Irina

“„Noaptea aceasta era specială, era ca ultima femeie, care-și lăsa urma de parfum acolo unde începuse amorul – în gând. Scurtă, fugară și, ca orice iubită de împrumut, era carnală. Nu-mi cerea să-i ofer iubire, jurăminte și cuvinte dulci. Știa de ce fel de resurse dispunea, știa ce trebuia să facă și știa în cât timp să dispară până-n zori. Noaptea aceasta purta ceas la mână. Nu voia nimic de la mine și îmi era atât de dragă, pentru că, astfel, îmi aparțineam mie însumi mai mult. Delicat, îmi atinse pielea rece și își lipi buzele fierbinți de vis, cu patosul unei nebunii trecătoare. Mă sărută-n gând, furându-mi respirația și m-am trezit rostind două cuvinte de somnambul, nu „te iubesc!”, ci... „noapte bună!“ Știam amândoi că se va sfârși. Ea nu era fidelă, în caz contrar nu și-ar împărți trupul între duminică și luni. O îmbrăţişam cu drag, căci nu o voi revedea nicicând. I-am păstrat, în gând, urma de ruj și parfumul.”
― Carmen Stoian, Din octombrie până în martie