Cristina Boncea's Blog

Teodor Tăbîrcă îl creează pe Kit Mallory, „purtătorul speranței (hristice)” pentru a oglindi, în fapt, încercările noastre de a ne înstăpâni asupra propriilor puteri. Singur pe lume, cu o soră proaspăt decedată și părinții pe tărâmul celălalt, protagonistul primește un cadou neașteptat: oportunitatea de a deveni un erou cu prețul autodistrugerii. Într-un sens, Kit își […]

Pe Emanuela am ascultat-o la Dr. Nicu, în Brașov. Am înțeles că în Și noi dansam în plase de lumină și ace (2025, OMG) este vorba despre procesul maturizării, cuvânt pe care îl repetă în mod ritualic. Citind acasă, am gândit că atâta frumusețe feminină am mai văzut doar la Mădălina Căuneac & Svetlana Cârstean. […]

Teodor Dună ne duce în centrul apocalipsei, pe urmă ne extrage și ne aruncă în amintiri, wishful thinking & criza trecerii timpului. Amicii lui (sau ai noștri?) sunt ventrilocul, câinele negru viu & mort, femeia când frumoasă, când urâțică, dar oricum tristă, Mefistofel, Melpolmene și, în general, umanitatea ca turmă de porci încă vii în […]

Când citesc un autor român din secolul XX sunt mereu tentată să spun: de ce nu a fost inclus în programa școlară? Cu siguranță aș fi adorat să-l citesc în liceu – astfel de texte impregnate de realism, de angoasă existențială, care vorbesc despre tenebrele ființei umane. Întâmplări în irealitatea imediată conține exact ceea ce […]

Edouard Louis ne-a oferit autoficțiune at its finest. Indiferent de gradul de similitudine cu realitatea personală, golurile pe care le umplem atunci când ne spunem povestea se situează mereu în centrul celor două tărâmuri. Povestea lui poate fi povestea oricărui om născut într-un loc din care e menit să fugă; traiul într-un sat oarecare, condițiile […]

Mihnea Bâlici a cartografiat începutul anilor 2000 când prin ochii unui copil, când prin cei ai adultului atât nostalgic, cât și furios; pendularea între România & Italia, zonă rurală – zonă urbană și felul în care toate acestea îți conturează personalitatea și modul de raportare la exterior. Microgenerația ’93-’98 are un mod aparte de expunere, […]

Radu Vancu a realizat aici o odă a alcoolului, a alcoolismului și, în special, a soției sale, Camelia („agățat de Camelia ca o molie de lâna ei australiană”). Volumul este împărțit în poezii și pagini de jurnal, toate având în centru ideea de „monstru fericit” – persoana care devii atunci când bei. „orice ateu socialist […]

Categoric cea mai disturbing carte pe care am citit-o. Ryu Murakami va lăsa cu siguranță o moștenire valoroasă – spun asta după ce m-au impresionat Albastru nemărginit, aproape transparent și Audiția. Miyashita este un bărbat simplu care se întâmplă să ajungă la New York în cadrul unui proiect profesional. Aici, întâlnește un om al străzii […]

Sirenele de pe Titan este cel de-al treilea roman scris de Kurt Vonnegut pe care îl citesc; a devenit clar că acest autor și-a conceptualizat opera drept un întreg ce aparține aceluiași univers pe care astăzi îl putem asocia serialului Rick și Morty. Multă vreme am evitat să citesc romane SF pentru că am presupus […]

the party is over (2025) este versiunea zillenial a lui Raport către Walt Whitman (Răzvan Andrei, 2020). Răzvan Omotă a reprezentat starea de așteptare în diferite ipostaze, care însumează aceeași idee principală: unde se poate trăi cu adevărat liber? În dulap (ul obscur) cu siguranță nu, dar aparent nici „la sute de kilometri de oamenii […]