Cristina Ruxandra Tudor's Blog

August 26, 2020

Kitty Povestașul

Pentru că de mică mi-a plăcut să ascult povești, bunica mea fiind o excelentă povestașă, am crescut, copilărit și trăit în atmosfera basmelor și a cărților care mi-au adus și îmi aduc multă bucurie în suflet.

Asta până într-o zi, când un virus necunoscut a blocat pe toată lumea în case, creând atâta panică, cum n-am mai cunoscut în ultimii ani. Așa se face că m-am așezat la birou și am început să scriu, ideile și gândurile mele țâșnind din mintea mea cu repeziciune și ușurință, ca și cum ele așteptasera acolo răbdătoare atâșia ani să le vină rândul și să fie puse ordonat pe hârtia albă. În câteva săptămâni volumul Visurile din vremea Coronei a fost închegat, cupărinzând nuvele legate de copilăria și tinerețea mea, dar și povești despre societatea românească de dinainte și după căderea comunismului.

Nu mă consider un scriitor în adevăratul sens al cuvântului, nu am absolvit facultatea de litere, meseria mea fiind legată mai mult de cifre, decât de cuvinte, dar cred cu tărie că am moștenit talentul de povestaș al bunicii mele și pentru cine are urechi și îl interesează poveștile , cred că am ceva de istorisit.
1 like ·   •  0 comments  •  flag
Share on Twitter
Published on August 26, 2020 06:17