Maya

“Incercam sa-mi aduc aminte cand am vazut licurici ultima oara. Oare unde naiba s-a intamplat? Imi aminteam perfect peisajul, dar nu-mi puteam aminti exact locul si timpul. Aveam in urechi si acum susurul apei si parca vedeam manerul in forma de sfera, care inchidea si deschidea batranul stavilar. Era totusi un rau mic pe care iarba de pe mail il ascundea aproape complet. Era atat de intuneric, incat in clipa in care am stins lanterna, nu mi-am vazut nici propriile picioare. Spectacolul ce mi s-a oferit privirilor a fost pe de-a intregul feeric: sute de licurici au tasnit deasupra apei, sclipind ca o ploaie de scantei.
Am inchis ochii si m-am lasat furat de valul amintirilor, de aceea noapte intunecata. Auzeam vantul mai clar ca oricand. Sufla pe langa mine, lasand parca dare stralucitoare.”
― Haruki Murakami, Norwegian Wood

“Am auzit aceiasi poveste, spusa de 14 ori, cu mici variatiuni. Femei obidite, care si-au redus rolul la cel de mama si sotie, sacrificate, care au avut unul-doua joburi si apoi au dat fuga sa faca totul acasa, treaba care in sine era deja un serviciu foarte greu, sa curete, sa spele, sa calce, sa faca mancare, sa spele copiii, sa faca teme cu ei, sa puna masa, sa ridice masa, sa spele vasele dupa. Pana au cazut late, pentru ca a doua zi sa o ia de la capat. Femei nefericite, lipsite de placere sexuala, care s-au pus cu totul la dispozitia barbatilor lor, barbati care le-au detinut vietile intr-un fel sau altul. Femei care au facut toata viata ceea ce se astepta de la ele, care nu au divortat, desi uneori luau bataie, femei care au purtat masti toata viata lor, ca sa nu se faca de ras in lume, sat, scara de bloc. Care au disimulat, care nu si-au dat voie sa fie importante pentru ele, care au trait doar prin copii si si-au pierdut sensul cand copiii au plecat de acasa.
Acestea au fost modelele noastre. Asta ni s-a imprimat in inconstient, inca de cand ne-am nascut.”
― Petronela Rotar, Privind înăuntru

“Dar sunt zile cand nu imi raspunde. Cum e atat de tanara, atat de frematanda, atat de atragatoare, atat de insetata de iubire si de mangaieri, isi primeste amantii in corpul meu si cateodata ramane inchisa acolo (cu amantii ei) zile si nopti, zile si nopti intregi. Iar eu o simt cum face dragoste cu amantii ei in corpul meu cald si stiu ca nu prea am dreptul sa o deranjez in acele clipe... Si, in plus, trebuie sa-mi inchid ochii, nu mai am dreptul de a-mi intoarce privirea spre mine insumi, orice privire introspectiva devine o forma de voaiorism pe care o consider nedemna, astfel ca incerc sa astept plecarea amantilor ei pentru a o putea aborda din noi si a-i spune
Dar ea, care a inceput sa ma tutuiasca, pentru ca acum nu ii mai este frica de nimic, imi spune (....)
E o nebunie dar felul ei de a ma tutui ma face sa ma topesc, toata hotararea mea se evapora, cand ma tutuieste viata mea personala se opreste, ma consider chiar fericit ca nu sunt doar un corp gol.”
― Matei Vişniec, Scrisori de dragoste către o prinţesă chineză

“Are o cronica lunara de carte intr-o revista de fitnes pentru barbati si in consecinta este, probabil, cel mai putin citit critic literar din lume. Bineinteles, mai scrie si altceva - din fericire, nu un roman, ci un scenariu, asa ca David poate sa-si exprime compasiunea in loc sa se simta amenintat - , iar impreuna cei doi pot (sau ar putea) sa-si bata joc fericiti atat de filmele groaznice pe care le-au vazut, cat si de romanele cumplite pe care le-au citit, moment in care bataia de joc se transforma ca prin minune in sprijin reciproc, camaraderesc, incetand sa fie doar dezagreabila.”
― Nick Hornby, How to Be Good