Adrian G. Romila

“Mon salut ne sera pas tant que je l’écrive, mon salut sera que je me mettrai là, dedans. […] Ce n’est qu’ainsi que j’échapperai, en me jetant dans un monde que je dessine moi-même, comme un Dieu égoïste et satisfait, définitivement immergé dans son propre univers de mots. Pas à pas, objet par objet, paysage par paysage, être par être, il y aura un nouveau ciel et une nouvelle terre, il y aura des événements extraordinaires, il y aura une éternité bouillonnante, la mienne seule. Un puzzle comme une carte intérieure, avec des gens, des pays, des frontières et des reliefs, un grand tabou mouvant des vies et des morts. De là viendra ma lumière et là sera ma tombe. « Inter folia fuget » […].
*
Salvarea mea nu va fi atât c-o scriu, salvarea mea va fi c-o să mă pun pe mine acolo, în ea. […] Numai așa o să scap, azvârlindu-mă într-o lume pe care eu însumi o desenez, ca un Dumnezeu egoist și satisfăcut, imersat definitiv în propriul univers de cuvinte. Pas cu pas, obiect cu obiect, peisaj cu peisaj, ființă cu ființă, vor fi un cer și un pământ noi, vor fi evenimente extraordinare, va fi o eternitate colcăitoare, numai a mea. Un puzzle ca o hartă interioară, cu oameni, cu țări, cu granițe și cu relief, un mare tablou mișcător al vieților și al morților. De-acolo-mi va veni lumina și acolo-mi va fi mormântul. Inter folia fuget […] .”
― Adrian G. Romila, Acasă, departe