Alexandru Popescu's Blog
March 9, 2023
O cronică semnată de criticul literar Mircea V. Ciobanu
„Surpriza cea mai recentă ne-o oferă Alexandru Popescu, debutant, dar cu o scriitură ce divulgă experiență suficientă pentru a intra în literatură (autorul a fost jurnalist la Europa liberă). Romanul Montana, aplicând tehnica discursului autenticist, nu atât explorează, cât exploatează biografia autorului. Ion (Vanea) Josan, român basarabean, originar din orașul Bender, aflat de facto sub jurisdicția administrației transnistrene, este reporter la un post de televiziune britanic. În pofida accentului străin, el i-a devansat pe alți pretendenți și a obținut jobul. Reușește să ia un interviu „fierbinte” de la un duce, membru al casei regale britanice. Este apreciat (inclusiv, pentru această performanță) de șeful său, trăiește o relație cu o colegă din Scoția, lucrurile se perindă dinamic, cu alternative ale suișurilor/ coborâșurilor, în ritmul obișnuit al paradisului civilizațional occidental. Eroul are și intermitente căderi psihologice, dar și accese de epilepsie, cauzate de amintiri ale trecutului. Un mesaj care vine de la sora sa geamănă, stabilită și ea în Europa (la Viena), îl cheamă la baștină: mama este în spital, după un atac de cord.
(...) Romanul lui Alexandru Popescu e „poate cea mai serioasă și mai veridică proză despre enclava numită Transnistria” (Eugen Lungu). O sursă prețioasă pentru a resimți atmosfera unei realități pe cât de autentice, pe atât de inimaginabile, a unui univers concentraționar, situat (azi!) alături de noi, aproape de inima Europei, care ne urmărește ca o trenă, oricât de mult am aluneca pe pârtia confortabilă a civilizației.”
Mircea V. Ciobanu, articol publicat în ediția 11-12/2022, revista Viața Românească
https://www.viataromaneasca.eu/revist...
(...) Romanul lui Alexandru Popescu e „poate cea mai serioasă și mai veridică proză despre enclava numită Transnistria” (Eugen Lungu). O sursă prețioasă pentru a resimți atmosfera unei realități pe cât de autentice, pe atât de inimaginabile, a unui univers concentraționar, situat (azi!) alături de noi, aproape de inima Europei, care ne urmărește ca o trenă, oricât de mult am aluneca pe pârtia confortabilă a civilizației.”
Mircea V. Ciobanu, articol publicat în ediția 11-12/2022, revista Viața Românească
https://www.viataromaneasca.eu/revist...
Montana – un debut excepțional, Doina Ioanid (Observator Cultural)
Alexandru Popescu este un nume care, pînă la Gaudeamus, nu-mi spunea nimic. Dar l-am descoperit cu deosebită plăcere mulțumită romanului său de debut Montana. Alexandru Popescu s-a născut în Bender (oraș cunoscut pe vremuri sub numele de Tighina), a absolvit Științele comunicării la Universitatea Liberă Internațională din Republica Moldova. A lucrat mai mulți ani ca reporter pentru posturile TV din Chișinău. Din 2014, lucrează în calitate de corespondent la Radio Europa Liberă. În prezent, s-a stabilit în orașul englez Maidstone.
Debutul în proză al lui Alexandru Popescu este un Bildungsroman al unui copil din Bender, oraș din Republica Moldova, controlat din 1992 de autoritățile separatiste transnistrene, precum și o frescă in nuce, foarte elocventă, a timpurilor tumultuoase, cu multe răsuciri sociopolitice, din acest loc.
Romanul înaintează cu intersecția a două fire epice: unul urmărește viața jurnalistului Ivan Josan, ajuns reporter la o televiziune locală din orașul Maidstone, celălalt este un fir al rememorării, care ne prezintă viața copilului, a adolescentului și tînărului Ivan Josan. Aceste intersecții și luminări treptate ale unor episoade marcante din viața lui Ivan sînt abil realizate, cu dozaje bune, care incită curiozitatea, chiar cu oarece suspans.
Cine este Ivan? Este un Ivan al devenirilor, al unor experiențe traumatice, un Ivan care încearcă să țină piept cum poate apelor tulburi ce urcă din adîncul său. Ivan a crescut într-un PMS sovietic, o bază de utilaje pentru trenuri, un soi de ghetou, unde oamenii trăiesc în vagoane de tren (fiecare familie primește jumătate de vagon) și se organizează cum pot. În fața vagonului plantează legume, butuci de viță care urcă pe acoperișurile vagoanelor, pomi, își fac beciuri pentru păstrat legumele și conservele. Unii cresc păsări și iepuri. Această bază comunistă e transformată într-un mic sătuc. Oamenii se cunosc între ei, se vizitează, beau cu vecinii lor, de cele mai multe ori, chiar prea mult. Copilăria, cu farmecul descoperirilor sale, apare în contrapunct cu sărăcia și frigul îndurat în vagoane, cu evenimentele sumbre, cu întîmplări personale tragice. Și totuși o aură a rememorării se ivește din cînd în cînd, precum în cazul iubirii dintre Ivan și Ana, o copilă rusoaică din vecini, și al jocurilor de puștani. Sînt însă cicatrici care pulsează. Cicatricea piciorului lui Ivan pulsează, pulsează plină de amintiri dureroase (căderea de pe zidul care înconjura baza îl face să aibă mereu coșmaruri, moartea tatălui în războiul separatist, violul Anei, la care e obligat de soldați să asiste, zilele de spaimă cînd s-au ascuns mai multe familii în beciul îngust pentru a scăpa de războiul care devasta baza, înrolarea în armata separatistă transnistreană). Alteori, cicatricea pulsează de dorul de acasă, de dorul de familie.
Viața din prezent a lui Ivan pare să fi intrat într-o normalitate mult dorită. La Maidstone și-a găsit de lucru, are o iubită care veghează asupra lui, cu care urmează să se căsătorească. Anxietățile sale sînt ținute sub control cu pastile, totul pare a fi pe linia de plutire. O întîmplare sumbră de la o filmare îl va da însă peste cap, îi va aduce o criză de epilepsie. Pus pe picioare cu ajutorul lui Claire și al unui tratament, Ivan trebuie să se confrunte cu o altă întîmplare tristă: al doilea atac de cord al mamei sale, care îl va face să-și părăsească viața confortabilă din Maidstone și să revină clandestin în Bender. Ivan și sora lui geamănă, Eva, nu știu dacă mama lor mai trăiește sau nu, tot ce-au aflat e că a fost dusă de urgență la spital.
Periplul întoarcerii acasă se desfășoară pînă la un punct fără probleme: Denis, un vechi prieten din baza de la Bender, îl duce cu Dacia sa prin locuri ascunse de autoritățile separatiste transnistrene. Pe durata călătoriei, Ivan continuă să-și amintească de diverse evenimente și episoade din bază. O umanitate fragilă, pestriță, cumva primitivă se ivește. Țarul, vecinul de vagon, este impunător, înțelept, îi ajută într-o situație critică, cînd Gheorghe, tatăl lui Ivan, o ia razna. Are o poveste misterioasă, vine din Vinița, un sat din Ucraina, și se va întoarce acolo după ce baza va fi desființată. Dima Bankov, un tînăr subțirel din Percali, foarte credincios, se mută la bază și începe să apară pe la înmormîntări aducînd un tirfon (șurub mare de cale ferată) pe care să-l vîre în coșciugul mortului, pentru ca Dumnezeu să știe că a fost ceferist și că a muncit din greu, și astfel să fie primit mai curînd în Rai.
Autorul știe cum să-și construiască personajele, să le rotunjească treptat, cu noi atribute și noi întîmplări. Știe cum să creeze o atmosferă absolut memorabilă. Romanul este foarte concret, vizual. Protagonistul Ivan povestește cu finețe și cu o mare plasticitate despre ceea ce i s-a întîmplat și i se întîmplă. Se scrutează pe sine fără edulcorare, fără lamentare, cu un soi de detașare. Situațiile dramatice trăite în acea enclavă transnistreană, parcă prinsă încă în timpuri sovietice, sînt descrise simplu și intens, foarte subtil, niciodată discursiv, niciodată apăsat, cu detalii de mare impact asupra cititorului. Astfel, lipsa de libertate și de acces la cultura în limba română reiese dintr-un scurt episod: Denis observă că lui Ivan îi place mult să citească și îi propune să meargă într-un sat vecin, la mătușa sa bibliotecară, pentru a împrumuta cărți. La întoarcere, mătușa le dă și cinci gutui, care sînt puse peste cărți. Opriți de soldații care controlau zona, Denis le va o feri o gutuie, sugerînd că asta au în ghiozdan. Un alt episod este cel în care Ivan se duce în expediție pentru recuperarea ceasului Montana pe care tatăl său n-a mai apucat să i-l dăruiască: a fost ciuruit de gloanțe chiar lîngă zidul bazei, iar în mînă ținea strîns ceasul pentru fiul său. Mama lui Ivan l-a ascuns, în ideea că i-l va înmîna după ce se va termina războiul, apoi a uitat de el. Ivan merge să recupereze ceasul, riscînd să fie prins și condamnat pentru dezertare și intrare ilegală pe o proprietate a statului. Ceasul Montana devine pentru el un simbol, acela al recuperării trecutului său și al legăturii paterne.
Alexandru Popescu construiește o lume ficțională vie, foarte prezentă, care basculează dintr-un realism tragic într-unul magic și capătă, pe alocuri, dimensiunile unei distopii coșmarești.
Montana este un roman de debut excelent, condus admirabil, fără nici o burtă, fără nici o bîlbă, un roman captivant și profund, pe care l-am citit în doar cîteva ore. De fapt, dacă pe coperta a IV-a nu s-ar menționa că e un roman de debut, ai fi putut jura că e romanul unui autor bine rodat.
Doina IOANID, Observator Cultural, Nr. 1146 (26)
https://www.observatorcultural.ro/art...
Debutul în proză al lui Alexandru Popescu este un Bildungsroman al unui copil din Bender, oraș din Republica Moldova, controlat din 1992 de autoritățile separatiste transnistrene, precum și o frescă in nuce, foarte elocventă, a timpurilor tumultuoase, cu multe răsuciri sociopolitice, din acest loc.
Romanul înaintează cu intersecția a două fire epice: unul urmărește viața jurnalistului Ivan Josan, ajuns reporter la o televiziune locală din orașul Maidstone, celălalt este un fir al rememorării, care ne prezintă viața copilului, a adolescentului și tînărului Ivan Josan. Aceste intersecții și luminări treptate ale unor episoade marcante din viața lui Ivan sînt abil realizate, cu dozaje bune, care incită curiozitatea, chiar cu oarece suspans.
Cine este Ivan? Este un Ivan al devenirilor, al unor experiențe traumatice, un Ivan care încearcă să țină piept cum poate apelor tulburi ce urcă din adîncul său. Ivan a crescut într-un PMS sovietic, o bază de utilaje pentru trenuri, un soi de ghetou, unde oamenii trăiesc în vagoane de tren (fiecare familie primește jumătate de vagon) și se organizează cum pot. În fața vagonului plantează legume, butuci de viță care urcă pe acoperișurile vagoanelor, pomi, își fac beciuri pentru păstrat legumele și conservele. Unii cresc păsări și iepuri. Această bază comunistă e transformată într-un mic sătuc. Oamenii se cunosc între ei, se vizitează, beau cu vecinii lor, de cele mai multe ori, chiar prea mult. Copilăria, cu farmecul descoperirilor sale, apare în contrapunct cu sărăcia și frigul îndurat în vagoane, cu evenimentele sumbre, cu întîmplări personale tragice. Și totuși o aură a rememorării se ivește din cînd în cînd, precum în cazul iubirii dintre Ivan și Ana, o copilă rusoaică din vecini, și al jocurilor de puștani. Sînt însă cicatrici care pulsează. Cicatricea piciorului lui Ivan pulsează, pulsează plină de amintiri dureroase (căderea de pe zidul care înconjura baza îl face să aibă mereu coșmaruri, moartea tatălui în războiul separatist, violul Anei, la care e obligat de soldați să asiste, zilele de spaimă cînd s-au ascuns mai multe familii în beciul îngust pentru a scăpa de războiul care devasta baza, înrolarea în armata separatistă transnistreană). Alteori, cicatricea pulsează de dorul de acasă, de dorul de familie.
Viața din prezent a lui Ivan pare să fi intrat într-o normalitate mult dorită. La Maidstone și-a găsit de lucru, are o iubită care veghează asupra lui, cu care urmează să se căsătorească. Anxietățile sale sînt ținute sub control cu pastile, totul pare a fi pe linia de plutire. O întîmplare sumbră de la o filmare îl va da însă peste cap, îi va aduce o criză de epilepsie. Pus pe picioare cu ajutorul lui Claire și al unui tratament, Ivan trebuie să se confrunte cu o altă întîmplare tristă: al doilea atac de cord al mamei sale, care îl va face să-și părăsească viața confortabilă din Maidstone și să revină clandestin în Bender. Ivan și sora lui geamănă, Eva, nu știu dacă mama lor mai trăiește sau nu, tot ce-au aflat e că a fost dusă de urgență la spital.
Periplul întoarcerii acasă se desfășoară pînă la un punct fără probleme: Denis, un vechi prieten din baza de la Bender, îl duce cu Dacia sa prin locuri ascunse de autoritățile separatiste transnistrene. Pe durata călătoriei, Ivan continuă să-și amintească de diverse evenimente și episoade din bază. O umanitate fragilă, pestriță, cumva primitivă se ivește. Țarul, vecinul de vagon, este impunător, înțelept, îi ajută într-o situație critică, cînd Gheorghe, tatăl lui Ivan, o ia razna. Are o poveste misterioasă, vine din Vinița, un sat din Ucraina, și se va întoarce acolo după ce baza va fi desființată. Dima Bankov, un tînăr subțirel din Percali, foarte credincios, se mută la bază și începe să apară pe la înmormîntări aducînd un tirfon (șurub mare de cale ferată) pe care să-l vîre în coșciugul mortului, pentru ca Dumnezeu să știe că a fost ceferist și că a muncit din greu, și astfel să fie primit mai curînd în Rai.
Autorul știe cum să-și construiască personajele, să le rotunjească treptat, cu noi atribute și noi întîmplări. Știe cum să creeze o atmosferă absolut memorabilă. Romanul este foarte concret, vizual. Protagonistul Ivan povestește cu finețe și cu o mare plasticitate despre ceea ce i s-a întîmplat și i se întîmplă. Se scrutează pe sine fără edulcorare, fără lamentare, cu un soi de detașare. Situațiile dramatice trăite în acea enclavă transnistreană, parcă prinsă încă în timpuri sovietice, sînt descrise simplu și intens, foarte subtil, niciodată discursiv, niciodată apăsat, cu detalii de mare impact asupra cititorului. Astfel, lipsa de libertate și de acces la cultura în limba română reiese dintr-un scurt episod: Denis observă că lui Ivan îi place mult să citească și îi propune să meargă într-un sat vecin, la mătușa sa bibliotecară, pentru a împrumuta cărți. La întoarcere, mătușa le dă și cinci gutui, care sînt puse peste cărți. Opriți de soldații care controlau zona, Denis le va o feri o gutuie, sugerînd că asta au în ghiozdan. Un alt episod este cel în care Ivan se duce în expediție pentru recuperarea ceasului Montana pe care tatăl său n-a mai apucat să i-l dăruiască: a fost ciuruit de gloanțe chiar lîngă zidul bazei, iar în mînă ținea strîns ceasul pentru fiul său. Mama lui Ivan l-a ascuns, în ideea că i-l va înmîna după ce se va termina războiul, apoi a uitat de el. Ivan merge să recupereze ceasul, riscînd să fie prins și condamnat pentru dezertare și intrare ilegală pe o proprietate a statului. Ceasul Montana devine pentru el un simbol, acela al recuperării trecutului său și al legăturii paterne.
Alexandru Popescu construiește o lume ficțională vie, foarte prezentă, care basculează dintr-un realism tragic într-unul magic și capătă, pe alocuri, dimensiunile unei distopii coșmarești.
Montana este un roman de debut excelent, condus admirabil, fără nici o burtă, fără nici o bîlbă, un roman captivant și profund, pe care l-am citit în doar cîteva ore. De fapt, dacă pe coperta a IV-a nu s-ar menționa că e un roman de debut, ai fi putut jura că e romanul unui autor bine rodat.
Doina IOANID, Observator Cultural, Nr. 1146 (26)
https://www.observatorcultural.ro/art...
