Goodreads helps you follow your favorite authors. Be the first to learn about new releases!
Start by following Mihai Eminescu.
Showing 1-30 of 62
“Eu nu pot să nu te iubesc. Tu nu ştii de ce, şi nu ţi-o pot spune, şi cu toate astea chipul tău, umbra ce-ai aruncat-o pe pânza gândurilor mele este singura fericire ce am avut-o în lume.”
― Sărmanul Dionis
― Sărmanul Dionis
“Numai daca vremea ar sta locului am putea vedea lamurit ce este etern”
―
―
“Stiam prea bine ca fondul sufletului meu e desgustul, apatia, mizeria. Eu nu sunt facut pentru nici o femee, nici o femee nu e facuta pentru mine, si oricare ar crede-o ar fi nenorocita. Nu iubesc nimic pentru ca nu cred in nimic si prea greoi pentru a lua vreun lucru precum se prezinta, eu nu am privirea ce infrumuseteaza lumea, ci aceea care vede numai raul, numai defectele, numai partea umbrei . Satul de viata fara sa fi trait vreodata, neavand un interes adevarat pentru nimic in lume, sunt moraliceste desalat ... Nu cred nimic, nu sper nimic si mi-e moraliceste frig ca unui batran de 80 de ani.”
― Dulcea mea Doamnă/Eminul meu iubit. Corespondenţa inedită Mihai Eminescu - Veronica Micle
― Dulcea mea Doamnă/Eminul meu iubit. Corespondenţa inedită Mihai Eminescu - Veronica Micle
“Dumnezeule, ce puţine-s caracterele acelea care merită a se numi omeneşti.”
― Geniu Pustiu - Nuvele
― Geniu Pustiu - Nuvele
“Trăind în cercul vostru strâmt,
Norocul vă petrece,
Iar eu în lumea mă simt
Nemuritor și rece.”
―
Norocul vă petrece,
Iar eu în lumea mă simt
Nemuritor și rece.”
―
“...În faptă lumea-i visul sufletului nostru. Nu există nici timp, nici spațiu — ele sunt numai în sufletul nostru. Trecut și viitor e în sufletul meu, ca pădurea într-un sâmbure de ghindă, și infinitul asemenea, ca reflectarea cerului înstelat într-un strop de rouă.”
― Sărmanul Dionis
― Sărmanul Dionis
“Si te-ai dus, dulce minune,
S-a murit iubirea noastra
Floare-albastra! floare-albastra!...
Totusi este trist în lume!”
― Poems
S-a murit iubirea noastra
Floare-albastra! floare-albastra!...
Totusi este trist în lume!”
― Poems
“Am inteles ca un om poate avea totul neavand nimic si nimic avand totul.”
―
―
“Glossa
Time goes by, time comes along,
All is old and all is new;
What is right and what is wrong,
You must think and ask of you;
Have no hope and have no fear,
Waves that rise can never hold;
If they urge or if they cheer,
You remain aloof and cold.
To our sight a lot will glisten,
Many sounds will reach our ear;
Who could take the time to listen
And remember all we hear?
Keep aside from all that patter,
Seek yourself, far from the throng
When with loud and idle clatter
Time goes by, time comes along.
Nor forget the tongue of reason
Or its even scales depress
When the moment, changing season,
Wears the mask of happiness -
It is born of reason's slumber
And may last a wink as true:
For the one who knows its number
All is old and all is new.
Be as to a play, spectator,
As the world unfolds before:
You will know the heart of matter
Should they act two parts or four;
When they cry or tear asunder
From your seat enjoy along
And you'll learn from art to wonder
What is right and what is wrong.
Past and future, ever blending,
Are the twin sides of same page:
New start will begin with ending
When you know to learn from age;
All that was or be tomorrow
We have in the present, too;
But what's vain and futile sorrow
You must think and ask of you;
For the living cannot sever
From the means we've always had:
Now, as years ago, and ever,
Men are happy or are sad:
Other masks, same play repeated;
Diff'rent tongues, same words to hear;
Of your dreams so often cheated,
Have no hope and have no fear.
Hope not when the villains cluster
By success and glory drawn:
Fools with perfect lack of luster
Will outshine Hyperion!
Fear it not, they'll push each other
To reach higher in the fold,
Do not side with them as brother,
Waves that rise can never hold.
Sounds of siren songs call steady
Toward golden nets, astray;
Life attracts you into eddies
To change actors in the play;
Steal aside from crowd and bustle,
Do not look, seem not to hear
From your path, away from hustle,
If they urge or if they cheer;
If they reach for you, go faster,
Hold your tongue when slanders yell;
Your advice they cannot master,
Don't you know their measure well?
Let them talk and let them chatter,
Let all go past, young and old;
Unattached to man or matter,
You remain aloof and cold.
You remain aloof and cold
If they urge or if they cheer;
Waves that rise can never hold,
Have no hope and have no fear;
You must think and ask of you
What is right and what is wrong;
All is old and all is new,
Time goes by, time comes along.”
― Poems
Time goes by, time comes along,
All is old and all is new;
What is right and what is wrong,
You must think and ask of you;
Have no hope and have no fear,
Waves that rise can never hold;
If they urge or if they cheer,
You remain aloof and cold.
To our sight a lot will glisten,
Many sounds will reach our ear;
Who could take the time to listen
And remember all we hear?
Keep aside from all that patter,
Seek yourself, far from the throng
When with loud and idle clatter
Time goes by, time comes along.
Nor forget the tongue of reason
Or its even scales depress
When the moment, changing season,
Wears the mask of happiness -
It is born of reason's slumber
And may last a wink as true:
For the one who knows its number
All is old and all is new.
Be as to a play, spectator,
As the world unfolds before:
You will know the heart of matter
Should they act two parts or four;
When they cry or tear asunder
From your seat enjoy along
And you'll learn from art to wonder
What is right and what is wrong.
Past and future, ever blending,
Are the twin sides of same page:
New start will begin with ending
When you know to learn from age;
All that was or be tomorrow
We have in the present, too;
But what's vain and futile sorrow
You must think and ask of you;
For the living cannot sever
From the means we've always had:
Now, as years ago, and ever,
Men are happy or are sad:
Other masks, same play repeated;
Diff'rent tongues, same words to hear;
Of your dreams so often cheated,
Have no hope and have no fear.
Hope not when the villains cluster
By success and glory drawn:
Fools with perfect lack of luster
Will outshine Hyperion!
Fear it not, they'll push each other
To reach higher in the fold,
Do not side with them as brother,
Waves that rise can never hold.
Sounds of siren songs call steady
Toward golden nets, astray;
Life attracts you into eddies
To change actors in the play;
Steal aside from crowd and bustle,
Do not look, seem not to hear
From your path, away from hustle,
If they urge or if they cheer;
If they reach for you, go faster,
Hold your tongue when slanders yell;
Your advice they cannot master,
Don't you know their measure well?
Let them talk and let them chatter,
Let all go past, young and old;
Unattached to man or matter,
You remain aloof and cold.
You remain aloof and cold
If they urge or if they cheer;
Waves that rise can never hold,
Have no hope and have no fear;
You must think and ask of you
What is right and what is wrong;
All is old and all is new,
Time goes by, time comes along.”
― Poems
“Without 'tis autumn, the wind beats on the pane
With heavy drops, the leaves high upwards sweep.
You take old letters from a crumpled heap,
And in one hour have lived your life again.
”
―
With heavy drops, the leaves high upwards sweep.
You take old letters from a crumpled heap,
And in one hour have lived your life again.
”
―
“Nu credeam sa-nvat a muri vrodata, Pururi tanar, infasurat in manta-mi, Ochii mei naltam visatori la steaua Singuratatii.
Cind deodata tu rasarisi in cale-mi, Suferinta tu, dureros de dulce... Pana-n fund baui voluptatea mortii Nenduratoare.
Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus,
Ori ca Hercul inveninat de haina-i.
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate Apele Marii.
De-al meu propriu vis, mistuit ma vaiet, Pe-al meu propriu rug, ma topesc in flacari.., Pot sa mai renviu luminos din el ca
Pasarea Phoenix ?
Piara-mi ochii tulburatori din cale,
Vino iar la san nepasare trista,
Ca sa pot muri linistit, pe mine Mie reda-ma !”
―
Cind deodata tu rasarisi in cale-mi, Suferinta tu, dureros de dulce... Pana-n fund baui voluptatea mortii Nenduratoare.
Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus,
Ori ca Hercul inveninat de haina-i.
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate Apele Marii.
De-al meu propriu vis, mistuit ma vaiet, Pe-al meu propriu rug, ma topesc in flacari.., Pot sa mai renviu luminos din el ca
Pasarea Phoenix ?
Piara-mi ochii tulburatori din cale,
Vino iar la san nepasare trista,
Ca sa pot muri linistit, pe mine Mie reda-ma !”
―
“Nu cumva îndărătul culiselor vieţii e un regizor, a cărui existenţă n-o putem explica?”
― Sărmanul Dionis
― Sărmanul Dionis
“O! de-aș putea iubi. Înțelegi tu ce va să zică de-a nu putea iubi? A trece pin lume singur, mărginit în pași, în ochi, să te zvârcolești în strâmtoarea sufletului tău celui rece, să cauți a-l aprofunda și să vezi că e secat și că apele sale se pierd în nisipul secăciunei sociale, se ard de căldura unei societăți de oameni ce trăiesc numai din ura unuia către celălalt. A nu iubi nu-i nimica — a nu putea iubi e grozav.”
― Geniu Pustiu - Nuvele
― Geniu Pustiu - Nuvele
“Într-adevăr, lumea cum o vedem nu există decât în crierul nostru. Nimeni nu va tăgădui că este deosebire între gânsac şi câne . Privirea cânelui e inteligentă , el pricepe din lumea această o porţie mult mai bună decât gânsacul ; cu toate acestea amândouă aceste fiinţe au ochi şi crieri. Lumea nu-i cumu-i, ci cum o vedem; pentru gânsac, cum o vede el, pentru câne item , pentru membru de la primărie — pentru Kant item. Totuşi câtă deosebire între ochii de porc a susînţelesului membru şi privirea adâncă a înţeleptului de la Königsberg.”
―
―
“Mă transport în cer, pun aripi umerilor mei și părăsesc pământul, pentru ca să mă dau cu totul umbrelor divine — visuri care mă poartă din lume-n lume și mă izbesc din gândire în gândire. Mor pentru pământ, ca să trăiesc în cer.”
― Geniu Pustiu - Nuvele
― Geniu Pustiu - Nuvele
“Citeste! Numai citind mereu, mintea ta va deveni un laborator nesfarstit de idei si imaginatii.”
―
―
“Much as oblivion is the death of sorrow
So death is life's forgetfulness”
―
So death is life's forgetfulness”
―
“Câţi oameni sunt într-un singur om? Tot atâţia câte stele sunt cuprinse într-o picătură de rouă sub cerul cel limpede al nopţii. Şi, dac-ai mări acea picătură, să te poţi uita în adâncul ei, ai revedea toate miile de stele ale cerului, fiecare — o lume, fiecare cu ţări şi popoare, fiecare cu istoria evilor ei scrisă pe ea — un univers într-o picătură trecătoare.”
― Sărmanul Dionis
― Sărmanul Dionis
“Trecut și viitor e în sufletul meu, ca pădurea într-un sâmbure de ghindă, și infinitul asemenea, ca reflectarea cerului înstelat într-un strop de rouă.”
― Sărmanul Dionis
― Sărmanul Dionis
“Unattached to man or matter,
You remain aloof and cold.”
―
You remain aloof and cold.”
―
“Si daca ramuri bat în geam
Si se cutremur plopii,
E ca în minte sa te am
Si-ncet sa te apropii.
Si daca stele bat în lac
Adâncu-i luminându-l,
E ca durerea mea s-o-mpac
Inseninându-mi gândul.
Si daca norii desi se duc
De iese-n luciu luna,
E ca aminte sa-mi aduc
De tine-ntotdeuna.”
―
Si se cutremur plopii,
E ca în minte sa te am
Si-ncet sa te apropii.
Si daca stele bat în lac
Adâncu-i luminându-l,
E ca durerea mea s-o-mpac
Inseninându-mi gândul.
Si daca norii desi se duc
De iese-n luciu luna,
E ca aminte sa-mi aduc
De tine-ntotdeuna.”
―
“Tu ești ca o vioară în care sunt închise toate cîntările, numai ele trebuiesc trezite de-o mînă măiastră, și mîna ce te va trezi înăuntrul tău sînt eu.”
― Sărmanul Dionis
― Sărmanul Dionis
“De-ai fi fost numai tu și eu în lume... ce mult ne iubeam eu și cu tine. Traversam codrii verzi pînă muream amîndoi unu-n brațele altuia, pentru ca în cealaltă lume să traversăm de braț, doi îngeri, stelele cerului.”
― Geniu Pustiu
― Geniu Pustiu
“A fi? Nebunie şi tristă şi goală;
Urechea te minte şi ochiul te-nşală;
Ce-un secol ne zice ceilalţi o deszic.
Decât un vis sarbăd, mai bine nimic.”
―
Urechea te minte şi ochiul te-nşală;
Ce-un secol ne zice ceilalţi o deszic.
Decât un vis sarbăd, mai bine nimic.”
―
“Credinţa zugrăveşte icoanele-n biserici -
Şi-n sufletu-mi pusese poveştile-i feerici,
Dar de-ale vieţii valuri, de al furtunii pas
Abia conture triste şi umbre-au mai rămas.
În van mai caut lumea-mi în obositul creier,
Căci răguşit, tomnatec, vrăjeşte trist un greier;
Pe inima-mi pustie zadarnic mâna-mi ţiu,
Ea bate ca şi cariul încet într-un sicriu.
Şi când gândesc la viaţa-mi, îmi pare că ea cură
Încet repovestită de o străină gură,
Ca şi când n-ar fi viaţa-mi, ca şi când n-aş fi fost.
Cine-i acel ce-mi spune povestea pe de rost
De-mi ţin la el urechea - şi râd de câte-ascult
Ca de dureri străine?... Parc-am murit de mult.”
―
Şi-n sufletu-mi pusese poveştile-i feerici,
Dar de-ale vieţii valuri, de al furtunii pas
Abia conture triste şi umbre-au mai rămas.
În van mai caut lumea-mi în obositul creier,
Căci răguşit, tomnatec, vrăjeşte trist un greier;
Pe inima-mi pustie zadarnic mâna-mi ţiu,
Ea bate ca şi cariul încet într-un sicriu.
Şi când gândesc la viaţa-mi, îmi pare că ea cură
Încet repovestită de o străină gură,
Ca şi când n-ar fi viaţa-mi, ca şi când n-aş fi fost.
Cine-i acel ce-mi spune povestea pe de rost
De-mi ţin la el urechea - şi râd de câte-ascult
Ca de dureri străine?... Parc-am murit de mult.”
―
“Surâsul său era foarte inocent, dulce, l-am putea numi, şi totuşi de o profundă melancolie. Melancolia în vârsta lui este semnul caracteristic al orfanilor; el era orfan, o existenţă — cum sunt multe la noi — fără de speranţă şi afară de aceea determinat prin naştere la nepozitivism. În introducerea acestor şiruri am surprins unele din cugetările care-l preocupau în genere — şi c-un asemenea cap omul nu ajunge departe — şi mai cu seamă cel sărac — şi Dionis era un băiet sărac. Prin natura sa predispusă, el devenea şi mai sărac. Era tânăr — poate nici optsprezece ani — cu atât mai rău... ce viaţă-l aşteaptă pe el?... Un copist avizat a se cultiva pe apucate, singur... şi această libertate de alegere în elementele de cultura îl făcea să citească numai ceea ce se potrivea cu predispunerea sa sufletească atât de visătoare. Lucruri mistice, subtilităţi metafizice îi atrăgeau cugetarea ca un magnet — e minune oare că pentru el visul era o viaţă şi viaţa un vis? Era minune că devenea superstiţios? Adesa îşi închipuise el însuşi cât de trişti, cât de lungi, cât de monotoni vor trece anii vieţii lui — o frunză pe apă.”
― Sărmanul Dionis
― Sărmanul Dionis
“O lume toată-nţelegea -
Tu nu m-ai înţeles.”
―
Tu nu m-ai înţeles.”
―
“Ca un nebun sări Ioan, palid ca o stafie, de lângă mine, și-și apropie buzele lui de ochii moartei. Apoi capacul recăzu, pe funii fugea sicriul cel negru în noaptea pământului — și pe pământ nu mai rămăsese decât suvenirea cea amară a Sofiei. Mi-am închis ochii și-am visat... ce?... Nu știu. Când i-am redeschis, eram singur în cimitir. Luna revărsa printre arborii ninși și străluciți în haina lor argintie o lumină dalbă ca visul de vară, iar bătrânul cioclu arunca încet, nepăsător, melancolic bulgării ce sunau pe scândurile uscate ale sicriului. Un vis de moarte, de mormânt, iată tot.”
― Geniu Pustiu - Nuvele
― Geniu Pustiu - Nuvele
“și parcă simțea mînuțele-i calde și înguste în mîinile lui, și parcă-i topea ochii sărutîndu-i, și parcă i se topea sufletul, ființa, viața, privind-o... vecinic privind-o.”
― Sărmanul Dionis
― Sărmanul Dionis
“Apoi îşiridică ochii şi privi visând în faţa cea blândă a lunii — ea trecea frumoasă, clară pe un cer limpede, adânc, transparent, prin nouri de un fluid deargint, prin stelele mari de aur topit. Părea că deasupra mai sunt o mie de ceruri, părea că presupusa lor fiinţă transpare prin albastra-i adâncime...”
― Sărmanul Dionis
― Sărmanul Dionis




