Lucia Temesan

“Ajung sa-l parafrazez pe Ambrose Bierce si sa-l cred. Casa devine un edificiu gol, impersonal, ridicat pentru a fi locuit de om, sobolan, gandac... cand tu traiesti inafara acelui edificiu totul devine fad, ca o camera de hotel. Eu capat insusirile sobolanului ce se retrage in galeriile lui subterane, iese doar pentru o gura de aer proaspat, purificator, cauta printre resturi o bucatica de cascaval din care sa se hraneasca. Arhitectura de care ma ocup nu-i decat un aranjament din beton si sticla astfel dispus incat sa capteze inauntru tot mai multa lumina. Tu esti fereastra casei mele prin care patrund razele de soare. In edificiile proiectate de mine incerc sa trasez traiectorii, sa descifrez calea inafara. Esti totodata ploaia de primavara ce imi bate la uşa, imi potoleste dogoarea...”
― Sorina Popescu, Descântecul ploii

“Se plimbau prin micul orasel medieval de pe colina inalta, inconjurat de ziduri prevazute cu turnuri, printre casele vechi din piatra dispuse terasat, cu ferestre napadite de flori. Mediterana, invesmantata in voaluri turcoaz, se invecina cetatii medievale. O capela in ruina mai pastra urma altarului din piatra. Pini si cactusi isi facusera loc printre stanci. Aleile pietruite serpuiau printre case, se opreau brusc catre tarmurile inalte cu deschideri de albastru-verzui ale marii. Scari inguste coborau catre golfuri micute, marginite de plaja cu nisipul fin.”
― Sorina Popescu, Mireasma trandafirilor salbatici

“Tu esti atras de formele concrete, palpabile, mie imi place sa ma las purtata inauntrul lor, sa le inteleg substanta, in stare de lichefiere, alcatuirea lor sinergetica, sa rezonez din interiorul lor catre tine.”
― Sorina Popescu, Descântecul ploii

“Patrunsera prin labirintul plin de flori, pe sub boltile incarcate princiar.Trandafirii se scuturau delicat intr-o ninsoare de petale cu iz afrodisiac. Cateva albine dadeau tarcoale cupelor florale. Mergeau agale, aproape amandoi in acelasi ritm. Se oprira cufundati intr-o stare de reverie, la umbra trandafirilor in floare. Simtira cum patrund prin trup, iradiant, unde telurice, vegetale. Isi puse degetele ca o bratara la incheietura mainii ei. Ii mangaie suav, cu dosul palmei, arcuirea discreta a gatului spre umeri. O saruta prelung pe buze. Primira binecuvantarea petalelor din matase fina ce le cadeau pe crestet. Atinse fructul impietrit al sanilor ei. Se retrase. Statu pe o banca cu privirile pierdute printre flori. Ea se aseza langa el tacuta.”
― Sorina Popescu, Mireasma trandafirilor salbatici