Ilie Dobrin’s Reviews > Iliada > Status Update

Cântul 3: o demonstrație epică a faptului că, în război, soarta bate forța și talentul, iar zeii joacă șah cu destinele muritorilor.

Avem în cantul 2 și acel catalog al corăbiilor… ne scufundăm într-un ocean de informații care, deși impresionant prin amploare, are efectul unui somnifer literar. M-am găsit navigând printre rândurile acestei liste interminabile, întrebându-mă când voi ajunge iar la acțiune.

În al doilea cânt, să-i spunem Visul, zeii par regizori de teatru de absurd, care își distrează publicul - muritor sau divin - cu iluzii. Agamemnon visează victoria, dar este, de fapt, doar păcălit de Zeus. E ca și cum cineva i-ar fi promis cel mai frumos cadou, pentru ca apoi să descopere că este doar o cutie goală. O farsă divină care subliniază, prin râs, absurditatea așteptărilor noastre.

În primul cânt, să-I zicem al Mâniei, Ahile și Agamemnon, se cufundă într-o ceartă de parcă ar fi doi copii disputându-se pe o jucărie. Miza? Onoarea.
În realitate, pare mai degrabă un concurs de a vedea cine poate să se încrunte mai amenințător. Este un spectacol hilar al mândriei umane, un fel de comedie neagră unde orgoliile se ciocnesc, iar zeii se amuză de pe margine.