Catalin Dinu > Recent Status Updates

Autorul cărții este psihiatru.

Cartea abordează doar o anumită formă de depresie: boala depresivă indusă pe fond de stres. Deși lectura cărții este recomandată tuturor pacienților cu depresie, unele lucruri nu se aplică tulburării afective bipolare, depresiei care însoțește doliul sau unele boli, depresiei postnatale, tulburării afective sezoniere sau depresiei ca parte a unor tulburări de personalitate.

Pacea și bucuria vin din cuplarea interiorului nostru la lucrurile frumoase din lumea înconjurătoare.

Acestea toate trebuie să se întâmple strict în prezent. Bucuria vieții o dă trăirea ei în prezent, fără plasarea - cu regrete - în trecut ori anticiparea anxioasă a viitorului.

Fiind o carte Young Adult (16+), apar ici și colo citate extrase din colecțiile pe care bănuim că le au aproape toți adolescenții.

”În cercul celor omenești suntem cu toții osteniți de trudă și mereu fără de odihnă.” (Wendell Berry)

”Încheie fiecare zi și uită de ea. Te-ai străduit cât ai putut de mult. Fără-ndoială, s-au strecurat în ea câteva greșeli și absurdități. Uită-le cât mai repede cu putință.” (Emerson)

O carte foarte densă și interesantă.

În prima parte a volumului sunt explicate detaliat - cu bazele fiziologice ale mecanismelor implicate - modurile în care funcționează creierul în diverse ipostaze - prezente și trecute - de viață.

Partea a doua a cărții este dedicată preponderent exercițiilor practice de (mare) utilitate în diverse situații.

Recomand citirea cărții în absolut orice ordine se dorește.

Atunci când ne urmărim cu multă consecvență obiectivele personale, se va instala în jur și o doză de haos, de la lucrurile pe care nu le mai putem urmări. Trebuie să înțelegem și să acceptăm această situație și să găsim căi de a o gestiona.

Pentru a atinge un nivel de înaltă performanță în ceea ce facem este nevoie de exersare prealabilă însumată de minim 10000 de ore.

Aceasta pare a fi cea mai importantă întrebare pe care trebuie să ne-o adresăm:

"Care este acel un SINGUR lucru pe care îl pot face, astfel încât făcându-l, orice altceva să devină mai ușor de realizat sau chiar inutil?"

Răspunsul la întrebare este apoi chiar viața noastră.

Ceva foarte interesant despre voință, caracteristica psihologică ce ne ajută să ducem în mod optim la îndeplinire anumite sarcini de viață.

Voința e ceva care nu e infinit, mereu prezent. Avem, la începutul zilei sau al unei etape de viață, o anumită 'cantitate' de voință. Pe măsură ce folosim această cantitate de voință, ea scade, până când devine zero. E nevoie apoi de ceva timp pentru refacerea voinței.

Ideea de bază a cărții este că - pentru rezultate cât mai bune - trebuie să ne concentrăm pe un singur lucru. Sfatul este acela de a face o listă cu toate lucrurile de făcut, apoi selectăm câteva lucruri, cele mai importante din acestea, urmând ca finalmente să alegem un singur lucru, cel mai important din toate, căruia să îi dedicăm întreaga noastră atenție, toate capacitățile și toate resursele de timp, muncă etc.

Principiul reușitei în viață, în diverse activități, pare a fi concentrarea pe lucrul cel mai important. Pe UN SINGUR LUCRU.

Deși se spune în carte că asta se referă la orice exemplu / domeniu din viață, după primele 25 de pagini exemplele oferite provin, în proporție covârșitoare, din domeniul afacerilor.

#ganduridepornire

1) Titlul sună a literatură motivațională. O să studiez structura cărții și o să citesc câteva pagini.
2) Cartea a fost tradusă în 40 de limbi. Poate fi de bine sau poate fi nicicum (o chestie de modă și atât - voi vedea).
3) În România, editura Litera a scos două ediții (2015, 2024). Cartea a apărut inițial în 2012. Era interesant de știut ce tiraj a avut cartea în cele două ediții românești.

Una din fațetele de mare importanță ale lui Edith Piaf se referă la influența sa asupra artiștilor în devenire.

Eddie Constantine: ”Edith Piaf m-a învățat, ca și pe mulți alții, tot, absolut tot ce ține de ținuta pe scenă a unui cântăreț. Mi-a dat încredere în mine pe când eu nu aveam deloc. [...] Ca să devin cineva, m-a făcut să cred că sunt cineva.” (p. 165)

O autobiografie solidă, bogată în descrieri de oameni și circumstanțe.

Dacă unele cărți sunt de citit cu creionul în mână, această minunată biografie este de citit cu un YouTube pornit alături. Cartea abundă în trimiteri la diverse cântece, ale lui Piaf și ale altora.

La urmă, dar nu mai puțin important: Piaf a picat examenul de admitere în Societatea Autorilor, a compozitorilor și a producătorilor de muzică.

Cartea e foarte bine scrisă, fiind un rod al colaborării între Edith Piaf și un ghost writer.
Începutul cărții e oarecum abrupt, fiind direct vorba despre cum Piaf este remarcată cântând pe stradă, în Paris, de către un proprietar de cabaret. Așadar, nimic despre viața grea dusă pe străzi, etapa asta e sărită.

”Când știi ceea ce îți lipsește, poți oricând să obții acel lucru. E doar o chestiune de voință și muncă.”

Am nimerit cumva întâmplător peste cartea asta, făcea parte dintr-un turn de cărți cumpărate, neatinse încă. La cei 51 de ani ai mei, încep să fiu atras, dar și preocupat de tot ceea ce este legat de bătrânețe. Posibil să fie premature aceste preocupări, dar sunt. Nu pot nega existența lor. Pe acest fond de viață și de preocupări, cartea de față se profilează deja, după primele pagini, drept o lectură interesantă.

Bătrânețea nu înseamnă doar degradare fiziologică.
Bătrânețea nu înseamnă nici măcar 'în primul rând ' degradare fiziologică.
Bătrânețea înseamnă mai cu seamă șlefuire a caracterului. Pentru o desăvârșire, o cât mai bună posibilă desăvârșire a caracterului avem nevoie de toți anii, cât mai mulți ai bătrâneții.

Bătrânețea e o stare de grație a caracterului. Iar asta nu e o consolare, ci pur adevăr.

O pasiune profundă a unora din protagoniștii cărții - canotajul.

”Canotaj. [...] o formă dură de recreere, făcută să-ți pună la grea încercare mușchii din tot corpul și mintea. Se desfășoară înainte de venirea zorilor, deseori în ploaie. Poate cauza bătături groase. Lățește brațele, pieptul și coapsele. Coastele se fisurează uneori; mâinile fac bășici. Uneori canotorii se întreabă: ”De ce fac chestia asta?” ”

Unul din lucrurile foarte bine rostuite în cartea asta e umorul. Nimic mai frumos decât să citești o pagină oarecum neutră și să te trezești brusc zâmbind, de la un cuvânt sau o jumătate de frază.

"Vezi? i-a spus o femeie din Santa Monica fiicei sale în vârstă de șaptesprezece ani, care se dăduse cu atât de mult rimel încât i-ar fi putut ateriza un avion pe gene."

”Ia-ți un răgaz pentru sufletul tău. În fiecare zi. [...] Un moment când tu să fii prioritatea. Doar tu. Nu copilul, nu munca ta, nu răposatul domn Evans, nu casa ta murdară, nimic altceva. Doar tu. Elizabeth Zott. În acel scurt răgaz, reconectează-te cu lucrurile de care ai nevoie, pe care le dorești, pe care le cauți. Apoi revino la sarcinile tale.”

Superbă carte. Scrisă cu mult talent și cu o profundă înțelegere a oamenilor. Iar umorul - fin și spumos deopotrivă, presărat în doze potrivite, câte puțin cam în fiecare pagină - dă o bucurie în plus lecturii.

Am apucat să citesc puțin peste 15 % din carte. Povestea se încheagă excelent. Și, aproape chiar mai important (pentru mine), autoarea are un umor fin, presărat în cantități bine dozate de-a lungul paginilor.

Cititul acestei cărți este, pentru mine, o bucurie din care mă înfrupt iar și iar și iar pe măsură ce întorc paginile.

”Nu are importanță cât postesc monahii [...] , cât se roagă sau câte ceasuri de slujbă fac. Altceva mă interesează. Poate vreunul dintre ei, chiar cel mai bătrân și presupus a fi mai înțelept, să-l înțeleagă pe omul chinuit de astăzi și să-l odihnească, să iubească viața și să fie recunoscător înaintea lui Dumnezeu pentru ea? Atunci, da, acesta este semnul creșterii duhovnicești.”

Un început promițător.

O carte scrisă plăcut, curgător. O poveste de viață ce se dezvăluie treptat și atrăgător.

De multe ori, credința pătrunde treptat în viața unui om. Fiecare din noi are sensurile proprii și o cale de devenire către acele sensuri. Sensurile noastre sunt o sumă de alegeri făcute de noi în contexte care uneori depind mai puțin de noi.

L. Boia discută percepția lui Eminescu, antumă și postumă. Pentru a înțelege felul în care e perceput Eminescu în timp e vital să ai, ca cititor, tablouri ale unor cadre de epocă. Lucian Boia își face bine treaba și pe zona asta de construcție a studiului. Eu nu știam, bunăoară, că Titu Maiorescu a predat Academiei Române în 1902 o ladă cu manuscrise Eminescu, lucru cu influență enormă în înțelegerea lui Eminescu.

O carte minunată - foarte frumos scrisă și plină de învățăminte - despre trecerea prin perioadele cele mai dificile ale vieții.

Practic, la fiecare pagină e câte ceva superb.