Alexandra Furnea

“Diavolul... Ma tem ca i-am vazut chipul de atatea ori de cand sunt internata aici. Nu seamana cu un bau-bau, ci imbraca straie omenesti si rosteste, cu buze frumos arcuite, cuvinte precum "nu are infectii", "facem tot ce se poate", "pur si simplu nu i-a rezistat organismul". Uneori, se ascunde in ochii plecati ai unei asistente, sau in soaptele de pe holuri, dis-de-dimineata, cand urechile noastre par surde. "Are pioceanic", "e infectat in toate plagile". Diavolul salasluieste in tot ceea ce nu ni se spune si in minciunile care ne invinuiesc... Diavolul nu este in cluburi sau in sonoritatile mai dure ale unui stil de muzica, ci in spitale, in primarii, in scoli si, uneori, chiar si in biserici.”
― Alexandra Furnea, Jurnalul lui 66. Noaptea în care am ars

“Oamenii nu pot sa accepte ca lumea in care traiesc este complet nesigura si ca stalpii pe care isi sustin certitudinile sunt, de fapt, din burete. Unul inflamabil. Prefera sa dea crezare manipularilor si deturnarilor din media decat sa isi asume ca am gresit cu totii - ca natiune - timp de aproape 30 de ani, tolerand mizeriile care au dus la conditiile abjecte din spitale si la riscurile absurde la care ne expunem chiar si atunci cand iesim pe strada. Este mai convenabil sa existe mereu un tap ispasitor.”
― Alexandra Furnea, Jurnalul lui 66. Noaptea în care am ars