Dacă tot a fost Ziua Mondială a Scriitorilor, o să fac şi eu o listă a experienṭelor amuzante / bizare pe care le-am avut începând cu toamna lui 2019, deci de când am publicat "Tonomatul". Aşadar, în ordine cronologică:
1. O domnişoară care mi-a comentat „mue” la prima poză pe care am postat-o cu cartea. (Printre zecile de comentarii cu felicitări se strecurase şi comentariul ăsta cu „mue”. A fost amuzant.) Pe deasupra, domnişoara a mai apărut şi la lansare, pe care din fericire nu a perturbat-o în niciun fel; nici nu era cazul, aveam şi aşa destule emoṭii.
2. Un tânăr care mi-a comentat că volumul o să rămână neatins pe rafturile librăriilor – la prima poză pe care am postat-o cu cartea într-o librărie. „Las’ să vezi cum o să fie..!”
Din fericire, n-a mai fost cazul.
3. În aceeaşi lună am fost invitat să citesc şi să vorbesc la festivalul de proză scurtă organizat de Cărtureşti — SHORT — şi sigur că m-am bucurat să mă regăsesc pe aceeaşi listă cu Răzvan Petrescu, Florin Iaru, Bogdan Alexandru Stănescu, Alex Tocilescu, Diana Geacăr şi mulṭi alṭii. Eu citeam la Cluj, cu Diana Bădica şi Alex Potcoavă. Un domn din public a crezut că seara de lectură e de fapt un soi de cenaclu, şi a încercat să ne facă praf pe toṭi trei. La mine s-a plâns că în povestirea „Trenul de Constanṭa” (povestire fantastică de la un capăt la altul) pădurea mirosea a scorṭişoară. „Cum să miroasă, domnule, pădurea a scorṭişoară?!” Lumea a râs.
Tudor Ganea a păṭit cam acelaşi lucru la Bucureşti, măcar n-am fost singurii:)
4. O cititoare s-a plâns într-un comentariu că ei nu-i plac anacronismele, şi că a observat ea un anacronism chiar în povestirea care dă titlul volumului („Tonomatul”), chit că aia era tot povestire fantastică, deci anacronismul era asumat şi calculat; dar ce mai contează?! :))
5. Un tip de extrema stângă, cu care eram într-un soi de dispută, s-a plâns că editura (mă rog, el a zis „librăria”, că nu făcea diferenṭa) lui Liiceanu e un fel de cloacă şi, prin urmare, oricine are vreo legătură cu ea n-ar mai avea drept să facă niciun comentariu despre orice. Alt tip, tot de extrema stângă, i-a sărit în ajutor şi a zis că el boicotează din principiu orice înseamnă Humanitas.
6. O studentă la comunicare a văzut că-s scriitor, şi s-a gândit probabil că asta înseamnă că ştiu să scriu despre orice, aşa că mi-a trimis un mesaj în care mi-a cerut ajutor cu tema pentru facultate (ceva cu negocierea vinderii unui apartament). Serios, chiar nu ştiu ce să răspund la aşa ceva, i-am spus că probabil a făcut o confuzie.
Ca o concluzie: absurdul şi suprarealismul sunt uneori sunt atât de fireşti, încât e şi normal să se mai regăsească şi în literatură.