ce este cartea pentru un autor dacă nu o suprafață a reflexiei, un aparat lingvistic care, între vorbele pe care ni le auzim de la ceilalți, generează părerea de sine? nu de puține ori cu literatura e ca la fotograf: autorul își alege postura mai estetică (și nimic nu este mai estetic decât ipostasul în care ești aproape de nerecunoscut), își acoperă parțial acele părți ale trupului care nu îl slujesc sau din contră, își scoate în evidență cu văluri cosmetice aura popularis. în fiecare an vine rândul altor autori să își scrie numele în carte, să își facă cunoscut id-ul. oricum ai vrea să îl interpretezi - parte needucată a structurii noastre psihice dar care ne însoțește din prima până în ultima zi (spre deosebire de caracterul “făcut” al eului și supra-eului), cod care ne individualizează în rețeaua statistică – id-ul are legătură cu mișcarea descendentă a unui autor (puteți să-i spuneți „cădere”) care își vede literar forma identitară. precum în imageria gnostică, textul o ia înaintea autorului, “înclinația” vinovată a sufletului de a se “materializa” la modul estetic (curiozitate? îngâmfare? dorință senzuală?) îl face pe autor să uite cine este, să creadă că arta imită viața.