Lucia Temesan

“Viața, în perenitatea ei, o piesă într-un singur act în care personajul principal este timpul cu toată înrâuirea lui de întâmplări, o joacă frivolă într-un spațiu individual limitat, pierdută ca u grăunte rostogolit în nemărginirea cosmică. Un carnaval în care oamenii poartă diverse costumații, se ascund în spatele măștilor. Contraste dramatice dintre lumini și umbre..Măștile vesele și triste se succed pe chipurile lor până la final, când cade cortina. Corpurile rămân goale, se alungesc descarnate, fețele se descompun, oasele putrezesc. Sufletul este singurul ce nu poartă mască, suportă toate vicisitudinile sau bucuriile, nu intră în putrefacție, trece în Partenonul ce domină prin cenușa veacurilor sau în abis.”
― Sorina Popescu

“Te-am visat de atâtea ori încât am început să cred că ești mereu în preajma mea, trăiești cu mine în sufletul meu.”
― Sorina Popescu, Descântecul ploii

“Oamenii au ajuns să se vâneze unii pe alții, să caute greșelile altora, să ridiculizeze. Mai rare sunt prieteniile adevărate.”
― Sorina Popescu, Descântecul ploii

“Era ciudat: eu vedeam lumea in dinamica, ea o vedea statica precum in tablourile dintr-o expozitie. Construirea de ipoteze, cu judecati eliptice asupra esentei imuabile a lucrurilor, se risipea gradual in fata conceptiei Marei care dadea vibratie muzicala `tonurilor`. Percepeam lumea intr-o succesiune de planuri ce urmeaza traiectorii evolutive (nu lipsite de contradictii), cu valori si principii stratificate. Lumea, vazuta prin ochii Marei, parea statornicita in puritatea impresiei data de culorile juxtapuse, crea senzatia unor spatii deschise, aparent uniforme, in lumini cu reflexe acvatice.”
― Sorina Popescu, Insula Fluturilor