Bogdan

“A te delecta în trecut poate fi literatură bună. Ca înţelepciune însă, nu duce la nimic. Timpul Regăsit este Paradisul Pierdut, iar Timpul Pierdut este Paradisul Regăsit. Lasă morţii să-şi îngroape morţii. Dacă vrei să trăieşti fiecare moment aşa cum ţi se înfăţişează, trebuie să mori în momentul următor. A muri este o artă şi la vârsta noastră s-ar cuveni s-o învăţăm. Te ajută mult să fi văzut pe cineva care a ştiut cu adevărat cum să moară. Helen a ştiut să moară fiindcă a ştiut să trăiască — să trăiască acum şi aici, pentru mai marea glorie a divinităţii. Şi aceasta atrage în mod necesar după sine de asemenea a muri acolo şi atunci şi mâine şi în nenorocitul nostru eu mărunt. În decursul trăirii, aşa cum se cuvine, Helen murise în rate zilnice. Când a sosit judecata finală, practic nu mai rămăsese nimic de plătit.”
― Aldous Huxley, The Genius and the Goddess: a Novel

“You too, you took an interest in the world. That was long ago. I want you to cast your mind back to then. The domain of the rules was no longer enough for you; you were unable to love any longer in the domain of the rules; so you had to enter into the domain of the struggle. I ask you to go back to that precise moment. It was long ago, no? Cast your mind back: the water was cold.
You are far from the edge, now. Oh yes! How far from the edge you are! You long believed in the existence of another shore; such is no longer the case. You go on swimming, though, and every movement you make brings you closer to drowning. You are suffocating, your lungs are on fire. The water seems colder and colder to you, more and more galling. You aren't that young anymore. Now you are going to die. Don't worry. I am here. I won't let you sink. Go on with your reading.”
― Michel Houellebecq, Whatever