Sign in with Facebook
Monica Tonea’s Followers (50)
2,525 books
|
165 friends
1,491 books
|
451 friends
1,567 books
|
121 friends
1,782 books
|
402 friends
1,473 books
|
197 friends
185 books
|
94 friends
80 books
|
227 friends
391 books
|
409 friends
More friends…
Monica Tonea
Goodreads Author
Born
Constanța, Romania
Genre
Member Since
May 2019
To ask
Monica Tonea
questions,
please sign up.
|
Retroversiuni. Antologie de proză scrisă de femei
by |
|
|
Pasagerii
|
|
|
Fluture pe perdea
by |
|
|
Piatră de hotar
|
|
* Note: these are all the books on Goodreads for this author. To add more, click here.
Monica’s Recent Updates
|
Monica Tonea
is now friends with
Adrian Dumitru
|
|
|
|
"Lipsește din acest roman tocmai ceea ce mi-a plăcut în romanele precedente ale lui Gurnah: conflictul fără soluție, ambiguitatea. Dar după lectura acestei cărți nu-ți rămâne nici o întrebare, nici o uimire. Viețile tuturor personajelor, destinul lor "
Read more of this review »
|
|
"Criticii literari germani s-au năpustit in corpore împotriva acestui roman și l-au făcut harcea-parcea. Principala obiecție a fost schematismul personajelor. Ar ilustra mai degrabă concepte. Altfel spus, Bernhard Schlink a realizat o construcție arti"
Read more of this review »
|
|
|
Monica Tonea
rated a book really liked it
|
|
| O scriere psihedelică din care te desprinzi cu greu, marca MC. Citită în doze mici, să se așeze. Atmosfera densă, povestea, decorul și vocea narativă sunt instrumente menite să contribuie la infiltrarea abilă în mintea cititorului. Te simți expus și ...more | |
|
Monica Tonea
rated a book really liked it
|
|
|
Monica Tonea
rated a book really liked it
|
|
|
Monica Tonea
rated a book it was amazing
|
|
|
Ce avem aici este cu totul altceva. Nu pentru că nu s-ar mai fi scris despre iubire, ci pentru modul stilistic la care recurge Ioana Unk în acest roman. Sindromul picioarelor neliniștite este un debut remarcabil: o iubire stratificată, cu ramificații ...more |
|
|
Monica Tonea
rated a book liked it
|
|
|
Monica Tonea
rated a book really liked it
|
|
|
După principiul Pe cine iubești mai mult?, aș spune că sunt câteva proze de 5* plus în această carte și, evident, pe ele le-am iubit mai tare. Sunt proze foarte bune și proze excelente în cartea de debut a Mihaelei Buruiană. Faptul că m-am concentrat ...more |
|
“O gară este locul în care toţi oamenii simt nevoia să fie agitaţi, indiferent de motivul pentru care se află acolo. Devin alerţi, curioşi, caută cu privirea, citesc sau ascultă anunţurile din difuzoare, îşi iau rămas bun, se desprind, pleacă sau revin, aşteaptă – ah, aşteptările –, cumpără cadouri în ultima clipă, beau cafeaua grăbiţi, cu ochii pe ceas şi răsfoiesc ziare lăsate prin sălile de aşteptare de către cei aflaţi înaintea lor în tranzit. Mama mă trăgea de mânecă să avansăm, nepăsătoare faţă de însufleţirea mea.
„N‑avem timp, Ilona, nu acum”, or eu nu puteam crede că‑mi scapă printre degete acea porţiune de univers care se dovedea intangibilă din cauza indiferenţei ei.”
― Pasagerii
„N‑avem timp, Ilona, nu acum”, or eu nu puteam crede că‑mi scapă printre degete acea porţiune de univers care se dovedea intangibilă din cauza indiferenţei ei.”
― Pasagerii
“„Să nu uiţi cine eşti, Ilona. E foarte important, puiule, să‑ţi aminteşti lucrul ăsta. Și orice decizie iei, ia‑o în cunoştinţă de cauză, cu ochii larg deschişi, fără preconcepţii, fără influenţă externă, căci eu îţi pretind să asculţi ce spun, nu să faci neapărat ca mine. Încearcă să analizezi, deşi iubirea nu suferă analiză, dar gândeşte‑te bine dacă nu cumva zace o nevoie în tine de‑a avea pe cineva alături care să‑ţi stabilizeze parcursul prin viaţă. Să crezi tu că‑i capabil de asta, dar, în fapt, el să nu fie în stare nici să‑şi ghideze propriul drum”, a încheiat, apatic, şi o tăcere albă s‑a depus între noi.
Mama n‑avea nicio idee cine eram. În ultima vreme nu‑i lăsasem ocazia să mă întrezărească. Sau ştia totul, aşa cum ştiu mamele? Încercasem să‑mi ţin ascuns traiul cu tente obscure, de la Paris, care era o permanentă cădere în gol pentru mine fiindcă nu aveam nici o noţiune de cum aveam să mă trezesc în zori, când eram mahmură, dar destul de lucidă, cât să‑mi regret excesele. Cu atât mai mult treceam prin experienţe cu inima cât un purice, de teamă că lucrurile se pot agrava. Că voi pierde controlul. Însă, în spiritul nu ştiu căror bravuri, testam în modul cel mai extrem viaţa. Rezistenţa mea la viaţă.
Nu i‑am promis nimic maică‑mii, dar nici n‑am infirmat. Nu mă simţeam deloc eliberată. Dimpotrivă, o împovărasem şi pe ea.”
― Pasagerii
Mama n‑avea nicio idee cine eram. În ultima vreme nu‑i lăsasem ocazia să mă întrezărească. Sau ştia totul, aşa cum ştiu mamele? Încercasem să‑mi ţin ascuns traiul cu tente obscure, de la Paris, care era o permanentă cădere în gol pentru mine fiindcă nu aveam nici o noţiune de cum aveam să mă trezesc în zori, când eram mahmură, dar destul de lucidă, cât să‑mi regret excesele. Cu atât mai mult treceam prin experienţe cu inima cât un purice, de teamă că lucrurile se pot agrava. Că voi pierde controlul. Însă, în spiritul nu ştiu căror bravuri, testam în modul cel mai extrem viaţa. Rezistenţa mea la viaţă.
Nu i‑am promis nimic maică‑mii, dar nici n‑am infirmat. Nu mă simţeam deloc eliberată. Dimpotrivă, o împovărasem şi pe ea.”
― Pasagerii
“Vocile lor nu ajungeau până afară, dar le vedeam umbrele pe pereţi, alungite de focul din şemineu. Aş fi vrut să mă simt vindecat doar un pic. Doar o clipă. Eram, pe alocuri, conştient de propria alunecare. Dar nu puteam da frâu liber groazei că mă aflam, într‑adevăr, în impas. O familie disfuncţională, care mai de care mai breaz.
„Inconştienţa e o stare privilegiată”, îmi spusese doctorul în glumă. Sufeream de insomnii, mă simţeam slăbit, nişte analize ieşiseră prost, nu eram deloc bine. Voise să destindă atmosfera, însă era întru totul adevărat: din neglijenţă ajunsesem în punctul ăsta.
Am tras din ţigară şi am lăsat noaptea să se deruleze după bunul ei plac, fără să mă împotrivesc chipului vag care mă hăituia uneori fără să mai ştiu dacă era în vis sau în realitate. Dispus să mai pierd o vreme acolo, temător să mă întorc la atmosfera de circ din casă, am urmărit cu privirea razele lunii apropiate de pământ. Era mare cât o roată de car. Lumina cădea pe un trandafir portocaliu. M‑am îndreptat de spate, am luat o gură de cognac, am stins ţigara în scrumieră şi am răsuflat ușurat când am realizat că în aer predomina noutatea. Se încheiase încă un an teribil. Eu şi pesemne trei sferturi din populaţia planetei ne intercalam gândurile în acele clipe.”
― Pasagerii
„Inconştienţa e o stare privilegiată”, îmi spusese doctorul în glumă. Sufeream de insomnii, mă simţeam slăbit, nişte analize ieşiseră prost, nu eram deloc bine. Voise să destindă atmosfera, însă era întru totul adevărat: din neglijenţă ajunsesem în punctul ăsta.
Am tras din ţigară şi am lăsat noaptea să se deruleze după bunul ei plac, fără să mă împotrivesc chipului vag care mă hăituia uneori fără să mai ştiu dacă era în vis sau în realitate. Dispus să mai pierd o vreme acolo, temător să mă întorc la atmosfera de circ din casă, am urmărit cu privirea razele lunii apropiate de pământ. Era mare cât o roată de car. Lumina cădea pe un trandafir portocaliu. M‑am îndreptat de spate, am luat o gură de cognac, am stins ţigara în scrumieră şi am răsuflat ușurat când am realizat că în aer predomina noutatea. Se încheiase încă un an teribil. Eu şi pesemne trei sferturi din populaţia planetei ne intercalam gândurile în acele clipe.”
― Pasagerii
“O gară este locul în care toţi oamenii simt nevoia să fie agitaţi, indiferent de motivul pentru care se află acolo. Devin alerţi, curioşi, caută cu privirea, citesc sau ascultă anunţurile din difuzoare, îşi iau rămas bun, se desprind, pleacă sau revin, aşteaptă – ah, aşteptările –, cumpără cadouri în ultima clipă, beau cafeaua grăbiţi, cu ochii pe ceas şi răsfoiesc ziare lăsate prin sălile de aşteptare de către cei aflaţi înaintea lor în tranzit. Mama mă trăgea de mânecă să avansăm, nepăsătoare faţă de însufleţirea mea.
„N‑avem timp, Ilona, nu acum”, or eu nu puteam crede că‑mi scapă printre degete acea porţiune de univers care se dovedea intangibilă din cauza indiferenţei ei.”
― Pasagerii
„N‑avem timp, Ilona, nu acum”, or eu nu puteam crede că‑mi scapă printre degete acea porţiune de univers care se dovedea intangibilă din cauza indiferenţei ei.”
― Pasagerii
