Rebeca Talmaciu

“Cum atâția ani irosiți cu tatăl meu lăsaseră niște goluri destul de mari, viața ei a fost ca o continuă învățare de a le umple, cum sunt victimele unui accident vascular cerebral care învață din nou cuvintele uzuale. Felul timid în care se privea în oglindă, la fel de critic și plin de speranță ca un adolescent. Modul în care-și prindea bretonelul scurt cu două clămițe, pentru că, așa cum spunea ea „îmi intră-n ochi la serviciu”...”
― maria caranica

“Cum atâția ani irosiți cu tatăl meu lăsaseră niște goluri destul de mari, viața mamei a fost ca o continuă învățare de a le umple, cum sunt victimele unui accident vascular cerebral care învață din nou cuvintele uzuale. Felul timid în care se privea în oglindă, la fel de critic și plin de speranță ca un adolescent. Modul în care-și prindea bretonelul scurt cu două clămițe, pentru că, așa cum spunea ea „îmi intră-n ochi la serviciu”...”
― Maria Caranica, Notițe cu cerneală verde

“M-am hotărât să mă apropii cu sentimentul uriaș de risc cu care un trădător se duce la o legație străină. Nu ideea de a fi prinsă mă demoraliza, puțin mă interesa acest lucru, dar ceea ce întărâta mizeria asta în care mă adânceam era că spionajul era nu numai riscant, dar și ridicol, de o îndrăzneală disperată de om irațional.”
― Maria Caranica, Notițe cu cerneală verde

“Nostalgia după ceea ce-a fost și lacrimile vărsate pentru persoane care au plecat din viața noastră, e cel mai masochist lucru pe care-l fac femeile.”
― Maria Caranica, Notițe cu cerneală verde