- Adică ce vrei să zici, că sunt lipsit de empatie? Un monument de egoism? Că mă strecor mereu când e vorba de pus osul la treabă? Că nu mi-am dorit niciodată copii pentru că e prea mare bătaia de cap? Că Irina m-a părăsit pentru că îi vorbeam cu condescendență, o umileam, cu precădere în public?

I s-au înroșit urechile de indignare. Arată îngrozitor, cu ochii holbați, urechile în flăcări și puținul păr pe care-l mai are zburlit, de parcă i s-a cățărat o pisică furioasă în creștet. Cătălin și Florin tac. Îi cunosc prea bine accesele. Ce-i drept Irina îl părăsise pentru că-l prinsese călare pe-o pipiță de la Contracte. Nu că ea n-ar fi... Dar nu la locul de muncă. Un alt fel de umilire decât cel ales de mine, așadar. În rest... Oftez și dau din cap, ca și cum cuvintele lui mi-ar fi provocat o mare supărare. De obicei are efect.

- Păi dacă nimic din toate astea nu-i adevărat, de unde știi că tu ești cel pe care l-am luat ca model pentru George?

Cătălin tușește în pumn, încercând să-și ascundă rânjetul, iar Florin ridică sprâncenele și întoarce privirea spre fereastră. Din boxe izbucnește sunetul distorsionat cu care începe America.

- O dai la întors, asta e! îmi replică Alex, deloc convins de argumentul meu. O dai la întors! Cum de unde? Casa lui e leit casa mea, fotografie, nu alta. Apoi George are vârsta mea, meseria, până și tatuajul cu acvila bicefală. Și o corcitură de Labrador. E divorțat și colecționează halbe cu capac. Ce vrei mai mult de-atât?