Sign in with Facebook
“A! E alta forma, o forma care, din punct de vedere estetic, nu este prea frumoasa! N-am sa inteleg niciodata de ce a arunca in oameni cu bombe, a-i omori in asediu reglementar este o forma mai respectabila? Teama de estetica este primul indiciu al neputintei!... Niciodata, niciodata n-am simtit-o mai bine ca acum, si inteleg mai putin ca oricand care este crima mea! Niciodata, niciodata n-am fost mai puternic si mai convins ca acum! [...]
Ar fi interesant de stiut daca in cei 15-20 de ani care vor urma sufletul meu se va potoli intr-atat incat sa scancesc smerit in fata oamenilor, numindu-ma, cand trebuie si cand nu trebuie, talhar? Da, da, intocmai! Pentru asta ma trimit ei la ocna, de asta au ei nevoie... Uite-i cum misuna pe strada incolo si incoace, si fiecare din ei este din firea lui un ticalos si un talhar; mai rau inca: este un idiot! Dar sa incerce numai sa nu ma trimita la ocna si ei toti au sa turbeze de nobila indignare! O, cat ii urasc pe toti!
Care este procesul care il va face pe el sa se supuna tuturora, fara sa mai stea sa judece, sa se supuna convins ca asa trebuie sa fie? De ce nu? Fireste, asa trebuie sa se intample! Oare 20 de ani de apasare necontenita nu-l vor frange definitiv? Apa sapa pietrele. Pentru ce, pentru ce atunci sa mai traiesc, pentru ce ma duc, daca stiu ca toate se vor intampla intocmai ca in carte si nu altfel?!"
De ieri isi punea poate pentru a suta oara aceasta intrebare si totusi mergea inainte.”
― Crime and Punishment
Ar fi interesant de stiut daca in cei 15-20 de ani care vor urma sufletul meu se va potoli intr-atat incat sa scancesc smerit in fata oamenilor, numindu-ma, cand trebuie si cand nu trebuie, talhar? Da, da, intocmai! Pentru asta ma trimit ei la ocna, de asta au ei nevoie... Uite-i cum misuna pe strada incolo si incoace, si fiecare din ei este din firea lui un ticalos si un talhar; mai rau inca: este un idiot! Dar sa incerce numai sa nu ma trimita la ocna si ei toti au sa turbeze de nobila indignare! O, cat ii urasc pe toti!
Care este procesul care il va face pe el sa se supuna tuturora, fara sa mai stea sa judece, sa se supuna convins ca asa trebuie sa fie? De ce nu? Fireste, asa trebuie sa se intample! Oare 20 de ani de apasare necontenita nu-l vor frange definitiv? Apa sapa pietrele. Pentru ce, pentru ce atunci sa mai traiesc, pentru ce ma duc, daca stiu ca toate se vor intampla intocmai ca in carte si nu altfel?!"
De ieri isi punea poate pentru a suta oara aceasta intrebare si totusi mergea inainte.”
― Crime and Punishment
“Imi imaginez, dragul meu, incepu el cu un zambet ingandurat, ca batalia s-a incheiat si lupta s-a potolit. Dupa blesteme, bulgari de noroi si fluieraturi, a venit acalmia si oamenii au ramas SINGURI, cum au dorit; mareata idee de altadata i-a parasit; marele izvor de putere, care ii adapase pana azi, se STINGEA ca un grandios soare chemator, dar aceasta era de-acum parca ultima zi a omenirii. Si deodata oamenii au inteles ca au ramas absolut singuri si au simtit cu totii deodata o imensa singuratate de orfani. Dragul meu baiat, nu am putut niciodata sa mi-i imaginez pe oameni nerecunoscatori si prostiti. Ramasi orfani, oamenii ar incepe imediat sa se stranga unii in altii cat mai tare si mai plini de iubire; s-ar prinde de maini, intelegand ca de-acum doar ei sunt totul unul pentru altul. Ar disparea mareata idee a nemuririi si ei ar fi nevoiti s-o inlocuiasca cu ceva; si tot marele surplus de iubire, pe care altadata il aveau pentru Cel care era chiar nemurirea, toti si l-ar rasfrange asupra naturii, asupra lumii, a oamenilor, a fiecarui firicel de iarba. Atunci ei ar indragi irezistibil pamantul si viata, in masura in care si-ar da treptat seama ca sunt trecatori si au un sfarsit, iar iubirea lor ar fi deosebita, alta decat cea de dinainte. Ar incepe sa observe si ar descoperi in natura fenomene si taine pe care nici nu le banuiau mai inainte, caci ar privi natura cu alti ochi, cu ochii indragostitului care isi priveste iubita. S-ar trezi si s-ar grabi sa se sarute, zorindu-se sa iubeasca, stiind ca zilele sunt scurte, ca asta este tot ceea ce le mai ramane. Ar lucra unii pentru altii si fiecare si-ar da tuturor tot ceea ce are si prin asta ar fi fericit. Orice copil ar sti si ar simti ca fiecare om de pe pamant ii este ca un tata si ca o mama. 'Chiar daca maine va fi ultima mea zi, s-ar gandi fiecare, privind soarele care apune, chiar daca eu am sa mor, vor ramane toti ceilalti, iar dupa dansii vor ramane copiii lor' si acest gand, ca ei vor ramane tot asa, iubindu-se si tremurand unul pentru altul, ar inlocui gandul ca se vor intalni pe lumea cealalta. O, s-ar grabi sa iubeasca, pentru a stinge marea tristete din inimile lor. Ar fi mandri si curajosi pentru ei insisi, dar ar deveni sfiosi unii pentru altii; fiecare ar tremura pentru viata si fericirea fiecaruia. Ar deveni gingasi unii fata de altii si nu s-ar rusina de aceasta, ca acum, si s-ar alinta ca niste copii. Intalnindu-se, s-ar uita unii la altii cu o privire profunda si plina de intelegere, iar in privirea lor ar fi iubire si tristete...”
―
―
“Abram voia sã-și scoatã din creier flacãra galbenã, chinuitoare, și s-o zvîrle cît colo, dar flacãra stãtea cu îndãrãtnicie locului și pîrjolea tot ce se afla înãuntrul capului sãu, care-i ardea ca focul. Minutarul de gheațã din inimã dãdea rateuri, și ceasul vieții începea sã meargã într-un chip ciudat, de-a-ndoaselea ; frig în loc de fierbințealã simțea Abram trecîndu-i din zona capului cãtre picioare, micuța lumînare i se muta în cap, iar flacãra cea galbenã, în inimã, și trupul lui zdrobit ajunse pradã unui tremur mãrunt, pricinuit de malarie terțã, de extrasistole și în discordanțã cu metronomul vieții ; și atunci blana de oaie nu-i mai era de-ajuns și ar fi vrut sã umple tot cantonul, de jos pînã sus, cu blãnuri și sã se ghemuiascã acolo, pe culcuș de cãrãmizi încinse.”
―
―
“As medical students, we were confronted by death, suffering and the work entailed in patient care, while being simultaneously shielded from the real brunt of responsibility, though we could spot its specter. Med students spend the first two years in classrooms, socializing, studying and reading; it was easy to treat the work as a mere extension of undergraduate studies. But my girlfriend, whom I met in the first year of medical school, understood the subtext of the academics. Her capacity to love was barely finite, and a lesson to me. One night on the sofa in my apartment, while studying the reams of wavy lines that made up EKGs, she puzzled over, then correctly identified, a fatal arrhythmia. All at once, it dawned on her and she began to cry: wherever this “practice EKG” had come from, the patient had not survived. The squiggly lines on that page were more than just lines; they were ventricular fibrillation deteriorating to asystole, and they could bring you to tears.”
― NOT A A BOOK: When Breath Becomes Air
― NOT A A BOOK: When Breath Becomes Air
“Când cineva își mărginește la atâta apărarea, și când are de-a face cu oameni care nu se dau îndărăt de la nimic în atacul lor, care calcă în picioare și ce-i drept, și ce nu e, care recunosc și neagă cu aceeași neobrăzare și nu roșesc nici de mustrări, nici de bănuieli, nici de clevetiri, nici de bârfeli, e greu să biruie, mai ales la tribunale, unde obișnuința și plictiseala împiedică să fie cercetate ca lumea cazurile mai însemnate, și unde un protest ca al meu e întotdeauna privit cu ochi răi de politicianul care se teme că izbânda unei călugărițe care își cere dezlegarea legământului ar atrage nenumărate altele pe aceeași cale; el simte, în taină, că de s-ar îndura să doboare, măcar pentru o singură nenorocită, porțile acestor temnițe, mulțimea s-ar repezi să le dărâme. De asta tribunalul are grijă să ne descurajeze, să ne împace pe toate cu soarta, nimicindu-ne nădejdea că am putea-o schimba. Mi se pare, totuși, că într-un stat condus ca lumea ar trebui să fie tocmai dimpotrivă: să intri greu în mânăstire și să poți să ieși ușor. Și de ce nu s-ar adăuga și un astfel de caz la atâtea altele, în care lipsa unei formalități neînsemnate nimicește procedura, chiar când altminteri e justă?
Mânăstirile sunt ele oare atât de trebuincioase pentru treburile unui stat? A făcut Isus Cristos călugări și călugărițe? Biserica nu se poate cu niciun chip lipsi de ei? Ce nevoie are mirele sfânt de atâtea fecioare nebune? Și ce nevoie are neamul omenesc de atâtea victime? Oare nu se va simți niciodată trebuința de a strâmta gura acestor prăpăstii, în care neamurile viitoare se vor pierde? Toate rugăciunile făcute din obișnuință acolo prețuiesc oare cât gologanul dat din milostenie unui sărac? Și e oare voia lui Dumnezeu să vadă trăind în sihăstrie omul pe care l-a menit să trăiască laolaltă cu semenii săi? (...)
Și toate slujbele acestea lugubre care se țin la luarea vălului sau la mărturie, când un bărbat sau o femeie sunt dăruiți vieții monahale și nenorocii, curmă oare funcțiunile animalice ale omului? Nu se trezesc ele, dimpotrivă, în silnicie și trândăvie, cu o putere necunoscută celor ce trăiesc în afara mânăstirilor și care își găsesc sumedenie de distracții? Unde oare, în afară de mânăstiri, poți vedea vedea plictiseala adâncă, paliditatea, slăbiciunea, toate semnele astea ale naturii care tânjește și piere? (...) Unde, în afară de mânăstiri, se mai întâmplă ca natura, răzvrătindu-se împotriva unei cazne pentru care nu e făcută, să cadă pradă furiilor și să ducă animalul din om la o tulburare fără leac? În care colț al lumii mâhnirea și supărarea au nimicit toate calitățile sociale? (...)
Și unde oare e lăcașul urii, al scârbei și al smintelii? Unde e locul slugărniciei și al despotismului? Unde nu se sting niciodată dușmăniile? Unde clocesc clocesc, în tăcere, patimile?”
― La religieuse
Mânăstirile sunt ele oare atât de trebuincioase pentru treburile unui stat? A făcut Isus Cristos călugări și călugărițe? Biserica nu se poate cu niciun chip lipsi de ei? Ce nevoie are mirele sfânt de atâtea fecioare nebune? Și ce nevoie are neamul omenesc de atâtea victime? Oare nu se va simți niciodată trebuința de a strâmta gura acestor prăpăstii, în care neamurile viitoare se vor pierde? Toate rugăciunile făcute din obișnuință acolo prețuiesc oare cât gologanul dat din milostenie unui sărac? Și e oare voia lui Dumnezeu să vadă trăind în sihăstrie omul pe care l-a menit să trăiască laolaltă cu semenii săi? (...)
Și toate slujbele acestea lugubre care se țin la luarea vălului sau la mărturie, când un bărbat sau o femeie sunt dăruiți vieții monahale și nenorocii, curmă oare funcțiunile animalice ale omului? Nu se trezesc ele, dimpotrivă, în silnicie și trândăvie, cu o putere necunoscută celor ce trăiesc în afara mânăstirilor și care își găsesc sumedenie de distracții? Unde oare, în afară de mânăstiri, poți vedea vedea plictiseala adâncă, paliditatea, slăbiciunea, toate semnele astea ale naturii care tânjește și piere? (...) Unde, în afară de mânăstiri, se mai întâmplă ca natura, răzvrătindu-se împotriva unei cazne pentru care nu e făcută, să cadă pradă furiilor și să ducă animalul din om la o tulburare fără leac? În care colț al lumii mâhnirea și supărarea au nimicit toate calitățile sociale? (...)
Și unde oare e lăcașul urii, al scârbei și al smintelii? Unde e locul slugărniciei și al despotismului? Unde nu se sting niciodată dușmăniile? Unde clocesc clocesc, în tăcere, patimile?”
― La religieuse
Bianca’s 2025 Year in Books
Take a look at Bianca’s Year in Books, including some fun facts about their reading.
1,439 books
|
365 friends
240 books
|
43 friends
866 books
|
149 friends
674 books
|
248 friends
524 books
|
269 friends
4 books
|
175 friends
67 books
|
72 friends
628 books
|
75 friends
More friends…
Favorite Genres
Polls voted on by Bianca
Lists liked by Bianca
