PARTEA ÎNTÂI

PROLOG

Newport Beach, California,
Februarie 2005

Iarna californiană de Pacific, umedă şi capricioasă ca o adolescentă, iar făcea pe „dura” şi, alintându-se, se încrunta cu nori grei de ploaie. Măcar de-ar fi fost o iarnă decentă, cu zăpadă şi ger, ca în New York City de exemplu, unde Ellen îşi trăise cei mai frumoşi ani, până ca părinții ei să se despartă. Dar aici, în Newport Beach, California, ai fi zis că toamna se deghizase în iarnă şi dăduse buzna cu tupeu pe scena anotimpurilor. Acum se dădea în spectacol pe timpul dedicat surorii ei glaciale şi îşi bătea joc şi ea, alături de diverse personaje detestabile din liceu, de căciulița cu blăniță roz a fetei.
Ellen ar fi vrut să arunce cu raze de soare în vremea asta mohorâtă şi s-o facă să zâmbească puțin. Destul că ea era supărată. Solitudinea persistentă, în care se înfăşura zi de zi, nu trecea drept virtute. Era frustrant, dureros chiar, să nu reuşeşti să-ți faci prieteni la 16 ani, să te tot vânturi de una singură prin parcuri şi buticuri, fără vreun scop anume, fără ceva concret de făcut şi, mai ales, fără satisfacție. Trecuse deja un an de când era aici. Anul următor, avea să termine liceul şi... nimic. Nu petreceri în pijama, nu dormit la o prietenă peste noapte, nu mers la cumpărături în grup. Nimic absolut. Făcea toate astea cu mama ei, care era cooperantă, nimic de zis, dar „expirată” ca vârstă şi deja „uzată moral” pentru preferințele juvenile ale lui Ellen într-ale prieteniei. Ar fi vrut totuşi pe cineva de-o seamă cu ea şi cu acelaşi apetit debordant pentru nebunii adolescentine. Ar fi fost cu siguranță mult mai mult fun.
Singură acum – ca de obicei! - pe plajă, pe o bancă, Ellen Fitz îşi privi intrigată telefonul care se pornise să bâzâie ca o insectă uriaşă lângă ea. Nu recunoscu numărul şi-i trecu prin minte c-ar putea fi iar vreo colegă binevoitoare. Ca Mary, de exemplu, care doar o poreclise Pinky, grație culorii ei favorite.
Mary părea să vrea să se apropie de ea, îi trimisese câteva semnale clare. Dar tipa era prea grasă şi gălăgioasă pentru gusturile rafinate ale lui Ellen, care nu era dispusă să se încurce chiar cu oricine şi să se expună la influențe negative de genul junk food şi înjurături colorate.
Ei i-ar fi plăcut să iasă cu colege ca Sarah, după care băieții întorceau capul pe stradă. Ar fi fost interesant să atragă atenția lângă un specimen educat, fin, bilingv, doldora de literatură universală, ca Sarah Tailore. Dar fata asta trebuia mereu să fie acasă când nu era la şcoală, iar în pauze, avea mereu ceva de citit, de studiat, sau de rezolvat. Părea retrasă într-un turn de fildeş. Bârfe circulau cum că tatăl lui Sarah era foarte strict cu ea. Ellen ştia mai multe despre mama lui Sarah, care era prietenă cu fratele mamei ei.
-Doar prietenă, nimic intim, ținuseră să precizeze stresați mama ei şi, mai ales, unchiul Louis.
„Yeah, right!”
De parcă Ellen n-ar fi intuit că unchiul Louis era îndrăgostit de Clara Tailore, cu toată căsătoria ei cu tot!
Unchiul Louis îi era şi profesor la şcoală. El era motivul pentru care ele două, ea şi mama ei, se mutaseră aici, pe coasta de vest. După ce tatăl ei le părăsise pentru o studentă cu doar cinci ani mai mare decât fiica lui şi cu picioarele până la gât, unchiul Louis le ajutase enorm, financiar mai ales, deşi nici el nu era o persoană avută, ci doar una remarcabil de sufletistă.
Omul ăsta avea şi el însă defectele lui... Era un taciturn. Propria lui soră îi scotea vorbele din gură cu cleştele şi, în afară de mama lui Sarah, ea era singura persoană mai apropiată din viața lui. Era chiar ciudat de tăcut pentru un profesor de engleză, care în clasă, la predare, avea un debit verbal, în stil academic fireşte, de invidiat. Te captura pur şi simplu, te făcea să-l asculți în extaz. Diseca meticulos cele mai banale banalități, până le aducea la rang de motive literare, cum afirmase într-o pauză însăşi Sarah Tailore.
Sarah era eleva lui favorită şi Ellen încă nu izbutise să afle dacă asta se datora faptului că era fiica prietenei lui, sau invers, mama ei devenise prietena lui pentru că Sarah era eleva lui favorită.
Unchiul Louis era, la ora actuală, singurul bărbat din lume față de care Ellen mai nutrea oarece sentimente de afecțiune. Ideea că el ținea poate la aceste două femei mai mult decât la ea şi la mama ei, o umplea uneori pe Ellen de indignare şi de ciudă. Şi asta cu atât mai mult cu cât era absolut convinsă că ea nu va reuşi niciodată să învețe limba franceză ca ele, la un nivel care să-i permită să converseze cu unchiul Louis în acea admirabilă, mult râvnită intimitate.
Exasperată de insistența stoică a persoanei care o suna, Ellen se hotărî să răspundă totuşi la telefon.
-Ellen... ? întrebă o voce stranie, alterată cumva, căreia fata nu reuşi să-i ghicească sexul cu acuratețe.
Părea să fie a unei femei, dar ar fi putut foarte bine să fie a unui bărbat care voia să pozeze în femeie.
„Un pervers care mi-a aflat telefonul, ştie că sunt o singuratică şi speră să mă agațe”, gândi fata, uitându-se îngrijorată în jurul ei.
-Ellen, nu te speria! Vreau să-ți fac... o propunere. Una cât se poate de serioasă. Un cadou! Unul special, pentru persoane inteligente şi neînțelese de cei din jur, ca tine. Vreau să-ți dau o misiune importantă. Vei fi şefa unei organizații secrete de elevi. Ei, ce zici? o abordă direct persoana necunoscută de la telefon.
-Poftim?! exclamă perplexă fata. Cine dracu’ mai eşti şi tu?
-N-ai să afli asta niciodată. Dar, sincer acum, mai contează? Eu zic că nu.
Fireşte că nu mai conta pentru Ellen. Propunerea - povestea asta ciudată! - suna chiar prea frumos ca să fie adevărată. Ăsta era visul ei, să conducă, să dirijeze, să îndrume, să ştie lucruri pe care alții nici nu le-ar bănui, să descopere „călcâiul lui Ahile” din configurația anatomico-psihologico-socială a fiecărei persoane pe care o cunoştea şi să stoarcă apoi ultimul avantaj posibil din asta.
-Şi ce anume trebuie să fac? se interesă ea, cu greu stăpânindu-şi emoția.
-Să-ți cauți câțiva agenți, amatori de suspans, şi să spionezi profesori şi chiar elevi. Când te sun, să-mi raportezi tot ce-ai aflat. E simplu, nu-i aşa? Şi n-o să fie un efort gratuit, în ceea ce te priveşte.
-De ce ai nevoie de toate astea de la liceul nostru?
-Te deranjează ideea?
-Oh, nu. Dimpotrivă. Doar întrebam şi eu aşa...
-Să zicem că am acolo persoane de care îmi pasă. Dar tu, de ce ai s-o faci, dacă ai s-o faci?
-De plăcere... să zicem, răspunse fata instinctiv, luată prin surprindere.
-Mă bucur să aud asta. În acest caz, las totul pe mâna ta la voi la liceu. Eşti liberă să-ți foloseşti imaginația şi să gestionezi celula asta a organizației cum îți place.
-Dar... cât de mare e organizația asta secretă?
-E... colosală, râse persoana interlocutoare. A cuprins întreaga lume.
-Oh, cool! se hlizi scurt Ellen. Şi... cum se numeşte?
Răspunsul întârzie un pic, creând o brumă de anticipare, de tensiune.
-Trandafirul roz.
-Roz?! repetă fata entuziastă. Îmi place că... e roz, se hâhâi ea. Roz e culoarea mea favorită. Altceva?... Siglă? Imn?
-Sigla? Un trandafir roz, bineînțeles.
-Proasta de mine, trebuia să-mi dau seama, se scuză Ellen, cam dură cu ea însăşi.
-Cât despre imn... Ştii melodia Another Brick In The Wall, cântată de Pink Floyd?
-Pink Floyd! Pink again! râse în delir Ellen. We don’t need no education... Hey, teacher, leave them kids alone! fredonă ea falsetto.
-Da, despre asta e vorba.
-Mi-o pot pune ca temă muzicală pe telefon. Eu şi toți cei ce vor fi în Trandafirul Roz la liceul nostru, ca o modalitate secretă de a ne recunoaşte între noi, fără întrebări, fără explicații. Când sună telefonul, să cânte asta. Cool, nu-i aşa?
-Excelentă ideea! o complimentă persoana necunoscută. Acum... tu ai întrebări?
-Ah... bănuiesc că va fi nevoie de ceva cash, măcar pentru început, tatonă fata. Doar ați zis că n-o să fie gratis. Parcă aşa ştiam că se racolează agenții. Li se oferă sume mici de bani, care vin cu regularitate şi de care devin până la urmă dependenți.
Urmă o pauză de câteva secunde, care se încheie cu un râs scurt, nu întru totul sincer, al persoanei care o sunase.
-Deci... eşti o mică business woman acum, nu-i aşa? Okay. Voi încerca să-ți trimit nişte cash. $200 pe lună e tot ce pot să cheltui cu tine.
-$300, negocie fata.
-Găsesc pe altcineva, răspunse fermă vocea. O zi bună, Ellen!
-Nu, nu, stai! Te rog, stai! se precipită eleva.
-Ştii, când mi-ai spus c-o faci de plăcere... chiar mi-a mers la suflet lucrul ăla!
-$200 e bine. E foarte bine! Mă descurc eu.
-Îi vei primi la începutul fiecărei luni la poştă, două bancnote într-o felicitare cu trandafiri roz pe ea.
-Mulțumesc.
-Nu-mi mulțumi! Doar demonstrează că-i meriți, spuse persoana şi respiră adânc. Okay, Ellen! zise apoi repede, pregătită să încheie. Atunci, felicitări! Din clipa asta, eşti şefa organizației Trandafirul Roz din liceul vostru. Te voi suna periodic, ca să-mi raportezi ce-ai mai aflat. Reține: nu vă implicați în evenimente în nici un fel, nu şantajați pe nimeni şi mai ales nu răniți pe nimeni. Doar adunați informații. În primă instanță, îți voi cere numerele de telefon ale agenților care vor lucra direct sub îndrumarea ta. Îmi asum dreptul să-i sun şi eu când am chef. Asta e tot. Ai înțeles? întrebă pe un ton rigid cealaltă persoană.
-Perfect! răspunse fata, în acelaşi stil cazon.
După ce convorbirea se închise, Ellen rămase încă vreo câteva secunde bune privind telefonul în extaz. Îi venea să sară în sus de bucurie, să țipe în gura mare, să cânte şi să danseze the winner’s dans de una singură.
„Pinky?!” repetă ea cu sarcasm porecla pe care i-o dăduse Mary. „O să vă arăt eu vouă! La toți!” promise fata. „The Brain, asta sunt! The Brain!”
Doar câteva zile mai târziu, Ellen primi la poştă un plic fără informații despre expeditor. Îl deschise nerăbdătoare, intuind de unde venea, şi găsi în el o felicitare cu trandafiraşi roz. În felicitare descoperi $600 cash şi instrucțiuni despre cum să-şi cumpere un telefon mobil destinat în exclusivitate pentru uzul în organizație. Începutul era solid, ferm, mai mult decât promițător!

CAPITOLUL 1

James urâse întotdeauna uniformele colegelor sale de liceu. Sau poate nu atât uniformele, cât mai ales regulamentul şcolar din acest liceu privat, care le impunea fetelor să nu apară în incinta aceea marcată de sobrietate cu fustele mai scurte de linia de zece centimetri deasupra genunchiului.
Cu o atitudine polițienească, directoarea efectua controale inopinate şi taxa grav, cu calificative revoltătoare, orice fată care se încumeta să iasă din rigorile turmei şi să-şi scurteze un pic mai mult fusta. Bineînțeles că acest „prea detestat” articol de îmbrăcăminte, sub care de altfel se ascundeau cele mai incitante secrete ale colegelor sale, putea fi ridicat, înlăturat, ori chiar sfâşiat sălbatic... în joacă, fireşte. Candy, excentrica sa colegă de clasă, pe care mulți o suspectau uneori de „insuficiență mentală”, avea astfel de pasiuni invazive, pe care şi le exercita asupra colegelor ei din față, Mary şi Kendra. James cunoştea în detaliu fiecare piesă a colecției de bikinis şi respectiv de hipsters din posesia celor două victimas inocentes.
Dar picioarele lor cu coapse grăsuțe, cu gropițe fine de celulită ce se întrevedeau prin dresurile negre de mătase, nu erau nici pe departe competiție pentru piciorul fin, parcă sculptat, al colegei din prima bancă de pe rândul de la fereastră, cea care trecea acum la a 4-a pagină de compunere.
Concentrată la maxim, fata continua să scrie repede, de parcă mâna ei micuță cu unghii roz-pastel nu putea ține pasul cu inspirația ei fecundă. James îi urmări profilul de păpuşică, îndulcit de năsucul mic în vânt, şi gura cu buze umede şi roşii, uşor întredeschisă, ca şi cum l-ar fi invitat să-i guste aroma. Dinții albi ai fetei se înfipseră vicioşi în buza ei inferioară şi băiatul soluționă misterul rujului ei sângeriu natural. Ochii lui flămânzi coborâră repede pe gâtul subțire al fetei, apoi pe bluza ei albă, ce se umfla ritmic acolo unde-i acoperea sânii deja complet dezvoltați. Zăbovi o vreme în zona aceea, încercând să le ghicească sfârcurile şi ce formă aveau goi, expuşi în toată splendoarea şi prospețimea lor adolescentină. Privirea îi alunecă iute pe rotunjimea suavă a şoldului ei drept, camuflată de stofa fustei, ca să ajungă brusc, inevitabil, în acelaşi loc – pe piciorul ei dezgolit pe dedesubt, până aproape de taina supremă a chiloțeilor, şi îndoit involuntar într-o poziție demențial de provocatoare. Ciorapul negru de mătase, cu margine de adeziv înflorat şi inserții decorative mov-lila, nu făcea decât să pună paie pe foc!
James se chinuia de jumătate de ora să scrie şi el ceva, dar expunerea accidentală, inconştientă, a fetei îi ruina încercările. Mai scrijelă în grabă pe foaia albă câteva fraze întortocheate. Când le reciti, le evaluă ca fiind dramatic alienate de gândurile sale încinse, care aveau primejdios de puțin în comun în clipa de față cu testul de literatură creativă.
Tocmai ca să evite o situație stresantă, ca aceasta în care înota acum fără speranță, se aşezase pe un loc cât mai în față. Îl costase două pizze „large” locul ăsta în a doua bancă de pe rândul din mijloc. Le şi vedea, cu pepperoni şi cu două feluri de brânză cu tot, augmentând poponețul şi-aşa prea dolofan al lui Mary. Iar acum – paradoxal, extrem de fericit! – conştientiza că efortul său financiar fusese în zadar.
-Scrieți naibii ceva, nu vă mai holbați în prostie la Sarah! le şopti preocupată Ellen, de pe rândul de la uşă, lui şi colegului său Mark. Dacă nu umpleți măcar o pagină, „acritura” nu vă trece.
-Păi ne pui tu o vorbă bună, că doar sunteți rude – e unchiu’, de! îi replică James în surdină.
-Pot s-o ucid pe tipa asta o noapte întreagă, de cel puțin 3 sau chiar 4 ori, mormăi lăudăros Mark, fără să-şi desprindă ochii de pe piciorul lui Sarah. Pot s-o fac să plângă de plăcere în brațele mele.
În ciuda faptului că le-ar fi dezbrăcat încetişor pe cel puțin jumătate dintre ele şi le-ar fi încercat măcar o dată, de poftă, ca-ntr-un harem virtual, James, care de altfel îşi trata colegele ca un adevărat gentleman, îşi luă colegul de bancă în derâdere. Față de sine însuşi, recunoscu însă că, atunci când era vorba de Sarah, şi el nutrea gânduri... nu doar mai aprinse decât ale lui Mark, ci de-a dreptul incendiare. Şi împreună cu ele, chiar speranțe de viitor, serioase. Visa, în secret, să se maturizeze într-o relație intimă cu frumoasa lui colegă. Asta, bineînțeles, dacă va reuşi vreodată să-şi învingă timiditatea şi teama că va fi respins şi se va duce să-i spună cât îi e de dragă.
„De 3 sau 4 ori?!” fumegă în sinea lui James. „Păi asta-i nimica toată! Eu nu m-aş mai desprinde de ea, aş rămâne adânc în ea toată noaptea. Ca în povestea aceea niponă, în care iubiții rămân sudați unul de celălalt,” îşi încheie el meditația de cea mai erotică substanță.
-Hei, dude, tu chiar eşti sigur că ştii măcar ce să faci, dacă, accidental, rămâi singur cu o tipă super-faină ca Sarah? întrebă el, ascunzându-şi adevăratele sentimente în sarcasm. Sau e nevoie să-ți reamintesc că eşti virgin. Şi mai mult ca sigur în pericol să cazi la testul ăsta, ca şi mine.
-Amigo, rânji scurt Mark, virginitatea mea e doar o chestiune fizică, medicală. Mental, am făcut-o de mai multe ori decât toți bărbații din sala asta de clasă la un loc, inclusiv acritura de prof de engleză.
-Suntem doar câțiva băieți în clasa asta, dude! Şi toți virgini, pot să pariez.
-Oare?! Vic arată ca şi cum ar fi fost violat într-o viață anterioară. Bănuiesc că asta ar putea conta pentru el ca experiență sexuală, se hlizi batjocoritor Mark.
-E ceva distractiv în testul de azi, Mark? se interesă profesorul de la catedră, primejdios de serios. Dacă da, revarsă te rog lumina cunoaşterii şi peste nişte bieți ignoranți ca noi ceilalți! Nu fi aşa de egoist, încât să savurezi singur gluma aceea subtilă, care nouă ne-a scăpat!
Dialogul ilicit al celor doi băieți încetă subit. Oricum, James nu gustase ultima glumă deşănțată a lui Mark, pentru simplul motiv că nu vedea în problema de sănătate a lui Vic un prilej de amuzament. Deveni deodată conştient de propria sa iritare. Filtrată prin gelozie, plăcerea de voyeur de mai devreme se sedimenta gradat în enervare.
Ellen continua să o strige impacientată pe Sarah, care, cuprinsă de febra creației, nu vedea şi nu auzea nimic în afară de propriile ei gânduri literare despre Shakespeare şi sacrificiul din dragoste - subiectul testului lor.
-Sarah, trage-ți fusta, fată! şopti iar Ellen revoltată, cu hotărâre maximă în glasul ei pițigăiat. Perverşi, obsedați stupizi! le aruncă ea veninoasă celor doi băieți.
Tipa asta făcea prea multă agitație, parcă o păliseră isteriile aşa, din senin, îşi zise James. Abia acum remarcă stupefiat că el şi Mark nu erau singurii spectatori absorbiți de show-ul oferit fără să vrea de Sarah Tailore. Îşi călcă pe inimă şi o strigă să o avertizeze:
-Sarah! Sarah!
* * *
Sarah îşi auzi numele şoptit pe nota urgentă, stresată, a unui glas bărbătesc, baritonal. Întoarse instinctiv capul. Înainte să-şi poată cenzura gesturile, un zâmbet fin îi țâşni imprudent pe buze, gata să o demaşte. Îl plăcea pe James. N-ar fi vrut să admită, sau să se dea cumva de gol - Doamne fereşte! - dar ăsta era purul adevăr. Băiatul nu era cel mai înalt şi mai arătos mascul din liceu, dar ei i se părea fermecătoare alura lui de puşti-pus-pe-şotii, secondată de un comportament ireproşabil. În clipa asta, ochii lui căprui străluceau bizar sub bretonul acela des de bucle castanii, iar obrajii lui, adesea palizi, ardeau momentan în nuanțe aprinse de roz.
„Inegalabilul Shakespeare, cu poveştile lui amoroase, continuă să conducă la punctul de fierbere sângele tinerilor, generație după generație”, remarcă Sarah.
-Fusta... ai fusta ridicată, Sarah! o atenționă el.
Sarah simți un puseu compleşitor de fierbințeală cum îi inundă instantaneu fața. Trase ruşinată de fustă, ca să-şi acopere piciorul, dar înregistră o uşoară rezistență. O cantitate considerabilă de gumă de mestecat mov-lila îi ținea încă tivul suspendat de tivitura de sus din spate. Degetele şi pixul i se încurcară şi ele în fâşiile elastice şi lipicioase de gumă. Câteva râsete înăbuşite alterară liniştea clasei. Ochii fetei se aburiră de lacrimi de frustrare şi mânie. Chicoteala şi distracția pe seama ei prinseră amploare. Cu excepția lui James, care pălise şi o privea cu vădită compasiune, şi a lui Ellen, care se întorsese cuminte la lucrarea ei şi părea nepăsătoare acum, toți cei de pe rândurile din mijloc şi de la uşă se hlizeau fericiți. Sarah îşi şterse mâna cât putu de bine pe fustă şi reîncepu să scrie, străduindu-se să se comporte ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Zece secunde în captivitatea forțată a noii ei fraze şi vocea profesorului de engleză, Mr. Louis Zane, răsună tăioasă.
-Puneți toți pixurile jos! Dacă cineva mai îndrăzneşte să scrie un singur cuvânt din clipa asta, are F din oficiu!
Când o linişte desăvârşită, prevestitoare de rău, puse stăpânire pe clasă, profesorul debută ancheta.
-Sarah, cine crezi că ți-a făcut asta?
-N-am idee, domnule profesor. Sincer, nu ştiu.
-Rândul 2 şi 3 aveți un minut la dispoziție ca să deconspirați făptaşul, altfel toți predați lucrările şi veți fi apreciați doar pentru cât ați scris până acum.
Un zumzet de nemulțumire cuprinse repede două treimi din clasă. Intensitatea lui sporea cu fiecare secundă.
-Eu pe James şi pe Mark i-am surprins privind-o ca doi obsedați nemernici ce sunt, aruncă Ellen venin în surdină.
-Tacă-ți gura, Ellen! Tu ai fost ultima care ai stat lângă ea în pauza de dinainte de test. Şi apoi, dacă n-ai fi strigat-o continuu, ca un papagal atins de demență, noi poate nici n-am fi observat că are fusta ridicată, o înfruntă cu tupeu Mark, care de altfel spunea adevărul.
Cel puțin în ceea ce îl privea pe el, personal.
James oftă, dar nu rosti o vorbă. Era serios ca la o înmormântare, cugetând în taină asupra dulcii realități că nimic din ceea ce o privea pe Sarah nu putea trece neobservat de el însuşi. Nimic.
-James m-a făcut atentă de... expunerea mea indecentă. Nu cred că el e vinovat, îi luă apărarea cu sfială Sarah. Nu-l văd să...
-...Să comită o idioțenie ca asta, completă scârbit profesorul. Ceea ce vezi tu la vârsta asta, Sarah, când te uiți la un băiat, şi ceea ce este el de fapt sunt două chestiuni total diferite. E perspectiva înşelătoare pe care ți-o servesc cu ironie hormonii, Miss Tailore! Okay! exclamă el brusc. Minutul a luat sfârşit. În consecință, Ellen şi James rămâneți pe locurile voastre. Restul rândurilor 2 şi 3 predați vă rog testele şi ieşiți din clasă. Puteți opta să rămâneți şi să scrieți în continuare, dar asta vă va aduce un F, în loc de D ori C, cât apreciez că ar putea fi lucrările voastre în clipa de față.
-Dar asta e F-ing sofism/nebunie, Mr. Zane! se revoltă, spiritual şi în acelaşi timp obraznic, Mark. Nici măcar nu puteți demonstra că făptaşul e de pe rândurile noastre şi nu cumva de pe rândul de la geam.
-Mark, ai F! De la... F-ing sofism/nebunie, anunță amuzat profesorul. Altcineva mai vrea să-şi exprime nemulțumirea?!
Mark merse la catredră şi trânti testul ostentativ în fața profesorului. Fu urmat imediat de alți colegi care, la îndemnul lui, îşi exprimară revolta fredonând în surdină, în timp ce părăseau sala, Another Brick In The Wall:
„We don't need no education,
We don't need no thought control.
No dark sarcasm in the classroom.
Teachers, leave them kids alone!
Hey, teacher, leave us kids alone!
All in all, you're just another brick in the wall.”

Profesorul ignoră grupul de protestatari cu pasivitatea cu care tolerezi un gândac de bucătărie, pe care ai putea foarte bine să-l striveşti - şi probabil c-ai s-o faci! - dar nu acum, când îți iei masa. Vei găsi tu, cu siguranță, momentul optim! Nu-i ca şi cum ăsta-i primul sau ultimul lui faux-pas!
-Mă duc şi eu cu ei, anunță James solidar şi veni şi el la catedră să-şi predea lucrarea de o pagină şi jumătate.
-Oh, noi proteste! izbucni profesorul. Celebrul gentleman al liceului! râse el disprețuitor, pierzându-şi pentru o clipă cumpătul şi fixându-l cu răutate pe deasupra ochelarilor lui fumurii. Mai cucereşti o inimioară, două, trei. Pentru colecție. Dacă mai era nevoie. N-ai decât, James! Îngroaşă rândurile de perdanți din clasa asta! adăugă mult mai destins, cu o indiferență care rănea adânc.
-Închei şi eu, zise fermă Sarah, urmând exemplul colegului ei favorit.
-Sarah! se răsti Mr. Zane perplex, de parcă nu-i venea să creadă. Dacă predai lucrarea în clipa asta, toți colegii din spatele tău, de pe rândul de la fereastră, vor preda şi ei lucrările, amenință el, cu ochii aceia albaştri ca oceanul, atât de asemănători la culoare cu ai ei, scânteind de furie. Dacă rămâi şi refuzi să mai scrii, vor avea fiecare câte un punct scăzut. Haide, hotărăşte-te, e alegerea ta! zise el satisfăcut şi puse un semn cu creionul pe lucrarea fetei, chiar lângă ultimul ei cuvânt scris.
Sarah rămase. Şi continuă să scrie. Doar cuvântul „Shakespeare”, de exact 223 de ori, până la sunetul clopoțelului salvator, care punea punct testului de literatură creativă şi marca începutul celei mai memorabile recreații din viața ei de elevă de liceu.
În cele 10 minute care urmară, James îi dezvălui că o plăcea. „Enorm,” ținu el să precizeze, surprinzător de temperat şi de sigur de sine, pentru cei 17 ani pe care-i avea. „Vârsta lui Romeo”, punctă el romantic.
În seara aceea, se întâlniră oficial pentru prima oară - doar o plimbare pe plajă cu picioarele goale şi un joc de volei pe nisip, aproximativ două ore împreună. Dar mințile amândurora le înregistrară ca pe cele mai frumoase 127 de minute şi jumătate din viețile lor de până atunci. Sărutul din ultimele 21 de secunde fu cireaşa de pe tort! Focuri de artificii, flori deschizându-şi petalele, explozii de lumini şi culori... şi câte alte descrieri poetice impresionante, toate menite să-ți excite imaginația, şi aşa debordantă în domeniul ăsta al existenței, mai ales când ai 17 ani! Şi totuşi... Nimic nu reuşise să-i pregătească pe cei doi adolescenți îndrăgostiți pentru minunăția pe care o trăiră împreună – magia primului sărut al fiecăruia dintre ei.