Status Updates From Preludii

Lucrurile obişnuite, acelea de toate zilele, o piatră, o brazdă, un arbore sau o apă, o rază de lumină pe un obraz de copil sau o perdea a nopţii, toate au un înţeles şi o frumuseţe care ne descoperă tainele lumii şi vieţii. Prin dragostea sa omul le simte una, vii şi veşnice, minune şi realitate concretă totodată, expresii ale acelui ce te-a dăruit pe tine şi pe mine.

Tăcerea te deschide ţie însuţi, te învaţă să asculţi o lume care nu e aceea a sunetului, ci a cântecului interior, a farmecului, te face, și-ţi vorbeşte fără ocol să te cutremuri în faţa grandoarei plină de răspunderi a vieţii tale.

Fă-ţi lucrul tău şi mergi până la capăt, până acolo unde osteneala va deveni bucurie şi iluminare.

Prezenţa unei ordini spirituale superioare ne rupe din tragicul tumult al unei lumi de aparenţe, dă sufletului nostru însetat de perfecţiune mai multă putere, ne poartă pe calea unui destin propriu, taină în marea taină a aceea ce sântem şi mai ales în ceea ce putem fi.

În marile momente ale vieţii omul rămâne singur. Răscrucea, care îi cere discernământ, hotărâre şi putere, îl urcă pe crestele marilor singurătăţi. Numai marii iniţiaţi, marii reformatori rezistă pe aceste poziţii.

Omul, aşa cum l-a lăsat Dumnezeu, închide în el frumuseţi nebănuite. Numai să le ştie lucra până ce urâtul nu-l îneacă.

Iubind omul din fratele tău înseamnă că-l ai pe Dumnezeu aproape, înseamnă că umbli pe căile permaneţelor.

Este mai puternic omul care se stăpâneşte pe sine, decât acela care îi stăpâneşte pe alţii.

Omul este mare abia atunci când se recunoaşte mic, când îşi recunoaşte slăbiciunile.

Grăuntele de bine și frumos ce-l purtăm în inima noastră îl desvăluie și-l crește dragostea.
Întâi dragostea. Dragostea care înflorește cireșul, care crește copilul, care satură flămândul, care mângâie răstignitul, dragostea lui Dumnezeu pentru creaţia Sa.

Cine n’a străbătut căile vieţii necunoscute, cine n’a trăit încrucișările tuturor sentimentelor și năzuinţelor, acela nu cunoaște drama omului. Sensul tragic al existenţei noastre face să crească durerea și frumuseţea laolaltă.

Omul este o fiinţă tainică şi nemăsurat de complexă; în ţesătura sufletului său pot sta lucruri de nimeni bănuite. Nici după cele mai lungi şi mai atente convieţuiri nu ne putem socoti în drept de a judeca pe altul. În fiecare dintre noi sălăşluiesc atâtea puteri şi slăbiciuni, atâtea frumuseţi şi lucruri urâte, încât cu greu am putea alege adevărul şi împărţi dreptatea.

…aceasta înseamnă a fi om adevărat şi întreg, a fi distins şi civilizat: înflorire. Să ajungi să-ţi exprimi esenţa, aceasta este scopul superiorităţii tale de om. Nu întoarcere, deci, şi nici oprire, ci creştere de- plină şi firească.