Corina Romonti

“History is that certainty produced at the point where the imperfections of memory meet the inadequacies of documentation.”
― Julian Barnes, The Sense of an Ending

“He had a better mind and a more rigorous temperament than me; he thought logically, and then acted on the conclusion of logical thought. Whereas most of us, I suspect, do the opposite: we make an instinctive decision, then build up an infrastructure of reasoning to justify it. And call the result common sense.”
― Julian Barnes, The Sense of an Ending

“Eu mai curând răsfoiesc decât citesc, să știți, și-mi place răsfoitul la fel de mult ca și cititul, în viața mea am răsfoit de un milion de ori mai mult decât am citit, dar cu răsfoitul am trăit mereu cel puțin la fel de multă bucurie și plăcere intelectuală veritabilă ca și cu cititul. E totuși mai bine să citim cu totul doar trei pagini dintr-o carte de patru sute, dar de o mie de ori mai temeinic decât cititorul obișnuit, cel care citește totul, dar nici măcar o singură pagină temeinic, spunea el. E mai bine să citim douăsprezece rânduri dintr-o carte cu maximă intensitate și să pătrundem către totalitate, cum s-ar zice, decât să citim toată cartea ca cititorul obișnuit, care la sfârșit știe la fel de puțin despre cartea citită ca și pasagerul din avion despre peisajul deasupra căruia zboară. El nu-i percepe nici măcar contururile. Așa citesc astăzi oamenii totul, în fugă, citesc tot și nu pricep nimic. Eu pășesc într-o carte și mă cufund cu totul în ea, gândiți-vă la o pagină sau două dintr-o lucrare filosofică, de parcă aș păși într-un peisaj, în natură, într-o formațiune statală, pe vreun colț al planetei, dacă vreți, cu totul și cu totul și nu doar cu jumătate din puteri și cu jumătate de inimă, pătrund în acest colț al pământului ca să-l cercetez și apoi, după ce l-am cercetat cu toată temeinicia de care sunt în stare, să conchid asupra întregului. Cine citește totul, n-a priceput nimic, spunea el. Nu-i nevoie să-l citești pe Goethe în întregime, nici pe Kant în întregime, și nici pe Schopenhauer nu-i nevoie să-l citești în întregime, câteva pagini din Werther, câteva pagini din Afinități elective, iar la sfârșit știm mai mult despre ambele cărți decât dacă le-am fi citit de la început până la sfârșit, ceea ce ne-ar priva în orice caz de plăcerea cea mai pură. Dar pentru această autolimitare drastică e nevoie de atâta curaj și de atâta forță spirituală, încât doar rareori le găsești, iar noi înșine le găsim rareori; omul care citește este lacom în modul cel mai dezgustător, și precum acel ce devorează carnea, își strică stomacul și sănătatea și capul și toată existența spirituală.”
― Thomas Bernhard, Old Masters: A Comedy

“Odata si-a vazut chipul intr-o baltoaca primavarateca, si a inceput sa planga. Parul incalcit nu mai avea culoare. Din obrajii surpati cadea in smocuri barba. Nici nu mai era barba, ci un puf lasat in jos, lipit pe alocuri de piele, iar pe alocuri atarnat in turturi. Arseni nu se plangea pe el, ci timpul care trecuse. Intelesese ca el nu avea sa se mai intoarca. Nici nu era convins ca pamantul acela pe care supravietuise in primaverile trecute mai exista. Cu toate aceastea, el era la locul lui.”
― Evgheni Vodolazkin