Elena

“De unde vine oare

De unde vine oare
tot acest dor arzător în inimile noastre,
Al nostru-i pocalul, nu şi vinul dintr-însul;
De unde vine el oare?

Ştiu că lumea este colb
Iar noi, asemeni, un pumn de ţărână.
Dar de unde vine oare
durerea căutării care ne mistuie toată fiinţa?

Privirile noastre răzbat fruntariile galaxiei.
De unde vin oare
Căutarea asiduă, neliniştea şi revolta noastră?”
― Allama Mohammad Iqbal, Poezii alese

“Dar, oricât de departe am ajuns, e aproape sigur greşit să ne închipuim că suntem aproape de răspunsul final. A gândi astfel este o greşeală recurentă de-a lungul istoriei. În Antichitate, babilonienii erau siguri că Pământul a fost creat din cadavrul zeiţei mării, Tiamat. Mii de ani mai târziu, după ce grecii au făcut progrese incredibile în înţelegerea naturii, mulţi erau la fel de convinşi că toate obiectele din lumea terestră sunt alcătuite dintr-o combinaţie de pământ, aer, foc şi apă. După alte două milenii, newtonienii credeau că tot ce s-a întâmplat sau se va întâmpla, de la mişcările atomilor până la orbitele planetelor, poate fi în principiu explicat şi prezis folosind legile mişcării ale lui Newton. Toate acestea au fost convingeri susţinute cu fervoare, şi toate au fost greşite.”
― Leonard Mlodinow

“Tatăl meu mi-a povestit odată de un tovarăş de detenţie emaciat, din lagărul de concentrare de la Buchenwald, care era de formaţie matematician. Poţi spune unele lucruri despre oameni după ceea ce le vine în minte când aud cuvântul "pi". Pentru un "matematician", "pi" reprezintă raportul dintre circumferinţa şi diametrul unui cerc. Dacă l-aş fi întrebat pe tatăl meu, care avea doar şapte clase, ar fi spus că "pi" este o plăcintă rotundă, cu mere. Într-o zi, în pofida discrepanţei dintre ei, deţinutul matematician i-a dat tatălui meu să rezolve o enigmă matematică. Tatăl meu s-a gândit la ea timp de câteva zile, dar nu a reuşit să-i dea de capăt. Când s-a întâlnit din nou cu matematicianul, i-a cerut soluţia. Omul nu a vrut să i-o dea, zicându-i că trebuie s-o găsească el însuşi. După câtva timp, tatăl meu l-a rugat din nou, dar omul ţinea la secretul său ca la ochii din cap. Tatăl meu a încercat să-şi ignore curiozitatea, dar nu a putut. Înconjurat de duhoare şi moarte, el a făcut o obsesie pentru cunoaşterea răspunsului. Până la urmă, celălalt deţinut i-a propus un târg - el îi va dezvălui soluţia enigmei în schimbul colţului lui de pâine. Nu ştiu ce greutate avea tatăl meu atunci, dar când trupele americane au eliberat lagărul, el cântărea 38 de kilograme. Cu toate acestea, dorinţa lui de a şti a fost atât de puternică, încât a renunţat la pâine în schimbul răspunsului.

Aveam aproapre douăzeci de ani când tatăl meu mi-a povestit episodul acesta, care a avut un impact enorm asupra mea. Familia tatălui meu pierise, bunurile îi fuseseră confiscate, el însuşi era înfometat, emaciat şi bătut. Naziştii îl despuiaseră de tot ce era palpabil, şi totuşi imboldul lui de a gândi, de a raţiona şi de a cunoaşte supravieţuise. Deşi era întemniţat, mintea îi era liberă să cutreiere, şi aşa a şi făcut. Am înţeles atunci că a căuta cunoaşterea este cea mai omenească dintre toate dorinţele şi că, oricât de diferite ar fi circumstanţele noastre, pasiunea mea de a înţelege lumea a fost stimulată de acelaşi instinct ca şi a tatălui meu.”
― Leonard Mlodinow, The Upright Thinkers: The Human Journey from Living in Trees to Understanding the Cosmos

“[Oda I. 6]

Dacă colbul risipit s-ar putea preschimba din nou într-o inimă,
Atunci va putea pulsa încă o dată cu pasiunea din trecut.

Dacă preafericiţii din paradis mă vor amăgi să cânt,
Atunci focul din inima mea le va încălzi încă o dată spiritele.

Iubirea m-a făcut un ocean fără margini, fără de fund,
Dar conştiinţa de sine mă poate preschimba într-un ţărm.

Mi-e teamă ca în lumea de dincolo căutarea mea
Să nu se schimbe într-o goană deşartă, o goană fără scop.

Înălţarea omului a stârnit spaimă şi gelozie în îngeri,
De teamă că această stea eclipsată să nu ajungă într-o bună zi lună plină.”
― Allama Mohammad Iqbal, Poezii alese