Dan Coman

“La început n-a văzut decît gheața strălucind, cercul acela întunecat pe care Văduva îl ștersese impecabil. A făcut exact ce a făcut ea: și-a lipit fruntea de gheață, și-a dus mîinile căuș la ochi.

A stat așa o vreme nemișcat, fără să vadă nimic. […] Apoi au început să apară primele păsări: turcoaz, galbene, roșii, verzi, albastre, portocalii.

Toate păsările acelea minuscule pe care el le lăsase în ultimul an pe pervazul ei, împinse acum cu lentoare dintr-o parte într-alta de curenții nevăzuți ai adîncurilor, urcînd pînă la suprafață, cu aripile desfăcute, cu ochii rămași deschiși, cu capul lăsat puțin într-o parte - sute de păsări scăldate în lumină, urcînd și coborînd într-o liniște absolută -, și doar uneori, și doar foarte scurt, cîte o pasăre împinsă cu forță de curenți, lovind cu corpul țeapăn, în întoarcere, suprafața pe care stăteau întinși, făcînd gheața să tremure ușor. […]”
― Dan Coman, Aceste lucruri care nu se vor schimba niciodată

“...vocea ei era exact sunetul de care avea nevoie frumusețea ca să se facă auzită.”
― Dan Coman, Enescu: caiete de repetiții