Ania Vilal's Blog

Hello! Iatăprimul mesaj pe blog în noul an, deja cu o adiere de primăvară. Am comasat 2luni de microficţiuni, cam aşa a fost ritmul:

15.01.2024

Reconfigurare traseu

După ce am dat drumulbalastului în spaţiu,m-am simţit mai uşorşi m-am gândit că este timpul pentru oschimbare. De traseu.Sau de corp? Trebuie să mă uit în instrucţiunile capsuleiîn care m-am trezit. Nu-mi permit nicio derivă și mi-efoame. Ajung cu chiu cu vai la capsulă să mădocumentez. Darmare tragedie, toatecomenzile sunt încaractere pe carenu le înţeleg. Cum să setez un limbaj comprehensibil? Mă învârt nervos, observ pe lateral: Made in China și mă gândesc că o să crăp prost și flămând.

(506)

 

24.01.2024

La bibliotecă

Se simteîn siguranţă mergând printrerândurile înalte derafturi pline cuclasici horror.Acasă nu vrea să seducă, o aşteaptă faţa contorsionată de dezgustşi băutură a tatălui ei care o va umple devânătăi și o vaface să se simtă caultima zdreanţă. Aicieste linişte, imaginaţia o transportă pe planeta eisecretă, Aio. Acolo este noua ei casă, unde posedă puteri magice și striveşte oricemonstru cu faţa tatălui ei ca pe un gândacscârbos. Aici esteprea linişte, brusc un mirosde ţigară îi declanşează panica.

(518)

 

6.02.2024

Sesiune

Timpul aexpirat, vă rog să reveniţi la sesiunea principală. Apăsde câteva ori,nimic. Robotul repetă implacabil același cuvinte. Îmi trece un gândnăstrușnic și suflu peste ecran. Se deblochează şi ajung lapagina iniţială a automatului de schimbare desex. Bifez dinnou bărbat și încep să îmi aleg trăsăturile preferate. Ezit ca data trecută la mărimea bagajului. Nu se poate mare şilung, trebuie să aleguna dintre opţiuni.Trec secunde, minute,ani. Timpul aexpirat, vă rog să reveniţi la sesiunea principală.

(517)

 

12.02.2024

Muzica e viaţa mea

Femeia cască deplictiseală. I sepromisese multă pasiune, darînsoţitorul ei separe că se pierduse de câteva minute bune la wc. Avea chef sădanseze, să răgușească la karaoke, de aceea şiacceptase invitaţia bărbatului chel iubitor depisoar. Eavenise să se dezlănţuie. Şi fix când îşitermină gândul, un bărbatcu o coamă superbă se fixează în faţaei şi îi cântă impecabil, cu vocea lui Dave Gahan, hitul It`s nogood și îi strecoară un plic roșu pemasă. Înăuntru, un bilet: Cântăm,dansăm, iubim?

(503)

16.02.2024

Printre străini

Aici m-amsimţit mereu înplus. Pământul este o planetă sufocantă. Singurul om caremă iubea a murit. Fug așadar departe, pe Aio. Acolo pot să fiu oricine,să aleg oricând dintr-o multitudine de corpuriflexibile, nedegradabile. Voi fi însiguranţă printre străini a căror faţă nuo voi putea reţine niciodată, căci totul seschimbă așa derepede. Câteodată, esteposibil ca cinevasă îşi deschidă micul compartiment dindreptul inimii și să mimeze o amintire a iubirii. Voi zâmbi și poate (nu) voi trecemai departe.

(517)

 

* pentru mai mult context, a sevedea postarea din 8.01.2023.

 

La final, urmează muzica (un hint îlgăsiţi mai sus). Enjoy!

A.

 

Hello!În noiembrie, scrisul s-a mutat spre un proiect mai mare, așadar amreușit să mă concentrez puțin mai mult în decembrie peexercițiile mele de microficțiune. Iată cum a fost:

7.12.2023

Ora de citire

Pe Aio, biblioteca este imensă. La fel ca șivalurile uriașului ocean de jos, ce se vede prin planșeul de sticlăal sălii. Aici, se plutește numai printre litere. Se citește întăcere profundă. Un robot-asistent dă încet paginile unei cărțice stă să se destrame în mâinile ultimului bătrân capabil săîi deslușească misterele. Din când în când, un sunet scurtsemnalizează descoperirea unei vietăți marine pe cale dedispariție. Atunci bătrânul pronunță un cuvânt indescifrabil șibea lent apă. Neuronii se dublează.
(517)

12.12.2023

Ziua în care am îmbătrânit

Nu a mai venit. Când s-anormalizat în sfârșit turismul spațial pe cele mai îndepărtateplanete, am părăsit imediat Pământul. Părinții mei muriseră,prietenii plecaseră deja spre alte destinații. Eram așadarhotărâtă să ajung pe Aio cu orice preț, ca să rămân tânără.Acolo era sursa tinereții eterne, conveniseră marii experțimondiali. Doar că, pentru a fi acceptată definitiv pe Aio, trebuiasă fiu și bărbat, așadar mi-am cheltuit ultimele economii pentruoperația de schimbare de sex cameleonic.
(500)

23.12.2023

Iarna unui moș bărbos

În Aio-Biblioteca este o mare liniște.Undeva, ascuns după rafturi, un bătrân stă de câteva minuteaplecat deasupra unui clasor foarte vechi. Dacă cineva s-ar apropiade el, l-ar vedea cum manevrează lent, cu o anumită sfințenie,filele transparente, ar auzi cum se electrizează aerul brusc înjurul lui când studiază timbrele. A rămas la litera i, se uităîndelungat la incași sau inuiți, o parte din moștenirea geneticărespiră acolo, în istorie. Zâmbește emoționat și face ofotografie mentală. Iarna va fi scurtă.
(517)

*pentru mai mult context, a se vedea postarea din 8.01.2023.

La final, las o melodie în zbor spre 2024. Să primesc/să primiți mult bine și bun în noul an!

Hey! Octombrie a fostcu mai multă căldură decât de obicei şi mai multe planuri (ameţeli) creative…

8.10.2023

Încă mă caut

Mimez această dilemă doar ca să mă eliberez. Încă sunt pe Pământ, dar visez laAio. Trupul meu are nevoie de un costum adaptat casă călătorească, dar mintea și inima mea sunt acolo, printre clone libere. Hai,efectuează comenzile potrivite și trimite o rachetă de o persoană acolo, sus.Cer doar pentru mine, căci nu iubesc pe nimeni. Doar eu încap în această piele,mai mult sau mai puțin originală, dar orice ar fi, am de gând să îmi exploateztoate abilitățile până la capăt. Moralitatea este pentru inadaptați.
(515) 

 

11.10.2023

Baloane de săpun

Uită-te aici, pe ecran. Următoarea senzație de pe podium ești chiar tu. Ai o rochie efemeră din baloane de săpun,proiectată să dureze cât mergi de la un capăt la altul. Nu ai voie să te miști,să strănuți, să te ciupești. Poți doar să zâmbești la cameră. Din tavan o săcurgă peste tine confetti. Dacă baloanele se sparg, nu te speria, pielea ta vafi opacă, nimeni nu va vedea nimic. Și te vei scurge prin trapa din podea lasubsol, unde te așteaptă o mașină blindată ca să evadezi spre graniță șidincolo de ea.
(514) 

 

22.10.2023

BlackMetal

Taregreu se mai extrage minereul ăsta, se tânguiește minerul spațial 325780, s-arupt iar capul superforezei. Taci și dă-i mai departe, i se trasează scurt dincască. Știi că asta e pâinea ta, metalul negru asigură prosperitatea coloniei.Vine în curând piesa de substituție. Sfredelește până la osul piesei. Nimic nuse pierde... Totul se reciclează, știu, știu, mormăie minerul. Și în sinea lui,singur pe acest asteroid blestemat, visează cum vine Bruce Willis și-l salveazăapăsând pe butonul distrugerii totale.

(517) 

 

27.10.2023

An sabatic

Se uită la diapozitivele cu imagini din Paris. Originalul fusese la unmoment dat în istorie să descopere cum să pună capăt tiraniei cubului negru. Nua văzut frumusețe, ci doar nămolul nenumăratelor pagini despre supunere. Acoloera trecut lungul șir de învingători, acolo era îngropată o durere permanentă,care se imprima pe suflet. Tot atunci, după un an, originalul a simțit nevoiade a orbi. Acum, pe Aio, o clonă nu se mai uită la diapozitive și lasă câtevapicături de lichid sintetic să se scurgă din ochi.

(515)

* pentru mai mult context, a se vedea postareadin 8.01.2023.

La final, las un semn legat deobsesia mea legată de cub care îşi are originile într-o expoziţie plină cuumbre luminoase care mi-a rămas şi acum vie în memorie: Noul romantism negru.

Hello! A trecut şiseptembrie, se pare că a fost mai muzical…

5.09.2023

Jurnalul de duminică după-amiază

Este liniște. Cea mai dulce liniște,singurătatea. Nu așteaptă nimic, doar respiră. Un miros greu îi ajunge la nări.O fi ars iar vecinul vreun cauciuc. Iese afară din casă, se uită în jur, apoispre cer. Ciori sau fulgi de cenușă zboară prin aer. Pe ea horcăitul neașteptatal plămânilor o leagă de pământ. Dacă se va stinge în curând, speră că moarteasă vină din față. Să o privească în ochi, să se împrietenească puțin cu eaînainte să-i cedeze. Mai are un singur gând, acum, când focul o îmbrățișeazăstrâns.
(508) 

 

13.09.2023

Legile plajei

Pe Aio este un singur ocean cu valuri uriașe. Femeia l-a descoperit repede cânda ajuns pe planetă. Însă nu știa că este separat de plajă printr-un zid. Nuexista altă soluție. Mulți oameni, specialiști chiar, pieriseră înecați,încercând să îmblânzească diversele vietăți marine. Pe plajă, femeia poate săasculte sunetul valurilor și să aștepte ca unul dintre sori să-i asigure unbronz uniform. Pentru bungee-jumping, se dau bani grei. Se consideră o mareonoare să dansezi pe botul unei balene de nisip.
(507) 

 

17.09.2023

Retro

Un vinil încântă. Dansează cu mine până la capătul dragostei, suspină ea,uitându-se amețită în ochii lui. Ecranul se blurează, iar a sărit filmul dinrolă. Se aud tropăituri în spate, cineva se grăbește să salveze povestea deiubire. Parcă s-a întâmplat ieri. Dar sunt doar o mie de ani de când păstreazăacest fișier stocat cu această unică amintire de la omul original. Își punedegetele mecanice în dreptul inimii, ca și cum ar vrea să învârtă cheița cepornește sunetul delicat al unui dans prăfuit.
(504) 

 

25.09.2023

Coloana sonoră

Bărbatul aude o voce eterică și se întreabă dacă visează sau se află subimperiul vrajei vreunei făpturi aiondine. Aici, în arhivă, sub Marea Sală aBibliotecii, nimeni nu știe niciodată ce cântă pereții. Un gând năstrușnic îi trece prin cap și se ducela raftul celor mai vechi scrieri marine. Femeia apare neașteptat în spatelesău. Nu vei găsi acolo ce cauți cu ardoare. Coloana mea vertebrală vibreazăcâteodată pe frecvențe înalte. Poți să mă inviți la dans și poate îți voidezvălui secretul meu.
(502) 

* pentru mai mult context, a se vedea postareadin 8.01.2023.

În încheiere, trimit un reminderpentru cei mai retro. Dar şi pentru mine, am văzut viniluri colorate la oexpoziţie numită Music Gallery şi m-am umplut cu sunete şi bucurie. Enjoy!

Hey! Să vedem ce am mai scris în august. A fost:

8.08.2023

Manuscris

Sunteți angajată, rostește robotul. Femeia răsuflă ușurată. La început, cândajunsese pe Aio, fusese entuziasmată de noutatea spațiului, dar după un timpîncepuse să se plictisească teribil. Când a văzut că se angajează la Biblio-Aio o caligrafă, nu i-a venit săcreadă. În sfârșit nu avea concurență la un job dispărut, căci poseda o marecalitate, degete subțiri și rapide care să transcrie ultimul manuscris al luiNostradamus. Umanitatea îl așteaptă cu înfrigurare să îl citească ca să știe cesă facă în continuare.

(520)
 

12.08.2023

Peo scară de incendiu

A așteptat cu inima mică până a venit tatăl ei s-o ia. Avearujul întins pe față, rimelul îi contura cu negru ochii roșii de plâns.Strângea tare în brațe un ursuleț de pluș, care avea o privire blândă, ca atatălui ei. Așa simțea că era protejată când în cameră trupul îi era filmat șiinvadat de fețe crude, cu zâmbete sarcastice. I s-a spus că nu va mai ajungeniciodată acasă, dar ea a sperat mereu. A trimis un avion de hârtie cu unSOS. Și acum nu mai coboară în subsol, ci urcă pe scări, spre brațele lui.

(512)

24.08.2023

Grafoman

Mereu a vrut să știe care este sensul vieții lui. Și-a dorit cu ardoare opoziție prin care să controleze voința maselor. Și a avut o viziune: să redeape hârtie tot ce îi șopteau vocile în fiecare noapte. Curând, hârtia nu a maifost suficientă, a scris pe propriul corp, apoi a acoperit pereții casei sale,a încercat să se extindă și în alte spații, dar nu a putut, și a ajuns să îșiîncâlcească gândurile pe aceiași pereți până a cedat și s-a sinucis. Azi, cineintră în casa lui înnebunește instant.

(508)

 

28.08.2023

O fotografie uitată-n fundul unui sertar

Ieri, bunica m-a chemat la ea să îmi dea o pozăîngălbenită de vreme. Era mama ei. Prinsese al doilea război mondial, văduvă la25 de ani, cu vreo 3 copii, care nu știa carte, doar muncă. Și munca o țineadeparte de ispite, avea timp doar să supraviețuiască. Acum, tu ai mulți bani șiobiecte, maică, mulți, atât de mulți și păcate pe măsura lor, îmi zice eașoptit. Îți las averea mea cea mai de preț, această poză, să știi cui aparții.Te uiți acolo, în ochii ei, și o să îți vezi puterea de a fi un om bun.

(510)

 

* pentru mai mult context, a se vedea postarea din 8.01.2023.

 

La final, las o poză îngălbenităcu stră-străbunica mea. Cred că am ochii ei.

Yellow! S-au mai adunat nişte poveşti, hai să le eliberez (din nou) prinlume…

9.06.2023

TIFF

Groaza crește. Se uită terifiată pe ecranulcamerei de supraveghere. Este cu siguranță vreo farsă pusă la cale de fostulsoț. În fața ușii de la intrare nu există unmonstru Alien bălos. Unsunet sacadat îi asaltează timpanele. Acum totul devine prea real. Pe ce seapese? Nu știe parola. Sigur e ceva legat de filme, fostul este cinefil înrăit.Alexa, caută lista de filme favorite a lui Daniel. Îmi pare rău, a fost ștearsădefinitiv din sistem. Groaza se suspendă când în ceafă ceva respiră greu,înainte să

(510)

 

17.06.2023

Distanța de la mine la mine

La ora 13.03, mă dau jos din pat după o siestăchinuită. Tot obosită. Mă duc să mă spăl pe față, dar nu văd nimic în oglindă.Este un mesaj scris cu ruj roșu. Vii diseară? Încerc să îmi amintesc cine ar fiputut să îmi scrie asta, nimic. Observ cum îmi tremură ușor mâna dreaptă roșie.Pe braț am un număr de telefon. Sun. O voce îmi spune să mă duc pe balcon și săsar în gol. Nu pot, diseară am o întâlnire, trebuie să citesc o carte de poeziiunui surd. Atunci alt om va muri pentru că alegi poezia la ora 13.13.

(515)

 

4.07.2023

Trăitor în altă lume

Nu știa cum să mai ajungă pe Aio. I se amestecaucoordonatele în cap de când fusese lovit la tâmplă. Nu ar fi trebuit să ia șiclona după el, dar avea nevoie de o oglindă limpede, în care să își vadăfrumusețea și să își mențină moralul sus. Evident, avea nevoie și de cinevainferior, care să facă toate treburile care-i repugnau. Dar cine ar fi crezutcă un declic nefericit ar putea să trezească spiritul de războinic din aceacopie nereușită? El, în timp ce plutea în spațiu, într-uncostum avariat.

(500)

 

13.07.2023

Ploaie mocănească

Căldura excesivă epuizează și usucă pielea. Arată ca un monstru opărit.Și îi vine să moară de ciudă. Voia să economisească banii de la solar și săobțină la plajă o nuanță maronie și strălucitoare de bronz senzual. Pentru else agită să rămână tânără și frumoasă. Fericirea nu poate avea sfârșit dacăeste perfectă. Dar ea este doar o amărâtă cu pielea umflată. El nici nu arecunoscut-o, a trecut pe lângă ea către o altă damă foarte suplă și superbă.Uneori vremea se schimbă repede. Plouă mărunt și atât.

(508)

 

15.07.2023

Praf și pulbere

Aici am ajuns să trăiesc, pe o planetă ce îmideclanșează toate alergiile, bombăni femeia exasperată. Ce bărbat ești tu, nuții cont de sensibilitățile mele, te gândești la aventuri și explorări spațialeca să crape alții de invidie în timp ce îți vizionează reel-urile alea de toatăjena. Eu crăp aici de sete și supărare. Și tu taci.Erai tare romantic la început, acum nu mai am nevoie. Chiar nu poți să măajuți? Bărbatul se apropie încet de ea și îi decuplează tubul de oxigen de lacostum.

(510)

 

27.07.2023

În apele mele

Nu intră nimeni. Nu mai pot comunica adecvat cuoamenii, așadar am plecat spre alte stele mai tăcute. Am venit pe Aio săîmblânzesc cochilii uriașe ce poartă amintirile apei, ale unei vieți mai bogateși puțin cunoscute. Era nevoie de cineva care să maximizeze trecutul dându-iputere să se reflecte în prezent cu o energie suplimentară. Din dor se nasciubirile mici pentru obiecte ce par pierdute, dar care ascund bijuterii sentimentale.Ca Maestră a Apei, sunt fericită să ajut la crearea unei memorii universale.

(516)

 

* pentru mai mult context, a se vedea postarea din 8.01.2023.

La final,las un reminder vizual, şi pentru mine, cum să mai îmblânzesc scrisul şi să-ltransform în apă ce zboară. Enjoy!

ChristianSchloe – Floating Giants

Amscris, acum se citeşte.

26.04.2023
Așchie

Știu că nu o să ajung departe, dar să mor dacă o să îți mai cer ceva, bombănifiul. Toată ziua trebuie să am grijă de tine, să te hrănesc ca pe un bebeluș,să te șterg la fund de toate mizeriile și nu vrei să îmi dai și mie un bănuț săîmi iau o amărâtă de bere. Nu mai știu distracție sau femei de când m-ambaricadat aici cu tine, așteptând averea promisă. Du-te pe pustii, fix tac-tuești, un cerșetor nenorocit, șuieră ea veninos. Să mori tu, spuse el aproapeșoptit și îi altoi un pumn zdravăn în inima ei neagră.

(518)

30.04.2023
În căutarea timpului pierdut

De când a ajuns pe Aio, femeia superbă este neliniștită. Bărbatul care atransportat-o nu a fost preocupat să o atingă. A tras tăcerea ca o cortină greaîntre ei. La sfârșitul călătoriei i-a dăruit o clepsidră. Moartea ta poate fifrumoasă, dacă nu te uiți în oglindă, i-a dezvăluit bărbatul. Ea știe acum căva muri stafidită pe o planetă ce pedepsește exemplarele superbe. Se scurgesubțire precum nisipul. Nu se va mai întâmpla nimic notabil. Numai memoria eiva rămâne intactă până la ultima respirație.

(507)

4.05.2023
Lambada

Mâine dimineața va decola sonda L spre lumi vii, îndepărtate, și pesteani-lumină vom da de veste ce frumoşi am fost. Am imortalizat un răsărit desoare, am înregistrat bucuria vieții pe ritmuri muzicale, ne-am mânjit guriledulci de ciocolată. Am încapsulat momente incredibile de inspirație șiexpirație. Le vom elibera încrezători către univers și vom apune într-o mare depraf. Atât a(m) fost, spune cercetătorul și închide trist proiectorul. Mâineseară totul se va topi în uitare, un ultim sunet singular.

(511)

20.05.2023
Nu-mi pasă (1)

Da, rosti femeia apăsat. Dacă acesta este sfârșitul, mă bucur că o pot face înpicioare. Nu într-o capsulă blocată ca tine, hrănindu-te cu imagini dintr-unviitor care nu îți aparține. Voi muri superb, original. Tu vei rămâne în urmă,cu moștenirea unei copii nereușite, o dovadă a faptului că unicitatea mea nupoate fi replicată. Aio va sta ascuns în memoria mea și se va infiltra în altădimensiune. Tot ce a mai rămas este. Să taci. Deranjezi fluxul. Și robotul deserviciu îi trase un glonț în cap.
(503)

20.05.2023
Nu-mi pasă (2)

I don`t care. Je m'en fiche. S-a stricat procesorul de limbi străine. Robotulde serviciu nu mai apucă să-l repare. Femeia îi pulverizează capul. Poftim,roboțel prost. Să vezi și tu cum este. Nu pot să repet și eu un monolog înliniște pentru piesa de diseară, îmi distrugi dublura, fluxul, zenul. Așa,reiau. Tot ce a mai rămas este. DogX, robotul șef al Sectorului de OrganismeAvariate, anihilează silențios ultimul element perturbator, imaginandu-și căeste Darth Vader și toți tremură de spaimă în fața lui.

(513)

28.05.2023
Am luat Nobelul

Și m-am oprit. M-am uitat în mine și am zis că am fost destul om de știință șieste timpul să am grijă și de femeia din mine. Etichetele de mamă și soție lelas deocamdată deoparte. Mă încarcă prea mult, mă îndepărtează de libertate.Din miezul meu se înalță o întrebare ce îmi arde creierul. Ce fel de femeie artrebui să fiu când ceilalți așteaptă să vorbesc și să acționez? Și răspunsularde și mai tare. Dar nu vreau să fiu nimic pentru alții, ci doar pentru minevreau să construiesc prima femeie radioactivă.

(514)

* pentru mai mult context, a se vedea postarea din 8.01.2023.

Închei această postare cu un reminder muzical cevine de la o femeie puternică. Enjoy!

Ne (re)vedem printre cuvinte…

23.03.2023
Zidul

Când s-a trezit și s-a uitat pe fereastră, a rămas mută. Un zid înalt apărusepeste noapte, blocând accesul la mare. Închise ochii și îi deschise iar,monstruozitatea de piatră era tot acolo. Fiul ei apăru lângă ea, bucuros săvadă pescărușii pe plajă, ca în fiecare dimineață. Nimic. Urletulinuman pe care el îl scoase brusc a înfricoșat-o. A încercat să îl strângă înbrațe, să îl calmeze, dar el se zbătu cu furie până se eliberă și se aruncă cuo viteză incredibilă spre zid, escaladându-l ca un animal hăituit.
(516)

31.03.2023
A fost niciodată

Înainte să mă nasc, am stat cu tine, să mai crești. Să te umpli cu alb. Să fiipregătit apoi să vii după mine. Să mă speli de nămolul pământean. Știu că îțiva fi greu, smoala interioară mânjește orice, dar ai datoria să mă ridici, sănu mă lași, să mă vindeci. Nimeni nu poate fi lăsat în urmă. Orice universse extinde cu fiecare suflet salvat. Nu mă uita, nu teuita nici pe tine, nici înainte, nici înapoi. Suntem definiți de pulsația asta,care ne apropie de viitor. Trăim în vis până la următoarea (re)cunoaștere.
(519)

9.04.2023
Cosmic Latte

#mood
Vin de pe Solaris, spune femeia barmanului. Nu mai pot sta printre umbre ceseamănă cu amintirile mele. Nu mai știu cine sunt, sper să nu îmi pierdmințile. Am obosit să mă plimb printre atâtea planete căutând o navă puternicăși un bărbat priceput să mă ducă pe Aio, astrul visurilor mele. Vreau o șansăsă îmi ies din piele și să vibrez ca altc(in)eva. Te rog, mai dă-mi un CosmicLatte, este demențial, parcă mă vindecă de orice. Pareo ultimă dorință înainte de moarte. Doar praf de stele.
(494)

13.04.2023
Nocturn

Stă sub geam, cu inima bubuindu-i în urechi. Nu o vede, dar aude cum sedezbrăca mătăsos, cum parfumul ei cald, amestecat cu transpirație, serăspândește în toată camera. Pantalonii încep să îl strângă dureros. Fie ce ofi, acum se va holba la ea cel puțin câteva secunde. Oricum se leagănă înritmul unei muzici misterioase, nu va observa nimic. Se ridică, privește,rămâne trăznit. Femeia este bărbat acum și se uită dincolo de geam la el, cu oprivire fixă. Pe picior, se scurge lichidul nocturn al groazei.
(510)

18.04.2023
Pe drum

O târâie prin praf, tot mai grea. Se împiedică des, căci sufletul îi este maigreu decât crucea din spate. Trădarea lui Iuda i-a însângerat corpul și ținetoate rănile deschise. Se gândește cu drag la ceilalți apostoli și i se strângeși mai tare inima. Pentru ei și toată omenirea carnea lui se destramă încet, cufiecare pas pe Golgota. Sacrificiul va avea loc în Lumina Sfântă,sculptând în lume binele ce poate înalța pe oricine spre ceruri. Aceasta este Calea și o va urma până la capăt.
(492)

* pentru mai mult context, a se vedea postareadin 8.01.2023.

Jackson Pollock – The Deep

Citim iar, visăm iar...

15.02.2023
Riduri
Aici s-a ajuns. Le adun ca mărgelele pe ață. Lacrimile și apoi ridurile. Neputința asta a devenit atât de mare încât mi-a lăsat urme pe corpul acesta odată minunat, acum devastat de teroare. Ce pot să mai dau cu ultimele puteri? Un singur telefon la capătul căruia să aud o voce caldă care poate să mă ajute. Să nu mai stau în aceeași casă-capcană. Să arunc tot și să fiu departe, soția și mama nimănui. Poți să numești iubire orice azi, însă de acum încolo eu nu mai primesc întunericul tău cu brațele deschise.
(513)
20.02.2023
Ceață

Nu s-a mai ridicat de câțiva ani. La început, oamenii au crezut că sunt doar niște nori lăsați care se vor risipi repede în soare, dar s-au înșelat. Ceața aceea era densă și grea, încurca drumuri și planuri, ascundea țipete și plânsete. Câteodată se vedeau capete însângerate zburătoare. Nu mai circula nimeni fără protecție corporală. De la un timp, se mergea numai pe cărări acoperite cu piele tumefiată, unde o tăcere nefirească alimenta tot felul de spaime. Se spune că de atunci a început dominația morților vii.
(517)
3.03.2023
Umbrele
Ea era simplă și iubea dantela, îi elibera deplin feminitatea. Și el o observase cu totul. Într-o zi de primăvară, i-a dăruit un obiect unic: o umbrelă albă, cu mâner roșu, care să o apere de soare. Se puteau plimba acum liniștiți cu orele pe malul mării. La adăpost, înfloreau mii de săruturi. Și ea credea că așa este fericirea, o stare permanentă de grație ce nu putea fi tulburată. Până când, în altă zi, plimbându-se cu o dragă prietenă, o umbrelă cu mâner roșu îi prinse privirea și o strivi în lacrimi.
(509)
11.03.2023
Buy me with a coffee

Și a tăcut. S-a uitat lung în ochii mei, ca și cum mi-ar fi auzit gândul, a zâmbit și s-a ridicat de la masă. Străinul s-a îndreptat apoi lent către barman și i-a șoptit ceva la ureche. Pe fundal, un vinil cu o voce feminină de demult începe o poveste muzicală. Trăiesc un déjà vu, plutind pe o mare necunoscută cu doar cerul deasupra. Simt totul cum mi se dilată în inimă, iar corpul este doar o amintire când iau forma apei. Valuri și valuri mă ridică tot mai sus, aruncându-mă în ochii lui, ultima destinație.
(512)  
* pentru mai mult context, a se vedea postarea din 8.01.2023.
Și o reprezentare a puterii pe care mi-o dă scrisul:

Robert Mapplethorpe - Portrait of Lisa Lyon

Şi apar alte texte …

26.01.2023

Din întuneric

Se apropie lividă și țipă mut la mine. Îmi arată mâinile pline de sânge, dar nu înțeleg nimic. Îmi aruncă brusc o păpușă mutilată în brațe. Femeia închide ochii, păpușa îi deschide, femeia îi deschide, păpușa îi închide, și tot așa, acest joc intermitent îmi creează o stare de disconfort ce se pare că trebuie să îmi provoace un sentiment acut de responsabilizare paternă. Nu, nu simt nimic și, chiar dacă este un coșmar, eu sunt detașat. Nu am umbre sau răni, sunt impecabil. Așa ceva nu mi se poate întâmpla mie.
(515)
4.02.2023
Etichetă

O târâi după mine ca pe o jucărie stricată. Încerc să mă identific cu ea. Încă mă gândesc dacă este bine să mă situez pe linia de mijloc. Totuși, undeva, pe drumul între tine și mine, am hotărât să mă întorc spre altă oglindă. Cu un alt trup, mai zvelt, ce nu cunoaște degradarea timpului. Vreau doar să mă admir, în timp ce singurătatea mă umple cu visuri de putere. Construiesc un mecanism nou, infailibil, ce va atrage și stăpâni doar mințile slabe. În tăceri se ascunde teroarea. Dincolo nu (mai) este o femeie.
(515)

11.02.2023
Sub zero grade

M-am ascuns în alb să dorm. Să nu văd pe nimeni. Să consum niște incendii sub piele. Să mă extind mai mult și către alte teritorii pe care le-aș putea (re)cunoaște. Să merg, și iar să merg, poate să dansez și chiar să zbor pe distanțe scurte, potrivite, și apoi tot mai lungi, foarte lungi, către o liniște ca o apă imensă. Și să mă odihnesc acolo, caldă. Apoi, în ritmul propriu, scot încet un braț treaz. Vivaldi aduce primăvara în câteva minute. Mai cânt puțin sub duș. Hai, vino și încălzește-mă cu un grad în plus.
(519)

* pentru mai mult context, a se vedea postarea din 8.01.2023.