Stefan

“Mă simţeam mică, infimă, un fir de nisip pe o plajă uriaşă, arsă de soare, invizibilă în bătaia vântului. Am iubit soarele dar l-am privit de jos, am dorit cerul şi totuşi am rămas prinsă pe pământ, am crezut că pot să zbor şi am căzut mai jos, şi mai jos.
Am căzut în genunchi, simţind tare podeaua dură. Nu puteam vorbi, nici plânge, am rămas privind podeauna într-o plecăciune în faţa unui zeu. Ce eram eu ca să-i cer lui un favor? „Nimic!”, a fost răspunsul.”
― Sylvie Danielle Matias, Sah Mat