Soviet Atrocities Quotes

“Cum om putea aşa ne-om da radă. Nu-ţi pară rău după avere, după gospodărie, căci am muncit şi eu alături cu tine şi ştiu cu câtă muncă şi greutate să face gospodăria. Dar acuma, când aud că vin moscalii, câtă frică de ei am eu în mine, nu-mi pare rău după toată munca ce am muncit, numai să scap de ei.”
― Anița Nandriș-Cudla, 20 de ani în Siberia

“Aşa s-a băgat în toată lumia o frică nemaipomenită de mare. Tineretu nu mai era vesel niciodată de aceştia toate cîte le-a văzut. Se strîngiau, se întîlniau pe drum, tot sfătuiau toţi grămăjoară. Aşa a trecut toată vara şi toamna anului 1940 şi a venit sărbătorile Crăciunului. S-a petrecut totul aşa parcă era după o înmormîntare. Parcă căuta fiecare să nu piardă obiceiul sărbătorilor, dară să vedia în faţa fiecăruia că nu mai este vesel, cu ohotă, cum erau în alţi ani de sărbătorile aceştia.”
― Anița Nandriș-Cudla, 20 de ani în Siberia

“Cam pe la începutul lunei februarie, tot în anu 1941, s-a format a doilea transport de lume. Tineret, bărbaţi, flăcăi, fete şi neveste tinere, mult mai mulţi decît rîndu dintîi. S-au pornit iarăşi să triacă graniţa în România, dară de data asta nu li-a mărs. Au fost trădaţi. S-a găsit cineva şi i-a vîndut. Numai ci au eşit din sat şi a fost miliţia anunţată. Au sunat îndată la graniţă şi acolo îi aştepta de acuma. Totuşi au dat năvală şi a trecut o mică parte, dar cei mai mulţi au fost cosiţi cu mitraliera şi au rămas morţi şi răniţi.”
― Anița Nandriș-Cudla, 20 de ani în Siberia

“Şediam cu lumina stinsă. Copiii au adormit, dar noi amîndoi şi mama şediam şi vorbiam prin întuneric. Cînd deodată a început cînelc să latre. Ne uităm pe feriastră, de la poartă, a întrat o ciată niagră în ogradă. Cînd i-am văzut, parcă ni-a luat toată puteria şi am zis unu către altu: de acuma e gata cu noi. Peste cîtcva secunde au înconjurat casa, cum le era obiceiu lor, şi alţii o bătut în uşc să le deschidem. Bărbatu a aprins întîi lampa şi pe urmă a deschis uşa. Cînd a deschis uşia, au întrat vro patru bărbaţi străini îmbrăcaţi în negru şi cu dînşii un om de sat Cum au întrat în casă, s-au făcut că vrau să caute dacă nu avem armă. Au sculat copiii, au rădicat pemile, au scuturat aşternutu şi pe urmă ni-a pus pe toţi şi ni-a spus să stăm nemişcaţi. Ei s-au pus la masă, au scos nişte hîrtii, au mai scris nu ştiu ce într-însele, pe urmă ni-a cetit pe toţi. Mama, copiii, noi, dacă sîntem toţi care ne avia scris. După ce ni-a cetit, ni-a spus: de acuma îmbrăcaţi-vă, în 15 minute să fiţi gata şi plecaţi cu noi. Bagaj nu aveţi voie nimic de luat.”
― Anița Nandriș-Cudla, 20 de ani în Siberia

“Ni-a trântit ca pe vite în vagon.”
― Anița Nandriș-Cudla, 20 de ani în Siberia

“Ni-a trîntit ca pe vite în vagon. Nu era laiţă, scaun, deloc. Şedia toată lumea jos la pâmînt. Eu am căutat încetişor şi m-am sunit şi m-am aşezat cu copiii în dreptul ferestuicii, căci era vagonul cu două ferestuici mici, aşa cum sînt vagoanele pentru vite. Ni-a ţinut o zi în gară la Sadagura. S-a strîns sute de lume împrejurul vagoanelor, familiile celor din vagoane. Răcniau şi eştia din vagoane şi ceia de jos. Să mai apropia, care şi cum putia, pe lîngă vagoane, pe la ferestuici şi le da cîte ceva de mîncare.”
― Anița Nandriș-Cudla, 20 de ani în Siberia

“Cînd au pornit vagoanele spre Noasuliţă, am văzut că au să triacă prin gara noastră, Mahala. Am căutat să scriu cîteva covinte, cînd oi trece prin gară să las semn. Nu avem hîrtie, nu avem condei. Aviam o batistă alba de nas. Am rugat pe un jidan şi mi-a dat un creion chimic. L-am udat cu stupit şi am scris cîteva cuvinte, căci pria mult nici n-a fost timp căci trenul face numai cîteva minute de la Sadagura pînă la Mahala. Cînd am ajuns în gara Mahala, am aruncat pe ferestuică batista şi batista a fost găsită şi păstrată pînă au venit fraţii mei.”
― Anița Nandriș-Cudla, 20 de ani în Siberia

“Şi aşa am stat vro douăzeci de zile în vagoane. La început sa mai ţinut lumia, dar mai pe urmă vedeai cînd să opria trenul, îl scotia cîte pe unul leşinat şi îl ţinea să ia oliacă de aier. Pe altu îl scoţia mort şi rămînia pe pironu gării. Ce facia pe urmă cu el, noi nu ştim. La altă gară vedeai că îl scoţia pe unu eşit din minte. Răcnia, cînta, săria, aşa ca omul stricat de cap. Se lua mult pe gînduri şi îndată îşi tulbura capul. Şediam şi cu tristă, mă uitam la copii şi mă gîndiam numai la Dumnezeu. Şi mă rugam să-mi dăruiască putere să pot rezista la toate cîte vin înainte.”
― Anița Nandriș-Cudla, 20 de ani în Siberia