Dasein

“Wer so enttäuscht ist, beginnt zu hassen. Zwischen Müttern und Kindern kam nach dem ersten Schluchzen und den ersten Umarmungen ein Augenblick, da sahen sie sich erstaunt in die Augen und wechselten das Thema. Ehepartner, Liebende und – unter allen menschlichen Beziehungen ist dies die geheimnisvollste – Freunde eilten mit ausgebreiteten Armen aufeinander zu. Oft sanken die ausgebreiteten Arme später herab, weil nahe Familienmitglieder, Liebste und Freunde erstaunt, manchmal empört und manchmal angewidert argwöhnten und witterten, daß das, was sie selbst so sehr haßten, dem anderen gar nicht so verhaßt war. In den großen Prüfungsaugenblicken des privaten und gemeinschaftlichen Lebens lautet die alles entscheidende Frage: Haßt du, was ich hasse, oder bist du gleichgültig und nachsichtig? ... Und wenn jemand nicht hinreichend haßt, ist es, der gehaßt wird (...)Bekkets geniale Pantonime war da noch unbekannt; aber nach dem Krieg wartete jeder auf Godot. Und Godot kam nicht.”
― Sándor Márai, Land, Land: Erinnerungen

“Nu socoteau că regimul comunist poate conviețui real cu libertatea decât cei care datorau marxismului singura lor armatura intelectuala sau comunismului propria lor ascensiune.”
― Monica Lovinescu, La apa Vavilonului

“Cine este acela care, păzitor fiind, păzește păzind pe cei care-l păzesc, păzindu-se...?”
― I.D. Sîrbu - Adio, Europa!

“Omul, desigur, luat ca fiinţă izolată ar putea fi fericit, dar omenirearea — niciodată. Tragedia omului constă în faptul că fost silit să devină omenire, sau că a prea târziu, când era era diferenţiat iremediabil în popoare, rase religii, stări si clase, în bogaţi şi săraci, în culţi şi inculţi. în stăpînitori şi stăpîniţi. Puneţi într-o singură turmă cai, lupi, oi, pisici, vulpi şi căprioare, urşi şi capre, închideţi-le in aceeaşi curte, siliţi-le să trăiască in această mulţime absurdă pe care o numiţi socială şi să respecte regulile vieţii sociale; va fi o turmă nefericită, nemulţumită, fatal sfîşiată de contradicţii, în care nici o făptură nu se va simţi acasă. Acesta este, in general, tabloul exact al turmei mari şi eterogene care se numeşte omenire (...)Am pus legea morală deasupra legii biologice. Am încălcat marea premiza naturala, care glăsuieşte că numai că societate omogena poate sa cunoască fericirea. Si această fericire realizabila a fost jertfită unui vis cu neputinţă de realizat: adică înfăptuirii unei singure omeniri, a unei singure orânduiri, la care să participe toți oamenii, toate popoarele, toate clasele şi păturile sociale. A fost o prostie mărinimoasă! Şi, în felul ei, o încercare lăudabilă a omului de a se ridica deasupra lui însuşi !”
― Karel Čapek, Razboi cu salamandrele / Hordubal