Moise D. > Quotes

“-A fost odată ca niciodată un om care n-a putut. Nu a putut să urască, nu a putut să mintă, nu a putut să înşele, nu a putut să trădeze, nu a putut să jignească, nu a putut să ascundă, nu a putut să se îndoiască, nu a putut să fie egoist, nu a putut să-şi piardă credinţa, nu a putut să abandoneze. Nu a putut!
-Dar cine era omul acesta?
-Un om care nu a putut să se nască! Nu trebuie să te chinui mereu să fii perfect. Mai bine încearcă să fii tu însuţi, aşa cum eşti. Oamenii adevăraţi te vor aprecia pentru ceea ce eşti, nu pentru ceea ce vrei să fii. Nu există om care să le poată face pe toate. Doar Dumnezeu este perfect şi atotputernic. Tu, fii om şi atât!”
― Moise D. (Naivul), Gol de timp

“Oamenii sunt de două feluri, unii sunt asemeni unor oglinzi, dacă îţi reflecţi iubirea în ei, o vei primi înapoi. Exact cum faci tu când te priveşti în oglindă, îi oferi o imagine şi ea te răsplăteşte cu alta la fel. Sunt însă şi oameni care nu pot oglindi, e ca şi cum ai încerca să-ţi priveşti chipul în perete. Poţi sta acolo mult şi bine, nu-ţi va oferi nimic. Doar dacă vor dori, se vor putea transforma în oglinzi.”
― Moise D. (Naivul), Gol de timp

“Iubește! Să iubești mereu câte ceva, o dimineaţă, cana de cafea, floarea din fereastră, drumul spre şcoală, iubeşte oamenii, iubeşte tot. Mărunt sau imens, colorat sau şters, oricum ar fi. Nu ştii de unde se întoarce iubirea. Dacă stai cu ea în braţe şi cauți pe cineva să o dăruieşti, nu vei fi niciodată fericit pentru că îţi va fi greu să găseşti pe cineva care să merite cu adevărat. Iar în timp, vei deveni şi mai pretenţios. Vei muri singur cu un munte de iubire lângă tine. Împrăşti-o în jurul tău. Vei fi fericit în fiecare zi pentru că vei putea spune "Azi iubesc!”
― Moise D. (Naivul), Gol de timp

“Oamenii sunt îngeri cât trăiesc, îngeri cu o singură aripă. Toată viaţa nu fac altceva decât să-şi caute aripa pereche, acea parte lipsă care îi va ridica până la cer cât sunt încă vii. Şi ce greu e s-o găseşti!”
― Moise D. (Naivul), Gol de timp

“- De câte ori ţi-e dor de un suflet drag care a plecat, aprinde o lumânare. Cu un suflet nu poţi vorbi decât prin lumină. Flacăra poartă cuvintele spre cei de Sus şi tot pe firul ei coboară cuvintele lor.
- De aceea aprinzi tu mereu câte o lumânare?
- Da, şi pentru ei şi pentru Dumnezeu. Aşa sigur ajung rugăciunile noastre la El. Cuvântul este al omului şi numai al lui. Dacă vrei să vorbeşti cu Dumnezeu, foloseşti lumina.”
― Moise D. (Naivul), Gol de timp

“Într-o zi, Rațiunea și Inima s-au hotărât să pornească împreună prin lume.
-Hai să închidem ochii, să ne învârtim de câteva ori și să pornim pe drumul care ni se va deschide în fața ochilor, a spus Inima chicotind.
-Ba mai bine hai să întrebăm, să vedem care dintre drumuri este sigur, a spus Rațiunea încruntându-se.
Inima a cedat și a lăsat Rațiunea să aleagă drumul. Au călătorit împreună, Inima minunându-se și exaltându-se pentru tot ceea ce le ieșea în cale, Rațiunea privind cu atenție, analizând, criticând, comparând. Într-o zi s-au întâlnit cu un negustor.
-Trebuie să vă vând ceva! a spus negustorul.
-Dar nu avem nevoie de nimic! a spus Rațiunea.
-Abia aștept să văd ce ai de oferit! a spus nerăbdătoare Inima.
Vânzătorul a afișat un zâmbet fals, și-a înmuiat glasul în cea mai dulce miere și a început să le înșire tot ce avea în desagă. Inima s-a oprit la o cutiuță mică în care se afla o piatră strălucitoare.
-Este un diamant! a spus vânzătorul și ochii lui sclipiră într-un mod ciudat.
-Ba nu este! Este un fals! a spus Rațiunea după ce i-a aruncat o privire critică.
-Este un diamant frumos! a spus Inima ridicându-l și lăsând razele soarelui să se răsfrângă pe suprafața pietrei. Îl vreau!
-Nu merită! E fals! Uite! a strigat Rațiunea, dar în zadar, Inima își închisese deja ochii.
-Este o înșelăciune! O să regreți! a strigat Rațiunea, dar Inima și-a acoperit urechile.
-E fals! a strigat din toate puterile Rațiunea și o dată cu ea a strigat și Inima, un strigăt de durere - piatra aceea strălucitoare îi lăsase în palmă o rană adâncă.
Oricât ar striga Rațiunea, Inima este de cele mai multe ori surdă și oarbă, nu aude, nu vede, dar simte durerea..”
― Moise D. (Naivul), Între cer şi pământ

“-Nu e niciodată prea târziu să îți întâlnești sufletul pereche! îmi spunea mereu zâmbind.
-Cine știe ce înseamnă „târziu”? Probabil disperarea te face să spui asta, dar ce te faci dacă îl întâlnești tocmai când viața ta este la apus? Nu o să ți se pară târziu când o să te apuci să numeri anii care ar fi posibil să-ți rămână? Și asta dacă ești optimist, dacă nu, poți să te gândești că vei muri chiar mâine, sau chiar în clipa următoare. Inima ta va înceta să bată și atât!
-Dar măcar l-am găsit!
-Așa e, dar găsirea lui este cea mai mare fericire sau timpul petrecut alături?
Chipul i s-a întunecat, și-a luat restul de bani și sacoșa de pe tejghea, mi-a întors spatele și a plecat, fără să spună nimic. Părea scufundat în mii de gânduri, căuta răspunsuri și soluții. Norocul însă l-a lovit, a întâlnit-o pe Ana când avea aproape 60 de ani. Era fericit.
-Am găsit-o! Am găsit-o! Ți-am spus eu, niciodată nu e prea târziu. Când o privesc, simt că am ajuns acasă! Ea e „acasă” pentru mine.
L-am privit cu o ușoară invidie dar și cu regret.
-Știu ce ziceai atunci, nu am uitat. Zi de zi mi-au sunat vorbele tale în minte. Sunt fericit că am găsit-o. Cât despre timpul petrecut alături de ea, am făcut o mică magie, sau o înșelăciune, să-i zicem. De când am întâlnit-o am spus că vom schimba numele de „zi” cu cel de „săptămână”. „Săptămână” devine „lună” iar „luna” devine „an”. Până la urmă sunt cuvinte, nu ne acuză nimeni dacă le schimbăm între ele. Și o să fie secretul nostru. Așa păcălim timpul. Uite, azi a trecut deja un an. Mă duc să cumpăr un buchet de flori!”
― Moise D. (Naivul), Între cer şi pământ

“Ce semeni, aia culegi! Aşa a fost şi aşa va fi mereu! îi răsuna încă în ureche vocea bunicii. Viaţa este un ogor care aşteaptă să fie lucrat. E bine să semeni din toate, bunătate, speranţă, iubire, fericire, aşa nu-ţi va lipsi nimic în toamna vieții tale şi nici la primul suflu al gerului. Nu e bine să semeni un singur lucru, vei tânji apoi după ce nu ai şi vei privi cu jind la curtea vecinului. Vei fi nefericit. Să semeni de toate şi să ai grija lor, să nu le lași de izbelişte. Dacă te uiţi în jur, sunt atâtea ogoare nelucrate, atâţia oameni care se irosesc acoperind pământuri fertile cu nepăsare. Şi mulţi habar nu au ce bogăţii zac în sufletul lor. Sunt prea ocupaţi să se plângă. Când te plângi, nu mai vezi decât tristeţe. Nu aştepta ajutor, fiecare este ocupat cu ogorul lui, nu au timp să îl lucreze şi pe al tău. Mai bine te apuci de treabă şi vezi ce trebuie făcut!”
― Moise D. (Naivul), Gol de timp

“- Mai poţi să-ţi porţi vina?
- Nu, am obosit!
- Hai că te ajut eu până la colţ!”
― Moise D. (Naivul), Gol de timp

“- Omul are patru ochi.
- Cum să aibă omul patru ochi? Unde ai văzut tu aşa ceva? Omul are doar doi ochi, uite, unul, doi!
- Dar când dormim, avem ochii închişi.
- Da.
- Atunci cum vedem în vise? Sigur mai avem o pereche de ochi cu care privim visele.”
― Moise D. (Naivul), Gol de timp

“Într-o zi un copil a găsit un măr frumos, rumen, cu coaja netedă. Era convins că este un măr perfect. Când a muşcat însă, în interiorul mărului era un vierme.
- Cum ai putut să strici un măr atât de frumos! i-a strigat copilul.
Viermele s-a oprit pentru o clipă din ros şi s-a mutat în alt măr. Chiar dacă ar fi înţeles că nu este bine ceea ce face, viermele nu s-ar fi schimbat, ar fi schimbat doar mărul. Când îi spui omului că trebuie să se schimbe, nu o va face. Te va privi cu neîncredere şi îşi va căuta alţi prieteni.”
― Moise D. (Naivul), Gol de timp

“Am fost plămădiţi din lut şi un vas de lut nu o să devină niciodată un pocal de aur. Contează însă ce pui înăuntru, asta îi dă valoare. Poate fi porţelanul cel mai fin sau o oală de pământ; buchetul de flori pe care îl poartă îţi captează atenţia şi atunci vasul ţi se pare perfect. Ai grijă ca sufletul tău să fie mereu un buchet proaspăt!”
― Moise D. (Naivul), Gol de timp

“-Mă tot întreb ce îi ține împreună de atâta timp...
I-am privit îndepărtându-se și ținându-se de mână. Un fir subțire de invidie răsări în sufletul meu.
-Nu știu.
-Eu cred că iubirea. Doar iubirea îi poate ține unul lângă celălalt atâta timp, îi poate lega strâns să nu se mai desfacă. I-ai văzut cum se priveau? Ca doi îndrăgostiți. Oare de câți ani sunt împreună?
-Cine știe, dar eu nu cred că iubirea e de vină. Refuz să cred că iubirea leagă. Iubirea dă libertate deplină. Cel puțin iubirea adevărată.
-Și atunci ce îi leagă unul de celălalt?
-Paradoxal, nu sunt legați unul de celălalt, tocmai această libertate a iubirii îi face să zboare împreună. Sunt mai liberi decât vom fi noi vreodată.
-Nu înțeleg.
-Asta nu e de înțeles. Privește, admiră și roagă-te să ți se întâmple.”
― Moise D. (Naivul), Între cer şi pământ

“Oare ne putem imagina cat de importanta este o mica raza de speranta in bezna deznadejdii? Poate ca tu nu, pentru ca ai fruntea lipsita de griji, dar fata de la malul marii stie, si o poarta in inima in fiecare clipa. Venea ca de obicei in fiecare zi langa mare dar nu o mai privea cu atata fericire. Gandurile ei se indreptau spre el, cel care a fost langa ea si acum plecase undeva, departe. Si ea putea doar sa spere ca intr-o zi el se va intoarce.
Nu, nu te intrista, povestea noastra are un final fericit. Dupa ce a pierdut destul timp cautand, el a inteles ca deja isi gasise sufletul pereche.Si a cautat-o la capatul tuturor marilor, a gasit-o si au trait fericiti pana la adanci batraneti.
Vezi? Fericirea si iubirea nu se afla ascunse in scoici pe fundul marii ci in sufletul celui care ne iubeste. Speranta insa o putem gasi in locurile cele mai neasteptate.”
― Moise D. (Naivul), Poveşti despre lucruri mărunte

“Iubeste daca vrei sa fii iubit!
Si mai ales, iubeste cu sufletul!
Sufletul? E lichid, altfel nu vad cum ar putea incapea in atatea trupuri felurite. Daca este floare, ia forma florii, daca este pasare, ia forma pasarii, daca este om, ia forma trupului sau. Patrunde in trup si se risipeste in fiecare celula, astfel ai trup pana in varful degetelor. Iar trupul, bucata asta de lut, il absoarbe ca un burete apoi ofteaza de placere. Si acum inteleg de ce sunt atat de placute imbratisarile, atingerile, saruturile. Se intalnesc doua picaturi de suflet si au loc explozii de lumina. Lumina aceea ti se risipeste prin trup, ti-l incalzeste, ti-l umple de viata.”
― Moise D. (Naivul), Între cer şi pământ

“- Și unde este iubirea, Yume?
- Iubirea? Când întâlnești persoana nepotrivită, iubirea te devorează. Te înghite de viu și privești neputincios cum te roade încet până câd nu mai rămâne nimic din tine. Iubirea nepotrivită te nimicește. Și ști ce e ciudat? Că îi cedăm așa de ușor în plasă! Ne atrage și ne hipnotizează. Ne face sclavi!”
― Moise D., Yume

“-Inimi nu gasesti aici, le gasesti la oameni. Si nu se cumpara, se ofera. Curaj! Vei gasi o inima. Dumnezeu nu face inimi mai putine decat oameni.”
― Moise D. (Naivul), Între cer şi pământ

“Nu pot să dorm în atâta linişte! Nu pot să am linişte în atâta linişte!”
― Moise D. (Naivul), Poveşti despre lucruri mărunte

“Am crezut din totdeauna in iubire. Dar nu orice fel de iubire ci iubirea aceea de poveste, care dureaza. Nu mi-au placut iubirile pasagere, acelea care vin si pleaca si iti lasa un gust amar si un suflet pustiu.”
― Moise D. (Naivul), Între cer şi pământ

“Ce sunt eu? Un suflet cu o inimă mare și o mie de vise. Doar o mie? Cred că sunt mult mai multe dar încerc să nu le număr. O superstiție - să nu-ți numeri visele pentru că nu se mai împlinesc. Tot ce ține de suflet nu trebuie măsurat, nici în timp, nici în distanță, suprafață, greutate sau orice unitate de măsură ar mai putea să existe. Sufletul există sau nu. Nu sunt suflete mari sau mici, sunt oameni care își pun sufletul pe tavă sau oameni care și-l ascund. Îl ascund din teamă sau egoism.
Eu mi-am închis visele. De ce? Pentru că sunt niște copii naivi pe care oricine ar putea să-i ia acasă. De fapt, nu o să spun că le-am închis, doar le păstrez în siguranță. Îmi place cum plutesc strălucitoare că soarele de vară și mă mândresc cu ele: am vise atât de frumoase!”
― Moise D. (Naivul), Poveşti despre lucruri mărunte

“Primul lucru pe care îl înveți într-o relație este să mergi alături de celălalt fără să-l încetinești și fără să-i grăbești ritmul mai mult decât se poate. Nu este ușor; fiecare om [...] poate micșora propriul ritm sau și-l poate accelera tocmai pentru a realiza acel unison. Ajustarea aceasta nu dăunează cu nimic ritmului propriu, doar ne arată cât de mult putem să ne schimbăm.

Apoi, când mersul alături de celălalt a devenit perfect, e timpul dansului. Dansul înseamnă armonie, echilibru, ritm, încredere, înțelegere. De aici totul devine mai complicat. Trebuie să armonizezi ritmul lumii cu ritmul tău, ritmul lui, ritmul vostru. [...] Cei mai mulți vor urma ritmuri deja cunoscute, mai lente sau mai alerte, vor exista însă oameni care vor crea, vor da naștere la ritmuri noi, ritmuri neîncercate până atunci. [...]

Dacă ai învățat și dansul, cu siguranță te întrebi ce mai urmează. Iubirea voastră a ajuns la un asemenea nivel încât ați putea să vă desfaceți aripile și să încercați zborul - zbor împreună, fiecare cu o singură aripă. [...] Se spune că zborul nu ar fi ceva conștient, nu poți să-l înveți, nu ai manual de instrucțiuni. [...] Pur și simplu se întâmplă, nu este legat de voință. Şi spuneai că dansul este greu?”
― Moise D., Între cer şi pământ

“Noaptea trecută am visat-o. Eu locuiam pe malul drept al râului iar ea pe malul stâng. Fără să știm, ne rugam amândoi în același timp să primim o iubire adevărată. Și am primit. Ne-am întâlnit într-un vis și așa am aflat că împărțim aceeași iubire. De atunci caut o modalitate de a traversa râul. Nu există pod iar apele sunt adânci și învolburate. Curenți puternici îl străbat. Am mers în aval, am mers în amonte dar nu am găsit nimic. Tot mai caut o punte care să mă ducă la împlinire. Între timp... iubesc și sunt pe jumătate fericit.”
― Moise D. (Naivul), Între cer şi pământ

“Uneori, destinul îţi oferă ce îţi doreşti. Trebuie doar să ceri puţin. Nu un întreg, ci o mică parte din el. Nu întreaga scară, ci doar o treaptă. Apoi să aduni treaptă cu treaptă, cu răbdare şi perseverenţă şi singur să-ţi construieşti scara care te va duce până la cer.”
― Moise D. (Naivul), Poveşti despre lucruri mărunte

“Ceea ce este mărunt, este întotdeauna trecut cu vederea.
Ceea ce este mărunt, este întotdeauna considerat fără valoare. Ceea ce este mărunt, ne este întotdeauna insuficient. Uităm că fericirea adevărată stă ascunsă tocmai în aceste lucruri mărunte.
Nu te-ai simțit niciodată plin de liniște și fericire privind zborul greoi al unei buburuze? Sau urmărind un strop de rouă care se prelinge pe un fir de iarbă?
Cât de mărunt este zâmbetul tău, totuși îți luminează tot chipul și pe al celor din jurul tău!
Cât de mărunt este irisul tău, totuși ascunde în el o mare de vise!
Cât de măruntă este inima ta, totuși hrănește un întreg trup cu viață și iubire!”
― Moise D. (Naivul), Poveşti despre lucruri mărunte

“Ne minunam uneori de panza paianjenului, dar, de fapt cel mai iscusit tesator este Destinul. El tese neostenit, cu maini nevazute, inzestrat cu multa migala si pricepere, tese cate o "panza" pentru fiecare. Si nu tese un singur drum ci o increngatura de carari din care noi trebuie sa alegem. Sau poate si alegerea noastra este tesuta dinainte tot de el.
Unele destine sunt tesute cu fir incolor, acei oameni care trec pe langa noi fara sa-i vedem sau pe care ii uitam deindata ce am intors privirea.
Unele destine sunt tesute dintr-o singura culoare, oameni care au o viata simpla si monotona poate. Iar pentru cei mai fericiti tese in culorile curcubeului. Ma intreb uneori ce culoare are "panza" mea. Oare este atat de intunecata pe cat o vad eu?”
― Moise D., Poveşti despre lucruri mărunte

“Tu te vaiți mereu de dor, dar îți imaginezi cât poartă în suflet un ocean? Toată apa aceea sărată care visează să ajungă măcar pentru o clipă pe mal? Și poate o dată la câteva sute de ani fiecare val are șansa asta. Unele se reped cu furie și devorează nisipul sau stâncile de pe mal, luând cu ele câte ceva ca amintire. Altele se întind cât pot, încearcă cu disperare să cuprindă în brațe cât mai mult apoi se retrag în așteptare. Unele valuri însă, călătoresc atât de mult încât ajung epuizate. Fură un sărut ușor nisipului și se împrăștie cu un oftat printre celelalte.
Cât dor zace în fiecare val și cât trebuie să aștepte...”
― Moise D. (Naivul), Poveşti despre lucruri mărunte

“Totul incepe cu o umbrela. Prima ta umbrela de ploaie! Nu te invata nimeni sa infrunti ploaia ci doar sa te protejezi. Apoi afli ca iti trebuie o umbrela de soare. Prima ta umbrela de soare! Ca si in cazul ploii, inveti sa te protejezi nu sa te lupti. Ti se pare normal sa te aperi de orice cu o umbrela asa ca iti iei cate una pentru orice: impotriva tristetii, impotriva dezamagirii, impotriva prietenilor falsi, impotriva oricarui lucru care ti-ar putea provoca un disconfort. Aduni pe holul de la intrare un manunchi de umbrele inutile. De ce inutile? Pentru ca, evident, nu le poti cara pe toate zilnic cu tine! Asa ca in fiecare zi trebuie sa decizi ce umbrela sa iei: impotriva ploii,a tristetii, a dezamagirii...?
Stii ce ar mai trebui? O umbrela impotriva deciziilor proaste!
Iti vine uneori sa nu mai pierzi timpul cu umbrelele, dar, pielea ta a devenit prea sensibila pentru a putea lupta impotriva soarelui, imunitatea ta este mult prea scazuta pentru a lupta cu o raceala iar sufletul...face cu greu fata unei dezamagiri.
Hai, mai ia o umbrela!”
― Moise D., Poveşti despre lucruri mărunte

“Cuvintele lui! Erau ale lui! Şi i le oferise din suflet! Şi ea... le reproducea întocmai, uitând să pună ghilimele. Nu schimba nimic pentru că nu era în stare să adauge alte cuvinte decât cele învăţate de la el.”
― Moise D. (Naivul), Poveşti despre lucruri mărunte

“Dar curând i se făcu dor. Dor să-i fie dor de ea.”
― Moise D. (Naivul), Poveşti despre lucruri mărunte

“- Iubesc ploaia! De ce o iubesc? Pentru că a iubi ploaia e ca și cum te-aș iubi pe tine! și sufletul lui Yume se umplu de fericire.”
― Moise D., Yume