Noapte Quotes

“Încă o noapte trece.
Ciudat îmi sună vorbele născocite de turmă: Noapte bună.
Noapte bună? Noapte.

Moarte bună? Moarte.
Dar ei nu cunosc nici noaptea, nici moartea. De asta îndrîznesc să-și spună unii altora noapte bună.”
― Ionel Teodoreanu, Fata din Zlataust

“Am dorit întotdeauna să dilat noaptea și să o umplu din ce în ce mai mult cu vise.”
― Virginia Woolf

“Noaptea, mi-a fost frig, m-am sculat şi m-amdus să-i mai pun încă o pătură.”
― Romain Gary

“Apoi îşiridică ochii şi privi visând în faţa cea blândă a lunii — ea trecea frumoasă, clară pe un cer limpede, adânc, transparent, prin nouri de un fluid deargint, prin stelele mari de aur topit. Părea că deasupra mai sunt o mie de ceruri, părea că presupusa lor fiinţă transpare prin albastra-i adâncime...”
― MIhai Eminescu, Sărmanul Dionis

“Stia cum sa prinda, in ultimul moment, acea clipa a inserarii, cand lumina si intunericul sunt atat de bine echilibrate, incat ziua ce scade si noaptea ce pluteste Inca nehotarata in aer se neutralizeaza una pe cealalta, ingaduind gandurilor sa zboare neingradite.”
― Thomas Hardy, Tess of the D’Urbervilles

“Deasupra stâncii o ceaţă lăptoasă se agita în valuri şi în vârtejuri. Spaţii pline de umbre, stropite cu urmele nopţii... spaţii care sclipeau ca sârma incandescentă... spaţii care pluteau ca scame de aburi lucioşi. Combinaţia umbrelor era plină de fantezie şi trezea în el reverii nelimitate”
― Kōbō Abe, The Woman in the Dunes

“N-aţi petrecut nici o noapte pe cîmp? Cine a spus că noaptea cîmpul doarme? Noaptea cîmpul trăieşte. Fiecare fir de iarbă trăieşte, pe fiecare fir de iarbă lunecă gîze, gîze şi alte vietăţi care stau ascunse ziua în cutele ierburilor, la rădăcinile lor, una cu ţărîna...

Cine a spus că noaptea cîmpul doarme?

Noaptea, cîmpul îşi trăieşte viaţa lui. Şopîrle lungi, pămîntii, lunecă reci printre ierburi. Fiecare vietate pîndeşte altă vietate, o adulmecă, o prinde, o înghite... Fiecare fir de iarbă, fiecare fir de grîiu, fiecare fir de floarea-soarelui ori de porumb, noaptea deschide ochii, priveşte slava... Deschide larg buzele, respiră văzduhul... Deschide larg braţele, îmbrăţişează răcoarea udă. Răcoarea e lacrima stelelor.

Noaptea vîntul e viu, viu ca un om, viu ca un şarpe, viu ca un şoim. Noaptea cerul e viu, îl vezi cum se roteşte. Uite!... Aseară, Carul mare era acolo, spre miază-noapte... Acum, cînd se apropie zorile, Carul mare şi-a strîmbat oiştea. Iată-l spre miazăzi, deasupra pietroaselor nesfîrşiri bulgare.

Noaptea pămîntul e viu.

Aţi rămas lîngă cişmea noaptea? Apa curge mai vie, mai repede parcă, gîlgîiala ei pare plină de bucurie. Dacă o încerci, bagi de seamă că are alt gust - gust de miez de pămînt.

Aţi adormit vreodată pe cîmp noaptea?

Dorm pe cîmp noaptea, înfăşurat în cojoc ori în pătură. E tare pămîntul! E tare. Cînd îl calci cu piciorul, e tare. Noaptea, cînd te-ntinzi pe ierburi să dormi, şi ierburile se culcă sub tine supuse, pămîntul e moale, mătăsos, de parcă ar fi făcut din puf de nori străvezi...

Aţi dormit vreodată pe cîmp noaptea?

Dorm deseori noaptea pe cîmp. Ştiu că dorm. Visez. În vis ştiu că visez. Da - dorm şi ştiu că dorm. Şi pleoapele mele sînt căzute peste ochi şi totuşi simt stelele şi simt văpaia lunii cu pielea trupului...

Da - dorm şi ştiu că dorm. Mă bucur totuşi că dorm atît de bine, atît de uşor. Urechile mele sînt adormite. Totuşi, aud glasul cîmpului şi ştiu că-l aud - cu unghiile, cu picioarele, cu întregul meu trup. Glasurile acestea nu mă turbură, nu mă trezesc - dimpotrivă, mă afundă şi mai adînc în puful dulce al somnului. Şi cu cît mă cufund mai adînc în puful dulce al somnului, cu atît ştiu mai bine că dorm, cu atît văd mai bine noaptea, noaptea pe care n-aş putea-o cuprinde cu ochii, şi cu atît mai bine glasurile cîmpului, ciudate, pline de taină, glasurile cîmpului care vorbesc noaptea mii şi mii de graiuri, pe care urechile mele nu le-ar auzi treze şi nu le-ar înţelege...”
― Zaharia Stancu, پابرهنه‌ها

“cu inima trează, nu poţi
separa tăciunele nopţii
de iubirea salvatoare a stelelor.”
― Diana Cosma, poveștile Mingii de Foc

“Cerul acela nu ne mai sorbea, însă durul său cristal nocturn ne strivea.”
― Andreï Makine, Once Upon the River Love