cana care s-a făcut ţăndări.”
― Cătălin Pavel, Aproape a şaptea parte din lume

“noi doi adică
acea lume factorială
alcătuită din mine şi din tine şi din
timpul negru al despărțirii
care curge ca petrolul în oceanul și pe plajele vieții noastre de
zi cu zi
şi din uimitoarea fericire pe care o putem scoate uneori
din ceea ce pentru unii este doar
o după-amiază împreună

noi doi adică
lipsa noastră de noi doi în cantităţi suficiente
o lipsă care nu se împlineşte nici măcar de sărbători,
atunci mai puțin ca oricînd,
pe care o simțim de fapt ca permanentă,
ca și cum am fi tot timpul
amenințați cu inexistența,
o lipsă care continuă să nu se transforme
într-o prezenţă strigătoare la cer,
nemaipomenit de fastuoasă, sfidătoare, stufoasă”
― Cătălin Pavel, Doi oameni într-o poză

“o să ne plimbăm prin orășelul copiilor, prin wreckland,
mîncînd macadamia nüsse
purtînd pe umeri nimbul greu al trecutului nostru,
un nimb pe care şi sfinţii ar vrea să-l apuce de pe spate
şi să şi-l dea jos, punîndu-l pe masă
ca pe o felie de pepene;
ferris wheels, montagne russe
îngropate în nisip şi polen,
cerul de care sîntem agăţaţi cu curele de piele
şi care trebuie să ne mai atenueze căderea,
muzica înfăşurată în ceară,
culorile duse în pămînt ca electricitatea
aerul punîndu-ţi un deget pe încheietură
şi numărînd cu privirea în altă parte”
― Cătălin Pavel, Tulburarea la ființele vii

“Cîndva, peste o mie de ani, se va dovedi că vorbele au fost o mică găselniță complet eronată, un mod de reprezentare aproape universal folosit deși toată lumea știa firește că nu e corect, dar care ne făcea măcar să avem ceva pe masă, ceva pe care se poate discuta, care ne făcea să avem ceva în comun.”
― Catalin Pavel, Trecerea

“E rar ca miracolul să nu ne crispeze, să putem pur și simplu să ne uităm la el cum trece în caleașca lui și să ne ridicăm nițel pălăria, în loc să alergăm să-l legăm fedeleș și să-i împărțim moaștele. Mnușka să treacă în dragostea ei lipsită de detalii, de trăsături. Viața esențializată, lumina aia fără seu, întîmplări fără fapte.”
― Cătălin Pavel, Nicio clipă Portasar

“Îi era recunoscător când zâmbea, pentru că atunci îi putea vedea ridurile de la ochi, apărute dintr-odată, de nicăieri, și atunci ridurile astea păreau că sunt o întreagă viață abandonată, încă așternută dinaintea cuiva tânăr, dar venită acum în grabă în ajutor. Iar primejdia în care era nevoie de ajutor era apropierea lui, ca apropierea cuiva care venea s-o readucă în istorie, cum vii să-i spui unui copil gata, e timpul să punem tot ce este frumos deoparte, să punem deoparte tot ce este colorat, tot ce este prietenos și să facem beznă și să sperăm că noaptea nu va fi mai lungă decât viața noastră.”
― Cătălin Pavel, Toate greșelile care se pot face

“[...] era firesc ca, atunci cand ieseai din cladire, sa iei mirosul lumii si sa-l tragi adanc pe nas cu politete si afectiune, confirmand ca esti o fiinta cladita pe nostalgii profunde”
― Cătălin Pavel, Toate greșelile care se pot face

“Cînd lăsai o găleată în fîntînă să scoți apă, cineva necunoscut lăsa o găleată spre tine ca să scoată cine știe ce, către acea interfață foarte dură care era suprafața apei și care se făcea brusc țăndări sau cuvinte. Iar pentru a scoate o găleată cu apă lăsai găleata să intre doar pînă se scufunda complet, în loc s-o lași nesfîrșit de jos, ca să scoți apă de la fundul imprevizibil al fîntînii, crezînd pesemne că apa e aceeași pe toată adîncimea ei, iar nu apă din ce în ce mai veche. Poate pentru că și în tine neclaritatea cobora numai pînă îi înțelegeai forma și se retrăgea fără să fi coborît pînă la capăt, unde poate că n-ai fi găsit de altfel decît exact, exact aceeași uimire în povești din ce în ce mai vechi.”
― Cătălin Pavel, Chihlimbar

“Uite, cineva mi-a oferit țigări, altcineva ziarul, am fost întrebat cum mi se pare acum țara și oamenii au dat din cap la toate prostiile pe care le-am spus. Cînd au coborît în Zagreb, una din fete, care nu se uitase la mine deloc, doar își scutura părul din cînd în cînd, mi-a lăsat două caise pe o farfurie de plastic, privindu-mă ca și cînd ar urma să ne revedem mîine. Am spus mulțumesc. Aș fi în poziția să-ți trimit o caisă prin poștă.”
― Cătălin Pavel, Aproape a şaptea parte din lume