Tudor

“La tradition biblique rapporte que la félicité du premier homme avant la chute avait pour condition l'absence du travail, l'oisivité. L'homme déchu a conservé le gout de l'oisivité, mais la malédiction pèse sur l'homme non pas seulement parce que nous devons gagner notre pain à la sueur de notre front mais parce que, en vertu de notre nature, nous ne pouvons être à la fois oisifs et en paix. Une voix mystérieuse nous dit qu'il est coupable d'être oisif. Si l'homme pouvait se trouver dans une situation où tout en demeurant oisif il sentirait qu'il est utile et remplie son devoir, il retrouverait une des conditions de la félicité originelle.”
― Lev Tolstoi, War and Peace

“Car, le chagrin, pour Marcel Proust, est le lieu geographique ou nous allons nous retrouver.”
― Marta Bibescu

“Uneori sentimentul principal al celui arestat este acela de ușurare și chiar de... bucurie, mai cu seamă în timpul epidemiilor de arestare: când în jur sunt ridicați pe capete oameni ca și tine, și după tine n-au venit încă, amână mereu, iar această epuizare, aceste chinuri sunt mai rele decât orice arestare, și nu doar pentru un suflet slab. Vasili Vlasov, un comunist neînfricat (...) care a refuzat să fugă, cum îl sfătuiau subalternii lui fără de partid, ajunsese la capătul puterilor din cauză că întreaga conducere a raionului Kadâi a fost arestată (1937), doar pe el încă nu-l luau. El nu putea să primească lovitura decât direct, în față, - aprimit-o și s-a liniștit, iar în primele zile după arestare s-a simțit extraordinar. - Părintele Irakli, preot, a plecat în 1934 la Alma-Ata să-i viziteze pe credincioșii deportați. În vremea asta, la locuința lui din Moscova au venit de trei ori să-l aresteze. Când s-a întors, enoriașele l-au întâmpinat la gară și nu l-au lăsat să se ducă acasă. Opt ani de zile l-au ascuns, mutându-l dintr-o locuință în alta. Această viață de om hăituit l-a istovit într-atât, încât în anul 1942, când totuși l-au arestat, a mulțumit bucuros lui Dumnezeu.”
― Alexandr Soljenitsin

“În acest capitol am vorbit numai de masă, de mielușeii întemnițați nu se știe pentru ce. Însă vom avea prilejul în carte să vorbim și despre aceia care și în perioada contemporană au rămas autentici deținuți politici. Vera Rîbakova, studentă social-democrată, în liberate VISA la închisoarea din Suzdal: numai acolo, credea ea, se va întâlni cu tovarășii mai vârstnici (în libertate nu mai rămăsese niciunul) și va putea să-și modeleze concepțiile. Ekaterina Olițkaia, adeptă a partidului socialist revoluționar, în 1924, considera că nu este demnă să fie băgată la înschisoare, căci prin închisoare au trecut cei mai buni fii ai Rusiei, iar ea este încă tânără și n-a făcut încă nimic pentru Rusia. Dar și libertatea o izgonea dinlăuntrul ei. Astfel, amândouă s-au dus la închisoare cu mândrie și bucurie.”
― Alexandr Soljenitsin