Tudor

“Uneori sentimentul principal al celui arestat este acela de ușurare și chiar de... bucurie, mai cu seamă în timpul epidemiilor de arestare: când în jur sunt ridicați pe capete oameni ca și tine, și după tine n-au venit încă, amână mereu, iar această epuizare, aceste chinuri sunt mai rele decât orice arestare, și nu doar pentru un suflet slab. Vasili Vlasov, un comunist neînfricat (...) care a refuzat să fugă, cum îl sfătuiau subalternii lui fără de partid, ajunsese la capătul puterilor din cauză că întreaga conducere a raionului Kadâi a fost arestată (1937), doar pe el încă nu-l luau. El nu putea să primească lovitura decât direct, în față, - aprimit-o și s-a liniștit, iar în primele zile după arestare s-a simțit extraordinar. - Părintele Irakli, preot, a plecat în 1934 la Alma-Ata să-i viziteze pe credincioșii deportați. În vremea asta, la locuința lui din Moscova au venit de trei ori să-l aresteze. Când s-a întors, enoriașele l-au întâmpinat la gară și nu l-au lăsat să se ducă acasă. Opt ani de zile l-au ascuns, mutându-l dintr-o locuință în alta. Această viață de om hăituit l-a istovit într-atât, încât în anul 1942, când totuși l-au arestat, a mulțumit bucuros lui Dumnezeu.”
― Alexandr Soljenitsin