Roxana

“A man who lives, not by what he loves but what he hates, is a sick man.”
― Archibald MacLeish

“Văzând în fapta lui jignire, Boierii şi-au ieşit din fire: „Vecinu-i fire prost crescută, Un farmazon, un om năuc: Bea roşul vin ca un haiduc, La doamne mâna nu sărută, Doar da şi nu, nicicând poftim” - îl osândiră unanim.
În satul său, pe-aceeaşi vreme Un alt boier sosi-n vecini, Stârnind aidoma dileme La moşierii cei meschini. Vladimir Lenski se numeşte, Direct din Gottirsgen soseşte: Frumos şi tânăr şi poet, Lui Kant discipol, interpret, El din Germania ceţoasă Aduse roadele ştiinţei — S-aline greul suferinţei; Fiinţă-aprinsă, curioasă, Cu negrul păr adus pe spate Vorbea cu foc de libertate. Adică francmason, aici în sens de liber-cugetător. Ferit de tina infamiei, Cu sufletul cuprins de-ardoare, Credea-n căldura prieteniei Şi-n duioşie de fecioare. În inima-i ce ignoranţă! — Nutrea statornic o speranţă. Şi-a lumii larmă, strălucire îi răscoleau tânăra-i fire, împodobind ideea-n haină De reverii şi dulce vis; Scruta cu sufletul deschis în viaţă-un scop, în lume-o taină Ce-i frământa adânca minte, …Visând minuni, ţintind nainte! Credea el că un suflet mare Se va uni cu el, odată, Că chipul gingaşei fecioare L-aşteaptă undeva curată; Sau că amicii-s plini de zel Să poarte lanţuri pentru el, Să sfarme-n ţăndări braţul lor Ulciorul clevetirilor; Că-n viaţă sunt aleşi ai sorţii, Prieteni sfinţi ai omenirii, Ce hărăziţi sunt nemuririi, Cu veşnica văpaie-a torţii Şi cu raza ei de înnoire S-aducă-n lume fericire. Revolta şi compătimirea, iubirea binelui avea Şi-a slavei dulce pătimire De june-n sânge-i clocotea. El lira şi-o plimba cu sete Sub cerul lui Schiller şi Goethe Şi sufletu-i vibra patetic, Aprins de jarul lor poetic. Şi-a muzelor înaltă artă N-a ruşinat-o el nicicând. Şi nimeni de semeţu-i gând N-a fost în stare să-l despartă, De dorul sfânt al tinereţii Şi gingăşia simplităţii.”
― Alexander Pushkin, Eugene Onegin

“— Şi totuşi ce? albi zâmbetul oblic al lui Schiassi.
— Şi totuşi, spusei, chiar şi când nu va mai fi nici un singur om care să citească poveştile pe care le scriem, bine sau rău, când expoziţiile de artă vor rămâne pustii şi compozitorii îşi vor cânta creaţiile lor înaintea şirurilor de scaune goale, lucrurile pe care le vom face, nu spun eu, cei care au meseria mea.:.
— Hai, hai, curaj, împungea sarcastic amicul meu.
— Da, poveştile care se vor scrie, tablourile care se vor picta, bucăţile muzicale care se vor compune, tâmpitele ticnitele confuzele şi inutilele lucruri de care spui, vor fi totuşi mereu culmea cea mai înaltă a omului, flamura sa adevărată.
— Mă înspăimânţi, exclamă Schiassi.
Dar, nici măcar eu nu ştiu cum, eram incapabil să mă opresc. Eram cuprins de o mânie fără margini; şi-mi năvălea din piept, şi nu izbuteam s-o reţin.
— Da, spusei, idioţeniile alea despre care spui vor fi tot ceea ce ne deosebeşte mai mult de animale, indiferent dacă sunt cu totul şi cu totul inutile, ba poate tocmai pentru asta. Mai mult chiar decât atomica, decât sputnicele şi decât rachetele intersiderale. Şi în ziua în care idioţeniile acelea nu se vor mai face, oamenii vor fi devenit nişte viermi nenorociţi ca în timpul cavernelor. Căci diferenţa dintre un furnicar de termite sau un dig de castori şi miracolele tehnicii moderne e o diferenţă minoră, un lucru de nimic faţă de cea care deosebeşte acelaşi furnicar de... de...
—De o poezie ermetică de zece versuri, poate? sugeră cu răutate Schiassi.
— Desigur, faţă de o poezie, chiar dacă aparent este indescifrabilă, chiar şi de numai cinci versuri. Ar ajunge încercarea de-a o scrie, chiar dacă eşuează... poate greşesc, dar numai în direcţia asta există pentru noi unica scăpare. Şi dacă...
Aici Schiassi se abandonă într-un superb şi nesfârşit hohot de râs.”
― Dino Buzzati

“To understand feminism it implies one has to necessarily understand sexism.”
― bell hooks, Feminism Is for Everybody: Passionate Politics