Nora Iuga

“Sine devorat
Volumul lui Emil Iulian Sude care poartă categoricul titlu NU e refuzul hotărât al sinelui parazitat de insecte care convieţuiesc cu el, refuzul necruţător al sinelui şi al tuturor paraziţilor sinelui, cu care acesta începe să se identifice până la confuzie.
Individul e captivul paraziţilor autoadulaţiei şi a urii lui permanente, cea mai incurabilă şi continuă devorare a propriului eu cu ,,dragoste şi abjecţie”, făcându-i imposibilă eliberarea din învelişul ăsta de insecte care-l acoperă ca un blindaj ; toate speciile de paraziţi se hrănesc şi se acuplează orgiastic cu măruntele lui celule, cu ascultătorii lui neuroni cuminţi, serviabili, primitori sau isterizaţi, pentru că cel supt ajunge să se confunde cu cel care suge. Sângele ajunge să nici nu mai ştie al cui e, al celui activ, al celui pasiv ? Vă avertizez din capul locului că această carte, ca o rostire continuă, de o precizie ca o lamă de brici, este unul dintre cele mai necruţătoare şi revoltate texte pe care le-a dat literatura română. Câteodată mi se face ruşine că în Germania eu am fost comparată cu Artaud. Singurul poet român care poate fi pus alături de glasul demolator a lui Artaud e acest mare anonim care poartă toţi paraziţii în sângele lui gitano-aromân, aproape analfabet până mai ieri, acum poet inegalabil, pentru cine ştie să caute cu pasiunea celui care se cuibăreşte ca o căpuşă în vechi icunabule greu de descifrat, pentru că limbajul, mai ales limbajul, nu se lasă uşor desfoliat, întocmai ca o hieroglifă.
Iată şi un vers graţios ca un evantai: „sentimentul de vinovăţie al căpuşei Lorelei”. Domnilor critici, nu vă grăbiţi să daţi sentinţe, bizuindu-vă numai pe tonele de teorie literară îngurgitate. Teoria care ne-a contaminat nu e aplicabilă la toţi cobaii-poeţi, cărora nu le rămâne decât ori să se spânzure, ori să moară de râs, citindu-vă rechizitoriile. La vârsta şi statutul meu, am dreptul să afirm asta. Emil Iulian Sude e un poet mare în constelaţia poeziei noastre actuale.

(Prefața la volumul lui Emil Iulian Sude)”
― Nora Iuga, Chiar NU