Iris

“Eşti ce este, ce se vede, nici un strop mai mult. Eul nostru nu mai e altceva decât vidul interior indus de viaţa
noastră supraaglomerată,supraocupată,din
care nu ne mai alegem cu nimic din ceea ce „cu
adevărat contează".
Şi totuşi, orele de singurătate, clipele de ne­fericire, crizele din viaţă, visele şi reveriile, de­presia, situaţiile limită, obsesiile, muzica, în­drăgostirea — toate ne spun altceva. Tot ce te
scoate din rutina vieţii tale „reale" îţi arată că,
trăind fără reflecţie despre tine însuţi, te duci
de fapt în jos pe un tobogan de senzaţii, satis­facţii, imagini, bârfe, obiecte, minciună şi stră­lucire, tot mai departe de nucleul viu al fiinţei
tale. Eşti un simplu consumator care se con­sumă în primul rând pe el însuşi. Şi vei rămâ­ne mereu aşa dacă viaţa nu se hotărăşte o dată
să te dea cu capul de pragul de sus.”
― Mircea Cărtărescu, De ce iubim femeile

“„amorul nostru nemuritor s-a dus dracului"...”
― Mircea Cărtărescu, De ce iubim femeile

“Noi nu suntem obiecte, ci procese. Eu sunt, în cele din urmă, căutarea mea de sine. Exist pentru că mă caut pe mine însumi. Nu mă caut ca să mă găsesc: faptul că mă caut pe mine însumi este semnul că deja m-am găsit.”
― Mircea Cărtărescu, De ce iubim femeile

“Bucureştiul, îndeosebi, are cele mai toxice amurguri, în toate anotimpurile. E greu să rămâi singur, să nu te îndrăgosteşti, să nu-ţi cauţi pereche într-un astfel de oraş, în care soarele se stinge cu atâta melancolie...”
― Mircea Eliade, Nuntă în cer