Politist Quotes

“Afară, noiembrie ploua cu tristețe, aromă de tufănele și mult gri.”
― Rodica Ojog-Braşoveanu, Anonima de miercuri

“Ah! Plăcerea de a te întinde goală între cearșafuri proaspete și parfumate sub plapuma pufoasă din atlas bleumarin... Nimeni în stânga sau în dreapta, nimeni de care să ții seama... Iubea iarna, atmosfera de intimitate, de 'la mine', pe care o dobândește orice locuință, cât de searbădă, în luni ca noiembrie sau decembrie, băile fierbinți, prelungite, cu aromă de vanilie, căpșuni, lămâie sau brad (...)”
― Rodica Ojog-Braşoveanu, Anonima de miercuri

“Colega ei îşi făcuse un titlu de glorie din sângele rece şi avea o rezervă aparent inepuizabilă de poveşti pentru cei uşor impresionabili. Cea mai de succes istorie, care punea întotdeauna pe gânduri debutanţii în meseria lor păcătoasă, privea un accident feroviar. Fuseseră atunci vreo cinci morţi în maşina transformată de locomotiva unui accelerat într-o învălmăşeală de fiare, iar Corina se lăuda oricui vroia să o asculte cum a obţinut un instantaneu şocant. Am adunat câteva bucăţele de creier împrăştiate şi le-am pus alături, chiar pe linia ferată. A ieşit o poză beton!”
― Stefana Cristina Czeller, Cerneală şi sânge

“Emilia chicoti. Când râdea își arăta dantura superbă, puternică; dinți mulți, parcă mai mulți decât în altă gură. Cineva o caracterizase foarte plastic: 'Are o gură feroce. De fiară.' Era destul de înaltă, cu o talie subțire speculată în centuri strânse, late și încărcat decorate, indiferent de modă, picioare lungi și fine. Bustul strident, oarecum contrastant față de zveltețea trupului, nu deranja, accentuând aerul sexy. Ochii verzi, de pisică, 'știau' să privească, părul încrețit astrahan își ascundea sărăcia. Purta mult negru, speculându-și culorile naturale - aprilul ochilor, crinul pielii, zăpada dinților - inele pe cel puțin șase degete și poșete elegante, mari, prospere, cu catarame, inițiale, bucle, clipsuri din dublé bun.”
― Rodica Ojog-Braşoveanu, Dispariţia statuii din parc

“Foarte înaltă - statură accentuată și de o suplețe excesivă - nu era frumoasă în sensul academic al noțiunii, ci extrem de interesantă. Intriga, mai ales îngrijora, fascina atmosfera particulară ce părea să o degaje și despre care îți închipuiai că trebuie să fie o reverberație palidă a climatului ei interior. Cercetându-i chipul, părea limpede că voința, hotărârile neașteptate și o senzualitate greu de stăpânit sunt componentele de bază ale personalității acestei femei. Bizară însă, până la perplex, era ținuta vestimentară arborată, căci întâlnind-o pe stradă, în peisajul Bucureștilor contemporani, pietonul simțea nevoia să se frece la ochi: o siluetă desprinsă din Vogues-urile anilor '30 străbătea Calea Victoriei ca o fantomă, iar unii se întrebau dacă nu cumva se 'filmează' pe undeva. Stârnea stupefacție mai cu seamă vara când peste rochii de mătase naturală - mixtură de panglici, godeuri și pliuri - zvârlea o pereche de vulpi argintii, sau când iarna, pe vremea cumplită umbla în escarpeni cu toc de cristal, fără fular la decolteuri adânci, en-coeur-uri despicate până aproape de centură.”
― Rodica Ojog-Braşoveanu, Anonima de miercuri

“O rochie de voal violet, transparentă până la indecent, cu ornamente de franjuri lungi de mătase în dreptul sânilor și al șoldurilor. Idee genială de striptease fără despuiere. Franjurile lunecoase nu îmbrăcau: ațâțau, oferind vizionare cu pipeta.”
― Rodica Ojog-Braşoveanu, Dispariţia statuii din parc

“Avea în jur de douăzeci și cinci de ani, dar nu-i dădeai mai mult de nouăsprezece; genul despre care nu-ți poți închipui în ruptul capului cum va arăta la patruzeci. Părea imposibil ca figura aceasta ingenuă, cu obrajii proaspeți, prototipul splendorii de pension, cântată de trubadurii începutului de veac, să îmbătrânească vreodată. Deși 'demodată' în viziunea estetică a contemporanilor, captiva prin inedit, unicat de femininatate între băiețoasele puse în circulație de Brigitte Bardot, 'îmbufnata' anilor șaizeci.”
― Rodica Ojog-Braşoveanu, O toaletă à la Liz Taylor

“Geometria feței era perfectă, încadrându-se în parametrii estetici ai oricărei epoci, doar splendori clasice s-au mai văzut. Ceea ce făcea din domnișoara Drăgușin un unicat era îmbinarea de culori aproape neîntâlnită în peisajul autohton. Ochii mari, oblici, de un verde viu, de gazon, cu corneea de un alb strălucitor, luminau un chip smead, de metisă. Efectul era de-a dreptul extraordinar. Părul negru, des, aspru și lins ca al indiencelor-piei roșii a căror pieptănătură simplă o și împrumutase de altfel îi sporea aerul exotic. Cât privește trupul, pentru a-l cita pe același domn Manole, "iată ce fel de ființe iscă Dumnezeu când dă cu amândouă mâinile!". Fără a avea dimensiuni de manechin, era o minionă perfect proporționată, miniatură cu o infinită grație a mișcărilor, a întregii făpturi.”
― Rodica Ojog-Braşoveanu, Necunoscuta din congelator