Iulia

“Azi nu mai cred astfel, dar atunci recunoașterea acestui fapt s-a dovedit atât de puternică și impresionantă, vedeam atât de clar ființa aceea care rămânea neatinsă și liberă de eventualele și divrsele realizări, venea cu mine și eu mergeam cu ea, îi era frig, iar mie îmi era frig în locul ei, astfel că a trebuit să mă opresc, dar nici asta n-a fost de ajuns, a trebuit să îngenunchiez, să mulțumesc pentru clipa asta, deșii genunchii, tocmai acum, nu prea erau dispuși pentru umilință, mai degrabă mi-ar fi plăcut să râmân neutru, piatră dacă aș fi fost, dar nu, nici asta n-a fost suficient, cu toate că mi-am închis până și ochii; să rămân în vânt o mână de zdrențe.”
― Péter Nádas