Gabriel Păun's Blog

București, 8 mai 2025 – Cartea Homo Sentient a fost lansată la Editura Seneca într-o sală plină cu cel puțin 70 de suflete care au rămas la discuții până la închidere.

Cartea se găsește de acum atât la librăria Seneca, cât și la Humanitas, Cărturești și în toate marile librării din țară.

Este promovată a fi un manifest pentru umanitate, empatie și supraviețuire planetară.

„O carte ca un fluviu sau ca o explozie.”

Oana Pellea  

„Gabriel Păun ne arată cu o răbdare franciscană cum pot fi salvate valorile empatiei. E cea mai necesară voce a speciei noastre.”

Radu Vancu

Homo Sentient este o lucrare manifest care pune sub semnul întrebării locul în care ne-am plasat – adesea arogant și greșit – ca specie în raport cu restul vieții de pe planetă. Scris de Gabriel Păun, un om cu un parcurs profesional și uman rar, volumul este rezultatul unei vieți trăite pe muchie de cuțit, în lupta pentru salvarea naturii, animalelor și… a umanității.

Pornind din propria biografie, dar cu privirea atentă a unui investigator format pe toate continentele, Gabriel Păun conturează o reflecție profundă asupra naturii umane, a traumei, a relației noastre cu lumea vie și a nevoii urgente de reechilibrare morală. Concepută ca un jurnal în 13 capitole și o introducere, scris cu simplitate și sinceritate, autorul ne introduce cu tandrețe în lumea științei și împărtășește fără rețineri momente de criză și transformare personală.

Volumul propune un nou tip de umanitate – Homo Sentient – ființa empatică, conștientă, capabilă de colaborare și compasiune, opusul logicii dominării care a modelat istoria recentă a speciei. Textul alternează confesiunea cu analiza lucidă, datele științifice cu observațiile intuitive, într-un parcurs care aduce laolaltă biologia, ecologia, politica, filosofia și spiritualitatea. Fără a ocoli durerea sau limitele umane, autorul oferă un spațiu de reflecție rar, în care vulnerabilitatea devine forță, iar introspecția – un gest de responsabilitate planetară.

Pe parcursul cărții, cititorul descoperă o serie de fapte științifice și observații revelatoare. De exemplu, știați că…

* Inima noastră, când suferă, se deformează fizic? Se alungește și se turtește, semănând cu o pară – un detaliu medical real, care reflectă legătura profundă dintre emoție și corp.

* Empatia lasă urme în creier? Zona cerebrală responsabilă de empatie devine tot mai activă cu fiecare generație, semn că specia umană ar putea evolua biologic spre compasiune.

* Animalele pot simți rușine, empatie și suferință? Emoțiile complexe nu sunt exclusive omului; le întâlnim și la ființele non-umane, dacă suntem dispuși să le privim cu adevărat.

Aceste revelații multiple nu sunt doar curiozități, ci argumente vii într-un discurs despre cum putem deveni o specie mai conștientă, mai blândă și mai prezentă.

Rezultatul este o chemare emoționantă la reconectare: cu noi înșine, cu ceilalți, cu planeta. O invitație la propria călătorie de conștientizare. O pledoarie pentru o umanitate care nu mai cere să domine, ci învață să aparțină.

Gabriel Păun – specialist în științele naturii, în relații internaționale și diplomație – este cunoscut ca activist pentru natură și animale. A supraviețuit unor misiuni extrem de periculoase și figurează pe listele cu cei mai amenințați apărători ai mediului din lume.
În 2016, a primit Premiul „EuroNatur” pentru eforturile sale neobosite de protejare a pădurilor vechi din Carpați, împreună cu ONG-ul Agent Green. În 2024, activitatea sa a fost recunoscută la cel mai înalt nivel prin acordarea premiului Organizației Națiunilor Unite „Champions of the Earth”.
În același spirit de recunoaștere internațională, a fost inclus în Politico’s Class of 2023 drept unul dintre cei mai influenți actori ai agendei ecologice europene. „Homo Sentient” este rezultatul unei incursiuni personale și științifice în antropologie, ecologie, istorie, politică și spiritualitate.

„Cred că ce a spus Darwin este complet valid, însă acum, în plină extincție în masă cauzată de oamenii care s-au considerat mai presus de natură, interpretarea necesară a spuselor lui este că doar Homo sentient, adică cel care își manifestă bunătatea, compasiunea și empatia lucrând în echipă, va supraviețui. Pentru că Homo sentient nu este în centrul lumii, ci parte din ea, iar sentientismul ar putea fi valul necesar pentru a face, în sfârșit, civilizația umană să înflorească odată cu natura.”Din „Introducere”„Așadar, numai Pământul nostru drag are condiții pentru viață în toată splendoarea ei. Anotimpuri care permit viața chiar și la Poli. Zile cu o durată numai bună cât să nu se încingă ca pe Mercur, iar nopțile cât să se răcorească un pic. Apa, sărut al vieții și copacii care leagă Pământul de cer. Scutul magnetic care să păstreze aici toate cadourile primite și o gravitație numai bună. O gravitație care a construit fiecare stea, care ne face să ne învârtim în jurul Soarelui, iar acesta în jurul centrului galaxiei și așa mai departe. Gravitația ține totul la un loc, controlează fiecare ființă și aduce partenerii împreună.”Din capitolul „Universul nostru și timpul”„Emoțiile animalelor sunt cele care ne fac să ne simțim atrași de alte animale când le vedem pe viu sau pe ecran. Pentru că nu avem un limbaj comun, emoțiile curate sunt cea mai bună formă de comunicare cu ele. Dacă nu ar avea emoții atunci nu ne-am putea conecta cu ele și nu ne-am fi apropiat de ele pentru a ne împrieteni sau pentru terapie. Negarea emoțiilor animalelor non-umane a deschis poarta cruzimii fără limite asupra lor de-a lungul istoriei.”Din capitolul „Celelalte animale”Comandă cartea aici.

 

 

Articolul Lansarea Homo Sentient la editura Seneca apare prima dată în Homo Sentient.

De ce am ales să nu boicotez Tesla deși îl detest pe elon musk?

Am simțit nevoia să explic atât subiectiv cât și obiectiv de ce am ales să nu boicotez Tesla oricât l-aș detesta acum pe elon musk (literele minuscule sunt intenționate). Pentru mine ”cancel technology” e un fel de ”cancel culture” care nu are mereu o noimă și nici nu rezolvă esența problemei. Din contră. Alimentează scepticii climatici și afectează politicile publice pentru salvarea Planetei.

Trăim o adevărată frenezie împotriva mașinilor Tesla din cauza idiotului moral elon musk care se comportă ca un fascist scăpat de sub orice control. Ce face acum pare că nu mai are nico logică.

Pe de o parte a făcut pionierat la scară industrială pentru mașinile electrice și a dus în ultimii 13 ani standardele la un nivel care a forțat întreaga industrie auto de pe toate continentele să îl urmeze. La cum îl văd acum nu am impresia că a făcut-o pentru Planetă și pentru business.

Pe de altă parte face echipă cu trump, cel mai mare dușman al Planetei. O lepră sceptică când vine vorba de schimbări climatice și o bestie colosală când vine vorba de apetitul pentru bani. A răsturnat în doar o lună toate măsurile SUA pentru biodiversitate și climă. Sapă după petrol, arde tot ce poate, taie toate bugetele pentru natură, climă și biodiversitate. Otrăvește apa, aerul, solul și sănătatea oamenilor pentru a umple și mai mult buzunarele oligarhilor care îl înconjoară.

Publicul reacționează pe bună dreptate așa cum poate și printre altele boicotează Tesla. Unii chiar vandalizează mașini crezând că îl afectează doar pe musk, pe trump. A trebuit să îmi pun sticker pe mașină prin care anunț că am cumparat-o înainte ca musk să deraieze și să evit astfel să devin o victimă. Doar că musk deține 12% din acțiunile Tesla și singura sa creație este cyber truck. În rest nu prea s-a implicat. Nici la modelul 3, nici la S, Y sau X. În spatele Tesla stau mii de ingineri geniali și muncitori care nu au nimic de a face cu idiotul.

Când boicotăm Tesla atunci nu îl învingem nici pe musk, nici pe trump. Dar afectăm mii de muncitori, de utilizatori de bună-credință și mai ales clima și Planeta în general care are nevoie de acțiune, nu de războaie ideologice armate și digitale.

Pentru că sunt oarecum mai cunoscut în domeniul meu, toată lumea e cu ochii pe mine ce mașină conduc. Și conduc cam 100.000 km pe an că altfel nu mi-aș putea face munca de inevstigații și advocacy. Dacă conduc una pe carburanți nu e bine că poluează. Dacă iau electrică nu e OK cu bateriile alea care sunt făcute cu minerale rare pentru care se escavează prea mult pământ. Când a fost scandalul cu noxele falsificate ale VW în 2015 a trebuit să vând mașina că mă arata lumea cu degetul. Acum trebuie să vând și Tesla. Practic, lumea îmi spune ce să fac cu banii mei munciți dar nu se uită la ea însăși. Se numește ipocrizie.

Aș vinde mașina și acum dar nu îmi permit nici financiar, nici etic vorbind. Mai am 4 ani de leasing. Am cerut o ofertă de buy-back și aș pierde 24.000 de euro după doar un an de utilizare din valoarea ei de 54.000. Chiar nu îmi permit această pierdere și nici nu aș avea de unde să o acopăr. Or mai fi și alții în situația asta. Mai mult. Fac cam 100.000 km pe an și motorina m-ar costa 10.000 de euro. Ori echivalentul în electricitate m-a costat 3600 euro pe an, deci am salvat nu doar emisii, dar și 6400 de euro, adică mai mult decât cele 12 rate pe an pe care le plătesc la mașină.

Dar nu doar despre asta este vorba. Aici sunt doar extrem de subiectiv.

În primul rând m-a pus pe gânduri prima călătorie cu o mașină Tesla în anul 2013 când am simțit demarajul mai puternic decât al unui avion la decolare și decât al oricărei mașini pe combustie internă. Mi-am pus întrebarea cum este posibil așa ceva cu o baterie care are densitatea de numai 250 Wh/kg? Răspunsul este complex și simplu în același timp. După ce am citit și am povestit cu ingineri și fizicieni pot să îți dau răspunsul relativ simplu. În cilindrii mașinilor sau în spațiile de combustie ale avioanelor încape un volum limitat de benzină, motorină sau kerosen care să ardă în amestec cu aerul. Sunt pompate din rezervor pe măsură ce amestecul de combustibil și aer din spațiile de combustie sunt evacuate. Nu arde tot ce este în rezervor deodată că atunci mașina și avionul nu s-ar deplasa mai mult de o secundă. Ambele se deplasează până puțin câte puțin motoarele au ars tot combustibilul din rezervor. Motoarele electrice în schimb au acces la toată puterea și densitatea bateriei în fiecare moment al deplasării cu o eficiență energetică net superioară și emisii net inferioare. Deci poți genera 12.000 Wh/kg cu doar 40 de kg de baterie. Practic bateria nu se golește modul cu modul ci puțin câte puțin din întregul ei la fel cum benzina din rezervor nu arde toată odată. Sună ca o explozie, dar nu este decât la modul în care se simte atunci când mașina electrică accelerează. Pleacă ca din pușcă. În 2 secunde ajunge la 100 kmh și în mai puțin de 10 secunde la 200 kmh. Pentru ca autonomia să fie cât mai mare se fac baterii cât mai mari. Cu cât densitatea de energie va fi mai mare cu atât mașinile vor fi mai ușoare și vor avea autonomie mai mare.

Deocamdată această densitate de energie de 300 Wh/kg din acumulatori este suficientă pentru deplasări terestre, dar nu toate mărcile de mașini oferă deocamdată soluții suficient de sustenabile pentru orice exigențe. Producătorii pionieri sunt mai avansați decât mărcile tradiționale de autovehicule. Tesla care nu a produs niciodata mașini pe combustie internă ci direct pe curent electric au setat din capul locului standardele. Au grijă să folosească la construcție materiale cât mai sustenabile, reciclate și reciclabile.

Au redus consumul de energie și resurse în producție și distribuție. Au dezvoltat o rețea de super încărcătoare pe piețele de desfacere care oferă la preț stabil exclusiv energie de la Soare și vânt. Bateria ține 1 milion de km fără probleme dacă este exploatată cu băgare de seamă. Încărcarea nu durează mai mult de timpul necesar pentru satisfacerea necesităților fiziologice, câteva exerciții fizice și o cafea. Apoi mai mergi alți 300-600 km fără oprire.

Mașinile electrice sunt și mai sigure în caz de impact atât pentru pasageri cât și pentru ocupanții mașinii. Este loc pentru bagaje atât în față cât și in spate căci sub capotă nu mai este clasicul motor termic cu sute de piese, fire și furtunuri. Sunt mai silențioase și accelerează mai repede decât orice mașină cu combustie internă. Frânele nu trebuie folosite aproape niciodată întrucât la simpla detensionare a pedalei de accelerație intervine frâna de motor care încarcă bateria (frânare regenerativă) și care este mult mai intensă decât la mașinile clasice. Mi se pare de asemenea un câștig că mașinile electrice nu mai au nevoie de schimbat uleiul și alte piese întrucât sunt mult mai simple. Au mult mai puține piese. Vizitele la service nu mai au rost căci nu mai este nimic de schimbat în afară de cauciucurile uzate, ștergătoarele de parbriz și eventual filtrul de polen o dată la 5-6 ani.

Dintre toate mărcile pe care le-am exporat înainte să trec de la diesel la elecric, doar Tesla a răspuns exigențelor mele de sustenabilitate: reciclarea bateriilor, minerit, drepturile omului, surse de energie solară și eoliană la superchargers etc. Am fost chiar să vizitez fabrica unde se reciclează bateriile (în Belgia).

Când am trecut la Tesla (înainte ca elon musk să o ia razna), mulți au înțeles aceste argumente, dar au continuat să creadă narativul de pe social media unde sunt listate cantitățile de rocă dizlocată pentru a face o baterie și poluarea cauzată. Narativul este corect. Este adevărat că se poluează pentru a face o baterie. Și nu doar bateria ci întreaga mașină. Este adevărat că și mașinile pe benzină, motorină sau gaz poluează masiv încă din stadiul de producție. Chiar și ele au baterii care se schimbă de 5-10 ori până mașina a parcurs 1 milion de kilometri. Toate mașinile provin tot din materiale de pe Pământ, nu din altă parte, de la volan și capotă până la geamuri și șasiu. Toate necesită minerit și implică poluare și distrugerea mediului. Întrebarea este care poluează și distruge totuși mai puțin de la fabricare și până ajunge la fiare vechi sau reciclare? Care este alegerea care face răul cel mai mic dacă alegem să ne deplasăm cu mașina?

Pentru a judeca amprenta de carbon a unei mașini electrice în comparație cu una pe combustibili fosili trebuie făcut un calcul holistic care consideră absolut totul, inclusiv producția blamatei baterii și mixul energetic utilizat la încărcarea ei pentru deplasare (provine electricitatea doar de la Soare și vânt sau este din surse nucleare, hidro și arderea de combustibili fosili?). După ce au fost luate în calcul absolut toate variabilele pentru toate mașinile de pe toată Planeta, cele electrice au o amprentă de carbon de 3,2 ori mai mică decât cele pe combustie internă. Adică, în medie, o mașină electrică emite 75 de grame de CO2 la fiecare kilometru parcurs în vreme ce una pe combusitbili fosili emite 241 de grame de CO2 la fiecare Km. Dacă mașina este produsă în Suedia și rulează cu mixul energetic din aceeași țară atunci emissile scad la 41 gr. CO2/km pentru că țara are politici de mediu mai exigente și produce mai multă energie verde. În cel mai rău caz, dacă mașina este produsă în China și rulează pe străzi din Polonia (țara cu energia cea mai murdară), emisiile mașinilor electrice se ridică la 151 gr. CO2 / Km. Dar chiar și în acest cel mai rău scenariu mașina electrică este mai puțin poluantă decât mașinile cu combustie internă. Grație decarbonizării sectorului energetic din Uniunea Europeană, emisiile totale ale mașinilor electrice vor scădea la 46 grame CO2 / km până în anul 2030 în vreme ce emisiile celor pe combustie internă vor rămâne la aceași valoare de 241 de grame CO2.

În concluzie, dacă astăzi treci la mașina electrică, ajuți să vezi de cel puțin 3 ori mai puțină poluare decât munții aceia de pământ excavat, litiu și cobalt care nu îți sunt bagate în față decât de industria petrolului. Odată ce am realizat asta am trecut fără să clipesc la mașina diesel la mașina electrică. Eram pe diesel pentru că merg și pe drumuri accidentate unde am nevoie de cuplul mult mai mare pe care mi-l oferă o mașină pe benzină. Dincolo de poluare, utlimul calcul pe care l-am făcut înainte să devin electric a fost câți cai putere îmi dă Tesla 4×4 electică față de Volvo 4×4 pe motorină pentru fiecare tonă pe care cele două mașini le cântăresc. Tesla are 1,8 tone și 491 de cai putere. Volvo are 2,5 tone și 236 de cai putere. Adică Tesla îmi dă 272 de cai pe tonă, iar Volvo îmi oferă doar 94 de cai pe tonă. În ambele mult mai mult decât am nevoie, dar pentru depășiri în rampă și senzații tari, diferența este zdrobitoare.

Acum o să las un pic de o parte partea tehnologică și o să abordez partea ideologică pentru că spuneam la început despre cancel culture și mai nou iată, ”cancel technology”.

O să încep prin a spune că a boicota mașinile Tesla pentru că musk e un fascist e într-un fel ca și cum l-ai boicota pe compozitorul Wagner pentru că a compus muzica preferată a lui Hitler.

Hai să ne uităm un pic la România și să admitem că în ultimul secol a fost mai mult fascistă decât comunistă. Comunismul a prins foarte greu în ciuda unor eforturi foarte mari abia după al II-lea război mondial. Românul, un consecvent abuzat istoric a plâns mereu după abuzator și l-a primit de fiecare dată cu brațele deschise. Unii români îl plâng pe Țepeș și îl vor înapoi. Alții îi duc dorul lui Ceaușescu. România a fost, după Germania, a doua țară din lume care a luat măsuri antisemite extreme, motiv pentru care premierul Octavian Goga și partidul lui au fost considerați mai naziști decât nemții. Guvernul Goga a adoptat în prima lună de putere măsuri antisemite care au distrus economia și reputația României. A închis afacerile evreilor, le-a interzis să mai depună bani în bănci, să intre în restaurante, să muncească, le-a închis ziarele și le-a retras cetățenia română. În aceste circumstanțe, regele Carol al II-lea a demis guvernul Goga și a instaurat dictatura regală. Nu a funcționat pentru că mișcarea legionară a cuprins deja toată țara. România s-a ales cu mareșalul Ion Antonescu ca premier legionar cu titlul de ”conducător al statului”.

Evreii, țiganii și oricine era considerat dușman al țării erau torturați și uciși pe stradă zilnic, de civili, de legionari și de lăncieri (organizație paramilitară a lui Goga). Antonescu a fost executat după război, dar culmea este că Octavian Goga a fost reabilitat și este considerat unul dintre poeții naționali ai țării. Există școli, străzi, statui și biblioteci cu numele lui. Este exact ca și cum Germania l-ar fi reabilitat pe Hitler dacă ar fi fost un pictor mai bun. Doar că Hitler a fost submediocru. Un frustrat neîmplinit la fel ca toți bărbații dictatori care au nimicit milioane de vieți.

Goga nu a fost singurul fascist reabilitat în România. Mircea Eliade, un înfocat susținător al Gărzii de Fier în anii 1930 a fost și el ridicat în slăvi mai târziu. Garda de Fier a fost o organizație fascistă, creștină și teroristă. La fel și Emil Cioran, Petre Țuțea, Mircea Vulcănescu și Constantin Noica. Unii dintre aceștia s-au căit și s-au dezis de fascism către bătrânețe. Mai toți au fost discipolii profesorului Nae Ionescu care le-a băgat fascismul în cap la tinerețe. Cioran a numit perioada lui fascistă cu o sintagmă care suna ceva de genul ”sminteala anilor 30”. Nu mai știu unde am citit asta, dar mi-a rămas în minte și o tot spun în acești ani când retrăim coșmarul acelor ani. Dar cât rău au făcut toți aceștia în anii când cuvintele și faptele lor au contat și cât bine au făcut mai târziu prin operele lor?

Tema asta căreia i se zice ”cancel culture” (anularea culturii) este o mare și importantă dezbatere actuală în multe țări. Unii zic că trebuie abordată cu precauție de la caz la caz în funcție de calitatea creației lăsată în urmă. Alții zic că trebuie să anulăm complet cultura antiemiților și fasciștilor. Iată că Goga a fost reabilitat deși opera lui este adesea considerată mediocră. Genialul compozitor Richard Wagner a fost reabilitat peste tot în lume, mai puțin în Israel unde mai nimeni nu vrea să îl asculte. Cioran a fost un filozof și scriitor excepțional și a fost pe deplin reabilitat.

Eu zic că ar fi păcat să anulăm total cultura unor genii care au avut o perioadă neagră în viață. Pot să ignor opera lui Goga și pot să mă plimb pe stradă și în parc fără să îi văd statuile. Dar nu pot să nu citesc scrierile lui Cioran sau Eliade și să nu ascult opera lui Wagner care nu are nicio treabă cu antisemitismul și fascismul.

La o adică și Mihai Eminescu a luat-o pe arătură cu antisemitismul la un moment dat, dar asta nu îi anulează nici geniul, nici întreaga sa operă. Nu i-am pedepsi pe ei daca am face-o căci ei nu mai sunt. Ne-am pedepsi pe noi pentru că am fi mai săraci. Și mai rău, am pedepsi generațiile viitoare pentru o decizie pe care o ia generația noastră. I-am pedepsi prin uitare. Nu doar prin uitarea operei ci prin uitarea greșelilor trecutului. Spuneam mai la începutul cărții că omul este multitudine și că învață întreaga viață. Cu toții facem greșeli pe care le putem regreta mai târziu cu întreaga ființă. Deci nu cred că este o idee bună să anulăm cultura pentru că atunci nu vom învăța din greșelile trecutului și vom fi mai săraci.

Când luăm în calcul să corectăm istoria atunci poate cel mai corect ar fi să analizăm întreaga existență și creație a unui om. Să îl luăm de exemplu pe Richard  Wagner în linii mari. A fost un compozitor german genial născut în 1813 care până la 37 de ani nu a transmis niciun semnal antisemitic. În 1850 a început să își simtă amenințată supremația de compozitorii evrei Felix Mendelssohn și Giacomo Meyerbeer pe care i-a atacat public în mod grosolan. Genialul și contemporanul Franz Liszt i-a cerut socoteală lui Wagner în 1851 dar acesta și-a continuat frustrările prin diverse esee. În 1876, Wagner l-a întâlnit pe filozoful Arthur de Gobineau pe care îl admira și care i-a deschis mintea într-o direcție antisemitică și anti-rasistă în general. Cu toate astea, ” Parsifal” ultima mare creație a luio Wagner din 1880 este considerată de unii critici ca fiind în continuare o operă rasistă. Dar nu la vremea aceea ci mai degrabă astăzi când ”cancel culture” este o temă foarte la modă. Asta doar pentru că oamenii au văzut filme și au citit cărți din care au aflat că Wagner a fost compozitorul preferat al lui Hitler.

Înapoi la Tesla, curentul ”cancel technology” nu afectează acum doar această marcă și nici nu oferă un avantaj competiției lor. Oferă doar satisfacție scpticilor care erau oricum Gică contra la mașinile electrice.

În mod dubios, scepticii sunt mai zgomotoși și mai credibili decât cei 99,9% dintre oamenii de știință care au ajuns la consens atât în privința vinovăției omului asupra schimbărilor climatice, cât și asupra avantajelor tehnologiei verzi pentru salvarea Planetei.

Cred că cei mai mulți sceptici nu sunt nici proști, nici naivi. Cred că pur și simplu adevărul doare prea tare. Preferă viața în negare cu glas tare. Adică refuză existența problemei pe care o simt deja pe propria piele, dar își exprimă convingerea foarte gălăgios, adesea chiar agresiv verbal și fizic. Nu acceptă alte opinii și susțin că dețin adevărul suprem în propriul buzunar. Acuză oamenii de știință și militanții care diseminează știința de conspirații globale. Avertizează în legătură cu dictatura verde de stânga. Scepticii realizează în subconștientul lor problema ca fiind una de viață și de moarte, dar conștient vorbind neaga posibilitatea de a muri. Negarea morții este o problemă fundamentală a societății dincolo de schimbările climatice care nu ne ajută cu nimic, din contră. Ei blochează progresul necesar al societății. Scepticii s-au opus și electricității atunci când oamenii au început să dezvolte infrastructura la sfârșitul secolului al XIX-lea și să aducă curentul în case. Au fost la vremea aceea proteste, afișe (precum cel din 1889 care însoțește acest articol), campanii și aceleași dezbateri politice sterile în toată lumea exact cum avem astăzi despre mașinile electrice care sunt următorul nivel pe linia utilizării electricității. Scepticii sunt și ipocriți până la urmă. Când toată lumea s-a electrificat nu au mai avut nicio problemă să își ia în casă televizor să se uite la el, să folosească mașina de spălat sau alte aparate electrocasnice. La fel de ipocriți vor fi și scepticii de azi când va veni vremea ca mașinile electrice să fie peste tot sau poate chiar mai devreme când vor realiza că ajung la 100 kmh în 2 secunde fără niciun zgomot în afară de cel al cauciucurilor și de șuieratul vântului. Doar că s-ar putea să vină de la alte mărci ale căror politici de sustenabilitate și etică nu iau în calcul drepturile omului, materialele folosite, sursele de energie etc.

Toate acestea sunt doar câteva gânduri subiective și obiective care mi-au trecut prin minte am zis să le împărtășesc cu voi.

 

Kuhn, H., & Sizmann, A. (2012). Fundamental prerequisites for electric flying.

Hill, N., Amaral, S., Morgan-Price, S. (2020). Determining the environmental impacts of conventional and alternatively fuelled vehicles through LCA : final report, Publications Office of the European Union.

Becker, E. (2024). Denial of death. Kepustakaan Populer Gramedia..

Articolul De ce nu boicotez Tesla deși îl detest pe elon musk? apare prima dată în Homo Sentient.

Manifest pentru Europa

  

Europa a avut ca destin Uniunea Europeană. O demonstrează cele șapte decenii de pace și de prosperitate fără precedent pe care construcția Uniunii Europene le-a adus cu sine. E cea mai lungă perioadă de pace construită oriunde în lume. Și cea mai abundentă prosperitate. Și cea mai liberă dintre lumi.

Iar Uniunea Europeană este destinul României. O demonstrează faptul că România europeană este, din 2007 încoace, cea mai prosperă, demnă și liberă perioadă din întreaga istorie a României.

S-a murit în războaie și în revoluții pentru ca România să devină europeană. Pentru ca noi să ne putem bucura de avantajul de a fi simultan români și europeni. La rândul nostru, trebuie să facem tot ce ne stă în puteri astfel încât copiii și nepoții și strănepoții noștri să poată fi, la rândul lor, simultan români și europeni. Să se poată bucura, ca și noi, de tot ce înseamnă Uniunea Europeană: democrație, stat de drept, drepturile omului, drepturile minorităților, libertate de expresie, liberă circulație.

Trăim o clipă istorică teribilă, în care putem pierde această Europă care ne-a fost destin. Dintr-o prezență firească, Europa poate deveni pentru noi o amintire. Pe care le-o vom putea povesti copiilor și nepoților noștri – dar ne va fi imposibil să le explicăm de ce n-am făcut-o posibilă și pentru ei. De ce n-am făcut în 2025 tot ce ne stătea în puteri, și chiar mai mult decât atât, pentru ca și ei să se poată bucura de România europeană. Care să fie și pentru ei o prezență reală – nu o amintire tot mai îndepărtată.

Trebuie să ținem România în destinul ei european. Pentru noi – și pentru copiii noștri – și pentru copiii copiilor noștri. România pe care le-o lăsăm trebuie să fie cel puțin la fel de bună ca România pe care am primit-o. Nu o dictatură, nu o autocrație, nu un regim iliberal. Ci o democrație: imperfectă, dar perfectibilă; inegală, dar învățând să-și distribuie tot mai echitabil prosperitatea; traumatizată de trecuturi totalitare, dar iubind tocmai de aceea cu atât mai mult libertatea.

Uniunea Europeană e destinul României. Să ne folosim vocile, profesiile, voturile astfel încât să ne asigurăm că rămâne așa.

Uniunea Europeană e destinul copiilor noștri. N-avem dreptul să le furăm acest destin. Sau să abandonăm lupta pentru el.

Copiii noștri sunt Europa. N-avem dreptul să uităm asta.

Și nu vom uita. Și vom învinge.

Europa e unicul destin acceptabil pentru România. 

 

Semnatari:

Radu Vancu – scriitor
Eugen Ciurtin – istoric al religiilor
Oana Gheorghiu & Carmen Uscatu – cofondatoare Asociația Dăruiește Viața
Gabriel Păun – laureat ONU al premiului Champion of the Earth
Nicu Ștefănuță – europarlamentar, vicepreședinte al Parlamentului European|
Inițiativa RomâniaCorupția UcideGrupul Civic #REZISTENȚAFADERE Federația Asociațiilor de Români din Europa – 120 asociații din Europa și din Statele UniteUmbrela Anticorupție ClujFreedom House RomâniaAradul civicAsociația MEA (MEDIU, EDUCAȚIE și ACTIVISM)Ploiești pentru oameniCentrul pentru Inovare PublicăInițiativa TimișoaraSocietatea TimișoaraComunitatea DeclicDiaspora MilanoReset Asociația copilului înger GeorgeGrupul pentru Dialog SocialEvoluție În InstituțieAgent GreenAsociația ECOTECA Asociația Rădăuțiul CivicCeRe: Centrul de Resurse pentru Participare PublicăBankwatch RomâniaGeeks for DemocracyECPI – Centrul EuroregionalAsociația ACCEPTValea Jiului SocietyValea Jiului ImplicatăÁrlátszó Erdély / Transilvania TransparentăAsociația Activ AG PiteștiAcord DiasporaBrașovul civicFundația Eco CivicaEuRoManifestAsociația CivicaFunky CitizensAsociația VeDem JustMircea Kivu – sociolog

Teodor Baconschi – fost Ministru de Externe

Marina Dumitrescu – jurnalistă

Monica Nistorescu – scriitoare

Brîndușa Armanca – profesoară universitară, jurnalistă

Irina-Margareta Nistor – critic de cinema și realizatoare Radio-Tv

Nona Șerbănescu – manager cultural, artist plastic

Andreea Pora – jurnalistă

Ondine Gherguț – jurnalistă

Alexandru Surcel – avocat

Virgil Nițulescu – manager Muzeul Național al Țăranului Român

Vlad Alexandrescu – fost ministru al culturii, profesor universitar

Eugen Matzota – scriitor

Roxana Dascalu – jurnalistă franco-română

Maria Răducanu – muziciană

Magda Cârneci – scriitoare

Claudiu Komartin – scriitor

Petru Lucaci – președinte al Uniunii Artiștilor Plastici din România

Carmen Bendovski – jurnalistă

Oana Dimofte – jurnalistă

Laura Ghibu Ventimiglia – medic stomatolog, activistă în diaspora

Robert Schwartz – jurnalist, Berlin

Mihaela Miroiu – membră Academia Europaea

Oana Marinescu – consultantă comunicare strategică

Manuela Tiron – psihoterapeut

Iulian Fota – conferențiar universitar

Dr. Alexandra Trîmbițasu – medic, Norvegia

Dr. Răzvan Porumb – lector, Institutul de studii creștin ortodoxe, Cambridge

Neculai Constantin Munteanu – ziarist

Peter Eckstein Kovacs – avocat

Ion Mureșan – poet

Camelia Spătaru – consultantă comunicare

Dr. Răduț Bîlbîie – conferențiar universitar

Iaromira Popovici – jurnalist

Mariana Michiu – architect
Mariana Ion

Cătălin Chirilă – Profesor

Autel Nicolae Grebleș – Pensionar

Camelia Panait – Economist

Sandy Matei- Activist civic

Gheorghe Ștefănescu – Consultant/trainer management

Oliviu-Laurentiu Fufezan-Jiman – Consultant financiar

Adina Vințan

Andreea Camelia Georgescu

Irina selaru – Inginer

Sofia Crudu – Profesoara, actrita

Silvia, Stoica – Casnica

Ion-Augustin Spineanu – Economist/expert contabil

Liana Antonina Ionita – BIOCHIMISTA

Raul Tamasdan -Inginer

Marin Feraru – Pensionar

Dan Crudu – Actor și profesor

Sergiu Cincu –  inginer

Diana Ioana

Ruxandra Schiopu

Giorgia Angelia Pițoiu

Daniela Minea – Coordonator Comunicare

Diana Elena Dumitru

Bogdan Margarit

Diana Moraru  – Jurist

Mariana Avramescu – Profesor

Oana Catalina Giacalone

Ciprian Manea

Marinela, Antochi – Functionar international

Vlad Scutaru –  Reprezentant vanzari

Drăghici Ileana – Asistent medical

Aurelian Buharu – activist drepturi sociale

Daniela Semenescu -Economist

Golub Eugenia

Cristina Chiorean – Ing/manager logistica

Popa-Cazacu Elisabeta Claudia

Daniel Ghenescu

Ida Raescu -Asistentă medicală

Alina Bogdan- Proiectant Inginer Mecanic

Sorina Budileanu – Economist

Cristian Deceanu – Editor

Stefania Moga- Traducator/ Interpret

Aniela Julieta Herlea – Economist/antreprenor

Ivanciu Oana – Economist

Aniela Julieta Herlea – Economist/antreprenor
Roxana Aldea – Profesor

Larisa Nicolae- proiectant retele telecomunicatii

Elena Tamba -Asistenta medicala

Aurora Buta – Inginer chimist

Trifan marinela – Impiegat de mișcare CFR

Florina Bucur -Manager

Monica Starica – Economist

Angela Chirila – Administrator firma

Florina Jelescu – Regional Manager

Iuliana Munteanu – Profesor învățământ primar

Cristian Puiu – achizitii

Ruxandra Predescu

Dana – Compliance Officer

Claudia Ștefănescu – corector

Radu Gramatovici – Conferențiar universitar

Mircea Darie – Manager

Constantin-Doru Roman – Jurist

Luminita Tomi – Economist

Ruxandra Burcescu – Scriitoare

Mihaela Ioana Toma – Asistent de farmacie

Oana Anghelescu

Nicusor Porojan

Crina Dunca – Antreprenor

Alex dumitru – Inginer

Flavius Moldovan – Manager achizitii

Mariana Nenu – Economist

Adela Popa – Cadru didactic universitar

Mirela Bratu – Jurnalist

Daniel Sturz – Tehnician LASER

 

România este Europa ! Un apel al societății civile pentru viitorul european al României

Într-o perioadă marcată de provocări și amenințări la adresa valorilor democratice, în care vocile extremei drepte devin tot mai agresive și riscă să deturneze România de la drumul său european, societatea civilă românească se ridică pentru a reafirma clar și răspicat: România este Europa!

În preajma alegerilor prezidențiale din luna mai, 36 de organizații ale societății civile și 41 de lideri de opinie, activiști, experți și profesioniști din diverse domenii au semnat un Manifest pentru Europa, un angajament ferm față de valorile europene și o chemare la mobilizare pentru toți cei care cred într-un viitor democratic, liber și prosper pentru România.

Acest manifest nu este doar o declarație de principii, ci un semnal de alarmă în fața tentațiilor populiste și a riscului real de izolare a României.

Uniunea Europeană a fost și rămâne singura garanție pentru libertate, progres economic și securitate. Orice tentativă de îndepărtare de acest parcurs istoric nu înseamnă suveranitate, ci slăbiciune, nu înseamnă independență, ci vulnerabilitate în fața unor influențe care nu respectă drepturile și aspirațiile cetățenilor români.

Manifestul nostru deschide seria evenimentelor organizate de EuRo Manifest pe 15 martie, atât la București, cât și în alte orașe din țară și în diaspora europeană.

Lista semnăturilor rămâne deschisă pentru toți cei care susțin viitorul european al României. Semnează aici! LINK: https://freedomhouse.ro/romania-este-...

Articolul Manifest pentru Europa apare prima dată în Homo Sentient.

Dictatura digitală

Nu sunt un fan al conspirațiilor ci al științei, faptelor și teoriilor plauzibile. Apoi chiar și conspirațiile rămân conspirații doar până ies la lumină. Este bine de știut că toate aplicațiile și gadget-urile prin care dăm acces deținătorilor la noi înșine poate să ne fie atât de folos cât și în detriment. Te-ai gândit ce se întâmplă cu datele colectate din ceasul tău inteligent despre somn, activitate fizică, starea inimii, nivelul de stres dincolo de beneficii? Te-ai gândit vreodată cum se face selecția știrilor care ne ajung pe ecrane și ce influența au acestea asupra noastră? Cum ajung aceste știri să reprezinte adevărul care convine și pe care ajungem să îl avem în propriul buzunar fără să fie adevărul complet sau să fie chiar opusul adevărului? Te-ai gândit că știrile pe care le primești fără să le procesezi îți pot forma și consolida opinia pe care cei care le controlează doresc ca tu să le ai? Te-ai gândit că din cauza arhitecturii știrilor ai opinii puternice despre anumite teme care polarizează constant societatea până la la un fanatism înfricoșător? Ba sunt homo sau transsexualii, ba urșii, ba cina cea de taină de la Olimpiadă, ba avortul, ba schimbările climatice. Ba una, ba alta, cineva se hrănește din asta și este avantajat să existe doar două opinii, ambele supreme. A treia cale a dispărut și o dată cu ea a patra, a cincea și așa mai departe. Și nu doar pentru a vinde știri ci pentru a controla societatea bipolarizată în urma pierderii multitudinii individuale. Un individ care pentru a se adapta la această lume a ajuns să accepte să intre în cușca despre care vorbeam la începutul cărții. Unul care poartă permanent măști și nu mai iese din cușca mintală decât să bage bățul printre gratiile altor încarcerați sociali. Puține se mai întâmplă în lumea reală și aproape totul în lumea virtuală dominată de contrastul dintre iluzie și realitate. Suntem deja captivi într-o realitate fabricată, o lume simulată creată de mașini manipulate de oameni fără fețe care conduc societatea de astăzi. Trăim deja în matrixul digital.

Ai simțit vreodată că ești copleșit/ă de știrile care te fac să te simți un om neputincios? Că ești irelevant/ă și nici nu merită să te mai implici că oricum ce mai poate schimba un singur om? Că mai bine stai în bula ta și poate nici nu mai comentezi că or să sară fanaticii pe tine?

Ei bine, poți să iei în calcul că ăsta a fost doar pasul doi către noua formă de organizare a societății care s-a întâmplat rapid, pe nerăsuflate și cu un succes peste așteptările arhitecților dictaturii digitale. O nouă ideologie despre care am avertizat în capitolul ”Bye bye Homo sapiens” că amestecă tot ce au avut mai rău comunismul, fascismul, capitalismul și imperialismul. Deodată, cu tot ce au mai rău, toate ideologiile falite la un loc sunt posibile căci nu mai există nici stânga, nici dreapta și nici calea cea dreaptă pentru individ și pentru populație. S-a reușit în ultimii 10 ani răsturnarea democrației și instaurarea totalitarismului fără să ne dăm seama. Suntem înconjurați de fanatism, aproape complet amorțiti și controlați de spaimă, neputință și teroare. Nici nu mai îndrăznim să ne imaginăm ce va urma deși subconștientul nostru ne dă semnale puternice că lumea este într-un moment de cumpănă, de inflexiune fără precedent și că este nevoie de fiecare dintre noi pentru salva situația.

Dar cum a fost posibil acest al doilea pas și care a fost primul? Primul a fost în opinia mea scăderea bugetului cheltuit pentru educație de la an la an, de la țară la țară și uciderea școlilor de meserii/meșteșuguri. Această crimă deliberată s-a întâmplat concomitent cu apariția și ascensiunea social media. Un mediu virtual prost reglementat și prost folosit care a tras progresiv societatea de toate vârstele departe de știință și adevăr. Un mediu care a înlocuit adevărul și care a devenit sursă de informare și dezbinare. Mediul unde ni se fabrică viitorii președinți și premieri. Mediul perfect unde nu au loc mai mult de două opinii pe o temă. S-a ajuns ca o temă pe care există mii de studii științifice profunde sau opinii ale unor mari filozofi să fie tranșate într-o postare pe Tik-Tok de 3 secunde care activează exclusiv creierul reptilian și exclude creierul rațional și emoțional al omului. Regula de 3 secunde a fost instaurată tocmai de arhitecții social media pentru că statisticile lor prezintă în culise pentru administratori performanțele unui articol bazate pe câți oameni s-au uitat primele 3 secunde în comparație cu restul postării multimedia. Astfel toată lumea care se ocupă cu crearea, promovarea și consumul de conținut social media se conformează și tinde către cele 3 secunde chiar dacă mulți se duc încă în povești de 30 de secunde care necesită o atractivitate tot mai extraordinară. Am ajuns să avem miliarde de oameni pe Planetă care cred că știu tot despre tot și de fapt știu puțin sau nimic sau greșit. Dar au impresia că dețin adevărul în buzunar.

Succesul primelor două etape de instaurare a dictaturii digitale (îndobitocirea și manipularea) este însă atât de mare încât se poate trece deja la nivelul trei de suprimare: distrugerea clasei medii. Adică acea pătură socială ceva mai educată care pune întrebări, care protestează fie în stradă, fie prin muzică, carte, pictură sau prin știință. O distrugere care se face prin taxe, discreditare și la nevoie suprimare. O degradare a democrației și a valorilor societății care vor genera o vastă majoritate obedientă care va consuma ce i se va da prin algoritmi. Se merge către direcția în care adevărul și frumosul vor fi interzise. O direcție în care mințile celor ale căror urechi au auzit lucruri interzise vor fi în consecință interzise. Ultranaționalismul utilizat pentru manipularea în masă ne poate duce să mâncăm doar patrie și să respirăm doar națiune.

În cele din urmă chiar și cei mai mari eroi ai societății de astăzi pot fi discreditați grație AI-ului. Chiar și lui Julian Assange sau lui Banksy li se poate crea câte o imagine generată de AI în care apar să zicem pe un yaht care valorează un miliard de dolari ancorat pe o insulă proprietate privată pe care o dețin în secret, sunt încojurați de lux și de zeci de femei frumoase minore. Mulți vor spune că ”Era prea frumoasă să fie adevărată povestea lui Banksy sau a lui Assange, eroi modești din umbră care luptă prin artă și adevăr să facă o lume mai bună. Ce ipocrit sunt Banksy ăsta și Assange”.

Sau poate ar fi mai bine să vorbesc despre propria persoană. Tot mai multe canale media care lucrează cu teme de la sponsori certați cu legeaîn loc de adevăr, au prezentat știri fabricate cu titlul: ”Averea fabuloasă a lui Păun, apărătorul naturii. Venituri de 12.000 de euro lunar, 7 mașini și o vilă în Viena”. Se merge nu doar pe denaturarea adevărului ci pe prezentarea de informații complet fabricate pentru care te chinui să îi dai în judecată în vreme ce unii aleg să își spună în minte că: ”Ia uite-l mă și pe ăsta. Mare activist. Credeam în el că face treabă de zeci de ani, dar tot la ciolan trage. Nici nu știam că are salariu. Era prea frumos să fie adevărat. Nu mai ai în cine să crezi în ziua de azi.” Și așa și este când nici măcar în sine nu mai crezi. Cine stă să mai mai asculte pe mine când zic că nu am câștigat niciodată 12.000 de euro pe lună, că nu dețin 7 mașini ci un leasing pentru o singură mașină. Că nu dețin casă la Viena, ci un împrumut la bancă până în 2042 pentru o reședință în exil care nu este în capitala Austriei ci într-un loc secret pentru a ține departe pe cei care îmi vor activ răul. 4 mari televiziuni din România au prezentat zile în șir aceste minciuni doar pentru că am deranjat interesele unui grup de crimă organizată care includ guvernul, parlamentul și niște afaceriști români. Aceleași televiziuni care în trecut m-au lăudat și m-au premiat atunci când am lovit expus și pus în genunchi firme austriece de prelucrarea lemnului românesc.

După ce clasa medie a fost îngenunchiată, vom rămâne o masă amorfă precupată de nevoi de bază: acoperiș, hrană, apă. Poate niște sănătate și divertisment aprobat de șefi. Nu ne vom mai opune OUG-urilor autoritare. Nu vom mai critica guvernul pentru că știe el mai bine ce e de făcut. Vom lăsa statul să scoată aurul de la Roșia Montană că de nu-s canadieni ci de-ai noștri, cianura folosită la extracție nu ne omoară. Îi vom lăsa să facă noi reactoare nucleare. Să ne otrăvească mâncarea. Să transforme pădurile bogate în monoculturi ca de porumb. Puținii care vor mai striga din sărăcia materială și din integritatea spirituală vor fi duși în derizoriu, ignorați, marginalizați și uitați.

Într-un viitor puțin mai îndepărtat, un al patrulea pas îl va completa pe primul când s-au ucis deliberat școlile de meserii și meșteșuguri. Dacă nu ne trezim atunci vor veni vremuri când vom depinde nu doar de gadget-uri ci de roboți pentru a face totul pentru noi. Vremuri când în cazul unui atac cibernetic masiv nu vom fi în stare să mai facem o cafea, să gătim, să schimbăm o lumină în casă, să ne deplasăm. Roboții vor fi făcuți foarte atractivi și simpatici după forma și asemănarea omului pentru a le crește acceptanța. Vor fi acasă, pe stradă, la muncă, peste tot. Vor înlocui oamenii. Una e să ai un robot care să îți tundă iarba pe care o tundeai tot tu. Și alta e să fi servit la restaurant de un robot. Trăim deja aceste vremuri. Am fost deja în anul 2021 la un restaurant unde comanda mi-a fost luată și livrată la masă de un robot. Pasul următor a fost atunci când bucătarul uman a fost înlocuit de un robot. S-a întâmplat deja în 2024 în Pasedena, California când a fost deschis primul restaurant unde mâncarea este gătită și servită de roboți.

Totul se întâmplă foarte repede, fulgerător de repede. De fapt sunt puține meserii care nu pot fi înlocuite în perspectivă de roboți. Ni se vor servi sloganuri prin care vom fi convinși că ni se va ușura viața, că vom avea mai mult timp pentru familie, prieteni, filozofie, artă și alte forme de divertisment. Dar am arătat deja că premisele ideologiei politice de astăzi nu merg în direcția consumului de adevăr și frumos. Se va spune că se vor crea noi locuri de muncă. Dar a socotit cineva câte miliarde de locuri de muncă se vor pierde și câte mii se vor crea prin robotizare? Ce grad de șomaj vom avea? Cine va avea grijă de șomeri și din ce bani? Va fi nevoie de fabricarea unei depopulări masive pentru a susține tranziția abruptă către o societate robotizată în care majoritatea omenirii devine irelevantă? Se va face această depopulare până la un optim de 2-3 mililarde de oameni cum spuneam în capitolul despre climă și civilizație prin educație și asumare? Sau se va face prin război, pandemii, foamete prelungită, măsuri totalitare sau targetarea femeilor pentru a reduce natalitatea?

Imaginează-ți realitatea de care ne vom lovi dacă oficial este recunoscut deja că roboții iau deja 300 milioane de locuri de muncă doar în acest deceniu. Ikea, Google, Salesforce și alții o fac deja. Câteva dintre domeniile în care asta se întâmplă deja sunt: bănci, relații cu clienții, comercianți, șoferi, casieri, contabili, agenți de turism, grefieri, ambalare, depozitare, farmaciști, analiști de date. Sincer, toate ca toate, dar la bancă uneori chiar vreau să văd și să vorbesc cu un om. Am fost ani buni la o bancă digitală care nu avea nici filiale și nici angajați până când am fost în situația idioată în care nu mai puteam accesa contul și nici face vreo plată din țările în care călătoream constant unde aplicația lor nu funcționa nici de pe desktop, nici de pe telefonul mobil. Așa că am revenit la o bancă cu oameni unde am primit și răspuns la toate îngrijorările mele când vine vorba ce finanțează banca și ce nu. Răspunsuri pe care robotul băncii digitale și website-ul lui nu mi le-a oferit. Ziceau că sunt verzi și trebuia să îi cred pe cuvânt. Dar la banca cu oameni, o doamnă mi-a dat zâmbind în scris că banca nu finanțează arme și apărare în general, nu finanțează energie nucleară și din combustibili fosili ci doar din Soare și vânt, nu finanțează agricultură convențională chimizată ci doar agricultură ecologică etc.

Una peste alta automatizările și roboții, chiar droizi precum ”Optimus” al lui Tesla ar trebui în mod fundamental să nu fie lăsați să acapareze locuri de muncă care fac plăcere oamenilor și pe care în mod subsecvent există deja competiție. Nu ar trebui să lase oamenii să se lenevească fizic și intelectual căci ne vom îmbolnăvi și ne vom prosti. Nu ar trebui lăsați să ia decizii, dar pot asista oamenii la luarea deciziilor. Ar putea fi lăsați să facă chestii neplăcute pentru noi și la care suntem lenți și inpreciși precum sortarea deșeurilor în vederea reciclării. Ar putea să facă joburi periculoase precum dezamorsarea de bombe, stingerea de incendii, intervenții în zone calamitate și instabile să meargă înainte pe terenuri minate pentru a proteja oamenii (peste 1000 de oameni mor anual din cauza asta) și multe altele. Să reducă criminalitatea fiind prezenți pe domeniul public așa cum se testează deja în Singapore sau Dubai (nu prin intervenție fizică ci prin observare și raportare polițiștilor umani). Pot asista oamenii cu treburi casnice dacă sunt prea ocupați și au deja o viață fizic activă: să tundă iarba, să facă ordine, să spele, să calce, să țină companie bătrânilor și persoanelor nevolnice dincolo de ajutorul specializat și cel al familiei. Am dat doar câteva exemple doar pentru a clarifica direcția în care cred ar fie bine să se meargă robotizarea care este oricum inevitabilă și bate la ușă în mai toate domeniile în întreaga lume. Văd un mare pericol în nesincronizarea guvernelor lumii în acest domeniu și mai ales în lipsa reglementărilor care să prevină atât pierderea abruptă de locuri de muncă cât și sedentarismul fizic și intelectual al oamenilor.

Articolul Dictatura digitală apare prima dată în Homo Sentient.

Oare animalele non-umane sunt doar niște mașini biologice programate după instincte pentru a răspunde la stimuli ai mediului sau gândesc? Au fost create să servească umanoizii? Au emoții precum frică, fericire, mânie, tristețe, dispreț, surpriză, dragoste, gelozie, rușine, simpatie, vină, mândrie, admirație, invidie, indignare? Au și altele despre care nici nu știm că există? Sunt conștiente și inteligente? Sunt capabile să rezolve probleme? Se ajută între ele până la sacrificiu? Își fac planuri, obiective, tactici și strategii? Își fac evaluări și reflectă asupra acțiunilor lor, adică sunt ele morale? Acestea sunt întrebări care suscită dezbateri, uneori aprinse în rândul filozofilor și al oamenilor de știință, mai ales al celor specializați în comportament și neuroștiințe. Nu există consens pentru toate răspunsurile dar cred că doar filozofia și biologia de joasă speță mai contestă calitățile emoționale, empatice și morale ale animalelor non-umane.

În capitolul VI intitulat ”Celelalte Animale” din cartea Homo Sentient am cătat să argumentez pe larg toate acestea printr-un mix de povestiri anecdotice proprii și prin cele mai recente descoperiri științifice care mi s-au dezvăluit prin lectura a numeroase studii, experimente și cărți. Cele două componente (povestirile și știința) sunt după mine, inseparabile, așa cum ar trebui în general să fie etica și știința.

Este posibil că rezistența la lectură și la conversația subsecventă să fie inițial mai ridicată la cei care au petrecut mai mult timp cu animalele în dietă decât în companie. Chiar și pentru cei care iubesc caii, pisicile sau câinii, dar care mănâncă porci și îmbracă vaci. Din fericire, lectura unei cărți este ceva foarte personal. Nimeni nu poate pătrunde gândurile cele mai ascunse ale cititorului confruntat moral cu provocări inevitabile, mai devreme sau mai târziu. E bine de știut că la originea rezistenței omului față de calitatea emoțională a animalelor non-umane stă amorțirea mai mult sau mai puțin deliberată a psihicului. Aceasta reprezintă un mecanism complex de autoprotecție al ego-ului oamenilor care le permite să ia parte la violență fără a întâmpina tulburări aparente cognitiv-afective. Nu mă refer aici doar la alegeri personale care țin de dietă ci la absolut orice, inclusiv amorțirea spiritului civic din noi în fața unor amenințări pe care refuzăm să le conștientizăm: o nouă pandemie, instalarea totalitarismului sau amenințarea nucleară.

Despre amorțirea psihicului am scris aici: https://homosentient.ro/amortirea_psihicului/

Spuneam că filozofia și știința actuală de bun simț nu mai contestă calitățile emoționale ale animalelor non-umane. Biologia evolutivă, neuroștiința socială și etologia cognitivă susțin această teorie. Ne arată că emoțiile evoluează permanent și diferit la fiecare specie ca o adaptare la mediu și societatea intraspecifică. Emoțiile le ajută să creeze legături și să regleze interacțiuni sociale între competitori, parteneri de reproducție, prieteni. Fără emoții nu ar putea distinge între bine și rău, între pericol și siguranță, nu ar putea evolua. Ca și noi, nu ar supraviețui. De fapt, ar pieri fără emoții.

Cu toate minunile oferite de cercetători, încă știm atât de puțin despre celelalte animale. De fapt, nu știm prea mult nici despre noi înșine. Descoperirile nu se termină niciodată. Contemplând însă la ceea ce știm deja despre simțurile și aptitudinile extraordinare ale unor specii, nu putem decât să ne închinăm apreciativ și să ne băgăm mințile în cap pentru a le observa ceva mai atent și mai lipsit de aroganța ideii că omul este animalul suprem, în vârful unei piramide trofice care de fapt nu există. Putem discuta despre un lanț în care fiecare verigă își are rolul său în ecosistemul Terra, dar antropocentrismul este ceva de depășit. Este doar o imaginație paralelă cu realitatea. Putem spune că suntem în plan real dacă acceptăm fără ezitare că omul este la rândul său un animal și că totodată celelalte de la insecte până la maimuțe sunt animale non-umane.

Fără doar și poate, celelalte animalele sunt ființe conștiente, emoționale, altruiste și morale, în felul lor. Dacă nu experimentează și exprimă emoțiile la fel ca noi, atunci nu înseamnă că nu le au. Dacă un domn psiholog de la Harvard pe nume Daniel încă promovează din răsputeri ideea că omul este singura ființă care se gândește la viitor atunci nu înseamnă că alte animale nu o fac. Din contră. O fac și au la bază experințe procesate și emoții. Maimuțele crează și păstrează unelte. Urangutanii sunt și mai fancy. Dacă au de ales între hrana preferată, dar accesibilă numai utilizând unelte și cea mai puțin preferată, dar disponibilă mură în gură, atunci ei vor alege să folosească uneltele. Și cacatoul folosește unelte și strategii pentru a accesa hrana preferată. Nu este timid deloc când vine vorba de cartofi prăjiți. Am învățat-o pe pielea mea când m-am încăpățânat să nu împart cu ei. Trebuie să recunosc că nu au fost doar mai mulți ci și mai deștepți decât mine. A fost nevoie de intervenția salvatoare a prietenilor mei urmată de negocieri intense de pace cu păsările cacatou australiene. Pactul include că de vreme ce ne plac la fel de mult cartofii prăjiți, vom împărți totul 50/50 pe viitor.

Aphelocoma californica, o pasăre nord americană din aceeași familie cu cioara ascunde surplusul de hrană pentru a o consuma în ziua următoare. Planurile de viitor nu se limitează la hrană ci și la respectarea spațiului privat. Fie acest spațiu restrâns chiar și o grădină zoologică. Un cimpanzeu aflat într-o astfel de închisoare din Suedia, sătul de oamenii care se apropiau prea mult și prea des de el, a decis să le dea acestora ceva înapoi. S-a hotărât spontan să colecționeze pietre pe care le-a ascuns de îngrijitori. După ce a adunat destule, a ales o zi în care a început să le arunce în vizitatori. Sper că le-a dat de gândit indivizilor care aleg să vadă un animal ținut într-un loc care nu are nicio legătură cu habitatul său natural.

Ce să mai zic de șopârla care a învățat să deschidă o ușă culisantă pentru a ajunge la mâncare. Experimentul a fost replicat și acasă de un deținător de o astfel de șopârlă din genul Pogona, mai precis dragonul bărbos. Omul a lăsat șopârla pe nume Gambit să băloșească la viermii preferați dincolo de o ușă culisantă de care nu putea trece. Apoi i-a arătat experimentul cu șopârlele de success la televizor. În clipa a doua, Gambit s-a dat jos de pe canapea, s-a dus și a dat ușa la o parte și a început ospățul.

Cireșele de pe tort sunt șoarecii care au învățat să conducă o masina pentru a ajunge la hrană. Într-un experiment realizat de Universitatea Richmond din Virginia (SUA), șoriceii au primit pe mână o mașinuță electrică pe mărimea lor în care li s-a pus hrană. După ce au servit o perioadă de timp masa în mașină lucrurile s-au complicat. A fost adăugată hrană și la marginea habitatului artificial accesibilă doar dacă șoriceii manipulează un joystick. La început hrana a fost pusă în linie dreaptă față de poziția mașinuței în așa fel încât șoriceii să conducă doar înainte. Ulterior, hrana a fost pusă pe altă direcție, în așa fel încât șoriceii să fie nevoiți să ia și curbe cu mașina. Și au făcut-o ! În plus, s-a constatat un nivel redus al hormonilor de stres la șoriceii șoferi în comparație șoriceii pasageri în mașini telecomandate. La fel ca noi. Stresul este mai mare atunci când șoferii devin pasageri.

Închei calupul de inteligență și planificarea viitorului cu o poveste care spre deosebite de cele de până acum nu are bază științifică dar este foarte distractivă. Este povestea lui Rocco, papagalul gri african care a fost exmatriculat de la sanctuarul National Animal Welfare Trust din Berkshire deoarece înjura mult. Îngrijitorii animalelor s-au temut că îi va speria pe vizitatori. A fost adoptat de Marion Wischnewski care lucra la sanctuar. Rocco a învățat repede să imite vocea Marionei. A făcut-o atât de bine încât atunci când a rămas singur acasă a folosit-o pe asistenta virtuală Alexa pentru a comanda zmeură, pepeni, stafide și înghețată de pe Amazon.

Sper că aceste exemple sunt suficiente doar pentru a arăta că animalele sunt inteligente, se gândesc la viitor și sunt chiar distractive. Și dacă ba, atunci hai să realizăm măcar că inteligența și necesitatea de a se gândi la viitor nici măcar nu reprezintă un indicator pentru a contesta valoarea intrinsecă a fiecărei vieți și dreptul fundamental la viață, demnitate și libertate.

Că animalele sunt ființte conștiente, altruiste și morale, am spicuit din care un pic în acest articol: https://homosentient.ro/467-2/

Ei bine, dacă vis-a-vis de conștiința și inteligența animalelor avem consens, altfel stau lucrurile în privința altruismului. Aici încă se dezbate, deși logica științei existente ne arată că trebuie să fii Gică-contra sau profund îndoctrinat ca să fii lipsit de o opinie cât de cât flexibilă. Pot fi de acord că poate doar omul a dezvoltat un limbaj articulat, tehnologie și artă, dar asta nu face din restul animalelor ființe inferioare. Din contră, la unele capitole ne sunt net superioare. Mă refer aici doar la aptitudinile și simțurile lor care sunt literalmente incredibile. Fără să intru în detalii voi oferi în cele ce urmează câteva exemple urmând ca explicațiile și referințele științifice să le derulez în capitolul ”Simțurile lor”. Nici noi oamenii nu stăm chiar atât de rău precum voi da de înțeles în cele ce urmează însă simțurile noastre trebuie antrenate, altfel se diminuează rapid. Și nu sunt cinci simțuri cum se credea până de curând (văz, auz, miros, gust și tactil), ci cel puțin doisprezece.

Noi, oamenii pur și simplu habar nu avem cum analizează animalele lumea și propria viață. Putem doar să le observăm comportamentul și simțurile din punct de vedere etologic și neurologic. Omul, cu cele doar trei tipuri de receptori pentru vederea în culori și televizorul său 4k nici măcar nu poate concepe cum vede lumea crevetele păun, cu cele 12 tipuri diferite de receptori, vedere polarizată circulară etc. Deși nu este mai mare de 15 cm, acest animal este campion și la lovit cu ”pumnul”, brațele lui fiind mai rapide decât glonțul, iar efectele includ spargerea cochiliei melcilor și chiar a acvariilor dacă sunt capturați și închiși de oameni.

Nici la alergat nu suntem cei mai tari. Ghepardul accelerează mai repede decât Ferrari sau Tesla, iar echilibrul său este inegalabil grație canalelor semicirculare din urechea sa internă. Bufnița gri ne dă clasă la auz, detectând cu urechile sale asimetrice un șoricel de la 100 de metri chiar dacă este sub jumătate de metru de zăpadă. Cârtița cu nasul stelat este deținătoarea pentru cel mai sofisticat simț tactil. Un simț care ține loc vederii, auzului și mirosului. Dar nu cu palmele ci cu nasul. Are câte 25.000 de receptori (organe Eimer) în fiecare dintre cele 22 de brațe (tentacule) ale nasului adaptat la mediul său de viață. Explorează simultan douăsprezece obiecte pe secundă şi decide cu cele două tentacule cele mai apropiate de gură, în doar 8 milisecunde, dacă va mânca sau nu obiectul/prada. Înghite o pradă vie la fiecare 120 de milisecunde.

Nici la capitolul feromoni, omul nu este cel mai grozav. De fapt nici nu știe cu certitudine dacă îi are sau dacă îi percepe. Dar femela fluturelui ochi de păun produce feromoni sexuali atât de puternici încât îi dă întâlnire masculului de la o distanță de 2 km. Pe mine mă cheamă Păun degeaba. Nu sunt în stare să găsesc femeia potrivită nici dacă o am în fața mea. Lovesc ca un melc și văd aproape ca un orb în comparație cu crevetele păun sau pasărea cu același nume.

La capitolul orientare și simțul direcției, sitarul de mal nordic (Limosa lapponica) este deja de domeniul SF pentru capacitatea omului de a mai înțelege ceva. Animalul zboară 29.500 de km din Alaska până în Noua Zeelandă din care 11.680 km în doar 8 zile fără oprire, deci fără somn, fără apă, fără mâncare. Se crede că această pasăre deține atât busolă cât și hartă. Adică se orientează vâzând câmpul magnetic al Pământului cu receptorii dedicați din ochi, iar cu ajutorul cristalelor de magnetită din creier dețin și harta. În apă, țestoasele sunt cele care navighează pentru a depune ouăle mii de kilometri în oceanul larg către locul unde s-au născut folosind de asemenea magnetorecepția.

Nu ai cum să rămâi altfel decât uimit de admirație față de aceste ființe minunate în vreme ce noi oamenii abia dacă ne mai folosim simțurile pentru a naviga, pentru a ne procura hrana, pentru a cunoaște lumea, pentru a ne găsi partenerul de viață. Dar ne considerăm superiori moral. Scoatem bani din portofel și ne procurăm tot ce avem nevoie, lăsând simțurile să se stingă în decurs de doar câteva generații.

Vei regăsi în capitolul intitulat ”Celelalte animale” din Homo Sentient toate poveștile extraordinare și explicațiile logice despre o lume despre care știm totuși atât de puțin.

Lansarea cărții va avea loc în luna aprilie la Seneca Anticafe. Contactează-mă te rog frumos dacă îți dorești să fi unul dintre cei 25 de oameni care vor primi cartea gratuit înainte de lansare cu condiția să participi la eveniment pentru o discuție Homo Sentient.

Joy, M. (2020). Why we love dogs, eat pigs, and wear cows: An introduction to carnism. Red Wheel.

Lifton, R. J. (1982). Beyond psychic numbing: A call to awareness. American Journal of Orthopsychiatry, 52(4), 619–629.

Gilbert, D. (2009). Stumbling on happiness.

Bräuer, J., & Call, J. (2015). Apes produce tools for future use. American Journal of Primatology, 77(3), 254-263.

Laumer, I. B., Auersperg, A. M. I., Bugnyar, T., & Call, J. (2019). Orangutans (Pongo abelii) make flexible decisions relative to reward quality and tool functionality in a multi-dimensional tool-use task.

Laumer, I. B., Bugnyar, T., & Auersperg, A. M. I. (2016). Flexible decision-making relative to reward quality and tool functionality in Goffin cockatoos (Cacatua goffiniana). Scientific Reports, 6(1), 28380.

Correia, S. P. C., Dickinson, A., & Clayton, N. S. (2007). Western Scrub-Jays Anticipate Future Needs Independently of Their Current Motivational State. Current Biology, 17(10), 856-861.

Osvath, M. (2009). Spontaneous Planning for Future Stone Throwing by a Male Chimpanzee. Current Biology, 19(5), R190-R191.

Kis, A., Huber, L. & Wilkinson, A. (2015). Social learning by imitation in a reptile (Pogona vitticeps). Anim Cogn 18, 325–331

The Hidden Life of Pets. (2022). Netflix. Episodul 1.

Klein, A. (2019). Scientists train rats to drive tiny cars around an arena. New Scientist, Vol 244, Pag 12

Giordano, C. (2018). Parrot tries to order strawberries and watermelon from Amazon’s Alexa. Independent.

Articolul Celelalte animale apare prima dată în Homo Sentient.

Mor când primesc întrebarea: ”Tu ești de stânga sau de dreapta?
Răspund: ”Nici, nici”
Unii insistă: ”A, ești centrist?”
Le răspund: ”Nici”.

Răspunsul mai lung pentru cine dorește să afle și altă cale începe pe vremea Revoluției Franceze. Nu ăia cu ecleruri scumpe ci revoluționarii adevărați din secolul al XVIII-lea, precum avocatul Maximilien Robespierre care a spus din tot sufletul și lipsit de vreo ideologie otrăvită 3 cuvinte magice care împlinite ne-ar face viața mai bună fiecăruia: ”Liberté, égalité, fraternité”. Dar nu se dorește deloc asta.

La 5 mai 1789, în toiul revoluției franceze, a fost pentru prima dată când la o ședință a Adunării Naționale (parlamentul) ținută la palatul Versailles, cei cu mentalitatea capitalistă loiali tiraniei monarhiste în stil Louis al XIV-lea s-au așezat la dreapta președintelui, în timp ce aceia care au susținut revoluția pentru libertate și egalitate s-au poziționat la stânga. N-au înțeles bine ce a vrut să spunp Robespierre, dar le-a plăcut cum suna. De atunci și până astăzi vorbim de stânga și de dreapta care veșnic nu găsesc numitorul comun, adică facerea de bine astfel încât să îi meargă bine și celui mai nevolnic cetățean.

În opinia mea, a te așeza la stânga și la dreapta și să divizezi societatea vreme de secole fără un numitor comun mi se pare o criză pentru umanitate și Planeta care trebuie să plătească prețul pentru că suntem infantili și avem un ego mai mare decât cerul.

În antiteză cu comunismul în care proprietatea este publică și oamenii sunt plătiți în funcție de nevoile economice personale, capitalismul a venit cu ideologia prin care proprietatea este privată și piața este controlată de competiție. Comunismul este dominat de o rebeliune violentă a proletariatului împotriva burghezilor. Filozofic vorbind este o motivație pur materială, ceea ce face din comunism o doctrină la fel de eșuată precum capitalismul. Asta înseamnă că certificatul de naștere al comunismului scris de Karl Marx și Friedrich Engels în 1848 este doar o scrisoare de ură la adresa capitalismului. O declarație de război. O contra-ofensivă. În esență, Karl Marx a pus la zid capitalismul pentru că învrăjbește și înstrăinează masele. Că nu oferă niciun control muncitorilor care fac producția pentru piața. Controlul este al pieței. Oamenii sunt obligați să lucreze pentru capitaliștii care dețin controlul deplin asupra mijloacelor de producție, se îmbogățesc și mențin puterea la locul de muncă.

Criticile lui Karl sunt chintesența a 100 de ani de capitalism inventat de scoțianul Adam Smith un economist, scriitor și filozof din secolul al XVIII-lea care este considerat și părintele economiei moderne. Smith este cel care a pus bazele pieței libere care se reglează pe baza competiției, a cerereii și ofertei, a interesului propriu.

Și totuși ideologia comunistă și cea capitalistă au existat organic în multe societăți înainte ca Adam și Karl să le scrie cu subiect și predicat. Să nu uităm că inclusiv societatea din Grecia antică și din Imperiul Roman au avut ierarhii care au generat conflicte. Într-un imperiu cât se poate de capitalist, cu discrepanțe uriașe între bogați și săraci, plebeii s-au luptat cu patricienii pentru drepturi egale. Feudalismul a culminat și el 2000 de ani mai târziu cu Revoluția Franceză când burghezii și proletarii s-au ciocnit și s- întâmplat ce ziceam mai devreme pe  5 mai 1789: cei cu mentalitatea capitalistă loiali tiraniei monarhiste în stil Louis al XIV-lea s-au așezat la dreapta președintelui, în timp ce aceia care au susținut revoluția pentru libertate și egalitate s-au poziționat la stânga.

Printre altele, comuniștii pun mai presus nevoile societății decât libertatea individului, iar capitaliștii consideră că libertatea individului este mai presus decât nevoia societății. Pandemia a fost poate unul dintre exercițiile globale care ne-a arătat că până și cele mai sănătoase democrații din țări capitaliste se comportă în mod comunist. Nu doar că s-a anulat libertatea individului de a decide pentru propria persoană dar statele au tolerat polarizarea societății și persecutarea celor anti-vaccin. Anti-vaccinismul s-a limitat la teorii ale consiprației în loc să fie acceptată și libertatea de bază a individului de a alege pentru propria persoană. Restricții peste restricții până la obligația de a te vaccina pentru a-ți păstra dreptul la muncă, la libera-circulație, la demnitate. Totul pentru ca la 2 ani de la primul lock-down să aflăm cu toții că te protejezi doar purtând mască. Dacă nu porți mască atunci riști să te îmbolnăvești și tot ce trebuie să faci este să stai la odihnă, să bei multă apă și să iei 3 pastile de paracetamol pe zi.

Altfel ar fi stat lucrurile dacă la guvernarea statelor lumii erau specialiști. S-ar fi știut asta de la început. Iar asta nici nu mai ține de ideologie ci de incompetență. Am învățat asta pe propria piele. M-am ars rău de tot cu alt coronavirus acum 20 de ani când am făcut SARS. Abia am trăit și de atunci am purtat mască în zonele cu epidemii pe care le-am vizitat. Asta m-a protejat 17 ani de gripă până la COVID-19 să nu mă mai îmbolnăvesc. Iar când m-am îmbolnăvit în 2022 a fost pentru că am renunțat prematur la mască. Gestionarea pandemiei ne-a arătat că incompetența este la putere pe toată Planeta. Prețul? Lumea disprețuiește acum guvernările liberale sau social-democrate și alege în număr mare neo-fascismul. Nu că ăștia ar fi făcut altfel dacă îi prindea pandemia la putere. Ba din contră. Ar fi activat gestapoul și ar fi zeciuit rebelii. Vom vedea în următorii ani acest comportament al dreptei extreme în vâltoarea smintită care s-a pornit.

Un alt clișeu al capitalismului când vine vorba de demnitatea individului este accesul la sănătate și educație. Accesul la servicii de calitate depinde de capacitatea individului de a plăti, ceea ce duce la inegalitatea veniturilor și la oportunități limitate pentru cei mai puțin privilegiați. Capitalismul descurajează lenea, încurajează competiția și munca, dar nu garantează sub nicio formă nimeni nu va rămâne în urmă. Și uneori oamenii rămân în urmă din diferite motive personale care nu țin neapărat de lene. Nu suntem toți la fel căci nu suntem roboți. Unii se ridică mai greu după decepții în carieră sau în dragoste. Ce îi faci unui om care trece prin doliu, își pierde familia, locul de muncă și intră într-o depresie de lungă durată? Îi plătești șomaj câteva luni după care îl arunci în stradă unde depresia va crește? Îl pedepsești pentru că e prea slab și nu mai este util societății? Sau îi arăți că este important și că poate sta pe aceeași treaptă cu oricine din lumea asta?

Oamenii sunt diverși de la natură. Oamenii sunt multitudine. Nu toți au darul de a face bani dar au alte daruri necesare societatii. De exemplu, artiștii sunt unii dintre ei. Cei mai multi nu o duc bine și nici măcar nu se bucură de același privilegii și servicii sociale de bază precum angajații. În România, artistul nu există de fapt din punct de vedere legal. Mi se pare o aberație de vreme ce cultura, alaturi de tehnologie si de limbajul articulat ne deosebesc de alte specii pe care le discriminam. Ei ne imbogatesc viata.

Ne plângem că trebuie să cheltuim mulți bani pe pușcăriași și pe șomeri, deși toți își merită șansa de reintegrare în societate chiar dacă unii dintre ei au jefuit sau parazitat societatea. Spuneam de lene. Lenea nu este o caracteristică a omului ci o stare care poate avea multiple cauze: societale, medicale, educația etc. Omul este de la natură harnic, un supraviețuitor, iar un psiholog bun poate ajunge la miezul problemei și îi poate reda leneșului motivația de respect de sine și pentru societatea din care face parte. Să fie din nou demn și util lumii în loc să o paraziteze sau să o jefuiască.

Chestiunea cu leneșul în opoziție cu harnicul și învingătorul este mai complicată, dar atât de importantă încât merită o paranteză. O paranteză pe care aș putea să o fac în orice colț al acestei cărți și care impactează orice ideologie. Aș începe paranteza comparând capitalismul cu natura homarilor. Homarul este o specie de crustacee care afișează un comportament intra-specific la fel de dominant și de avar precum omul. Atât în lumea noatră cât și în cea a homarilor învingătorul ia totul. 1% dintre oameni sau homari dețin 50% din banii lumii, respectiv prada. Cei mai bogați 100 de oameni din lume dețin la fel de mulți bani cât jumătatea de jos a populației Planetei, adică cât 4 miliarde de oameni. Este mult mai dificil să te ridici din sărăcie decât se te naști bogat și să îți păstrezi statutul de-a lungul vieții. Două substanțe chimice din organismul nostru decid dacă omul, la fel ca homarul, va adopta o atitudine de câștigător sau de pierzător: serotonina și octopamina.

Când ai un succes corpul îți secretă serotonină. Când pierzi corpul îți secretă octopamină. Succesul și serotonina sunt cele care aduc fericire, sănătate, venituri mai mari, speranță de viață mai ridicată, poziție de vârf în societate. Dar nici măcar câștigătorul nu își permite să lenevească prea mult căci de când a apărut lumea vie pe Pământ, nicio ființă nu a prevalat dacă s-a oprit din activitate, indiferent de avere și dotare. Totul se poate nărui în scurt timp. Cât timp ești activ îți poți consolida și crește poziția dominantă în societate. Accesul la cea mai bună mâncare, partener de sex/reproducere, locuință și mașină este garantat. Toți se bat să le dai atenție și să îți facă pe plac.

Capitalismul tolerează și chiar încurajează din principiu ierarhia care are la bază miliarde de pierzători, de oameni care câștigă puțin. Când faci parte din această categorie uriașă a societății ești un om cu o locuință precară, mănânci hrană proastă, ești nedormit, stresat, ai o sănătate precară, îmbătrânești și mori mai repede.

Planeta nu are suficiente resurse pentru toți oamenii să fie învingători la același nivel cu cei mai bogați oameni ai lumii, iar societatea tolerează asta. Planeta are însă suficiente resurse pentru câteva miliarde dintre noi să trăim bine dacă avem grijă de ce ne oferă și dacă avem grijă unul de altul. Nici averea și nici forța fizică brută a unui individ dominant nu asigură succesul pe termen lung. Succesul vine când colaborezi și ești generos cu semenii mai nevolnici, nu când îi calci în picioare. Acest principiu este valabil pentru orice specie, de la homar până la cimpanzeu și om.  Dacă ideologii și politicienii vor înțelege și o vor traduce asta în viziunea lor atunci vom trăi într-o lume mai bună.

Închei paranteza pentru a trece de la serotonină și altruism la economie. Dacă în comunism, evoluția economică este blocată de lipsa de competiție, capitalismul condamnă prin ideologie inegalitatea în oportunități și rezultate. Societatea este divizată în clase pe criterii materiale, iar stabilitatea economică este volatilă din cauza ciclurilor cunoscute sub denumirea de „boom and bust cycles”, adică cu suișuri și coborâșuri succesive. Adică instabilitatea economică și în consecință socială în capitalism este mai pronunțată. Pe termen lung se mizează pe o creștere generală în care creșterile surclasează perioadele de recesiune. Capitalismul încurajează utopii precum creșterea economică permanentă, o chestie imposibilă pe o Planetă cu resurse limitate în condițiile în care ideologia promovează masiv consumerismul și risipa. Asta nu înseamnă că țările comuniste sunt ecologiste.

Sustenabilitatea în comunism este un efect posibil, dar nu un deziderat fundamental. Economiile comuniste și chiar cele socialiste, cu accent pe bunăstarea colectivă și pe prioritatea preocupărilor de mediu față de câștigurile individuale, pot oferi în teorie o protecție mai eficientă a mediului. Este adevărat că pe vremea lui Ceaușescu aveam panouri solare pentru încălzirea apei și a locuințelor pe acoperișul blocurilor. Că economia era mai circulară decât astăzi. Că totul se putea repara. Că pădurea era mai bine îngrijită. Că valoarea adăugată se păstra în țară și se exporta doar excesul etc. Dar nicio țară comunistă nu a atins auto-suficiența și a depins de piața globală care este foarte competitivă. Mai devreme sau mai târziu toate țările comuniste și socialiste au înfruntat o nevoie majoră de industrializare rapidă și au manifestat un dispreț față de natură. În 1989, industria României ajunsese extrem de ineficientă și avea nevoie de retehnologizare națională în pofida naturii care fusese deja mutilată în anii 60-70. Râurile au fost betonate, solurile otrăvite cu pesticide cancerigene și mutagene persistente, pădurile masacrate, resursele minerale aproape epuizate. Cu sau fără Revoluția din 1989, România avea oricum nevoie de restart cu un preț mare pentru natura care era deja mai rănită decât cred mulți în ziua de astăzi. Se exploata mai mult lemn decât în prezent, iar pădurile rămase virgine s-au datorat inaccesibilității. Le taie cei de astăzi pentru că tehnologia de exploatare permite acum să ajungi până în vârf de munte și pe pante foarte abrupte.

Până la urmă, atât capitalismul cât și comunismul sunt atât de materialiste și antropocentriste încât au mutilat Planeta pentru bunăstarea vremelnică a câtorva oameni, lăsând viitorul civilizației umane, dar și celelalte specii fără habitat și resurse. Omul nu a înțeles încă dependența sa de sănătatea Planetei. A divorțat de ea acum multe mii de ani și s-a poziționat mai presus de toate habitatele și speciile, iar asta a declanșat actuala extincție care îl poate costa supraviețuirea. A injectat în economia globală resursele formate în milioane de ani într-un singur puls și nu a fost în stare să recunoască nici măcar momentul când capacitatea de suport a Planetei a fost depășită în anul 1971.

Iată, așadar cum omenirea în aroganța sa supermă a eșuat până acum pentru că este în căutarea sistemului perfect apelând la extreme în care statul controlează fie prea mult, fie prea puțin economia și societatea. Dar ambele distrug Planeta, sursa vieții și a bunăstării.

În ultimii ani au început să apară alianțe de guvernare între capitaliști și comuniști. Pare o utopie de vreme ce ideologiile liberalilor și socialiștilor sunt la origine diametral opuse. Ar putea fi și un semn de maturitate, dar arată mai degrabă ca o ultimă încercare de organizare și funcționare a societății în mod hibrid. Constelația ar putea funcționa dacă proprieatea privată ar fi protejată și guvernului i s-ar permite să intervină pentru binele societății. O idee ar fi și păstrarea sectoarelor esențiale ale economiei în controlul statului. Dar nu văd această direcție întâmplându-se în vreun colț al lumii, așa cum nu văd nicio țară eliberându-se de antropocentrism. Văd cum în continuare omenirea discriminează, persecută și distruge Planeta. În capitolul despre climă, energie și civilizație am explicat care sunt amenințările și oportunitățile.

Orbirea statelor lumii față de amenințări și evitarea oportunităților sunt motivele esențiale pentru care cred că economia globală și societatea se va prăbuși complet cu mult înainte de sfârșitul acestui secol. Abia după aceea supraviețuitorii pe care îi numesc Homo Sentient vor părăsi antropocentrismul și se vor organiza după principii și valori etice superioare. Dar Homo Sentient nu este o ideologie care poate fi confiscată de politicieni. Este un stil de viață pentru supraviețuitorii etici. Las detaliile pentru ultimul capitol al cărții pentru că acum mai avem o ideologie la macro-disecție.

 

Fascismul

Când lumea s-a săturat de imperialism, capitalism și comunism a apărut fascismul. A fost inventat de un socialist italian exmatriculat politic pentru că a vrut să împingă Italia în primul război mondial, deși era o țară neutră. Benito Mussolini s-a dezis atunci de socialism, a trecut la naționalism populist și a pus bazele primului partid fascist din lume care a avut o priză fulgerătoare în societate. A devenit prim-ministru cu puteri depline încă din 1922. A reorganizat complet societatea în care guvernul condus de el precum un dictator autentic a ajuns rapid să controleaze complet viața oamenilor care nu au avut voie să nu fie de acord cu Mussolini. Filozofia de guvernare fascistă subliniază supremația și gloria statului, supunerea fără îndoială față de liderul său, subordonarea voinței individuale autorității statului și suprimarea brutală și totală a disidenței. Virtuțile marțiale sunt celebrate, în timp ce valorile liberale și democratice sunt denigrate.

Fasciștii au o obsesie cu steagul, mottouri, cântece și sloganuri patriotice, simboluri. Cetățenii sunt conduși rapid către o unitate patriotică frenetică cu scopul de a elimina dușmanul care nu există dar care trebuie fabricat pe criterii rasiale, etnice, religioase sau ideologice (comuniști, socialiști, capitaliști, teroriști). Această frenezie justifică încălcarea flagrantă a drepturilor omului. N-o să uit niciodată incidentul la care am asistat în trenul de noapte de la Viena la Berlin. Un grup de neo-naziști antisemitici s-au urcat în tren la o stație și la scurt timp după punerea în mișcare a trenului au început să spargă cu levierul geamurile compartimentelor. Căutau evrei. Un bătrân a ieșit să îi certe și i-au zdrobit capul imediat. ”Ești evreu, huh?”, i-a zis agresorul bătrânului. Nimeni nu a mai îndrăznit să le spună nimic extremiștilor violenți care au tras semnalul de alarmă, au coborât din tren și au dispărut fără urmă în întuneric.

Fasciștii se tem de dușman așa că tolerează tortura, încarcerarea, execuțiile și asasinatele. Armata primește cel mai mare buget de la guvern, iar soldații sunt ridicați în slăvi. Sexismul este în floare. Guvernul este dominat de bărbați care au atât la muncă cât și acasă roluri dominante și rigide. Avortul, divorțul și homosexualitatea sunt suprimate. Presa este controlată de guvern și cenzura reprezintă rutina. Securitatea națională este o obsesie, iar frica și religia utilizate ca instrumente pentru controlul maselor. Mesajele religioase sunt comune în rândul liderilor guvernamentali și preluate de populație.

Corporațiile sunt protejate de guvern. Cele două sunt de fapt într-o relație de simbioză. Sindicatele pentru drepturile muncitorilor sunt considerate o amenințare la adresa guvernului așa că sunt suprimate sau eliminate.

Educația, arta și activismul sunt dușmani ai guvernului, așa că profesorii, activiștii și academicienii prea deștepți și cu mintea liberă sunt discreditați, cenzurați sau arestați. Artiștii nu mai pot crea și scrie liber și sunt persecutați. Există o obsesie cu pedepsele. Poliția primește puteri depline pentru a aplica legea.

Corupția și nepotismul sunt acasă în fascism. Pozițiile în guvern se dau între prieteni. Odată ajunși la putere aceștia se protejază recipric pentru a scăpa de răspundere când lucrurile merg prost. Alegerile electorale sunt fraudate. Se practică denigrarea opoziției, manipularea presei pentru a controla alegerile și la nevoie, candidații opoziției pot fi asasinați.

Continuarea în  carte în capitolul intitulat ”Bye bye Homo sapiens”.
Cartea este în acest moment terminată și a intrat la corectură.
Abia aștept să ne vedem aproximativ în luna aprilie la lansare.
Voi reveni cu detalii.

Andresson, B. & Ulvaeus, B. (1980). Abba, Super Trouper, The Winner Takes it All

Janicke, T., Hăderer, I.K., Lajeunesse, M.J. & Anthes, N. (2016). Darwinian sex roles confirmed across the animal kingdom. Science Advances, 2.

Steeniand, K., Hu, S. & Walker, J. (2004) . All-cause and cause-specific mortality by socioeconomic status among employed persons in 27 US states, 1984-1997″. American Journal of Public Health, 94, 1037-1042.

Waal, F.B.M. de (2007). Chimpanzee politics: Power and sex among apes. Baltimore, MD: Johns Hopkins University Press.

Earth Overshoot Day 1971-2024. https://overshoot.footprintnetwork.org/newsroom/past-earth-overshoot-days/

 

 

Articolul Stânga, dreapta, centru sau ? apare prima dată în Homo Sentient.

Începem să ne îndreptăm spre sfârșitul celui mai cald an din istorie la nivel global. Nu a fost doar cald ci și furtunos. Slovenia a fost măturată de viituri formate în urma unor ploi fără precedent, deși 60% din țară este acoperită cu păduri seculare. Tăierile rase nu sunt permise în această țară. Mă întreb ce ar fi fost la noi pentru că doar 29% din România este acoperită cu păduri și mai bine de 80% dintre acestea sunt destructurate și prea tinere pentru a asigura protecție. Sau ce ar fi fost dacă dezastrul din Semenic care a culcat la pământ sute de hectare de păduri seculare aflate în Patrimoniul Mondial UNESCO. Sunt cele mai rezistente păduri ce pot fi culcate la pâmânt doar de vânturi de peste 200 kmh. Dar România nici nu are o rețea suficientă de stații meteo pentru a depista fenemoene meteo extreme locale. Așa o furtună ar fi devastat orice oraș din România dacă i-ar fi stat în cale. Dar nu a făcut-o așa că autoritățile nu discută acest semnal de alarmă petrecut dincolo de privirile celor mulți.

A urmat ploaia din Grecia care a stins cumplitele incendii de păduri, dar care a distrus și vieți. În Grecia, ieșită din comun a fost cantitatea de precipitațiile căzută, la fel ca în Slovenia. 750 litri pe metru pătrat au fost înregistrate la Zagora în Grecia și 414,1 litri pe metru pătrat o săptămână mai târziu la Al-Bayda în Libia, țară unde numărul oamenilor morți în urma inundației se îndreaptă către 20.000 de oameni. În România stăm bine deocamdată. În afară că se diminuează resursele de apă din sol și că am avut 35°C pe 21 octombrie, totul este OK (potrivit scepticilor – aceia care cred că omul nu influențează clima). Dar toate acestea sunt noi recorduri absolute și indică tranziția către o nouă ordine climatică.

Nimeni nu știe când și cum se va ”așeza” noua climă dar este cert că va fi crunt, pe rând, pentru fiecare. Pe fondul încălzirii globale, începând de acum ne aflăm în fața unei amenințări suplimentare, adică fenomenul El-Nino care pornește din Oceanul Pacific supraîncălzit și care impactează vremea pe întreaga Planetă. Mai multă căldură înseamnă mai multă evaporație. Mai multă evaporație înseamnă mai multă dramă în atmosferă care în cazul nostru poate veni atât de pe Oceanul Atlantic cât și de pe Marea Mediterană. Ori anul acesta mai avem un record care trebuie să ne îngrijoreze. Apa Oceanului Atlantic din zona Floridei unde își are originea curentul golfului a depășit pentru prima dată 38°C.

Știm că un El Nino intens aduce de obicei ger năprasnic și uscat în nordul europei și foarte multă umezeală pe sudul Europei pe timp de iarnă. Dar nu știm ce aduce un El Nino de pe un Pacific mai fierbinte ca niciodată în anul cel mai fierbinte din istorie. Știm că România este la mijlocul drumului între Ecuator și Polul Nord, deci este foarte probabil să am dreptate atunci când spun că va fi o iarnă deosebit de rece în Moldova și nordul Transilvaniei și cu multe capricii în sud. Este foarte probabil să avem perioade cu 20 – 25 de grade în plină iarnă în sud, inclusiv la București întrerupte de viscole cu troiene de mulți metri adâncime care ar putea îngropa localități întregi. Vara 2024 va fi cel mai probabil inuman de caldă și totodată ar putea aduce furtuni brutale și precipitații care vor umfla atât Dunărea cât și râurile interioare ale României, punând în mare pericol infrastructura și viețile oamenilor. Sper ca în 12 luni de acum, Guvernul și Parlamentul să asculte cu mai multă atenție ce este de făcut.

Există încă soluții pe termen scurt, mediu și lung dar le las pentru un pic mai încolo. Acum este important să realizăm că avem o problemă, că schimbările climatice nu recunosc granițele statelor și că nu vor ierta niciunul. Practic nu mai avem unde să ne mai ascundem, deci ideea de a migra nu are logică. Ne putem ascunde însă în spatele propriilor acțiuni dacă începem să le facem. România este țara europeană cu cei mai mulți sceptici când vine vorba de schimbări climatice. Deși 99,9% din studiile științifice concluzionează că acestea se întâmplă din cauza omului, în țara noastră au prins teorii aplicabile doar înainte să existe oamenii, anume că are și Planeta cicluri. Are Planeta cicluri dar în niciunul nu a existat o specie care să se detașeze de natură, să o domine și să ardă în câteva secole combustibili fosili formați și stocați vreme de sute de milioane de ani. Suntem inegalabili la dat cu părerea la ce nu ne pricepem dar pe ultimul loc la acțiune climatică. Doar 29% dintre români au făcut ceva pe plan individual pentru a combate schimbările climatice, față de 82% dintre luxemburghezi, 81% dintre finlandezi și suedezi sau 76% dintre spanioli, germani și danezi.

În fapt, nicicând în ultimii 800.000 de ani nu a fost mai mult CO2 în atmosferă și nici mai cald. Au existat 8 variații majore de CO2 în tot acest timp. Bulele de aer blocate în ghețarii din Antarctica și din Groenlanda sunt adevărate capsule ale timpului și stau mărturie pentru această teorie. Depozitele de roci de pe fundul mărilor o confirmă. Adică este mai cald decât a fost chiar și în perioadele cele mai fierbinți dintre cele patru ere glaciare. Astăzi avem 424 părți per milion (ppm) de CO2 în atmosferă. Capsulele timpului arată că nicicând această concentrație nu a mai depășit 300 ppm și nu a scăzut sub 170 ppm. Deci Planeta are cicluri care durează aproximativ 100.000 de ani, iar ciclul actual a dus valoarea de CO2 și temperatura Planetei la valori ridicate fără precedent. Consenul științific este că acestea sunt cauzate de arderea combustibililor fosili formați în 300 de milioane de ani și arși de om în doar două sute de ani.

Deocamdată, scepticii sunt mai zgomotoși și mai credibili decât cei 99,9% dintre oamenii de știință. Cred că cei mai mulți sceptici nu sunt nici proști și nici naivi. Cred că pur și simplu adevărul doare prea tare și preferă viața în negare cu glas tare. O altă teorie a scepticilor este că emisiile de CO2 sunt cauzate de erupțiile vulcanilor. Dar această pură conspirație nu este cu nimic mai mult decât mirosul pe care popa îl simte de la un singur pârț de bebeluș tras în cea mai mare catedrală din lume (când bebelușul este la intrare și popa la altar). În aritmetica de a II-a, emisiile medii anuale de CO2 pe ultimii 300 de ani provenite de la vulcani s-au păstrat la 0.6 gigatone pe an, iar cele provenite de la activitățile umane sunt de aproape 40 gigatone pe an .

O altă teorie cheie a scepticilor are legătură plantele (inclusiv copacii) și algele oceanelor despre care spun că au nevoie de CO2 și absorb toate emisiile oamenilor. Este adevărat că acestea au capacitatea să absoarbă emisii și își fac treaba cât pot de bine, însă fac fața la doar jumătate  din cei 36,6 miliarde tone CO2 pe care oamenii le produc anual . Problema se va înteți însă căci odată cu încălzirea oceanelor și uscatului, tot mai multe alge și alte ființe marine vor muri, iar continentele se vor aridiza. Mai multe ființe moarte înseamnă mai multă descompunere și mai multe emisii. Mai puține alge și copaci înseamnă mai puțin oxigen și mai mult CO2. Deci putem discuta inevitabil de o reacție în lanț și efecte multiplicatoare ale emisiilor de CO2 generate de om.

Mi-ar plăcea să pot spune că vom prinde zile mai bune dar nu pot minți pentru că nu ar ajuta pe nimeni, iar cifrele indică un curs de înrăutățire a situației. Speranța și rugăciunile nu au ancoră în realitate. Iar realitatea este că dioxidul de carbon, unul dintre gazele cu efect de seră care fac Pământul să fiarbă rămâne în atmosferă 300-1000 de ani odată eliberat prin arderi.

În ciuda eforturilor globale de a scădea aportul de CO2 în atmosferă, acesta crește în continuare cu 2 ppm în fiecare an. Creșterea va continua pentru că țintele guvernelor lumii nu sunt reale. Consumăm resursele pe care Planeta ni le poate da într-un an în doar 7 luni. Suntem pe datorie față de Planetă încă din anul 1971, iar ”agenții” de recuperarea datoriilor vor fi nemiloși. Nimic nu merge încă fără combustibili fosili din a căror ardere rezultă și CO2. Tot ceea ce se produce implică arderea de kerosen, gaz, motorină, benzină, cărbune. Chiar și mâncarea se face utilizând tot combustibili fosili: fabricarea și utilizarea utilajelor agricole, pompele de apă pentru irigații, fungicidele, ierbicidele, insecticidele, recoltarea, transportul la silozuri, uscarea, distribuția, procesarea, dar mai ales fertilizatorii.

Este aproape incredibil că în ciuda evoluției explozive a tehnologiei nu suntem încă capabili să trecem la o sursă de energie care să fie sigură și nepoluantă. Este un adevărat paradox este că tehnologia nu a avansat suficient astfel încât să încetăm să mai ardem combustibili fosili înainte de a depăși pragul de 2°C dincolo de care se crede că Planeta va deveni în mare parte nelocuibilă și se va scufunda în haos. Iar soluțiile nu sunt nici simple, nici imposibile pentru nicio țară a Planetei. Important este să conștientizăm situația disperată în care ne găsim și să încetăm să visăm și să ne războim cu arme și neștiință pentru supremație și lăcomie.

Să luăm de exemplu visul de a zbura electric. Deocamdată nu este posibil, iar pentru fiecare kilometru de zbor se arde kerosen care emite o cantitate de dioxid de carbon egală cu cea pe care o poate abosrbi un arbore într-un întreg an. Dar ce ne facem că toate zborurile însumate dintr-un an depășesc 6 trilioane de kilometri, iar Planeta nu are decât 3 trilioane de copaci. Și ca să ne dăm seama cât CO2 pune omenirea în atmosferă este bine de știut că aviația contribuie cu doar 2% din total în fiecare an. Până la 100% mai trebuie să luăm în calcul restul formelor de transport, producția de hrană, de clădiri, de electricitate, de căldură etc.

Revenind la visul de a zbura electric este bine de știut că motoarele actuale ale avioanelor ard kerosen al cărui energie chimică este transformată în energie termică și apoi kinetică. Densitatea de energie a kerosenului este de 12.000 Wh/kg (watt-oră per kilogram). Chiar dacă densitatea de energie a bateriilor de astăzi s-a triplat în ultimele trei decenii, cei mai buni acumulatori Li-Ion nu pot stoca mai mult de 300 Wh/kg, adică de 40 de ori mai mică pentru a ridica un avion de pasageri sau cargo de la sol și să treacă un ocean.

Stocarea energiei electrice este de fapt cea mai mare problemă actuală. Chiar dacă s-ar produce suficientă energie solară și eoliană pe timp de zi, stocarea acesteia pentru utilizare pe timp de noapte nu este posibilă pentru orașele mari. Este posibilă deocamdată doar pentru gospodării individuale și comunități mici. Am ales și eu un astfel de stil de producție de energie. Mi-am instalat o putere de 13,5 Kwh din surse de la Soare și vânt + un acumulator de 12 Kw pentru a trece noaptea și penele de curent de la rețea. Nu m-am deconectat de la rețea pentru a putea vinde surplusul de energie curată pentru care primesc în cont cel puțin 2000 de euro în fiecare an. Și mai am un motiv pentru care nu m-am deconectat de la rețea. Pompa de căldură pe care mi-am instalat-o pentru încălzirea casei și apei are nevoie de 10 Kw la pornire, iar acumulatorul poate da maxim 5Kw instantaneu.

Am totuși încredere în fertilitatea creativității umane pentru a putea trece noaptea și pentru a evita penele de curent chiar și în metropole. Una dintre tehnologiile de tranziție care mi-au atras atenția este hidroenergia cu acumulare prin pompare (PHS). Instalația folosește curent electric doar pentru a pompa apă dintr-un bazin către un altul situat mai sus, iar prin cădere se produce o cantitate mai mare de energie ceea ce face instalația eficientă pe timp de noapte când nu este soare și/sau vânt.

Încurajatoare mi se pare și inovația industriei auto pentru a ne deplasa cu altceva decât cu electricitate (adesea produsă tot din arderea combustibililor fosili), benzină, motorină sau gaz. Mă refer la mașinile care folosesc pilele de combustie cu hidrogen pentru alimentarea propulsiei electrice, generând doar apa ca produs rezidual al acestui proces. Pe scurt, este vorba de o reacție chimică care pornește de la interacțiunea hidrogenilui cu oxigenul din aer într-o pilă de combustie. Pila are un anod, un catod și o membrană electrolitică. Anodul este alimentat cu hidrogen, atomii săi fiind separați în protoni și electroni cu ajutorul unui catalizator. Protonii trec prin membrana electrolitică catre catod, iar electronii urmeaza calea unui circuit pentru a genera electricitate. Catodul este locul unde oxigenul se combină cu electronii și protonii de hidrogen pentru a forma apa. Mașina scoate 182 de cai putere și rulează 650 de kilometri cu un plin de hidrogen. Procesul este foarte eficient, peste 80% din energia hidrogenului fiind convertită în electricitate, adică triplu față de performanța unui motor termic care convertește doar aproximativ 25% din combustibilii fosili în energie utilă, restul fiind irosit și poluând.

Iată deci în sfârșit o sursă de energie pe care o producem aici pe Pământ dintr-o reacție chimică care nu poluează nici când se produce și nici când se arde. Rezultă doar apă. Dar nici măcar această sursă nu este infinită. Este bine de știut că în sistemul nostru solar nicio Planetă nu produce propria energie. Doar Soarele o face prin fuziune nucleară. Pe Planete putem doar să consumăm și să ardem ce avem până la epuizare, indiferent că este cărbune, petrol sau gaz. Nici fisiunea nucleară a uraniului nu o putem practica la nesfârșit pentru a produce electricitate. Nu doar pentru că este riscantă (atât combustibilii cât și deșeurile), dar și pentru că uraniul se va termina și el în următorul secol dacă planurile de expansiune actuale ale industriei se vor păstra. La fel și cărbunele, iar gazul și petrolul se vor termina înainte de sfârșitul acestui secol. Avem un miez fierbine în Pământul nostru dar nu îl putem exploata pentru a ne încălzi și nici transforma în electricitate. Putem însă utiliza imaginația noastră infinit de fertilă pentru a inventa reacții chimice din elementele de pe Pământ pentru a genera energie pentru multe secole de acum înainte. Dar nu mai avem timp. Dilema este că de vom arde combustibilii fosili până la epuizare Planeta va deveni nelocuibilă, iar extincția pe care am declanșat-o va fi mai brutală decât cea care a dus la dispariția dinozaurilor. Provocarea este că tehnologia avansează prea lent pentru a evita epuizarea acestor combustibili.

Soluțiile, fără nicio pretenție că sunt doar acestea includ: să îmbrăcăm la loc Planeta cu un miliard de hectare cu copaci, să reducem programul de lucru la doar 4 zile pe săptămână, să implementăm orașe de 15 minute  (adică să ajungi oriunde ai treabă în maxim 15 minute pe jos sau cu bicicleta), să producem energie 100% din surse regenerabile, să reciclăm tot, să reparăm ce se strică, să cultivăm totul doar BIO și să eliminăm complet risipa alimentară. Este posibil să atingem acest obiectiv fără suferința economiei și cetățenilor așa cum dramatizează scepticii. De exemplu, 50% din alimentele produse ajung la gunoi, iar în agricultura BIO recoltele sunt cu doar cu 15% mai sărace decât în agricultura convențională. Iar agricultura BIO nu poluează apa, aerul, solul și nici nu distruge biodiversitatea așa cum o face agricultura convențională care în mod straniu este în continuare puternic subvenționată.

Mă îndrept către încheierea acestui dens articol într-un mod cât se poate de solar. În sistemul nostru solar nicio Planetă nu produce propria energie. Doar Soarele o face prin fuziune nucleară. Pe Planete putem doar să consumăm și să ardem ce avem până la epuizare, indiferent că este cărbune, petrol, gaz sau că spargem atomul de uraniu în două prin fisiune nucleară.

Soarele emană energia a 4,5 trilioane de bombe atomice în fiecare secundă. O fracțiune din aceasta ajunge pe Pământ. O fracțiune care însumează mai multă energie într-o singură oră decât consumă întreaga omenire într-un întreg an. Această oportunitate uitată sau ignorată trebuie să fie o invitație pentru toate guvernele și oamenii de știință din lume. În loc să facă războaie pentru resurse limitate și să exploreze Planeta B, acestea ar trebui să facă front comun pentru salvarea civilizației folosind Soarele. În caz contrat, logica îmi spune că ne vom întoarce de unde am plecat înainte de dezvoltarea tehnologică, dar cu Planeta în colaps.

Presupun că sintagma ”Planeta B” se trage de la Proxima B, o planetă unde nu putem ajunge oricât am visa. Chiar dacă este în cel mai apropiat sistem solar din galaxia noastră, Alpha Centauri, distanța până la ea este de 4,37 ani. Asta dacă am putea călători cu viteza luminii, cea mai mare viteză din Univers și care totuși este prea lentă pentru a-l străbate. Viteza maximă cu care omul poate zbura spre Alpha Centauri ne-ar aduce acolo peste 6300 de ani dacă am pleca astăzi, dar certitudinea că Proxima B sau altă planetă de acolo pot susține viața s-a cam evaporat în ultimii ani. Următoarea galaxie, Andromeda, este la 2,5 milioane de ani lumină de noi.

În concluziie, trebuie să încetăm să visăm și să ne rugăm pentru a ne salva Planeta și să facem toți chestii care se pot face, de la președinții de state până la ultimul cetățean. Când vine vorba de România, aceleași soluții globale pot și trebuie aplicate. În plus trebuie să înțelegem că va trebui să începem să ne ajutăm și singuri că la ce va urma cred că nu este bine să ne bazăm doar pe ajutorul armatei și al pompierilor. Iar pentru a păstra România locuibilă, statul ar trebui să nu se mai gândească ci să până la sfârșitul anului următoarele decizii cu efect imediat și durabil pentru atenuarea violenței evenimentelor meteo:

ZERO defrișare – adică niciun metru pătrat de pădure din România să nu mai fie pierdut cu scopul de a da terenului o altă utilitateProtejarea a strictă a cel puțin 10% din teritoriul național terestru și 10% din teritoriul marinInterzicerea exploatărilor forestiere în toate bazinele hidrografice care protejează așezările și infrastructuraStrămutarea tuturor locuințelor realizate legal sau ilegal în albiile râurilorRenaturarea a cel puțin 1000 km de cursuri de râuriPracticarea exclusiv a silviculturii apropiate de natură (tăieri selective) în restul pădurilor țării așa cum a decis și SloveniaPlantarea în regim de urgență de păduri noi de-a lungul tuturor cursurilor de apă în zona de câmpie unde aridizarea începe să se instalezePlantarea de arbori de-a lungul infrastructurii rutiereÎmpădurirea de urgență a împrejurimii tuturor orașelorÎnverzirea orașelor pentru a le păstra locuibile. Să se planteze tot ce se poate cu arbori și arbuști și chiar cu soiurile de cânepă care sunt legale întrucât această plantă produce de 25 de ori mai mult oxigen, absoarbe mai mult carbon și filtrează mai mulți poluanți decât orice pădureSubvenții duble la agricultura BIO față de agricultura convenționalăProgram național de eliminare a rispiei alimentare și a energiei

Pentru moment atât mai am de adăugat. Factura națională va fi mult mai mare dacă nu vom aplica imediat tot ce am enumerat mai sus. Abia după aceea putem discuta de intervențiile pe termen mediu și lung precum strategia energetică a țării sau orașele descentralizate de 15 minute, ambele fiind teme mult mai ample și de durată.

Articol publicat inițial de Investigatoria la 24.10.2023

Noua climă

Articolul Noua Ordine Climatică apare prima dată în Homo Sentient.

În ADN-ul fiecărei ființe de astăzi pulsează un ecou de vechimea Universului, adică 13,8 miliarde de ani. Un ecou al energiei  primordiale care a cauzat eveninemte la o scară inimaginabilă, de o violență sublimă și care conectează fiecare ființă de pe singura planetă unde știm cu certitudine că este viață.

Nu știm cât de mare este Universul. Nu știm dacă este singurul. Nu știm câte galaxii există. Nu știm dacă viața se datorează providenței sau liberului arbitru. Dar mulțumită unor oameni de o curiozitate pasională știm cât știm. Iar cunoașterea este încă foarte departe de a-și fi atins limitele. Din contră, este accelerată direct proporțional cu progresul tehnologiei. Urmăream în anul 2019 colosalul proiect ”M87 Event horizon telescope” (EHT) care a adus împreună oameni de știință din întreaga lume. Aceștia au transformat planeta noastră într-un imens telescop cu obiectivul de a fotografia pentru prima oară gaura neagră M87 care se află la 54,8 milioane de ani lumină de noi. M87 are o masă de 6,5 miliarde de ori mai mare decât Soarele nostru. Este de 1000 de ori mai mare decât Sagitarius A, o altă gaură neagră, dar de 1000 de ori mai departe. Nici Sagitarius A nu este de ignorat. Are de 4,02 milioane de ori masa Soarelul nostru și se află la 25.600 de ani lumină de noi. Colosalul proiect a presupus sincronizarea perfectă a unor telescopuri gigantice plasate strategic pe planeta noastră precum o îmbrățișare: în Arizona (SUA), Chile, Spania, Mexico, Hawai’i (SUA) și Polul Sud. A fost nevoie de vreme bună și cer deschis în toate aceste locuri în același timp. 200 de oameni de știință de la 59 de institute din 20 de țări au lucrat împreună ani de zile pentru această fotografie.

 

 

 

 

 

 

Imaginea polarizată a M87 realizată cu EHT

 

Presupun că oamenii de știință au investit atât de multe resurse și au devenit curioși să afle mai mult despre găurile negre de când au aflat că în cele din urmă totul, inclusiv sistemul nostru solar va fi înghițit de o gaură neagră precum M87 sau Sagitarius A. Într-o gaură neagră gravitația este atât de mare încat include întreaga materie într-un singur punct. Poți intra într-o gaură neagră dar nu mai poți ieși din cauza gravitației care strivește totul. Într-un astfel de loc, legile fizicii pe care le știm nu se mai aplică. Toată materia devine într-un astfel de loc doar un gaz ionizat incredibil de fierbinte, iar magnetismul este absent.

Pe măsură ce Universul nostru avansează către viitor, stelele se vor stinge una câte una, inclusiv Soarele nostru, pregătind Universul pentru un viitor intunecat care va dura probabil trilioane de ani. Epoca luminii stelare, de maximă înflorire a Univerului în care avem privilegiul să trăim și noi, va fi urmată de era întunecată a găurilor negre. Acești monștri se hrănesc din rămășițele stelelor și planetelor moarte. Încet, dar sigur, gravitația lor crescândă atacă însăși țesătura Universului. Are puterea incredibilă de a distorsiona spațiul și timpul, precum în filmul Interstellar. Marginea unei găuri negre, numită ”Event Horizon” este zona în care gravitația este atât de puternică încât timpul, practic, aproape se oprește. Dar nici măcar găurile negre nu pot scăpa de cursul timpului. În viitorul foarte îndepartat, când nu vor mai exista stele si planete de consumat, găurile negre vor flămânzi și treptat, se vor miscsora. Nimeni nu știe ce se va întâmpla după aceea. Acesta ar putea fi sfârșitul universului nostru.

Dar poate că nu. Poate că teoriile oamenilor de știință sunt lipsite de ceva. În încercarea de a explica acel ceva, îmi vin în minte ultimele vorbe ale marelui explorator și al meu profesor universitar, academicianul și savantul Marcian Bleahu (Matti) al cărui centenar va fi celebrat în anul 2024. Întins pe patul de moarte cu doamna Simona Bleahu la căpătâi, Matti s-a uitat în ultimele sale clipe la ceasul de pe perete și i-a spus soției: ”Am ajuns de unde am plecat”. Simona mi-a povestit că în înțelegerea ei Matti a dorit să spună că timpul de fapt nu există.

Poate că nu există, dar chiar și așa cum îl percepem, are un singur sens. Iar ceasul, așa cum a spus Matti, o ia mereu de la capăt în fiecare zi, cu fiecare ființă care se naște, moare și se reciclează în noi forme de viață, la nesfârșit. Iată deci că timpul nu aduce doar sfârșit ci și noi începuturi. Să nu uităm că avem privilegiul de a trăi în epoca luminii stelare. Era când săgeata timpului a revarsat în Univers frumusețe și splendoare. Este o perioadă scurtă de timp care nu se va repeta niciodată în istoria Universului nostru. Nimeni nu poate încetini sau accelera trecerea timpului. Nimeni nu poate călători în timp și nici nu are de ce. Căci făra timp nu ar mai fi prezent. Nu-i așa?

Această înțelegere la care am ajuns despre momentul de climax al existenței Univerului în care trăim reprezintă motivul pentru care am ales să mă lupt pentru natura Planetei noastre. Pentru ca Ea să poată evolua și străluci în continuare în toată splendoarea, multitudinea și naturalețea ei.

Pentru a înțelege mai bine cine suntem, de unde venim, care ne este locul și încotro am putea merge, am ales să călătoresc în timp până la originea Universului. Un ”zoom out” urmat de ”un zoom in”. Pornesc în cartea Homo Sentient din acel punct primordial și mă apropii  pas cu pas de minunata noastră galaxie, de Soarele nostru, de Planeta noastră, de primele ființe întruchipate din același praf de stele ca și partea nevie a Planetei. De primii oameni și cum au evoluat ei. De celelalte animale, simțurile lor extraordinare și emoțiile lor ignorate de oameni. De religiile, tradițiile și sistemul politic care au capturat strălucirea civilizației umane. Mă îndrept cu cartea către momentul când inima ne va cânta și ființa noastră va străluci din nou odată cu Soarele și va dansa în jurul acestuia odată cu Planeta.

Akiyama, K. (2019). First M87 Event Horizon Telescope Results. IV. Imaging the Central Supermassive Black Hole. The American Astronomical Society. The Astrophysical Journal Letters, Vol 875, Number 1.

Articolul Universul și Timpul apare prima dată în Homo Sentient.

 

Am avut onoarea să fiu invitat la ediția ”Human” a TEDx Cluj. O ediție moderată de Lucian Mîndruță și pregătită de curatorul Răzvan Cherecheș alături de minunata sa echipă. Publicul de la Cluj este absolut minunat. A venit în număr foarte mare. Inima mea a bătut alături de 1500 de oameni care mi-au transmis multă energie pozitivă. Silva mi-a fost alături ca întotdeauna. A fost și pentru ea prima oară pe bulina roșie.

În așteptarea publicării discursului pe canalele oficiale ale TEDx, iată scriptul după vorbele care mi s-au revărsat cu mult peste timpul alocat. Mulțumesc publicului pentru că a vibrat atât de profund la cele spuse. La cele despre schimbare care își vor găsi locul mult mai în detaliu în cartea ”Homo Sentient”.

Așadar, iată ce am spus din tot sufletul pe 10 iunie 2023 la TEDx Cluj – Human:

 

”Am venit să vă vorbesc astazi despre activare si schimbare. Schimbarea pe care o poate face fiecare dintre voi, in orice domeniu simțiți că este nevoie.

Am avut șansa să mă activez și să îmi dau seama ca este nevoie de schimbare pentru natură când aveam doar câțiva ani, la primul zbor cu avionul de la din București către cele din Satu-Mare. În loc de păduri și pajiști nesfârșite cum ni se arătau la Teleenciclopedia, am vazut aproape doar pătrățele și liniuțe. Aproape nici un pic de natură intactă rămasă pentru celelalte zeci de mii de specii de floră și de faună.

Așa că am ales de timpuriu să îmi pun educația și activitatea în slujba luptătorului din mine. Am adunat până acum 25 de ani de luptă neîncetată și am învățat deja multe lecții. 4 dintre ele, esențiale pentru schimbare le voi împărtăși astăzi cu voi.

 

Schimbarea este posibilă indiferent cu cine te pui

Chiar și atunci când oponentul este cea mai mare corporație agro-chimică din lume. O corporație care deține monopolul asupra semințelor și pesticidelor lumii. Care este inclusiv arhitectul armelor chimice utilizate în Vietnam.

Acum 25 de ani am devenit îngrijorat de experimentele pe scară largă din România cu plante modificate genetic ale acestei corporatii, în lipsa totală a reglementării: cartof, soia, porumb, rapiță, floarea soarelui, prun. Culturile cu astfel de organisme modificate genetic (OMG) se întâmplau deși existau deja suficiente studii care demonstrau toxicitatea lor si a pesticidelor asociate pentru mediu și organismul uman.

Deoarece stilul meu de campanie include în prima etapă diplomația (adică ”the easy way”) am încercat această abordare în primii ani. Rezultatul a fost că OMG au fost reglementate în 2003 după îndelungi dezbateri legislative. Dar asta nu a oprit experimentele care au escaladat în culturi comerciale pe scară largă. Până în 2005 se ajunsese ca aproape 100% din soia cultivată era modifcată genetic, deși în UE nu era permisă. Totul se ținea sub preș, punând aderarea la UE planificată pentru 2007 în pericol.

M-am văzut nevoit să trag semnale de alarmă la autoritățile europene, în presa națională și internațională. Să trec la stilul ”the hard way”. Așa că au urmat o serie de acțiuni directe non-violente:

la ministerul agriculturiila Arcul de Triumf

Apoi am făcut teste rapide confirmate de PCR în 10 județe din țară pentru a demonstra că situația este scăpată de sub control. Erau culturi masive modificate genetic nedeclarate. Am continuat apoi cu protestele:

Am blocat punctul de trecere cu bacul dinspre Insula Mare a Brăilei unde erau culturi masive nedeclarateAm oferit popcorn din porumb MG oficialilor care l-au autorizat dar nu au avut curajul să mânânceAm analizat mâncarea și am făcut proteste la marile lanțuri de supermarketuri. Acestea au reacționat rapid și pozitiv. Au eliminat definitiv produsele care conțin OMG de pe rafturiAm făcut restaurante libere de OMGCercuri în lanurile cu porumb și multe alte acțiuni și tactici

Au fost ani foarte intenși care au culminat în 2006 cu stoparea experimentelor și interzicerea culturilor comerciale de soia modificată genetic în urma unor dezbateri de un dramatism ieșit din comun la ministerul agriculturii.

Dar lovitura de grație a venit de unde mă așteptam mai puțin, cel mai puțin. De la Dragoș, fostul country manager al corporatiei cu care ma luptam. Într-o dimineață, înainte să îl ducă pe Dragoș junior la școală, Dragoș senior servea micul dejun. La TV erau știri. La știri eram eu care avertizam asupra pericolelor OMG. Dragoș junior a rămas cu gura căscată pentru că mânca pâine albită cu soia, pe care întinsese margarină din soia și deasupra pusese gem de prune. Așa că juniorul îl întreabă pe senior: ”tată tu îl auzi pe băiatul ăsta de la TV ce zice de firma pe care o conduci? Eu ce mânânc aici?”.

Dragoș părăsise deja corporația din poziția de country manager și s-a reorientat la 180°. A lucrat pana in 2020 la pensionare pentru o companie care produce soia nemodificata genetic.

 

 

Lupta pentru schimbare necesita perseverență

Cel mai bun exemplu care îmi vine în minte este DN 66A. Drumul național care ar urma să fragmenteze ultimul peisaj forestier intact din zona de climă temperată a Europei adăpostit în munții Retezat. Drumul ar urma să străpungă natura sălbatică peste pasul Jiu-Cerna.

Lupta a început brutal pentru ca ministrul transporturilor de la vremea aceea comandase asflatarea fără nicio aprobare de mediu. Odată ajuns președinte al țării, acesta a avut la îndemână și mai multe pârghii pe care nu a ezitat să le folosească. Când am reușit să pun Garda de Mediu la treabă, autoritatea care a suspendat construcția, fostul președintele și-a pierdut complet cumpătul. A venit chiar personal la șantier și a declarat: ”Am venit să văd ce se întâmplă cu lucrarea asta la care țin foarte mult. Asta-i tot!”.

Comisarul general de la Garda Națională de Mediu a fost schimbat imediat și șantierul la DN 66A reluat.

Șantierul arăta ca o rană adâncă și se lucra non-stop. Strategia ”easy way” nu a mers pentru că n-aveam cu cine. Am încercat să discut cu președintele dar era numai un scaun gol.

Așa că am trecut rapid la hard-way. Din nou am alertat presa. Povestea a făcut înconjurul lumii dar nu a oprit șantierul.

Am început protestele care au culminat cu o tabără de rezistență, prima din istoria activismului în România. Adică am stat în calea asfaltării din Retetzat aproape o lună până când ministrul mediului de atunci a anunțat că legal, drumul nu poate fi construit.

De-a lungul campaniei am deschis inclusiv dialogul cu finanțatorii șantierului. Întâi Banca Mondială care s-a retras imediat ce a aflat de dezastru. Aceasta a fost o victorie notabilă. Apoi Banca Europeană de Inevstiții care s-a retras și ea. O altă victorie cheie pentru că fără bani nu poți construi un drum la care fiecare km costă mai mult decât unul de autostradă. Singura șansă ramasa să se mai facă drumul este din banii noștri publici. Au mai încercat din nou în 2009, 2010 și apoi un premier în 2019 dar am câștigat fiecare batalie. Construcția s-a oprit în locul numit Câmpușel și o parte din pădurile de fag care sunt de-a lungul drumului plănuit au fost incluse recent în patrimoniul mondial UNESCO. Adică au devenit de neatins. Iată că la luptă nu te poti relaxa prea mult. Am învățat că este nevoie de perseverență și că atâta timp cât lupți ai o șansă să câștigi. Și am mai învățat că este posibil să realizăm ceea ce mintea concepe și crede.

 

Schimbarea necesită transformarea gândirii

Poate cel mai bun exemplu este campania pentru oprirea exportului de animale vii. O campanie care are și o soluție foarte logică. Să se exporte carnea pentru că este mai profitabilă pentru România și mai umană. Mai profitabilă pentru că valoarea adăugată rămâne în România. Mai umană pentru că anulează suferința inutilă pe durata transportului cu vapoarele unde animalele se coc de vii, iar cele care supraviețuiesc îndură o moarte prelungită în țări fără legi pentru protecția animalelor.

Acum 10 ani când am început această campanie nu se știa nimic de problemă. Am urmărit aceste transporturi până în Africa și Orientul Mijlociu pentru a expune adevărul. A durat 5 ani de investigații și expuneri repetate pentru ca această problemă să devină subiect de presă. A durat încă 5 ani ca tema să ajungă pe agenda politică.

Conștientizarea a atins cote maxime atunci când un vapor încărcat cu mai bine de 14 mii de miorițe s-a răsturat la plecare sub ochii noștri în portul Midia. Astăzi, un proiect legislativ pentru interzicere este în plină dezbatere în Parlamentul României. În tot acest timp, aproximativ 3 milioane de miorițe și tăurași au murit pe drum sau la destinație în condiții barbare, în fiecare an.

Exportul de animale vii este genul de practică care nu mai este tolerată de moralitatea evoluată a societății de azi și despre care cred că în cele din urmă va fi interzisă. Poate în următorul an, poate mai mult. Dar direcția este clară și inevitabilă pentru că adevărul a ieșit la lumină, iar rezistența publicului față de acest abuz a crescut.

Se întâmplă la fel și cu alte practici comune și neștiute care ies la lumină.

Circul cu animale până când oamenii află că animalele fac ce fac doar prin traininguri abuzive.

Găinile outoare ținute în cuști până când oamenii află că pot cumpăra și ouă de la găini crescute în aer liber.

Gâștele îndopate pentru foie gras până se află că este un ficat bolnav înecat în grăsime sau animalele sălbatice crescute pentru blană până când… Până când, oamenii văd adevărul, întâmpină emoții puternice și iau decizii personale educate.

La fel și cu exportul de animale vii. Oamenii văd suferința inutilă a animalelor. Văd că sunt cineva, nu ceva. Sunt imagini incomode, dar necesare. Pentru că nu ne luminăm închipuindu-ne imagini de lumină ci conștientizând întunericul. Și atunci când o facem, schimbarea este una consistentă pentru că implică transformarea profundă a gândirii și implicit a dietei. O alegere personală poate deveni trend, iar trendul poate schimba un întreg sistem de producție.

 

Schimbarea nu vine fără curaj

Cum aș putea să închei fără să mai adaug ceva de pădure? Pădurea, locul de unde ne vine oxigenul, apa curată, inspirația, pofta de viață, imaginile cu animale și plante minunate. Pentru mine, pădurea este acasă.

Stăteam trist, chiar deprimat, în această tăiere rasă din munții Făgăraș acum aproape 5 ani și mă întrebam dacă noi oamenii suntem aici pentru a transcende sau pentru a distruge? Îmi venea să renunț definitiv la luptă. Nu am renunțat, dar am luat pe loc câteva decizii importante:

Să învăț să mă mai și odihnescSă scriu o carte despre schimbarea necesară pentru o lume mai bună. Încă lucrez la ea. Se va numi ”Homo Sentient”Să trec la ultimul nivel posibil din punct de vedere legal și legitim într-o campanie. Să dau Guvernul în judecată pentru pentru neasumarea dezastrului din pădurea României și să îi pârăsc la Comisia Europeană.

Organizația pe care o reprezint a adunat deja peste 300 de procese cu Guvernul și am câștigat marea majoritate pentru tăieri abuzive și secretizarea informației despre păduri. Adică Justiția a arătat că Guvernul este corupt, dar acestea ignoră hotărârile definitive ale instanțelor. Insistă că au rezolvat problema când în realitate doar rearanjează scaunele pe Titanic. Și Comisia Europeană a confirmat alegațiile noastre și a deschis infringementurile necesare pentru a salva pădurea.

Oamenii ca noi sunt de la natură o amenințare pentru sistem. Așa că vor face orice să ne reducă la tăcere. Dar împreună putem aduce schimbarea necesară.

De-a lungul campaniilor au venit în echipa mea mai mulți oameni ale căror curaj și dorința de a face bine sunt mai mari decât teama. Oameni care unindu-se într-o luptă în folosul tuturor, și-au descoperit darul lăuntric care aștepta să iasă la lumină. Un dar pe care îl are fiecare om și care așteaptă să fie descoperit cât mai repede.

Curajul se regăsește în fiecare dintre voi. Curajul care vă inspiră la alții este doar reflexia propriului vostru curaj. Puteți sta pe aceeași treaptă cu oricine din lumea aceasta. Nu uitați, puteți realiza ceea ce mintea concepe și crede.

Important este să creștem conștientizarea prin educație și să exersăm curajul pentru a ajunge la miezul problemei.

Și atunci schimbarea va veni. O vei recunoaște pentru că inima îți va cânta.”

SFÂRȘIT

 

Articolul Despre schimbarea necesară la TEDx apare prima dată în Homo Sentient.

Spre deosebire de alte specii care ucid cu o brutalitate inocentă doar pentru a se hrăni spre a supraviețui, omul este arhitectul torturii. Se chinuie pe sine, pe semeni și alte specii. A inventat trasul pe roată, șocuri electrice, smulgerea unghiilor, descuamarea pielii, bătaia, privarea de somn etc.

Tăierea mielului de paști, a balenelor în Insulele Feroe, festivalul sacrificiului din țările musulmane, îndoparea gâștelor la francezi, vânătoarea ca sport. Iată doar câteva barbarii care se ascund în spatele unor tradiții religioase sau ba. În realitate niște invenții ale unor indivizi care iau amploare și devin normalul tolerat de legiuitori. Niște invenții la fel ca biblia, talmudul, coranul sau învățăturile budiste (minuscule cu intenție). Niște cărți de ficțiune scrise mai bine sau mai prost dar cu o editură și o divizie de vânzări fără egal: biserica și preoții. Niște cărți care de câteva mii de ani au stricat ordinea în natură pentru că au promovat antropocentrismul.

Religios sau nu. Credincios sau nu, omul needucat s-a obișnuit să creadă că ar fi în vârful unei piramide și celelalte animale sunt doar niște dobitoace pe care le poate tortura după bunul plac. De aceea ne trezim atacați când luăm apărarea animalelor cu întrebări acuzatoare de genul: ”Este mai important ursul decât omul?” sau ”Nu înțelegi că animalele s-au născut doar ca să le mâncăm și să le muncim?”. Dar oamenii care trăiesc pe pielea lor răul cu siguranţă nu înțeleg că antropocentrismul și astfel de întrebări sunt erori crase. Ei vor perpetua răul pe timpul vieții și îl vor transmite mai departe generației următoare. De obicei are legătură cu stagnarea într-un mediu conservator de valori, principii, tradiții, obieceiuri și idealuri. Dar odată ce mediul fizic se schimbă (domiciliul, locul de muncă, studiile etc) un individ va fi provocat moral de noul anturaj, va manifesta rezistență la noutate și amorțirea psihicului va fi maximă. Se dă o luptă interioară de a rezista noilor informații și emoții. O rezistență la schimbare. Din fericire avem și un subconștient care lucrează în folosul evoluției noastre morale și a sănătății fizice.

Dar, de bine, de rău, biblia a condus treptat la fondarea civilizaţiei occidentale (valorilor, morală şi diferențierea între bine şi rău). În zonele în care şi-a făcut apariţia creştinismul acum două mii de ani, oamenii erau mult mai barbari decât sunt astăzi. Sacrificiul uman, inclusiv jertfirea copiilor, era ceva des întâlnit, chiar şi în societăţile avansate precum Imperiul Roman. Sporturile de arenă erau competiţii ale morţii, iar vărsarea de sânge era ceva obişnuit. Probabilitatea ca o persoană modernă, care trăieşte într-o democraţie funcţională, să ucidă sau să fie ucisă este mult mai mică azi comparativ cu cea din societăţile anterioare. Pe atunci, principala problemă morală a societăţii era controlul egoismului impulsiv şi violent şi al lăcomiei şi brutalităţii fără judecată. De exemplu dacă un individ își agresa nejustificat semenii doar pentru a arăta căt de tare este, dacă lovea femeile gravide, le viola sau tortura. Oameni cu tendinţe agresive există şi azi. Dar în prezent ei ştiu că acest comportament este de neacceptat, aşa că ori încearcă să-l controleze, ori întâmpină îngrădiri sociale majore. Dacă biserica și preoții nu interpretau biblia după bunul plac atunci civilizația ar fi putut fi și mai avansată în moralitate.

Dacă astăzi, tot mai mulți oameni suntem preocupați de eradicarea suferinței inutile a animalelor și chiar aboliționism asupra lor atunci asta nu se datorează niciunei cărți de ficțiune ci evoluției emoțiilor și a moralității societății dublate de evoluția creierului uman. O evoluție care este dincolo de faptul că în general, oamenii devin mai buni, nu mai răi odată cu vârsta, mai blânzi, mai conştiincioşi, mai stabili emoţional, pe măsură ce se maturizează. O evoluție pe care o vedem deja la copiii din noua generație. Copii care văd ploaia din praf. Iar copiii copiilor lor nu ne vor judeca pentru că am fost barbari ci ne vor mulțumi pentru că timpul nu crează doar sfârșit ci și noi începuturi. Pentru că prin sacrificiile trecutului am contribuit la o lume mai bună.

Dar oprirea obiceiurilor și tradițiilor barbare nu se va întâmpla de pe o zi pe alta așa cum ne dorim mulți dintre noi și nici prin forțarea opiniilor. O astfel de atitudine nu poate decât să divizeze și să amâne lumea mai bună pe care ne-o dorim. Poţi să foloseşti ce cuvinte vrei tu pentru a convinge sau chiar manipula lumea ca să te urmeze. Dar asta este doar vrăjeală de marketing fără scrupule. Este discursul pe care oamenii îl adoptă când încearcă să-i influenţeze şi să-i manipuleze pe alţii. Nu merge așa. Unul va fi frustrat și celălalt agasat.

Să o apuci în direcția asta poate însemna să fii o persoană condusă de o dorinţă deformată, să creezi apoi o poveste, un discurs şi nişte acţiuni care să pară cool și reale, astfel încât să-ţi atingi scopul. Dar asta nu înseamnă altceva decât crearea și forțarea unei ideologii pentru a fabrica aparența de a avea dreptate, dovedirea unei competențe și a superiorități față de cei care nu o îmbrățișează.

Lipsa de toleranţă faţă de viziunile celorlalţi (indiferent cât de idioate ar fi din punct de vedere moral) este mai mult decât o eroare. Este un semn că eşti o persoană jenant de nesofisticată şi poate chiar periculoasă. Auch! Doare asta, huh? Îmi pare rău dacă doare. Nu mi-am propus să fiu confortabil pentru că dacă dorim să spargem bula moralității supreme atunci este timpul să încercăm și altfel. Sunt la fel de aspru și cu mine pentru că adesea o apuc pe calea lipsei de toleranță atunci când sunt confruntat cu nedreptăți și mai sunt și vulnerabil la impuls, adică iute la mânie. Poate că dorința de perfecțiune ne-a condus să construim zidul dintre iubitorii și abuzatorii de animale. Dar bunătatea, compasiunea și dragostea pe care o promovăm ar trebui să fie o punte, nu un zid.

Este musai să ieșim din acest joc al intoleranței și al focusului pe tot ce este negativ. Asta ne duce în poziția victimei și există riscul major ca asta să iasă la suprafață în limbajul utilizat și chiar să devenim agresori. Să nu uităm că adesea judecăm oamenii pentru ceea ce detestăm în noi înșine. Când arătăm un om cu degetul, cel puțin trei sunt îndreptate spre noi înșine. Blamând lumea evităm confruntarea cu noi înșine.

Hai să realizăm că dincolo de diferenţele de opinie față de tradiții, legi şi obiceiuri, numitorul comun este reprezentat de nevoia oamenilor de peste tot de a le crea. Și atunci, cum ar fi dacă pur și simplu ne-am dezvălui tot mai mult din bunătatea noastră autentică? Ce-ar fi dacă pe măsură ce ideea de „mai bine“ devine tot mai sofisticată și mai largă pentru a putea cuprinde tot mai multe oportunităţi şi beneficii?

Pe măsură ce ideea circulă, lumea cooperează sau se opune. Dar o idee bună poate deveni instituție dacă înveți să faci balet cu ea. Puterea omului depinde de cooperarea în masă și de crearea de noi identități. Degeaba ai o idee bună și faci un balet admirabil dar solo dacă nu poți să faci coreografie cu masele care cred în ficțiuni precum biblia, coranul, talmudul etc. Dar dacă o faci bine atunci tot mai multă lume va dansa cu tine sau va începe propriul dans.

Până la urmă, a ne îmbunătăţi viaţa înseamnă a ne asuma responsabilităţi, adică mai mult efort decât a trăi în suferinţă și resentiment.

So, let’s dance!

 

Lectură recomandată:

Pinker, S. (2011). The better angels of our nature: Why violence has declined

Roberts, B.W. şi Mroczek, D. (2008). „Personality trait change in adulthood”

Lifton, R. J. (1982). Beyond psychic numbing: A call to awareness. American Journal of Orthopsychiatry, 52(4), 619–629

Lifton, P. D. (1986). Personological and psychodynamic explanations of moral development. Handbook of moral development, 55-73

Peterson, J.B. (2018). 12 Rules for Life: An Antidote to Chaos

Wolynn, M. (2016). It Didn’t Start with You: How Inherited Family Trauma Shapes Who We Are and How to End the Cycle

Harari, Y. (2018). 21 Lessons for the 21st Century

Pluhar, E. B. (1995). The Moral Significance of Human and Nonhuman Animals

 

Articolul ”Dansează” pentru schimbarea tradițiilor apare prima dată în Homo Sentient.