Maya

“Nu-i de-a dreptul inconstient, aproape scandalos, din partea unor parinti ca ai mei, sa ma trimita in vacanta de vara in casa cuiva rau vazut de tot mai calitul teorism palestinian? (...)
De altfel, ma impresiona sa-l vad dimineata pe Teo, intr-un costum sifonat (...), varandu-se sub automobil ca sa verifice daca nu erau fixate niste dispozitive explozibile sau daca franele nu-i fusesera stricate, ca si cand ar fi fost vorba despre o operatiune de rutina: pentru ca mai apoi, sa se strecoare afara, sa se curete nitel distrat, sa-si vare pistolul in teaca, sa-mi zambeasca si sa demareze zgomotos spre ziar, lasand in urma o dara prelunga pe asfalt.
Ca si cum teama ar fi incetat sa iti mai savarseasca in taina liturghia intunecata, tasnind din tenebrele clandestinitatii spre a deveni substanta organica si luminoasa, lava fierbinte ce se topeste in atmosfera impletindu-se cu parfumul florilor de portocali. Teama ca totul va disparea.”
― Alessandro Piperno, The Worst Intentions

“Daca pasiunea ei pentru carti fusese unul din motivele esentiale aflata in statele incapacitatii ei constante de a intretine o relatie normala cu sexul opus, existau inca doi factori aditionali care ii alimentasera esecul. Intai si-ntai, Armanoush era frumoasa - chiar prea frumoasa. Avea un trup bine proportionat, o fata delicata, un par ondulat blond inchis, niste ochi mari de un gri ce batea in albastru si un nas ascutit si un pic carn, care ar fi putut parea un defect in cazul altora, dar care ei ii oferea un aer de incredere in sine, insa infatisarea ei atragatoare, atunci cand era combinata cu inteligenta ei, ii intimida pe tineri. Nu ca acestia ar fi preferat femeile urate sau ca nu ar apreciat inteligenta. Insa nu stiau exact unde s-o plaseze; in categoria femeilor cu care ar fi dat orice sa se culce (iubitele), in categoria celor al caror sfat il cautau (prietenele) sau in categoria celor cu care doreau sa se insoare intr-un final (logodnicele). Fiindca era atat de sublima incat sa fie toate la un loc, sfarsea prin a nu fi nici una.”
― Elif Shafak, The Bastard of Istanbul

“Am auzit aceiasi poveste, spusa de 14 ori, cu mici variatiuni. Femei obidite, care si-au redus rolul la cel de mama si sotie, sacrificate, care au avut unul-doua joburi si apoi au dat fuga sa faca totul acasa, treaba care in sine era deja un serviciu foarte greu, sa curete, sa spele, sa calce, sa faca mancare, sa spele copiii, sa faca teme cu ei, sa puna masa, sa ridice masa, sa spele vasele dupa. Pana au cazut late, pentru ca a doua zi sa o ia de la capat. Femei nefericite, lipsite de placere sexuala, care s-au pus cu totul la dispozitia barbatilor lor, barbati care le-au detinut vietile intr-un fel sau altul. Femei care au facut toata viata ceea ce se astepta de la ele, care nu au divortat, desi uneori luau bataie, femei care au purtat masti toata viata lor, ca sa nu se faca de ras in lume, sat, scara de bloc. Care au disimulat, care nu si-au dat voie sa fie importante pentru ele, care au trait doar prin copii si si-au pierdut sensul cand copiii au plecat de acasa.
Acestea au fost modelele noastre. Asta ni s-a imprimat in inconstient, inca de cand ne-am nascut.”
― Petronela Rotar, Privind înăuntru

“Dar sunt zile cand nu imi raspunde. Cum e atat de tanara, atat de frematanda, atat de atragatoare, atat de insetata de iubire si de mangaieri, isi primeste amantii in corpul meu si cateodata ramane inchisa acolo (cu amantii ei) zile si nopti, zile si nopti intregi. Iar eu o simt cum face dragoste cu amantii ei in corpul meu cald si stiu ca nu prea am dreptul sa o deranjez in acele clipe... Si, in plus, trebuie sa-mi inchid ochii, nu mai am dreptul de a-mi intoarce privirea spre mine insumi, orice privire introspectiva devine o forma de voaiorism pe care o consider nedemna, astfel ca incerc sa astept plecarea amantilor ei pentru a o putea aborda din noi si a-i spune
Dar ea, care a inceput sa ma tutuiasca, pentru ca acum nu ii mai este frica de nimic, imi spune (....)
E o nebunie dar felul ei de a ma tutui ma face sa ma topesc, toata hotararea mea se evapora, cand ma tutuieste viata mea personala se opreste, ma consider chiar fericit ca nu sunt doar un corp gol.”
― Matei Vişniec, Scrisori de dragoste către o prinţesă chineză