Eliza

“Am zărit lumină pe pământ,
Şi m-am născut şi eu
Să văd ce mai faceţi.
Sănătoşi? Voinici?
Cu fericirea cum staţi?

Mulţumesc, nu-mi răspundeţi.
N-am timp de răspusuri,
Abia dacă am timp să pun întrebări.

Dar îmi place aici
E cald, e frumos
Şi atâta lumină încât
Creşte iarba.

Iar fata aceea, iată,
Se uită la mine cu sufletul...
Nu, dragă, nu te deranja să mă iubeşti.

O cafea neagră voi bea, totuşi,
Din mâna ta.
Îmi place că tu ştii s-o faci.
Amară.”
― Marin Sorescu, Poezii

“Sufletul tău funcționează cu lemne,
Iar al meu cu electricitate.
Dragostea ta umple cerul de fum,
A mea e din flăcări curate.

Totuşi vom mai merge împreună
O bună bucată de pământ,
O bună bucată de cer,
O bună bucată de lună.

Vom fi fericiţi pentru iarbă
Şi pentru lac,
Vom râde pentru copac,
Vom slăvi drumul drept cu câte-o gură
Şi vom ţine un moment de reculegere
Pentru fiecare cotitură.

Ne vom lua după umbra mea
Care merge înainte,
Ne vom lua după primul gând,
Ne vom lua după două-trei cuvinte.

Până când ne va ieşi în cale
Sfânta Vineri
Să ne spună printre altele
Că nu mai suntem tineri.

Şi că ea n-o să ne mai dea de-acum
Nici electricitatea pentru flacără,
Nici lemne pentru fum.”
― Marin Sorescu

“Precauţie

M-am îmbrăcat c-o armură
Făcută din pietrele care-au rămas
După ce a trecut apa.

Mi-am pus o pereche de ochelari
În ceafă,
Ca să pot vedea numai
Cu mintea
De pe urmă.

Mi-am protejat
Mâinile, picioarele, gândurile,
Nelăsând nici un loc liber
Care să poată fi atins de mângâieri
Ori de alte otrăvuri.

Chiar inima din piept
Mi-am acoperit-o cu o carcasă
De broască ţestoasă
Ce-a trăit 800 de ani.

Când totul a fost gata
I-am răspuns tandru:
– Şi eu te iubesc.”
― Marin Sorescu, Suflete, bun la toate

“Capriciu

În fiecare seară
strâng de prin vecini
toate scaunele disponibile
şi le citesc versuri.

Scaunele sunt foarte receptive
la poezie,
dacă ştii cum să le aşezi.

De aceea
eu mă emoţionez,
şi timp de câteva ore
le povestesc
ce frumos a murit sufletul meu
peste zi.

Întâlnirile noastre
sunt de obicei sobre,
fără entuziasme de prisos.

În orice caz,
înseamnă că fiecare
ne-am făcut datoria,
şi putem merge mai departe.”
― Marin Sorescu