Status Updates From Studentul strāin

Just noticed that Rachel read this several years back.

Ch. 4 is when this book pulled me in because of the political developments in the Korean Peninsula post-Japanese occupation but until then, I didn’t care for the descriptions of the main characters that make up the very racist and segregated south. Choi also uses “colored” and “colored people” and I don’t know if it’s her or the characters’ language/words. I was about to quit this book until ch. 4.

În familia mea nu puteai mișca un fir de praf fără ca asta să fie o declarație de loialitate față de cineva și de război față de altcineva. În beneficiul cui este oare să fii lângă cineva când moare? Al acelei persoane, sau al tău?
-Nu știu. Oamenii vor spune că în beneficiul celui care moare.
-Eu cred că e pe dos. E un fel egoist de a te liniști.

Ca și cum întrebările ar fi o presiune care te-ar împinge în spate. Când oamenii mă întreabă ceva, eu am impresia că sunt împinsă înainte, sub reflectoare. Mi-e cu neputință să le rezist. Încerc, dar nu pot.

Fotografiile noastre sunt și mai grăitoare decât vorbele lor, dacă îți vine să crezi, a adăugat, deși descoperise deja că publicul american, atunci când e pus față în față cu confirmarea idioțeniei conducătorilor lor, cumva tot nu vede esențialul.

I know there’s more to this than grooming, boredom, and war, but reading into that takes brain cells that I don’t have after reading this prose.