luii

“Desigur că-i bolnavă. Un doctor, dacă ar cerceta-o bine, i-ar găsi fără îndoială un defect. Un al treilea care ar citi rândurile acestea s-ar grăbi să reflecteze: „Nu mă interesează eroina, este un caz patologic”. Ca și cum asta ar împiedica-o pe Ioana ca să fie bună sau rea, să-i simt trupul cald cerând dreptul la existență, așa cum nu pretind fetele obișnuite, drăguțe și neînsemnate. Ioana este bolnavă, dar dacă examinezi de aproape, orice gest al nostru se poate explica printr-un secret organic și ajung la concluzia că nu avem niciun liber arbitru, că suntem conduși de fatalitățile structurii noastre. Îmi pot consola cu gândul ăsta gelozia? În iubita mea, se poate constata imediat că se găsește ceva anormal. Însăși inteligența ei, care pâlpâie, nu este rezultatul unor raționamente, ci al unor iluminări, intuiții uimitoare, întretăiate cu stângăcie față de unele întâmplări simple ale vieții. Pare un matematician care pe tablă face cine știe ce socoteli complicate, e pe cale a demonstra cine știe ce secret al universului și care se încurcă, din pricină că la un moment dat a înmulțit grești pe 7 cu 8.”
― Anton Holban, Ioana