Status Updates From Treisprezece. Proză fantastică

Singurul minus la Povestea contesei Haremburga e ca n-am avut cateva pagini in plus unde sa ni se descrie cateva interactiuni dintre contesa si sotul intors din cruciada, si alte cateva pagini in care sa vedem cum ii chinuie "vinovatia" pe contesa si Yves. Ca majoritatea titlurilor bune din volum, povestea lui Octavian Soviany e prea scurta.

Întunericul cobora încet și sinistru - "Eu nu cred, ei bine, că există un dumnezeu care-ar fi in stare sa ridice greutățile de pe umerii celor vinovați, dreptul ăsta le aparține doar victimelor."

Cad oameni aka Bird Box: Orbeste daca actiunea ar fi fost plasata intr-un cartier din Bucuresti. Ceea ce inseamna ca, in loc sa ne concentram pe partea interesanta care o face proza fantastica, ne-am pierdut timpul cu viata casnica a unei familii mult prea anoste sa nu fie caricatura.

why, just why?

Am recitit paragraful din introducere unde este analizata Saritorul, dar mai mult m-a convins ca n-avea ce cauta in volumul asta decat sa-mi vanda ideea ca are ceva, orice, care s-ar putea califica drept element fantastic. Povestea in sine a inceput promitator dar s-a incheiat cu un final mediocru.

inca o poveste buna care mi-ar fi placut putin mai mult daca 1 lupului nu i se reinterpretau apucaturile brutale, morally gray characters are delicious, dar uneori monstrii sunt pur si simplu monstri si atat; 2 era mai explicit ca SPOILER lupul a violat capra, eu cam asta am intuit, dar e cam ambiguu. Finalul bittersweet a fost exact ce trebuie, in basm ar fi fost fericit, in contemporaneitate, stim mai bine de atat.

Ce e cel mai irnoic e ca fix astazi am citit The Egg fix cu aceeasi premisa din Insuportabila plictiseala a eternitatii - un om moare si se vede ajuns in viata de apoi, ni se transmit cateva mesaje, then then plot twist hits. Diferenta e ca prima are o directie concisa si isi tine cititorul in priza pana la final, in timp ce a doua face fix opusul. Puteam citit direct ultima pagina si nu pierdeam nimic

Unii autori romani se pricep foarte bine la 2 lucruri: ironia si deposedarea a orice se desprinde de monotonia cotidiana de acea esenta care il face special. Stiu ca exista o audienta pentru asa ceva, dar eu nu fac parte din ea. Cand citesc ceva cu premisa "proza fantastica", ma astept sa ma indepartez de realitate, nu sa mi se reaminteasca de ea, cum e cazul in povestea lui Lucian Mindruta. I'm not having fun so far