Diana

“Dar ar fi chiar absurd să ne imaginăm că omul nedrept nu vrea să practice injustiţia sau cel neînfrinat să se lase în voia desfrîului. Aşadar, dacă cineva comite nu în necunoştinţă de cauză acte ce-l fac să fie nedrept, atunci înseamnă că este nedrept în mod voluntar. Şi, desigur, cine este nedrept nu ar înceta să fie astfel şi să devină drept numai pentru că ar dori-o, aşa cum nici bolnavul nu se va însănătoşi doar pentru că vrea acest lucru; şi se prea poate întîmpla ca cineva să fie bolnav din proprie voinţă, pentru că a dus o viaţă necumpătată şi nu a ascultat de medici. Cîndva i-a fost posibil să nu se imbolnăvească, dar nu şi după ce şi-a dat frîu liber, aşa cum celui ce a aruncat o piatră nu-i mai stă în putere s-o prindă din nou; şi în acest caz depindea de el s-o arunce sau s-o lase să cadă, căci principiul acestui fapt se află în el insuşi. De asemenea, şi omului nedrept, şi celui desfrînat, la început le-a fost posibil să nu devină astfel, şi de aceea sînt cum sînt din proprie voinţă; dar, după ce au devenit, nu mai pot fi altfel.”
― Aristotle, Nicomachean Ethics

“And, as in a body which is diseased the addition of a touch from without may bring on illness, and sometimes even when there is no external provocation a commotion may arise within—in the same way wherever there is weakness in the State there is also likely to be illness, of which the occasions may be very slight, the one party introducing from without their oligarchical, the other their democratical allies, and then the State falls sick, and is at war with herself; and may be at times distracted, even when there is no external cause.”
― Plato, Republic

“Excess of liberty, whether it lies in state or individuals, seems only to pass into excess of slavery.”
― Plato, The Republic

“În Puterea prezentului* menţionam că, după o luptă — care în cazul lor nu durează niciodată prea mult — două raţe se despart şi plutesc în direcţii opuse. Apoi fiecare dintre ele fâlfâie din aripi cu putere de câteva ori, eliberând astfel surplusul de energie acumulat în timpul luptei. După ce scutură din aripi, plutesc mai departe în pace, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Dacă raţa ar avea minte omenească, ea ar păstra lupta vie prin intermediul gândurilor, al ticluirii unei poveşti. Iată care ar fi probabil povestea raţei: „Nu pot să cred că a făcut asta. A venit până la zece centimetri de mine. Crede că e stăpână pe lacul ăsta. Nu are pic de respect pentru spaţiul meu privat. N-o să mai am niciodată încredere în ea. Data viitoare va găsi altceva prin care să mă enerveze. Sunt sigură că deja urzeşte ceva. Dar n-am de gând să tolerez aşa ceva. Am să-i dau o lecţie pe care n-o s-o uite.” Şi mintea continuă să-şi depene povestirea, gândindu-se la întâmplare şi vorbind despre ea zile, luni sau ani după aceea. Cât despre corp, lupta continuă încă, iar energia pe care o generează el drept răspuns la toate acele gânduri este reprezentată de emoţie, care la rândul ei generează şi mai multe gânduri. Aşa se întâmplă cu gândirea emoţională a egoului. Vedeţi şi voi cât de problematică ar deveni viaţa raţei dacă ar avea mintea unui om. Dar acesta este modul în care trăiesc mereu cei mai mulţi dintre oameni. Nicio situaţie şi nicio întâmplare nu se termină vreodată cu adevărat. Mintea şi acel „eu şi povestea mea” fabricat de minte îşi continuă desfăşurarea.

Suntem o specie care a rătăcit calea. Tot ceea ce este natural, fiecare floare sau copac şi fiecare animal ne pot învăţa lecţii importante şi nu trebuie decât să ne oprim, să privim şi să ascultăm. Lecţia raţei noastre este următoarea: bateţi din aripi — care se traduce prin „despărţiţi-vă de poveste” — şi întoarceţi-vă la singurul loc care vă oferă energie: momentul prezent.”
― Eckhart Tolle, A New Earth. Awakening to Your Life's Purpose. 52 Inspiration Cards.