Cristina Ionela’s Reviews > Flori pentru Algernon > Status Update

…în timp ce eram întins acolo, alături de ea, îmi dădeam seama cât de importantă era dragostea fizică, cât de necesar era pentru noi să fim unul în brațele celuilalt, fiecare dăruind și primind...
Ceea ce făceam noi era o contrabalansare, ne uneam pentru a rezista. Ca oamenii care se apucă de mâini pentru a face un lanț din care să nu poată fi smulși și aruncați peste bord de furtună…

…din moment ce am aflat cine sunt, semnificația întregii mele existențe presupune cunoașterea posibilului meu viitor, în aceeași măsură ca și a trecutului. Să știu încotro mă îndrept, tot așa cum știu de unde vin.

5 iulie - I-am dedicat primul meu concert pentru pian. Fay a fost încântată de ideea dedicației, dar nu cred că i-a plăcut într-adevăr concertul. Se vede că nu poți găsi tot ce-ți dorești într-o singură femeie. Un argument în plus pentru poligamie.

…am văzut acolo analfabetismul, naivitatea copilărească, mintea cu inteligență slabă care cerceta, dintr-un loc întunecat, prin gaura cheii, lumina orbitoare de-afară.

Nu e numai efectul apropierii -pentru că nu mi se întâmplă asta într-un ascensor aglomerat. Dar în nopțile călduroase, când iese toată lumea să se plimbe, …simt un freamăt și dacă mă ating doar o clipă de cineva simt legătura între ramură și trunchi și rădăcina cea adâncă. În asemenea momente, dorința mă mână să caut prin colțurile întunecoase și aleile fără ieșire ale noptii.

Apoi, cu o intuiție subită,…, mi-am dat seama că nu mă interesau filmele, ci publicul. Doream să stau în întuneric, cu lume împrejurul meu.
Aici pereții care mă separă de oameni sunt subțiri și, dacă ascult în liniște, aud ce se întâmplă cu ei.

Astfel încât…m-am dus în Times Square, din cinematograf în cinematograf, cufundându-mă în westernuri și filme de groază - așa cum obişnuiam. De fiecare dată, în timp ce rula filmul mă cuprindea un sentiment de vinovăție. Ieşeam la mijlocul filmului și intram în altă sală.
Mi-am zis că poate căutam în lumea închipuirilor de pe ecrane ceva care lipsea din noua mea existență.

Vocea mamei mele a început să sune altfel abia mai târziu, când a fost sigură că rugăciunile ei au fost ascultate și Norma avea o inteligență normală.
Totul s-a schimbat... Văd acum că, în vreme ce Norma înflorea în grădina noastră, eu deveneam o buruiană, căreia i se permitea să existe doar acolo unde nu putea fi văzută, prin colțuri și locuri întunecate.

Deci aşa ajunge un om să se disprețuiască pe sine - dându-și seama că nu face bine ce face și fiind totuşi incapabil să înceteze.

Dr. Strauss este psihiatru și neurochirurg. Nu știam asta. Credeam că este doar un doctor obişnuit. Dar când m-am dus la cabinetul lui mi-a spus cât este de important să știu cum sunt eu ca să pot să înțeleg care sunt problemele mele. Am spus că nu am probleme.
A râs și apoi s-a ridicat din scaun și s-a dus la fereastră. „Cu cât devii mai inteligent cu atât o să ai mai multe probleme.”