Bianca Ichim

“Abram voia sã-și scoatã din creier flacãra galbenã, chinuitoare, și s-o zvîrle cît colo, dar flacãra stãtea cu îndãrãtnicie locului și pîrjolea tot ce se afla înãuntrul capului sãu, care-i ardea ca focul. Minutarul de gheațã din inimã dãdea rateuri, și ceasul vieții începea sã meargã într-un chip ciudat, de-a-ndoaselea ; frig în loc de fierbințealã simțea Abram trecîndu-i din zona capului cãtre picioare, micuța lumînare i se muta în cap, iar flacãra cea galbenã, în inimã, și trupul lui zdrobit ajunse pradã unui tremur mãrunt, pricinuit de malarie terțã, de extrasistole și în discordanțã cu metronomul vieții ; și atunci blana de oaie nu-i mai era de-ajuns și ar fi vrut sã umple tot cantonul, de jos pînã sus, cu blãnuri și sã se ghemuiascã acolo, pe culcuș de cãrãmizi încinse.”
― Bulgakov M.

“Bismutul este elementul chimic cu numărul 83. Mă îndoiesc că voi mai prinde cea de-a optzeci și treia aniversare, dar îmi dă un fel de speranță, de încurajare faptul că sunt înconjurat de numărul 83. Mai mult chiar, mereu am avut o slăbiciune pentru bismut, metal cenușiu fără mari pretenții, adeseori trecut cu vederea, nebăgat în seamă nici chiar de cei pasionați de metale. În profesia mea de doctor, m-am simțit mereu apropiat sufletește de cei marginalizați sau tratați necorespunzător, afinitate prelungită și la universul anorganic; de aici slăbiciunea mea față de bismut.”

”Nu neg că mi-e teamă. Și totuși, predominant în mine rămâne sentimentul de recunoștință. Am dăruit dragoste și am primit dragoste în dar; am fost binecuvântat cu multe lucruri minunate, și la rându-mi am întors lumii din zestrea mea; m-am bucurat de cărți, de colindat prin lume, de idei și de scris. Mai presus de orice, am fost o ființă gânditoare, un animal cu rațiune, născut pe o planetă frumoasă, ceea ce în sine e un privilegiu enorm și o aventură unică.”
― Oliver Sacks, Gratitude

“Când cineva își mărginește la atâta apărarea, și când are de-a face cu oameni care nu se dau îndărăt de la nimic în atacul lor, care calcă în picioare și ce-i drept, și ce nu e, care recunosc și neagă cu aceeași neobrăzare și nu roșesc nici de mustrări, nici de bănuieli, nici de clevetiri, nici de bârfeli, e greu să biruie, mai ales la tribunale, unde obișnuința și plictiseala împiedică să fie cercetate ca lumea cazurile mai însemnate, și unde un protest ca al meu e întotdeauna privit cu ochi răi de politicianul care se teme că izbânda unei călugărițe care își cere dezlegarea legământului ar atrage nenumărate altele pe aceeași cale; el simte, în taină, că de s-ar îndura să doboare, măcar pentru o singură nenorocită, porțile acestor temnițe, mulțimea s-ar repezi să le dărâme. De asta tribunalul are grijă să ne descurajeze, să ne împace pe toate cu soarta, nimicindu-ne nădejdea că am putea-o schimba. Mi se pare, totuși, că într-un stat condus ca lumea ar trebui să fie tocmai dimpotrivă: să intri greu în mânăstire și să poți să ieși ușor. Și de ce nu s-ar adăuga și un astfel de caz la atâtea altele, în care lipsa unei formalități neînsemnate nimicește procedura, chiar când altminteri e justă?

Mânăstirile sunt ele oare atât de trebuincioase pentru treburile unui stat? A făcut Isus Cristos călugări și călugărițe? Biserica nu se poate cu niciun chip lipsi de ei? Ce nevoie are mirele sfânt de atâtea fecioare nebune? Și ce nevoie are neamul omenesc de atâtea victime? Oare nu se va simți niciodată trebuința de a strâmta gura acestor prăpăstii, în care neamurile viitoare se vor pierde? Toate rugăciunile făcute din obișnuință acolo prețuiesc oare cât gologanul dat din milostenie unui sărac? Și e oare voia lui Dumnezeu să vadă trăind în sihăstrie omul pe care l-a menit să trăiască laolaltă cu semenii săi? (...)

Și toate slujbele acestea lugubre care se țin la luarea vălului sau la mărturie, când un bărbat sau o femeie sunt dăruiți vieții monahale și nenorocii, curmă oare funcțiunile animalice ale omului? Nu se trezesc ele, dimpotrivă, în silnicie și trândăvie, cu o putere necunoscută celor ce trăiesc în afara mânăstirilor și care își găsesc sumedenie de distracții? Unde oare, în afară de mânăstiri, poți vedea vedea plictiseala adâncă, paliditatea, slăbiciunea, toate semnele astea ale naturii care tânjește și piere? (...) Unde, în afară de mânăstiri, se mai întâmplă ca natura, răzvrătindu-se împotriva unei cazne pentru care nu e făcută, să cadă pradă furiilor și să ducă animalul din om la o tulburare fără leac? În care colț al lumii mâhnirea și supărarea au nimicit toate calitățile sociale? (...)

Și unde oare e lăcașul urii, al scârbei și al smintelii? Unde e locul slugărniciei și al despotismului? Unde nu se sting niciodată dușmăniile? Unde clocesc clocesc, în tăcere, patimile?”
― Diderot Denis, La religieuse

“In contemporary Western society, buying a magazine on astrology - at a newsstand, say - is easy; it is much harder to find one on astronomy. Virtually every newspaper in America has a daily column on astrology; there are hardly any that have even a weekly column on astronomy. There are ten times more astrologers in the United States than astronomers. At parties, when I meet people that do not know I’m a scientist, I am sometimes asked “Are you a Gemini?” (chances of success, one in twelve), or “What sign are you?” Much more rarely am I asked “Have you heard that gold is made in supernova explosions?” or “When do you think Congress will approve a Mars Rover?”
(...)
And personal astrology is with us still: consider two different newspaper astrology columns published in the same city on the same day. For example, we can examine The New York Post and the New York Daily News on September 21, 1979. Suppose you are a Libra - that is, born between September 23 and October 22. According to the astrologer for the Post, ‘a compromise will help ease tension’; useful, perhaps, but somewhat vague. According to the Daily News’ astrologer, you must ‘demand more of yourself’, an admonition that is also vague but also different. These ‘predictions’ are not predictions; rather they are pieces of advice - they tell you what to do, not what will happen. Deliberately, they are phrased so generally that they could apply to anyone. And they display major mutual inconsistencies. Why are they published as unapologetically as sport statistics and stock market reports?
Astrology can be tested by the lives of twins. There are many cases in which one twin is killed in childhood, in a riding accident, say, or is struck by lightning, while the other lives to a prosperous old age. Each was born in precisely the same place and within minutes of the other. Exactly the same planets were rising at their births. If astrology were valid, how could two such twins have such profoundly different fates? It also turns out that astrologers cannot even agree among themselves on what a given horoscope means. In careful tests, they are unable to predict the character and future of people they knew nothing about except their time and place of birth.”
― Carl Sagan, Cosmos