Eliza

“Cel ce tinde sa urce mereu "mai sus" trebuie sa se astepte ca, intr-o buna zi, sa-l surprinda ameteala. Ce inseamna ameteala? Teama de a cadea? Dar cum se face ca ne cuprinde ameteala chiar atunci cand ne aflam pe o belvedere prevazuta cu o balustrada solida? Ameteala e altceva decat teama de a cadea. E vocea golului de sub noi, care ne atrage, ne ispiteste, trezind in noi dorinta caderii, careia ne impotrivim apoi, cu teama.”
― Milan Kundera, Insuportabila ușurătate a ființei

“I understand, all right. The hopeless dream of being - not seeming, but being. At every waking moment, alert. The gulf between what you are with others and what you are alone. The vertigo and the constant hunger to be exposed, to be seen through, perhaps even wiped out. Every inflection and every gesture a lie, every smile a grimace. Suicide? No, too vulgar. But you can refuse to move, refuse to talk, so that you don't have to lie. You can shut yourself in. Then you needn't play any parts or make wrong gestures. Or so you thought. But reality is diabolical. Your hiding place isn't watertight. Life trickles in from the outside, and you're forced to react. No one asks if it is true or false, if you're genuine or just a sham. Such things matter only in the theatre, and hardly there either. I understand why you don't speak, why you don't move, why you've created a part for yourself out of apathy. I understand. I admire. You should go on with this part until it is played out, until it loses interest for you. Then you can leave it, just as you've left your other parts one by one.”
― Ingmar Bergman

“Am sa viermuiesc singur, am sa umblu razna prin lume, ca un sicriu, purtînd în mine imaginea ei aproape lesinata pe care o iubesc neînchipuit de mult, am sa-i vorbesc, în gînd, prin paduri si prin gari, am sa-i fac patul în mine, s-o culc, în fiecare seara, s-o învelesc în cîrpe, voi stiti foarte bine cîte cârpe poarta în sine fiecare dintre noi, si ea n-o sa-mi raspunda niciodata pentru ca n-o sa ma auda cînd o sa-i spun nani-nani, pentru ca acolo, în mine, în cîrpele din ea, are sa-l înveleasca pe iubitul ei care o va purta învelita în cîrpele din el si o va legana si îi va spune nani-nani si asa mai departe;”
― Gellu Naum, Zenobia

“Mergeam incet, pe cerul compact si sticlos alergau niste nori destul de urati. Orasul zacea in covorul lui de praf. Ma simteam in afara oricarei legaturi favorabile cu norii aceia adunati sub ochii mei intr-o harababura menita parca sa-mi demonstreze cat de iluzorii ne pot fi uneori disponibilitatile..”
― Gellu Naum, Zenobia