Discover new books on Goodreads
Meet your next favorite book
“Îmi amintesc de nenumărate relații de prietenie și legături profesionale care s-au încheiat sau au expirat deoarece de grija și atenția celorlalți (prieteni sau colegi) beneficiam doar atâta vreme cât îmi asumam rolul de băiat cuminte. Imediat ce deveneam puțin mai autentic, toate aceste privilegii se evaporau, fiind acuzat de lipsă de loialitate și nesimțire. Asemenea relații nu au cum să supraviețuiască alături de omul care vrea să-și cultive autenticitatea și curajul, deoarece sunt construite doar pe falsitate și se bazează pe piloanele firave ale dăruirii condiționate. Te apreciez și valorizez pentru că am nevoie de tine, iar dacă nu-mi mai îndeplinești nevoile secrete ești rău, viclean și nerecunoscător. Mi-a fost tare greu să scriu povestea de final a acestor relații, însă am ajuns la concluzia că nu am altă soluție: renunț la mine sau la celălalt. Dar, din fericire, pe atunci deja știam ca sunt cea mai importantă persoană din viața mea.”
― Copilul invizibil
― Copilul invizibil
“Să îndrăznim să ne uităm la copilul interior, așa cum părinții noștri nu au știut sau nu au putut să o facă - într-o manieră ghidată de curiozitate, compasiune și acceptare umană necondiționată. Iar dacă credeți că acesta este cel mai stupid și banal mesaj din lume, așa cum consideră majoritatea adulților inconștienți și cum am crezut și eu mulți ani de zile, este esențial să știți că iubirea autentică și prețuirea de sine sunt dovezi supreme de curaj, într-o lume în care nu știm prea bine să facem diferența între auto-suficiență și auto-compasiune. În condițiile în care, ca adulți, încă din copilărie, suntem însetați după apreciere, validare și mai ales atenție... multă, multă, multă atenție.”
― Copilul invizibil
― Copilul invizibil
“Maybe some women aren't meant to be tamed. Maybe they just need to run free until they find someone just as wild to run with them.
-Carrie Bradshaw”
―
-Carrie Bradshaw”
―
“Mintea noastră are nevoie să fie hrănită, așa cum și trupul nostru își revendică această nevoie, iar lectura este hrana minții. Stimularea mentală, reducerea stresului, dobândirea de noi cunoștințe, extinderea vocabularului, îmbunătățirea memoriei, creșterea capacității de concentrare și liniștea sufletească sunt doar câteva dintre beneficiile resimțite de adulți în urma lecturii sistematice.”
― Copilul invizibil
― Copilul invizibil
“La vârsta adultă, ajungem să resimțim numeroase emoții negative atunci când interacționăm la nivel relațional, și supărarea este sentimentul cheie care frecvent duce la verbalizarea unor lucruri ce mai târziu sunt regretate. Adultul cu atașament anxios neagă vehement nevoile copilului interior, deoarece este puternic rușinat de existența acestuia. Ajungând astfel să se nege și pe sine, exprimă la nivel relațional o atenție crescută față de starea de bine a celorlalți și o ignorare a confortului personal.”
― Copilul invizibil
― Copilul invizibil
Emma’s 2025 Year in Books
Take a look at Emma’s Year in Books, including some fun facts about their reading.
More friends…
Polls voted on by Emma
Lists liked by Emma































