Dudu Bianca > Recent Status Updates

Parcurg cu greu cartea, de altfel prima pe care o citesc de Tatiana. Iar greutatea vine nu din stilul scrisului, ci din cea a temelor care atârnă greu. Subliniez cu pixul ,,tatăl Milei'', pasaje despre anii tranziției pe care eu nu i-am cunoscut niciodată, ,,dependența" cu care sub altă formă mă confrunt și eu. La pagina 95 am rămas, și am fugit. Spre librărie, spre întâlnirea cu Tatiana Țibuleac în turneu.

Sunt azi ca un bolnav, care are de ales între a trăi bolnav totdeauna, a asista la vieață izolat de ea, cum e izolată o pasăre de gratiile coliviei, sau a se supune unei operații grele, care poate să-i dea sănătate, putința de a lua cu vieața un contact direct, dar și moartea. Eu aș alege operația. Nu știu să trăiesc un anumit număr de ani, țiu numai să trăiesc.

335/361 pagini ed. 1938

,,La șaptesprezece ani m’am gândit să mă sinucid. Ce fără sens mi se pare
asta, azi. Atât de extraordinară mi se pare întâmplarea care te face să exiști."

Citesc versiunea din 1938, și am comparat-o de curiozitate cu o ediție mai nouă, din 2016. Editorii au scos pasaje întregi, au reformulat și schimbat multe detalii în ediția nouă. N-aș înțelege de ce. Mă bucur de formulările și frumusețea limbajului autoarei ca un copil mic în magazinul cu bomboane. Superb până acum!

Cartea asta mă cam sâcâie. Sincer m-am rezumat la a sări peste pasajele de așa zisă ficțiune și citesc doar inserțiile psihologice, ca altfel m-aș da cu capul de pereți. Intr-adevăr unele pasaje sunt interesante, dar nu știu dacă merită chinul ficțiunii foarte fabricate și proaste. nota bene: multe referințe spirituale, ce poate nu își au mereu locul.

Poate că social-media mi-a micșorat creierul, pentru că nu am reușit să trec de pagina 50. O să mai încerc, nu curând, căci am TBR-ul cât Casa Poporului.