Bogdan David

“Sint experiente carora nu le mai poti supravietui. Dupa ele simti cum orice ai face nu mai poate avea nici o semnificatie. Caci dupa ce ai atins limitele vietii, dupa ce ai trait cu exasperare tot ceea ce ofera acele margini periculoase, gestul zilnic si aspiratia obisnuita îsi pierd orice farmec si orice seductie. Daca totusi traiesti, aceasta se datoreaza capacitatii de obiectivare prin care te eliberezi prin scris de acea încordare infinita. Creatia este o salvare temporala din ghearele mortii.”
― Emil Cioran, Pe culmile disperării

“Cînd mă gîndesc la faptul că mizeria este strîns legată de existenţa omenească, nu mai pot adera la nici o teorie şi la nici o doctrină de reformă socială. Toate îmi par egal de stupide şi de inutile. Animalele care trăiesc fiecare din silinţa lor nu cunosc mizeria, fiindcă nu cunosc ierarhia şi dependenţa unora de alţii. Fenomenul mizeriei apare numai la om, fiindcă numai el a putut să-şi creeze din semen un supus. Niciun animal nu-şi bate joc de altul asemănător pînă la identitate cu el. Numai omul este capabil de atît autodispreţ.”
― Emil Cioran, Pe culmile disperării

“Pentru el, universul nu era mai mare decat circumferinta matasoasa a fustei ei; isi reprosa ca n-o iubeste, i se facea dor s-o vada iar; si se intorcea repede, urca scara cu inima batand. Emma, in camera ei, isi facea toaleta; el intra cu pasi usori, o saruta pe spate, iar ea scotea un tipat. Nu se putea opri sa-i atinga tot timpul pieptenele, inelele, salul; uneori ii saruta zgomotos obrajii sau o coplesea cu un sirag de sarutari marunte de-a lungul bratului gol, din varful degetelor pana la umar; ea-l respingea, pe jumatate zambitoare si plictisita, ca pe un copil care se tine scai. Inainte sa se marite crezuse ca simtea iubire; dar fericirea care ar fi trebuit sa rezulte din aceasta iubire nefacandu-si aparitia, insemna ca s-a inselat, gandea ea. Si Emma incerca sa afle ce se intelegea de fapt in viata prin cuvinte ca desfatare, patima si betie, care i se parusera atat de frumoase in carti.”
― Gustave Flaubert, Madame Bovary

“Lenea e aproape tot atât de tare ca şi viaţa. Banalitatea noii farse pe care trebuie s-o joci te copleşeşte şi, una peste alta, ai nevoie de mai multă laşitate decât curaj ca s-o iei de la capăt. Ăsta-i exilul, străinătatea, această inexorabilă observare a existenţei aşa cum e ea de-adevărat în cursul celor câteva ore lucide, excepţionale, din urzeala timpului omenesc, când obiceiurile ţării dinainte te părăsesc, fără ca celelalte, cele noi, să te fi îndobitocit îndeajuns.”
― Louis-Ferdinand Céline, Journey to the End of the Night