Nichita Stănescu > Quotes

“Spune-mi, daca te-as prinde-ntr-o zi
si ti-as saruta talpa piciorului,
nu-i asa ca ai schiopata putin, dupa aceea,
de teama sa nu-mi strivesti sarutul?”
― Nichita Stănescu, O viziune a sentimentelor

“Tell me, if I caught you one day
And kissed the sole of your foot,
Wouldn't you limp a little then,
Affraid to crush my kiss?...”
― Nichita Stanescu

“Ştim că unu plus unu fac doi,
dar eu şi cu tine,
nu ştim, vai, nu ştim cât facem.”
― Nichita Stănescu, Măreţia frigului

“Tot ce nu înţelegeţi voi e rudă cu mine...”
― Nichita Stănescu

“Dacă timpul ar fi avut frunze, ce toamnă!”
― Nichita Stănescu

“Oamenii sunt păsări nemaiîntâlnite,
cu aripi crescute înlăuntru,
care bat plutind, planând,
într-un aer mai curat - care e gândul!”
― Nichita Stănescu, O viziune a sentimentelor

“Mă culcasem lângă glasul tău.
Era tare bine acolo şi sânii tăi calzi îmi păstrau
tâmplele.

Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.
Poate ceva despre crengile şi apele care ţi-au cutreierat
nopţile.
Sau poate copilăria ta care a murit
undeva, sub cuvinte.
Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.

Mă jucam cu palmile în zulufii tăi.
Erau tare îndărătnici
şi tu nu mă mai băgai de seamă.

Nici nu-mi mai amintesc de ce plângeai.
Poate doar aşa, de tristeţea amurgurilor.
Ori poate de drag
şi de blândeţe.
Nu-mi mai amintesc de ce plângeai.

Mă culcasem lângă glasul tău şi te iubeam.”
― Nichita Stănescu

“Eu nu sunt altceva decat o pata de sange care vorbeste”
― Nichita Stănescu

“I will lose the habit of stars in the heavens, as frozen water loses the habit of snowflakes. I will take my frozen body, and give it to the young goats that they might graze it.”
― Nichita Stănescu

“Ştiu de şapte ori limba română şi de 17 ori limba poezească.”
― Nichita Stanescu

“Tell me, if I ever caught you
and kissed the arch of your foot,
wouldn't you limp a little after that
for fear of crushing my kiss? …”
― Nichita Stănescu, Wheel With a Single Spoke: and Other Poems

“Suntem ceea ce iubim.”
― Nichita Stănescu

“Nu cum sunt eu sunt eu ci cum eşti tu sunt eu.
Un fel de tu sunt eu pe care nu l-ai mai lăsat să fie eu.”
― Nichita Stănescu

“Te iubesc, strigam, prezent al vieții mele, și strigătul
mi se desfăcea în comete.”
― Nichita Stănescu, 111 cele mai frumoase poezii

“Sunt un om viu.
Nimic din ce-i omenesc nu mi-e străin.
Abia am timp să mă mir că exist, dar
mă bucur totdeauna că sunt.

Nu mă realizez deplin niciodată,
pentru că
am o idee din ce în ce mai bună
despre viaţă.

Mă cutremură diferenţa dintre mine
şi firul ierbii,
dintre mine şi lei,
dintre mine şi insulele de lumină
ale stelelor.
Dintre mine şi numere,
bunăoară între mine şi 2, între mine şi 3.

Am şi-un defect un păcat:
iau în serios iarba,
iau în serios leii,
mişcările aproape perfecte ale cerului.
Şi-o rană întâmplătoare la mână
mă face să văd prin ea,
ca printr-un ochean,
durerile lumii, războaiele.

Dintr-o astfel de întâmplare
mi s-a tras marea înţelegere
pe care-o am pentru Ulise - şi
bărbatului cu chip ursuz, Dante Alighieri.

Cu greu mi-aş putea imagina
un pământ pustiu, rotindu-se
în jurul soarelui...
(Poate şi fiindcă există pe lume
astfel de versuri.)

Îmi olace să râd, deşi
râd rar, având mereu câte o treabă,
ori călătorind cu o plută, la nesfârşit,
pe oceanul oval al fantaziei.

E un spectacol de neuitat acela
de-a şti,
de-a descoperi
harta universului în expansiune,
în timp ce-ţi priveşti
o fotografie din copilărie!

E un trup al tău vechi,
pe care l-ai rătăcit
şi nici măcar un anunţ, dat
cu litere groase,
nu-ţi pferă vreo şansă
să-l mai regăseşti.

Îmi desfac papirusul vieţii
plin de hieroglife,
şi ceea ce pot comunica
acum, aici,
după o descifrare anevoioasă,
dar nu lipăsită de satisfacţii,
e un poem închinat păcii,
ce are, pe scurt, următorul cuprins:

Nu vreau,
când îmi ridic tâmpla din perne,
să se lungească-n urma mea pe paturi
moartea,
şi-n fiece cuvânt ţâşnind spre mine,
peşti putrezi să-mi arunce, ca-ntr-un râu
oprit.

Nici după fiecare pas,
în golul dinapoia mea rămas,
nu vreau
să urce moartea-n sus, asemeni
unei coloane de mercur,
bolţi de infern proptind deasupra-mi...

Dar curcubeul negru-al ei, de alge,
de-ar bate-n tinereţia mea s-ar sparge.

E o fertilitate nemaipomenită
în pământ şi-n pietre şi în schelării,
magnetic, timpul, clipită cu clipită,
gândurile mi le-nalţă
ca pe nişte trupuri vii.

E o fertilitate nemaipomenită
în pământ şi-n pietre şi în schelării.
Umbra de mi-aş ţine-o doar o clipă pironită,
s-ar şi umple de ferigi, de bălării!

Doar chipul tău prelung iubito,
lasă-l aşa cum este, răzimat
între două bătăi ale inimii mele,
ca între Tigru
şi Eufrat.”
― Nichita Stănescu

“Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!”
― Nichita Stănescu

“Se ia o bucată de piatră.
se cioplește cu o daltă de sânge,
se lustruieșite cu ochiul lui Homer,
se răzuiește cu raze.
până cubul iese perfect.
După aceea se sărută de nenumărate ori cubul
cu gura ta,cu gura altora
și mai ales cu gura infantei.
După aceea se ia un ciocan
și brusc se farîmă un colț de-al cubului.
Toți,dar absolut toți zice-vor:
-Ce cub perfect ar fi fost aceasta de n-ar fi avut un colț sfărîmat!”
― Nichita Stănescu

“Eu nu te văd, ci te imaginez într-una
şi nu te aud, ci te murmur, te cânt”
― Nichita Stănescu

“Jacob Battles the Angel: Or, On the Idea of "You"

I.
That which is furthest from me,
is being closer to me,
is named “you.”

See how I came to wrestle with myself.
In me wrestled “you,”
“you,” eyelid, you wrestled,
you, hand,
you, leg, you wrestled
and though I was lying down, I ran
around and around my name.

Only to myself can I not say “you.”
Everything else, including my soul,
is “you.”
You, O soul.

II.
– You laughed.
I denied it and said:
– No, I didn’t.
For I was afraid.
But he said, Yes, you did.

And truly, the name,
leaning
like my body was
his oaken cane,
hurled itself against him,
the one without a name,
the one nothing but body,
against “you,”
the body of all names,
against “you,
the father of all names.

But he
when the dawn poured forth
stopped thinking of me.
He forgot.

III.
– Change your name, he said.
I responded: I am my name.

– Change your name, he said.
I responded:
– You want me to be someone else,
you want me to be no more,
you want me to die
and be no more.
How can I change my name?

IV.
He said:
– You were born on my lap.
I have know you since you were born.
Do not fear death,
remember how you were
before you were born.
For that is what you will be after you die.
Change your name.

V.
– You cried.
I denied it and said:
– No, I didn’t.
For I was afraid.
But he said, Yes, you did,
and stopped thinking of me.
He forgot.

VI.
I am only my name.
The rest is “you,” I told him.

He didn’t hear me, for his
mind was elsewhere.

Why else would he have said:
You wrestled the word itself
and won!

Was he the word itself?

Is name word?
… He who is only “you,”
you and you and you and you,
who surrounds my name?”
― Nichita Stănescu, Wheel With a Single Spoke: and Other Poems

“Tristețea mea aude nenăscuții câini
Pe nenăscuții oameni cum îi latră”
― Nichita Stănescu

“Vine o vreme când mor caii.
Vine o vreme când se-nvechesc maşinile.
Vine o vreme când plouă rece
şi toate femeile poartă capul tău
şi rochiile tale.
Vine şi o pasăre mare, albă.”
― Nichita Stănescu

“Ninge, Doamne, ai tu curajul cât eşti de mare, să calci pe zăpadă?”
― Nichita Stănescu

“Nu ma realizez deplin niciodata, pentru ca am o idee din ce in ce mai buna despre viata.”
― Nichita Stănescu, Opera Poetica #2

“Poezia în esența ei nu ţine de cuvinte. Esenţa poeziei nu trebuie mai întîi căutată în limbă... Limba pentru poezie nu este altceva decît un vehicul.Dar ea, poezia, se face simţită prin limbă, pentru că din toate părţile trupului vorbirea seamănă cel mai puţin cu rădăcina sa, cu trupul, după cum frunza seamănă cel mai puţin cu rădăcina copacului.”
― Nichita Stănescu, Cartea de recitire

“Vorbirea semnifică disperarea de a avea un trup viu. A vorbi înseamnă a fi viu.”
― Nichita Stănescu, Cartea de recitire

“mereu mi-aleargă-un cal, mereu.”
― Nichita Stănescu

“A pierde tot ce se poate pierde"

Bărbatul este un animal indirect,
Gingaş sufletul lui
de neînţeles este.
Umbra unei frunze o ţine în braţe,
frunza nu, frunza nu.
Fuga unui iepure o ţine pe câmp,
iepurele nu, iepurele nu
Foame îi e de ce n-au mâncat alţii, -
frig îi e
tot timpul de alte stele
Animal indirect, lumină pentru orbi, -
gingaşului se vădeşte,
prin băltoaca de sânge
Nu naşte ci visează, ­-
nu doarme ci ţine în mână arma!

Neputând să piardă nimic
el pierde totul!
moare numai omorând.
Inventează puterea din absenţă.

Lumină în sine însuşi.
Ochi scobiţi cu degetul şi scurşi obraji,
ud al luminii, ­-
neputând să ţii un copil în pântec
tăierea gâtului în chip de sabie
o ţii îngropată în pământul de război al nimănuia

Ce poţi să pierzi tu, -
născut pentru pierdere totul îţi este destinat pierderii
Animal indirect
sufletul tău gingaş nimănuia
de trebuinţă este

Bagă mâna în pământ şi scoate
sabia iar nu sămânţa!
în singurătatea lui A
nu-l îndrăzni pe 1

Animal indirect
lasă-te sus.”
― Nichita Stănescu

“Nu poţi să vezi zâne dacă nu eşti zănatic.”
― Nichita Stănescu

“Ars Poetica

I taught my words to love,
I showed them my heart
and would not give up until their syllables
did not start to beat.

I showed them trees
and what words wouldn't rustle
I hanged, without pity, from the branches.

In the end, words
needed to resemble both me
and the world.

Then
I came to me,
I braced myself between two banks
of a river,
to present a bridge,
a bridge between a bull's horn and grass,
between black stars of light and earth,
between the temple of a woman's head and a man's,
letting words travel over me
like racing cars, electric trains,
only so they could cross faster,
only so they would learn to transport the world,
from itself,
to itself.”
― Nichita Stănescu, Wheel With a Single Spoke: and Other Poems

“Spune-mi, dacă te-aş prinde-ntr-o zi
şi ţi-aş săruta talpa piciorului,
nu-i aşa că ai şchiopăta puţin, după aceea,
de teama să nu-mi striveşti sărutul?”
― Nichita Stănescu, O viziune a sentimentelor