Ramona Arsene

“Să nu-l învinuieşti, Vanea, mă întrerupse Nataşa, şi să nu râzi de el! Ar fi nedrept să-l judeci ca pe oricare altul. Că doar el nu-i ca alţii, ca mine, ori ca tine, de pildă. E încă un copil, a fost crescut altfel decât noi. Parcă el îşi dă seama de ce face? Cea dintâi impresie, cea dintâi înrâurire străină poate să-l facă să uite toate jurămintele făcute cu câteva clipe înainte şi să-l îndepărteze de tot ce-i păruse nepreţuit până atunci. N-are caracter. Uite acum se jură în faţa ta şi în aceeaşi zi, cu tot atâta sinceritate, se dăruie altei inimi şi altor pasiuni; ba chiar vine singur să ţi-o spună. E în stare şi de o faptă urâtă; dar n-ai cum să-l învinuieşti şi nu ştii dacă trebuie să-l plângi ori să-l dojeneşti. E capabil chiar şi de sacrificii. Şi încă ce sacrificii! Toate astea însă până când vreo nouă şi puternică impresie îi copleşeşte sufletul, atunci iar e în stare să uite de orice, de tot. Aşa mă va uita şi pe mine, dacă nu voi căuta să fiu mereu lângă dânsul. Aşa e firea lui!”
― Fyodor Dostoyevsky, The Insulted and Humiliated

“He’s retired, he’s just turned sixty, you know. And on the actual day of his retirement it turned out he wasn’t a radiologist at heart at all, he didn’t want to spend another day of his life on medicine. He’d always wanted to be a beekeeper, and now bees are the only thing he’ll take an interest in. How do these things happen, do you think? If you’re really a beekeeper, how is it that you waste the best years of your life doing something else?”
― Aleksandr Solzhenitsyn, Cancer Ward: A Novel

“Now We Think

Now we think
as we fuck
this nut
might kill us.
There might be
a pin-sized hole
in the condom.
A lethal leak.
We stop kissing
tall dark strangers,
sucking mustaches,
putting lips
tongues
everywhere.
We return to pictures.
Telephones.
Toys. Recent lovers.
Private lives.
Now we think
as we fuck
this nut might kill.
this kiss could turn
to stone.”
― Essex Hemphill

“Viaţa face din fiecare dintre noi o zdreanţă; anii ne învechesc visurile şi mădularele; contactul cu oamenii ucide prospeţimea şi râvna nătângă după "ideal"; dragostea devine un joc sterp şi un obiect de ştiinţă; instinctele se năclăiesc; inima - o pompă care scârţâie; mâhnirile se-nchid în sine din oboseala prea multelor şi sigurelor verificări; durerea nu mai e curioasă de sine şi astfel nu mai fecundează duhul; încheieturile nu mai leagă organele osândite la anatomie; totul este o alandala jalnică, în care năucirea noastră singură mai pare a păstra o urmă de logică şi de cuviinţă, când universul e o zdreanţă, iar speranţa noastră petecul ei inefectiv şi invizibil.”
― Emil Cioran, Razne