Roxana

“De ce naiba se interpune între viață și literatură un soi de zid al rușinii? În momentul în care începe să lucreze la o povestire sau la un roman, scriitorul tipic își pune guler scrobit și se urcă pe dulap. (...) Neghiobii aceștia cred că seriozitatea trebuie să fie solemnă sau să nu mai fie deloc; de parcă Cervantes a fost solemn.”
― Julio Cortázar, Around the Day in Eighty Worlds

“You take the old Goethe much too seriously, my young friend. You should not take old people who are already dead seriously. It does them injustice. We immortals do not like things to be taken seriously. We like joking. Seriousness, young man, is an accident of time. It consists, I don't mind telling you in confidence, in putting too high a value on time. I, too, once put too high a value on time. For that reason I wished to be a hundred years old. In eternity, however, there is no time, you see. Eternity is a mere moment, just long enough for a joke.”
― Hermann Hesse

“You cannot kill a breeze, a wind, a fragrance; you cannot kill a dream or an ambition.”
― Michel Onfray

“— Şi totuşi ce? albi zâmbetul oblic al lui Schiassi.
— Şi totuşi, spusei, chiar şi când nu va mai fi nici un singur om care să citească poveştile pe care le scriem, bine sau rău, când expoziţiile de artă vor rămâne pustii şi compozitorii îşi vor cânta creaţiile lor înaintea şirurilor de scaune goale, lucrurile pe care le vom face, nu spun eu, cei care au meseria mea.:.
— Hai, hai, curaj, împungea sarcastic amicul meu.
— Da, poveştile care se vor scrie, tablourile care se vor picta, bucăţile muzicale care se vor compune, tâmpitele ticnitele confuzele şi inutilele lucruri de care spui, vor fi totuşi mereu culmea cea mai înaltă a omului, flamura sa adevărată.
— Mă înspăimânţi, exclamă Schiassi.
Dar, nici măcar eu nu ştiu cum, eram incapabil să mă opresc. Eram cuprins de o mânie fără margini; şi-mi năvălea din piept, şi nu izbuteam s-o reţin.
— Da, spusei, idioţeniile alea despre care spui vor fi tot ceea ce ne deosebeşte mai mult de animale, indiferent dacă sunt cu totul şi cu totul inutile, ba poate tocmai pentru asta. Mai mult chiar decât atomica, decât sputnicele şi decât rachetele intersiderale. Şi în ziua în care idioţeniile acelea nu se vor mai face, oamenii vor fi devenit nişte viermi nenorociţi ca în timpul cavernelor. Căci diferenţa dintre un furnicar de termite sau un dig de castori şi miracolele tehnicii moderne e o diferenţă minoră, un lucru de nimic faţă de cea care deosebeşte acelaşi furnicar de... de...
—De o poezie ermetică de zece versuri, poate? sugeră cu răutate Schiassi.
— Desigur, faţă de o poezie, chiar dacă aparent este indescifrabilă, chiar şi de numai cinci versuri. Ar ajunge încercarea de-a o scrie, chiar dacă eşuează... poate greşesc, dar numai în direcţia asta există pentru noi unica scăpare. Şi dacă...
Aici Schiassi se abandonă într-un superb şi nesfârşit hohot de râs.”
― Dino Buzzati