Anart

“Dragostea durează cât trebuie să dureze. Dar, dacă vrei să dureze, cred că trebuie să te obişnuieşti cu gândul că o să te plictiseşti ca la carte. Trebuie să-ţi găseşti persoana cu care ai chef să-ţi împarţi lehamitea. De vreme ce pasiunea eternă nu există, măcar să căutăm o plictiseală agreabilă.”
― Frédéric Beigbeder, L'amour dure trois ans

“ Quand on ment, qu'on dit à une femme qu'on l'aime, on peut croire qu'on ment, mais quelque chose nous a poussé à le lui dire, par conséquent c'est vrai. ” (Raymond Radiguet)”
― Frédéric Beigbeder, L'amour dure trois ans

“L'amour le plus fort est celui qui n'est pas partagé. J'aurais préféré ne jamais le savoir, mais telle est la vérité: il n'y a rien de pire que d'aimer quelqu'un qui ne vous aime pas - et en même temps c'est la chose la plus belle qui me soit
jamais arrivée. Aimer quelqu'un qui vous aime aussi, c'est du narcissisme. Aimer quelqu'un qui ne vous aime pas,ça, c'est de l'amour.”
― Frédéric Beigbeder, L'amour dure trois ans

“O femeie (88)
Există o femeie. S-a îndrăgostit de mine. Nu ne potrivim. Acest lucru uneori e deranjant, alteori nu. Cînd e deranjant, o urăsc, iar ea mă adoră
insuportabil de strident. în asemenea situaţii are şoldurile groase şi cochetează cu ele. In asemenea situaţii are buzele late şi o mentalitate vulgară, curul îi este teşit, respiraţia acră. Tot ceea ce altă dată era agerime, acum e doar abilitate. Tot ceea ce altădată era
un discernămînt sensibil, acum e doar un simplu arivism, complexitatea comportamentală, profundele şi multiplele nuanţe devin superficialitate, mirosul neplăcut al unui parfum scump şi rar — să nu mă ascund după deget —, un miros de căcat, iar dezinvoltura amuzantă e acum un comportament de zurbagiu.
Umorul fin — cabotinaj. Drăgălăşenia — o alintare pisicească. Exigenţa, brutalitate, veselia, bufonerie,
indispoziţia, îmbufnare, privirea însufleţită, neastîmpăr.
Şi aşa mai departe, orice. Cînd nu mă deranjează, atunci eu: sînt mort după ea, gîfîi însufleţit, dacă o privesc mi se înmoaie genunchii, îmi transpiră palmele şi simt că mi-a pus Dumnezeu mîna-n cap că o asemenea femeie mă onorează cu atenţia, iar ea: suportă
totul cu îngăduinţă. Are nişte sîni ca o adolescentă răscoaptă. Şoldurile ei, asemenea cotului Dunării (înainte de hidrocentrală). Partea dintre coapse
pîrleşte iarba. Pielea nu-i acoperită cu pete de bătrînete, e decorativă. Buzele ei au o viaţă aparte, clocotesc, nu zmeură, nu fruct, ci gust şi culoare (eleganţă, foc, ca de obicei). Privirea-i provoacă furnicături. Nici vorbă ca mersul să-i fie crispat, dimpotrivă, e un zbor
lin. în ziua de azi abia dacă mai sînt femei care să umble astfel. în urma paşilor ei renaşte o întreagă lume,
se înalţă cartiere, alei, corsouri, esplanade, serate, saloane,
terase, platouri, şampanii.”
― Péter Esterházy